Am scris un guest post pe Back To Romania despre o destinație zen

Acum câteva luni citeam la Ioana despre un loc fain de lângă Brașov, cu o priveliște minunată, unde poți merge să te relaxezi câteva zile, departe de jungla capitalei. Inutil să spun că deja l-am pus pe listă și-și așteaptă rândul cuminte, însă nu despre lista mea de dorințe călătoare este vorba acum. Acel articol era primul dintr-o rubrică nouă pe blogul Ioanei, Destinații de încărcat baterii, prin care își propune să publice guest-post-uri pe blogul ei, ca să strângem laolaltă cât mai multe idei de locuri faine. Locuri în care să evadăm măcar și pentru două zile, să ne mai punem ordine în gânduri, să ne deconectăm, să ne încărcăm cu energie pozitivă.

M-am entuziasmat tare și după o  bucată bună de vreme am reușit să pun într-un text o parte din frumusețea, liniștea și energia pe care le-am găsit eu în satul Peștera, Moieciu. Vă invit să intrați pe blogul Ioanei dacă vreți să citiți articolul (aveți mai jos linkul), iar apoi să mai petreceți ceva timp pe la ea, că scrie foarte fain și-o să aflați o mulțime de lucruri interesante 🙂

O destinație zen pentru când ai nevoie să-ți fie liniște – Peștera, Moeciu

pestera moieciu

4 zile în Belgia: Bruges, Bruxelles, ciocolată și bere (I)

bruges canal

La jumătatea lui octombrie am fost într-o mult prea scurtă vacanță în Belgia. Inițial trebuia să fie Praga, însă nu s-au aliniat astrele și ce bine că n-au făcut-o! Îmi doream de mult să ajung la Bruges, văzusem multe poze faine și primisem o mulțime de recomandări, iar niște bilete de avion convenabile către Bruxelles (aeroportul Charleroi) au fost picătura care a umplut paharul. Le-am cumpărat și-am început să facem planuri.

Am stat în Belgia 4 zile, prima parte petrecând-o în Bruges, iar cea de-a doua în Bruxelles. Pe scurt, treaba stă cam așa: Bruges este un orășel superb, pe care toamna cred că l-a făcut încă și mai frumos, unde oamenii pare că au timp de orice, unde bicicletele sunt, cred, mai multe decât mașinile, iar eu m-am simțit absolut mi-nu-nat. Bruxelles-ul este un oraș aglomerat, colorat cumva, care aduce un pic cu Parisul și care mi s-a părut destul de murdărel, dar recunosc că m-am plimbat mai mult prin centru, unde era și foarte plin de turiști și e posibil ca și asta să fie o cauză.

Pentru că am totuși destul de multe de povestit despre excursia asta, am decis să împart materialul ăsta în două. Voi lăsa Bruxelles-ul pe data viitoare, iar astăzi povestim despre Bruges, orașul bicicletelor, nu înainte de a vă povesti rapid cum am călătorit către și în Belgia, în caz că vreți să vă programați o excursie acolo.

Transportul către și în Belgia

București – Bruxelles Charleroi – Bruges – Bruxelles – Bruxelles Charleroi

După cum spuneam, am zburat de la Henri Coandă către Charleroi (aprox. 60km de Bruxelles) și înapoi tot pe aceeași rută. În Belgia ne-am deplasat cu autocarul, pentru că era un pic mai convenabil decât cu trenul, dar merită să vă uitați înainte, că nu se știe ce oferte prindeți. Avantajul la tren e că pleacă mai des și se mișcă mai rapid.
De la aeroport la Bruges am călătorit cu Flibco, de la Bruges la Bruxelles cu Flixbus (am stat la etaj într-un autocar mare, care mergea mai departe spre… Praga, ce să vezi), iar de la Bruxelles înapoi la aeroport – din nou cu Flibco.

Transport în Bruges și Bruxelles

În Bruges am mers numai și numai pe jos, cu excepția a jumătate de oră în care ne-am plimbat cu barca pe canal. E un orășel în care, chiar și cu bagaj, cel mai bine te deplasezi pe jos sau cu bicicleta. Au și autobuze, însă nouă traseele nu ni s-au părut convenabile, tot am fi avut mult de mers pe jos, așa că nu merita să ne batem capul și să dăm banii.
În Bruxelles am mers cu tramvaiul (și prin subteran, și la suprafață) și metroul, o călătorie costă 3 euro, iar un card valabil 24 de ore pe orice mijloc de transport – 7 euro. Convenabil, aș zice.

 

Bruges, orașul bicicletelor

Bruges church

Îmi doream de mult, de mult să văd orașul ăsta, chiar dinainte să ajung la Veneția, ca să nu credeți că m-a atras doar fiindcă are canale și mai e numit uneori “Veneția nordului” (ca multe alte orășele, să știți). Am vrut să mergem într-o iarnă, însă suta de kilometri dintre aeroport și orășel ne-a tras înapoi, alături, desigur, de vremea mai puțin prietenoasă. Oh, și ce bine că am amânat! Nu pot să cred că Bruges-ul ar fi mai frumos în alt anotimp decât toamna.

N-aș putea să spun că am vizitat cine știe ce sau că aș putea face o listă cu atracțiile turistice care trebuie văzute, ci mai degrabă vă pot recomanda să vă plimbați mult, aiurea prin oraș.

