Eu şi serialele

Mă gândeam zilele astea că în ultimii ani aş fi putut să citesc mai mult decât am făcut-o şi că aş fi putut să urmăresc mai multe filme şi seriale decât am urmărit. Nu sunt tocmai cea mai mare cinefilă şi am multe “goluri” să le spunem aşa, dar mi-am amintit cu zâmbetul pe buze de serialele şi telenovelele la care m-am uitat în timp.

Când eram mică, mă uitam la Beverly Hills, 90210, că doar era la modă. Ba-mi amintesc chiar că mama îmi spunea că semăn cu una din fete, n-aş putea acum să spun cu care şi habar n-am dacă aveam pe bune ceva în comun cu gagica respectivă sau aşa i-ar fi plăcut ei să fiu. Eu mă simţeam flatată, logic. Apoi, eternul şi inegalabilul Dallas. Serios acum, cine (cel puţin din generaţiile de până la a mea inclusiv)  nu a văzut măcar un episod din serialul ăsta? La un moment dat, ajunsesem să visez la prinţul meu pe cal alb care avea să poarte numele de J.R. Habar n-aveam de unde vine, dar suna interesant; ce m-am bucurat când se făcea că J.R. (Larry Hagman) murise dar a apărut viu şi triumfător, yuhuu. Parcă în aceeaşi perioadă a fost şi Santa Barbara, nu mai ştiu exact, dar îmi amintesc numele unor personaje şi ştiu că mă chinuiam să pronunţ corect “Eden”. Aaa, şi eram îndrăgostită de Cruz (A Martinez ) la modul la care îmi închipuiam că el nu o să îmbătrânească nicicând şi când eu o să mă fac mare, o să mă mărit cu el.

Între timp probabil că am văzut şi din Tânăr şi neliniştit câte ceva, dar nu era tocmai pe gustul meu, oricum ăştia au sărit calul de mult cu el. Pe urmă, Baywatch, desigur! Era să-l uit. Pentru Mitch (David Hasselhoff)  nu pot să spun că am nutrit cine ştie ce sentimente înălţătoare, dar îmi plăceau toţi băieţii salvamari de-acolo că îi vedeam ca pe eroii mei proprii şi personali. Cât despre tipe, le admiram costumele alea de baie roşii întregi şi încercam să le imit mersul cu părul în vânt. A urmat mai târziu puţin Sunset Beach. Ok, ăsta mi-a plăcut atât mult încât din nostalgie m-am uitat la câteva episoade şi acum vreo doi ani, când l-au mai dat pe nu ştiu ce post. Aici s-a dat o luptă în interiorul meu pentru că nu ştiam dacă să ţin cu Maria (Christina Chambers) –  care nu avea săraca nicio vină pentru amnezia ei şi era normal să-şi vrea viaţa şi, implicit, soţul înapoi – sau cu Meg (Susan Ward) – care îl iubea şi ea pe Ben (Clive Robertson) şi nu mi se părea corect să fie nevoită să renunţe la iubirea vieţii ei. Erau mulţi băieţi frumoşi aici, printre care şi Cole Deschanel (Eddie Cibrian) după care am suspinat ceva vreme. Aaa, tot aici săraca mama a avut un mic-mare şoc când m-a auzit spunând nervoasă: “Aoleeeu, de ce nu-i spune odată că s-a culcat cu el?” (Just for the record, aveam vreo 6 ani cred.)

Printre ultimele de astea telenovelistice a fost Pasiuni. Pe atunci eram..pasionată, dar nu-mi amintesc să fi văzut finalul sau să fi înţeles dacă până la urmă totul s-a încheiat cu bine. Îmi plăcea de Theresa (Lindsay Hartley) şi de aluniţa ei, deşi era cam lacrimogen personajul, de fraţii ei frumoşi – Miguel (Jesse Metcalfe) şi Luis (Galen Gering) – şi de păpuşa Timmy (Josh Ryan Evans, R.I.P). Mă uitam la el şi abia aşteptam următorul episod, deşi nu prea înghiţeam povestea aia cu spirite, care era destul de superfluă chiar şi pentru mintea mea necoaptă încă.

Pe lângă astea, se mai adaugă telenovelele în spaniolă pe care le-am început destul de târziu că nu am avut cablu până în clasa a treia😛. Am văzut destule când puteam să-mi petrec timpul citind, dar măcar am învăţat să vorbesc ceva-ceva din ele. Singura care nu mi se pare că a fost chiar inutilă a fost Clona, că subiectul a fost altceva, indiferent de cât de telenovelistică a fost abordarea. Aaa, a mai fost Erreway la care nu m-am uitat complet, am văzut varianta Rebelde când era în trend şi trebuia să mă uit şi eu, na, să am ce discuta la şcoală.

Acum, de astea mai serioase. De-a lungul timpului am văzut, printre altele (şi doar ce rula la noi la tv): Dr. Quinn, The Nanny, Charmed, Married with Children, Ally McBeal, X Files, Sex and the city, Friends, Seinfeld, Two and a Half Men, The Bedford Diaries, Being  Erica, Judge Amy, Midsomer Murders şi probabil încă vreo câteva care nu-mi vin în minte acum.

Am văzut complet Gilmore Girls anul trecut, după ce tot văzusem pe la tv dar pierdusem episoade multe. E unul din cele mai bune seriale, după mine, şi mă uit cu plăcere şi acum pe Diva. Ca o paranteză, am mai văzut 7th Heaven tot la tv, nu complet; era drăguţ, dar mi s-a părut un pic dus la extreme să zicem, nu prea cred că ar putea exista chiar asemenea relaţii într-o familie.Închidem paranteza. Mă uit la Grey’s Anatomy, ale cărui prime 5 sezoane le-am devorat efectiv, iar de la sezonul 6 tot aştept cuminte fiecare episod nou. Încep totuşi să mă enerveze anumite lucruri la el, dar am zis că o să-l urmăresc până la final, poate mă îmbunează. Am mai urmărit Ghost Whisperer, pe care l-am pus pe pauză la sezonul 4, dar cred că o să-l reiau dacă am timp.

Bun, cam asta ar fi “retrospectiva”, să-i zicem aşa. Am multe “lipsuri”, aşa că plănuiesc să recuperez, iar lista e lungă. Vreau să văd cât mai multe seriale cu doctori că de când cu GA mă pasionează. Am mai văzut în timp pe la tv House MD, aşa că o să încep cu el, după care urmează ER, Scrubs, Private Practice, Nip/Tuck şi nu mai