 

Pe unde ne-am plimbat prin Bruges

Piața Centrală (Grote Markt) este foarte frumoasă, Turnul Belfort veghează de acolo peste tot orășelul (se poate urca în el, însă era prea mare coada, așa că am renunțat),  iar morile de vânt sunt frumos așezate pe niște dealuri micuțe de tot în mijlocul orașului, în așa fel încât din poze ai senzația că-s pe ditamai câmpul. Am dat o fugă și prin Minnewater Park și încă într-un alt parc în care mirosea puternic a iarbă (nu din aia proaspăt cosită) și-am stat lângă un cățel minunat.

bruges belfort

moara de vant bruges

windmill bruges

minnewater park bruges

Am vizitat Muzeul Berii, unde pe lângă experiența multimedia (primești o tabletă pe care o îndrepți spre diverse obiecte sau locuri din camere și ești direcționat spre un material audio sau de citit), din care am aflat o grămadă de lucruri despre procesul de producție, despre istoria berii, despre mituri și felul în care berea se combină cu mâncarea, am avut și oportunitatea să mirosim diferite tipuri de hamei sau de arome pe care le întâlnești în bere. Îmi amintesc că scorțișoara și cardamomul se simțeau tare fain, iar anasonul stelat, ca de obicei, înfiorător de puternic. Am aflat că femeile sunt de fapt mai bune la degustat berea decât bărbații, fiindcă au mai multe papile gustative, dar și că, acum muuult timp, un anume Sfânt Arnoldus îi încuraja pe oameni să bea bere, fiindcă apa era… periculoasă! Da, pentru că multe boli s-au transmis pe vremuri prin intermediul apei.
La finalul călătoriei am coborât în Pub-ul muzeului, unde am încercat câte o bere din multitudinea de variante și am spus la revedere. Doar muzeului, nu și berii, pe care am savurat-o pe deplin în călătoria asta.

This slideshow requires JavaScript.

Muzeul Ciocolatei, sau Choco-story, a fost un loc unde mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam datorită faptului că ne-au îndopat cu ciocolată. Muzeul în sine nu este ceva impresionant, însă poți afla o grămadă de lucruri atât despre procesul de fabricație, cât și despre drumul ciocolatei prin istorie. De exemplu, am aflat acolo că ciocolata a ajuns în Franța prin căsătoria prințeselor spaniole cu regii francezi, dar și cum au fost inventate pralinele, ori faptul că două ciocolate cu aceeași concentrație de cacao pot avea gusturi foarte diferite. Ba le-am și gustat pe loc. Pentru că, da, asta-i super fain la muzeul ăsta.
La intrare am primit o tabletă mică de ciocolată cu lapte, apoi am prins o demonstrație și domnișoara de-acolo ne-a dat să și mâncăm după ce ne-a arătat cum se fac pralinele, după care ne-am plimbat pe la fiecare etaj, unde găseam un dozator cu mici năsturei de ciocolată albă, neagră sau cu lapte. Puteai să mănânci cât te ținea pancreasul, atâta timp cât nu-ți umpleai buzunarele. De bun-simț, desigur. A fost fain și dacă n-ați mai fost la un astfel de muzeu (știu că mai sunt prin Europa) chiar merită să mergeți o dată.

This slideshow requires JavaScript.

 

Plimbarea cu barca pe canale este o experiență tare faină, pe care o recomand din suflet dacă prindeți vreme frumoasă. Mă gândesc că dacă vă plouă și vă suflă vântul nu mai e chiar așa fun. Durează 30 de minute și sunt multe stații în care vă puteți îmbarca, biletul costă 8 euro pentru adulți și vă garantez că sunt bani bine cheltuiți. E relaxant, plăcut și e frumos să vezi unele clădiri și din altă perspectivă.

This slideshow requires JavaScript.

În ultimele ore am dat o fugă și la Muzeul Torturii, unde ne-a întâmpinat însuși Vlad Țepeș. Am văzut chestii îngrozitoare, care m-au făcut încă o dată să-mi exprim recunoștința pentru faptul că trăiesc în epoca în care trăiesc.

 

Mâncarea, ciocolata și berea

În ce privește mâncarea, o să simțiți peste tot mirosind a cartofi prăjiți (și probabil alte chestii prăjite) și waffe. Cartofi am mâncat o singură dată și nu m-au impresionat cu nimic, sunt niște cartofi congelați și prăjiți într-un ulei mult prea folosit. Am încercat un sos cald pe bază de bere neagră, care nu i-a făcut cu nimic mai buni, așa că am renunțat.

Waffele în schimb sunt foarte bune și vă recomand toppingul de căpșune și caramel, yummy! Dacă e prea coadă la Chez Albert, nu pierdeți timpul, mergeți la Oyya. E la câteva minute distanță, iar waffele sunt la fel de bune. Bonus: au și gelato! Cafea este însă proastă, nu recomand 🙂

This slideshow requires JavaScript.

Despre ciocolata belgiană ce ar mai fi de spus? Că-i așa de bună încât pare dovada dulce că Dumnezeu vrea să fim fericiți? Că mirosul ei îți inundă nările pe orice străduță, fiindcă două din trei magazine sunt ciocolaterii? Vă recomand să gustați și să încercați, au diverse combinații și e păcat să plecați de acolo fără să testați câte ceva. Am mâncat una bună cu biscuiți speculoos, recomand 🙂

În ce privește berea belgiană, doamnelor și domnilor, să știți că băieții ăștia știu ce fac! Am încercat beri blonde, brune, cu cireșe, fără, mai tari sau mai slabe, mai amare, mai blânde, dublu fermentate, triplu fermentate, toate sunt bune. Sigur n-au fost toate pe gustul meu, însă sunt cu siguranță mult mai bune decât berile mainstream pe care le încercasem până atunci. Mi-au rămas în cap câteva nume, pentru cine e interesat, pentru că pe unele le puteți găsi și în România: Duvel, Le Fort, Brugge Tripel, St Bernardus, Paix Dieu. 

belgium beer

Ride a bike and you can rule the town

Oamenii din Bruges merg mult, mult de tot cu bicicleta. Nu vezi stradă fără biciclete, iar multe dintre ele nu-s securizate în vreun fel, însă poartă coșulețe, decorațiuni cu flori, ori portbagaje încăpătoare în spate. Trebuie să fii foarte atent și să te dai din drum și spun asta pentru că noi, ca turiști, avem deseori tendința de a merge pe mijlocul drumului pe străzile cu piatră cubică. Nu, în Bruges nu prea sunt străzi pietonale, să știți 🙂

Pe când ne îndreptam de la autogară spre cazare, am văzut ceva ce mi-a dat o altă perspectivă asupra lumii. Eram pe o stradă cu sens unic, iar un autobuz pe jumătate plin își vedea de treabă pe singura bandă disponibilă. La o intersecție, de pe o străduță laterală ieșea o biciclistă. Domnișoara a oprit, oferind prioritate, moment în care șoferul autobuzului a oprit și el și i-a făcut semn să treacă. A trebuit să vină cineva să-mi închidă gura, ca nu cumva să-mi intre vreo muscă. Am spus cumva că în Bruges oamenii merg mult pe bicicletă? Rectific: în Bruges, oamenii pe biciclete guvernează orașul! Și este foarte, foarte frumos!

Cred că aș putea scrie pagini întregi despre orășelul ăsta, mi-a plăcut mult de tot și mi-aș dori să mă întorc cândva. Aaum am să închei totuși acest articol cu speranța că v-am deschis apetitul pentru o nouă călătorie, chiar dacă nu neapărat la Bruges. Vă mai las cu câteva imagini și revin cât de curând cu partea doua a excursiei din Belgia, și anume cele aproape două zile petrecute la Bruxelles 🙂

Călătorii plăcute vă doresc!

This slideshow requires JavaScript.

7 feluri de a omorî limba română care mă calcă pe nervi

grammar memeEu am învățat să citesc la 4 ani și să scriu cu litere mari de tipar cam imediat după. În clasele primare am plâns când am scris greșit “într-una”, în loc de “întruna” la un test, iar în gimnaziu am mâncat gramatică pe pâine. Diriga mea, căreia îi mulțumesc din suflet pe această cale, ne dădea teme zilnice cu zeci de cuvinte pe care trebuia să le analizăm sintactic și morfologic. Mă uita Dumnezeu pe scaunul de la birou scriind tema la română, însă dacă mă concentrez un pic, m-aș descurca și acum să fac niște analize din astea. Sigur, nu perfect, dar onorabil.
Ca să nu mai spun că pe mine treaba asta, alături de citit, m-a ajutat și în ceea ce privește felul în care îmi construiesc mai întâi ideile în cap, iar apoi frazele când vorbesc sau scriu. Sunt foarte convinsă că și eu fac greșeli gramaticale, fiindcă-s om și fiindcă de multe ori formele corecte nu sunt și cele mai comode, așa că mi-am mai temperat în ultima vreme instinctele de grammar nazi, în încercarea mea de a-i judeca mai puțin pe alții. Totuși, sunt câteva greșeli sau folosiri nefericite ale cuvintelor care sunt ca unghiile pe tablă pentru mine. Îmi vine să mă ascund și să refuz a crede că așa ceva se întâmplă. Hai să vă zic care sunt!

1. Propiu, repercursiuni, mingie, vroiam, monstră

Și cred că mai sunt câteva cuvinte care nu-mi vin acum în minte, dar care mă calcă pe nervi la fel de tare. Nu cred că pentru cititorii mei mai e nevoie să le menționez, însă pentru posteritate am să las aici și formele corecte, cine știe ce ne mai rezervă noile DOOM-uri. Acestea sunt: propriu, repercusiuni, minge, voiam/vream, mostră. Serios acum, chiar așa de grele sunt? Ce se întâmplă?

2. Că virgulă când

Mai țineți minte când dădeați dictare, iar doamna învățătoare făcea o pauză și știați că trebuie pusă virgulă, apoi termina pe un ton întrebător și știați că trebuie să finalizați cu semnul întrebării? Sau când vă dicta o urare sau îndemn, iar voi puneați semnul exclamării? Ei bine, v-a trecut vreodată prin cap să scrieți “Andreea virgulă sora lui Andrei”? Nu, pentru că virgula este un semn grafic care marchează o pauză în vorbire, nu-i așa? Păi și dacă virgula marchează o pauză în vorbire, de ce atunci când vorbiți nu faceți pauza aia amărâtă în vorbire, în loc să strigați “virgulă, virgulă, virgulă”, să mă zăpăciți pe mine de cap?

Dragii mei, cacofoniile nu se evită așa, dacă mă întrebați pe mine. Dacă nu reușim să evităm o cacofonie utilizând alte cuvinte, soluția pe care o văd mai la îndemână este să facem pauza aia între cuvinte când vorbim. Nu sună extraordinar, știu, dar vi se pare că “că virgulă când” sună mai bine decât “că (pauză în vorbire) când”? Dar fiți sinceri!
Hai să încercăm mai întâi să transmitem clar și corect mesajul, încercând totodată să evităm cacofoniile prin schimbarea formulării. Nu știu, pe mine mă ia cu rău de la stomac când aud virgula asta vorbită, but maybe that’s just me.

3. Dragele mele

Știu, știu, “drage” există în DEX. Însă DEX-ul nu e DOOM, să știți. DOOM vine de la Dicționar Ortografic, Ortoepic și Morfologic, iar DEX-ul este un dicționar explicativ, așa că noi ar trebui să ne adresăm DOOM-ului pentru a afla forma corectă. Și conform acestuia, forma de plural pentru adjectivul “drag” este aceeași pentru feminin și masculin și este “dragi”. Corect va fi “dragile mele” și “dragi colege”, iar în timp ce-s conștientă că limba e un organism viu, că discuția despre “drag” poate fi mai lungă, mai ales că în formula de adresare “dragă tată” deja folosim o formă mai feminină, să-i spun așa, pentru un substantiv masculin și așa mai departe, eu îmi rezerv dreptul să mă calce pe nervi fix ce vreau eu să mă calce pe nervi. “Dragele mele” mă cam calcă 🙂

4. Virgula între subiect și predicat

Nici nu știu ce-ar fi de spus despre asta. Dacă virgula n-are ce căuta între că și când, apăi nici atât n-are ce căuta între subiect și predicat. Problema intervine mai ales când între subiect și predicat e o distanță mai mare și lumea e cam luată de val, însă nu, tot n-are ce căuta. Toate subiectele vă imploră să nu le mai despărțiți de predicate prin virgule!

5. Care pe care

Cartea care am citit-o, copilul care l-am văzut, omul care l-am cunoscut, călătoria care am făcut-o, blocul care l-au construit… nu vă apucă greața? Eu simt cum îmi sângerează urechile și chiar mi se pare strigător la cer că sunt oameni cu destul de multă școală care totuși nu reușesc să pună nesuferita aia de prepoziție la locul ei. Ce mă uimește e că nu par deloc deranjați de lipsa ei, ba pare că lor le sună la fel de bine “mama care o iubesc” cum îmi sună mie “ciocolată belgiană”.

6. Defapt, deobicei, deaia, deasemenea

Oameni buni, dragii mei, dragile mele, aceste cuvinte nu există. De fapt, de obicei, de aia, de asemenea – așa este corect. “De” este un cuvânt separat de celelalte, de ce nu îl lăsați să stea separat, ce v-a făcut? Nu suntem germani să unim toate cuvintele cum ne taie capul. De fapt, cred că și ei au o logică atunci când lipesc cuvintele, să fim serioși. Dar în a lipi “de” și “fapt” nu este nicio logică, vă rog din suflet să pricepeți! Mulțumesc!

7. Mai am decât acest punct și am terminat articolul

See what I did there? Voi să nu faceți ca mine! “Decât” se folosește doar în construcții negative, bine? Adică așa: “N-am decât două ouă și o ceapă în frigider” – cum îmi spunea mie colega mea de la grădiniță (am să vă spun povestea asta cândva, promit!). E simplu, promit! Uite, clarific aici:

decat doar

Primele două propoziții înseamnă același lucru: în dulap am numai un cozonac. Ultima propoziție înseamnă opusul, adică am mai mult de un cozonac (ce bine ar fi, yum). Simplu, nu?

Gata, dragii și dragile mele, am terminat cu acest articol în care mă plâng și pe care sper să nu-l citiți decât zâmbind. Mi-ar plăcea să știu, de asemenea, că dacă mai puneți virgulă între subiect și predicat sau între că și când atunci când vorbiți, n-o să vă supere textul meu și-o să vă întoarceți totuși pe blog. Atât voiam să vă mai zic, mersi și pa! 🙂

grumpy cat grammar

Am fost la Bookswap Party și n-am plecat cu mâna goală

Sâmbătă dimineață am fost la Bookswap Party, schimbul de cărți pe care l-au organizat Ioana de la back to romania și Natalia la Biblioteca Ion Creangă. În weekend vremea a fost superbă, mai degabă de vară indiană decât de final de octombrie, însă și dacă ar fi turnat cu găleata, tot m-aș fi deplasat la evenimentul ăsta. Nu doar pentru că voiam să mai fac rost de ceva lecturi, dar și pentru că-mi doream să o întâlnesc în sfârșit pe Ioana. O citesc de ceva vreme și-mi părea rău că n-am apucat să o cunosc anul trecut, la aniversarea blogului Și Blondele Gândesc, al Mirunei.

group_photo_bookswap

Cum a fost la Bookswap Party?

Așadar, sâmbătă pe la 10 a început să se umple încet, încet sala de la bibliotecă, cu oameni, zâmbete, voie bună și cărți. Gustările erau deja acolo, gata pregătite pentru noi, iar fetele se ocupau de ultimele detalii. A fost un eveniment foarte, foarte drăguț, mai ales pentru că înainte de schimbul efectiv de cărți, am și socializat cu celelalte participante, am vorbit despre cărți, filme și seriale, despre pasiuni, despre job-uri, open space-uri și prieteniile la locul de muncă, în fine, despre o grămadă de subiecte pe care nu ne gândeam neapărat că le vom aborda la un schimb de cărți. Am constatat, pentru a câta oară?, că e mult mai ușor să socializezi cu oameni cu care ai din start măcar un lucru în comun, indiferent de cât de diferiți sunteți în ansamblu. De data asta, a fost cititul.

După partea de socializare, a urmat schimbul efectiv de cărți. Eu am adus patru cărți, așa că am plecat tot cu patru acasă și-s tare încântată de toate, am să vă spun mai jos și de ce. Nu știu dacă toată lumea a apucat să plece cu toate cărțile pe care și le-ar fi dorit, dar sper că fiecare a găsit măcar o carte bună cu care să-și umple serile. Știu că toată lumea simțit, pe de o parte, că n-a avut acces la toate cărțile, spațiul fiind mic și nu super ușor accesibil, iar pe de altă parte, că unele cărți aduse n-au fost prea de interes (și așa-i, unele cărți nu ar fi trebuit aduse, asta-i și părerea mea). Însă mai știu și că nimeni nu s-a născut învățat, că a fost prima ediție și a fost ceva nou și pentru Ioana și Natalia, că din experiențe înveți și că sigur, dacă vor decide să organizeze o nouă ediție (și sper să o facă), data viitoare va fi și mai bine pentru toată lumea 🙂

carti_bookswap_party

Ce cărți mi-am luat de la Bookswap Party?

The Year of Magical Thinking, de Joan Didion – am auzit de mult timp de cartea asta, mi-am pus-o pe lista de dorințe, dar iată că n-am ajuns până acum să o și citesc. O am acum, varianta în limba engleză, și abia aștept să mă apuc de ea.

Madonele din Leningrad, de Debra Dean – faptul că am dat peste cartea asta aici m-a făcut să zâmbesc. Am menționat-o acum câțiva ani într-un articol participant la SuperBlog, cel în care visam eu la un profesor din Moscova (da, acel articol este pură ficțiune), însă n-am ajuns să o citesc. Toate la timpul lor.

Elon Musk: Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic, de Ashlee Vance – încă de anul trecut vorbeam despre cartea asta la birou și mi-am propus să o citesc. Am început-o pe Kindle, însă nu-i o carte ușurică (deh, doar e o biografie a lui Musk) și versiunea mea de ebook nu era nici cea mai bună, așa că am pus-o pe pauză. Apoi am citit despre ea la Mădă pe blog și când a zis și că o aduce la Bookswap, am sperat să o pot lua, că mi-aș fi dorit-o în format fizic. Și-am reușit!

Împăratul muștelor, de William Golding – această carte a ajuns prima dată în mâinile mele prin liceu, de la profa cu care făceam meditații la engleză. Ne dădea de citit cărți în fiecare săptămână, iar la un moment dat am lua-o pe asta. N-am citit decât jumătate, dar nu-mi amintesc de ce: ori pentru că mă înfiora povestea, ori pentru că n-am avut timp, ori pentru că simțeam că mă depășește pe partea de vocabular la momentul respectiv, habar n-am. Cert e că-mi doresc să o citesc și mă bucur că am luat-o.

Asta a fost “captura” mea de sâmbătă, plus bonus un număr din DOR, pe care nu-l aveam și abia aștept să-l parcurg, căci știți deja cât îmi place publicația asta. Acum trebuie doar să găsesc timpul potrivit să le citesc pe toate. Și pe toate celelalte de pe listă, desigur!

Multe mulțumiri încă o dată Ioanei și Nataliei, mă bucur tare că au organizat evenimentul și-l aștept cu mare drag pe următorul, care sper să fie încă și mai mare, și mai fain! 😀

Lecturi plăcute tuturor!

*Fotografiile sunt de pe pagina de Facebook a evenimentului, linkul este în primul paragraf

Unboxing la materiale de construcții? Da, și cu răsplată!

În douăzeci și șase de ani de viață am adunat o tolbă întreagă de amintiri legate de renovări, construcții și zugrăveli. Când aveam 5 ani mă duceam la Alimentară să cumpăr pâine și bere Ciucaș pentru muncitorii care ne lucrau la acoperiș. Stăteam la ultimul etaj, iar fiecare picătură de ploaie pătrundea până în apartamentul nostru, făcând praf o bucată de tavan și perete. Ceva vreme mai târziu, a început distracția zugrăvelii și, odată cu ea, nu doar drumurile mele la Alimentară, ci și ale meseriașilor la magazinele cu materiale de construcții. Ori așa, ori le aducea tataie cu căruța habar n-am de pe unde.

Mai târziu, construcțiile și renovările s-au mutat la casa de la bunici. Anul ăsta o finisare pe interior, faianță, gresie, parchet, glet, anul viitor niște mobilă și perdele, peste câțiva ani finisare pe exterior și niște storuri. Ceva mai târziu, altă renovare la apartament, altă distracție cu meseriașii. Nu e suficient din materialul ăla, gletul are nevoie și de amorsă, ne mai trebuie ciment pentru nu știu ce, holzsuruburile nu-s din alea bune, bagheta care imită stucatura trebuie căutată la magazinul X și vopseaua la depozitul Y. Între timp, eu încercam să citesc “Frații Jderi”, o carte care a reușit să mă adoarmă în timp ce stăteam pe scaun în mijlocul unui dormitor plin de celofane și praf. N-am terminat-o nici în ziua de azi, dar e o discuție pentru altă zi.

Acum vreo două săptămâni, vorbeam cu mama și-mi spunea că are doi oameni care izolează instalația de apă, ca să nu înghețe la iarnă, că deh, la țară nu-i ca la oraș. Și imediat m-a luat cu fiori și mi s-a pus un nod în stomac. Oare de data asta ce material nu-i bun? Ce nu ajunge, ce mai trebuie cumpărat, unde se mai găsește? Asta deși în ziua de azi avem multe mai multe opțiuni și, bonus, mai avem și internetul! Stresul pe care-l simt când vine vorba de construcții nu-l poate opri nimic. Mi-ar plăcea să am o baghetă magică și să fie totul gata într-o clipă. Și-acum, serios, nu-i toată lumea așa? Arătați-mi-l pe omul ăla care zice: “Vai, ce bine mă simt, trebuie să schimb gresia, faianța, tapetul și ușile de garaj și nu mai pot de bucurie. Am găsit toate materialele, la cel mai bun preț, meseriașii mei sunt… meseriași, abia aștept să mă apuc de treabă!”

Eh, și-acum poate că unii dintre voi o să-mi spuneți că există deja soluții la problema asta. Că nu e nevoie să mergi la magazinele mari de materiale de construcții, apoi la magazinele de cartier, să compari prețuri, să stai cu inima strânsă, întrebându-te dacă te ceartă meseriașul de acasă că ai luat sacul greșit. Că există chiar și în domeniul ăsta un broker! Că poți să intri pe un site, să comanzi absolut tot ce ai nevoie, de la sacul de CM10, la policarbonat și să ți le trimită fain-frumos acasă și la cel mai bun preț. Că există oamenii ăștia care caută pentru tine ofertele direct de la producători, negociază prețuri, iar când tragi linie la sfârșit, tu tot pe plus ieși, fiindcă eviți o grămadă de costuri cauzate de intermediari.

Și acum poate că o să-mi ziceți că există și oamenii ăștia care zic “am tot ce-mi trebuie, abia aștept să mă apuc de renovare!”, că poate i-ați văzut voi în vreo recenzie video și le luceau ochii de bucurie că s-au ales cu uși noi sau vreo piatră decorativă. Ei, bine că știți atunci! În cazul ăsta eu vă mai zic doar că le luceau ochii probabil și pentru că au primit o reducere la comanda plasată pe Vindem-Ieftin.ro, site-ul ăsta de brokeraj în ale materialelor de construcții.

vindem ieftin
Se pare că oricine comandă de la ei, iar apoi face unboxing pe cameră și le trimite filmulețul va beneficia de o reducere la comandă. Probabil pentru că oamenii, mai ales cei care se pregătesc de pus casa cu fundul în sus, apreciază cel mai mult recomandările și părerile celor ca ei, cu care pot rezona. De aia noi, fetele, ne uităm la tot felul de filmulețe cu recenzii pe Youtube, indiferent că-s de haine, make-up sau altceva. Dacă o poză face cât o mie de cuvinte, ei bine, un filmuleț de genul ăsta făcut de cineva cu care rezonezi face cât o mie de reclame. Altfel ajunge informația la tine!

Nu știu dacă aveți în plan să faceți schimbări prin casă, dacă vă e dor de bormașini, trafaleți și praf, însă dacă da, nu uitați că există brokeri pentru materiale de construcții și că dacă împărtășiți cu alții experiența voastră pe film, o să fiți răsplătiți pentru asta. Hai, sharing is caring! Și renovare plăcută! 🙂

Prăjituri cu suflet caută bucătărie spațioasă

Când eram mică i-am spus mamei că atunci când am să mă mărit cu un neamț și-am să mă mă mut în Germania, o voi lua și pe ea cu mine și vom mânca mâncare de cartofi.  Pe vremea aia știam să fac doar prăjituri din nisip și apă, dar și să mănânc crema de vanilie rămasă pe lingură. Mai târziu, la mult timp după ce am învățat să folosesc aragazul, am început să gătesc. Primul fel gătit? O mâncare de cartofi, desigur, doar aveam un plan de urmat. A ieșit bună și mi-a dat curaj să mai experimentez, iar câțiva ani mai târziu am descoperit blogurile culinare și-am încercat tot felul de rețete, în special de prăjituri. Majoritatea au ieșit, în ciuda limitărilor tehnice pe care le-am întâmpinat, unele mi-au dat mai multe bătăi de cap, însă per ansamblu era o activitate care îmi plăcea. Uram să șterg praful și să aspir, însă mă relaxam așa de tare când făceam prăjituri!

N-aveam cântar de bucătărie, nici vreun robot șmecher, unele ingrediente ajungeau pe masa de lucru pentru că “merge și așa”, iar deseori se întâmpla să ard prăjiturile pe fund, fiindcă aragazul mamei avea deja vreo 30 ani și câteva butoane lipsă. Dar eu făceam prăjituri cu drag și visam să-mi deschid, cândva, o cofetărie. Să fie numai cu ingrediente naturale și curate, să mă ocup personal de ele, să mă cufund în activivtatea asta super relaxantă.

Între timp a mai curs ceva apă pe Dâmbovița, am stat prin camere de cămin cu bucătării pe hol, am citit sute de cursuri care m-au pregătit pentru altă carieră decât cea de cofetar, mâncare de cartofi mănânc rar și nici n-am de gând să mă mai mărit cu un neamț. Îmi place însă în continuare să gătesc și, mai ales, să pregătesc deserturi, deși o fac din ce în ce mai rar. Nu neapărat fiindcă n-am suficient timp, fiindcă-s de părere că-ți faci timp pentru lucrurile pe care ți le dorești, ci pentru că momentan am o bucătărioară mică, îngustă, în care abia am loc să mă mișc în jurul meu, darămite să mai întind oale, castroane, tigăi și tăvi. Și chiar și așa se întâmplă uneori să am ceva în cuptor și câte ceva pe fiecare ochi de aragaz funcțional. Dar nu-i deloc comod și abia acum înțeleg nu doar cât de mare era, de fapt, bucătăria mamei, ci și de ce atât de multă lume caută case cu bucătării spațioase.

Bucătărie spațioasă, prăjituri cu suflet

Eh, dar și când am să mă mut eu în casa aia cu cireș și lavandă, cu doi Retrieveri și living luminos, atunci să vedeți! Am să fiu foarte, foarte atentă la cât de mare e spațiul destinat bucătăriei, unde e amplasat și cum îmi permite să mă bucur de el. Acum să nu ne închipuim că eu am să mă mut definitiv în bucătărie, că doar o să am rate de plătit, căței de plimbat și oameni de îmbrățișat, dar îmi doresc să o amenajez în așa fel încât să mă bucur cât mai mult de timpul petrecut acolo.

bucatarie

Sursa: SomProduct.ro

Nu știu cât de mari vor fi plăcile de gresie sau dacă o să îi pun faianță ori voi opta pentru niște panouri din sticlă securizată în loc. Nu știu exact ce culoare o să aibă mobila, dar știu că o să am un blat de lucru rezistent și spațios, să-mi permită să întind pe el boluri, castronașe, tăvi de chec pe jumătate umplute, aluatul de cozonac și cartea cu rețete. Știu că va avea ferestre înalte, de care vor sta mereu lipite două nasuri umede, atașate unor codițe fluturânde, dar și-o masă mare, gata să cuprindă toată arta ce va ieși din mâinile mele (hai, bine, exagerez!).

Nu știu ce cuptor voi alege, dar știu că mă voi învârti în jurul lui ca un copil mic, adulmecând și trăgând cu ochiul prin geam, cu speranța că au crescut frumos cozonacii, croissantele sau pandișpanul, ori că mușchiulețul de porc e rozaliu la mijloc și suculent, iar cartofii crocanți și aromați. Am să-mi iau un robot de bucătărie, care să-mi fie aliat de bază și o să am muuulte dulapuri, în care să-mi încapă și oala de ciorbă, și cratița de sarmale, și tăvile de prăjituri, și tigăile, fără să le scap din brațe încercând să scot ceva din spate. Am să le umplu și cu castroane și farfurii frumoase, cu boluri de înghețată și căni de cafea, pahare de tot felul și-o grămadă de alte lucruri care fac gătitul mult, mult mai ușor și plăcut: tocătoare, polonice, teluri, o presă de usturoi și tot felul de recipiente simpatice pentru ulei, oțet și condimente, o răzătoare, un tirbușon, un storcător de citrice, o cupă pentru înghețată și un cuțit de curățat mere. Ah, ce bun ar fi un tort de mere!

Sertarele trebuie să fie musai din alea cărora poți să le dai drumul brusc, dar să se închidă lent, ca să nu-mi fac capul țăndări, iar în ele am să aranjez tacâmuri, fețe de masă vesele, prosoape și-o mulțime de accesorii, hârtii pentru brioșe și lumânări pentru decor, șervețele simpatice, un șorț și niște mănuși.

bucatarie2

Sursa: somproduct.ro

Ce prăjituri bune am să fac în bucătăria mea! Dacă acum îmi ies așa de bune tortul de mere și checul marmorat, vă dați seama cum vor fi când am să am tot spațiul din lume să mă desfășor? La final, când fursecurile cu nuci se vor răci pe grătar, eu am să-nchid cartea de rețete, am să dau o fugă în curte să mă joc cu câinii, apoi am să mă așez pe unul din scaunele mele confortabile, am să-mi torn un pahar cu vin și am să-mi tai o felie de tort, în așteptarea oamenilor dragi.
Știți, o prăjitură n-are nicicând gust mai bun decât atunci când o faci cu drag, pui în ea un strop de suflet în loc de un vârf de cuțit de sare, iar apoi o împarți cu oamenii ăia buni, apropiați sufletului tău.

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 3.

Pentru a treia oară la Veneția? City-break romantic în orașul plutitor

Au trecut aproape doi ani de când m-am îndrăgostit iremediabil de Veneția. Pe vremea când căutam o destinație pentru primul nostru city-break în cuplu, orașul ăsta nu era tocmai primul pe lista mea de dorințe. Voiam să plecăm în ianuarie și prin minte îmi treceau mai degrabă imagini din Budapesta, Praga, Viena sau vreun oraș din Germania, locuri pe care le asociam mult mai ușor cu frigul, zăpada, iarna. Ne făceau însă cu ochiul canalele albastru-verzui, străzile înguste, farmecul italian și felul în care orașul ăsta părea suspendat în timp, așa că ne-am pus cele mai groase haine în bagaj și-am plecat într-un city break in Veneția.

canal grande venice

Ne-am întors de acolo fermecați. De străzi, de atmosferă, de liniștea pe care ți-o dă lipsa mașinilor, de soarele blând care ne încălzea în plimbările lungi de pe faleză, de clădirile frumoase și de frittelle-le cu cremă Zabaglione. Am mers mult pe jos în cele patru zile petrecute acolo, am urcat mii de trepte traversând de zeci de ori aceleași poduri, am admirat cu gura căscată interioarele din Palatul Ducal și ni s-a tăiat respirația privind apusul de pe vaporetto-ul care ne plimba pe Canal Grande. Ne-a plăcut atât de mult, încât am revenit și în anul următor, tot în ianuarie. Am prins însă prima zi de Carnaval și aglomerația a știrbit parcă puțin din farmecul excursiei, dar am știut atunci amândoi că nu va fi ultima dată când ne vom afla acolo. Că este probabil locul în care ne vom întoarce de cele mai multe ori dintre toate.

Acum vreo două săptămâni, în timp ce-mi beam cafeaua de weekend, m-am surprins întrebându-l: “Când mai mergem și noi la Veneția?”. Răspunsul n-a întârziat deloc, ca de fiecare dată: “În ianuarie?”.
Am zâmbit, am dat din cap și am început să mă uit la prețurile biletelor de avion, la cazare, la oferte city break și, desigur, la poze din arhiva personală. Deja visez la zilele alea din a doua jumătate a lui ianuarie, care ne vor prinde, cel mai probabil, în orașul ăsta minunat.

De ce mi-e dor și ce aș face (din) nou în Veneția

Mi-e dor de străduțele mici și întortocheate, pe care ni se aud pașii în liniștea serii, când nu mai e nimeni altcineva pe afară decât noi explorând orașul. Mi-e dor să mă joc cu porumbeii din Piazza San Marco, iar apoi să o luăm ușor la pas pe lângă Palatul Ducal, ca să continuăm cu o plimbare pe Riva Degli Schiavoni. Cred că acum, la a treia vizită, aș propune să mai intrăm încă o dată în Palatul Ducal, să-i vedem și ungherele pe care le-am ratat prima oară, să ne mai rătăcim prin sala aia enormă și superbă, să ne mai plimbăm pe Puntea Suspinelor și să admirăm laguna prin ochiurile mici de geam.

canal venetia

porumbei san marco

san marco palatul ducal

Mi-e dor de priveliștea de pe Podul Rialto, de pescărușii curajoși care îți mănâncă din palme, de vântul care-ți zăpăcește părul. O să ne ținem de mână și-o să ne facem planuri de viitor, privind la ceea ce Philippe de Commynes, ambasadorul Franței la Veneția pe la finalul anilor 1400, a numit ”cel mai frumos bulevard din lume” – Canal Grande.

This slideshow requires JavaScript.

Mi-e dor să luăm micul dejun în cameră, doar ca să ne îmbrăcăm apoi bine și să ieșim la brunch în Mercato Rialto. Să ne plimbăm printre tarabele cu legume, condimente și fructe de mare, apoi să ne așezăm pe o băncuță, să mâncăm sandvișuri cu pește, ceapă și hrean și să bem vin. Știți, pentru noi asta e mai romantic decât o cină fancy la un restaurant pe malul Canal Grande.

Mi-e dor să petrecem o după-amiază întreagă privind o demonstrație într-un atelier de sticlă din Murano, ascultând muzică bună și savurând un pahar de vin alb, încâlzindu-ne palmele și tălpile obosite, în timp ce artistul, român get-beget, ne povestește ce a făcut sau urmează să facă.

Și mă mai gândesc că poate a treia oară e cu noroc, iar de data asta vom decide să facem o plimbare cu gondola. E adevărat că prețul e puțin piperat și de asta am și evitat-o până acum, însă dacă tot plănuim să revenim atât de des, măcar o dată cred că am merita și-o astfel de experiență. Fiindcă este, tind să cred, o experiență în sine. Nu doar pentru că gondolierii sunt pregătiți special pentru meseria asta și conversațiile ar putea fi de-a dreptul interesante, dar și pentru că nimic nu sună mai romantic decât o plimbare cu gondola la ora apusului pe canalele mici sau pe Canal Grande, depănând amintiri și făcând planuri de viitor with your partner in crime.

gondole

Nu am făcut încă nicio rezervare, însă n-o să mai întârziem mult și-am să încep să sondez mai atent piața. Până acum am plecat pe cont propriu, însă când vine vorba de variante de city break Christian Tour, agenția de turism cu care am fost și în Lefkada, pare că are oferte interesante. Am să arunc o privire și la ei pe site, mai ales că mă bătea gândul să stăm o dată la un hotel decorat în stil venețian. În excursiile anterioare am fost cazați într-o locandă și într-un apartament, însă pentru hoteluri Christian Tour poate fi o sursă de inspirație foarte bună.

crazy couple san marco

Mi-e dor și mi-e atât de drag de Veneția încât aș pleca și mâine. L-aș lua pe el de mână, un rucsac în spate și-aș porni să mă pierd și să mă găsesc pe străduțe, pe poduri, printre clădiri, pe canale, în piațete și pe faleză. Să rămân și eu suspendată în timp pentru câteva zile așa cum pare că o face orașul ăsta de ani. Să-i ascult muzica și să-l iubesc.

When I seek another word for ‘music’, I never find any other word than ‘Venice’. Friedrich Nietzsche

Articol scris pentru SuperBlog 2018 – proba 2 (și pentru sufletul meu).
Toate imaginile sunt din arhiva personală.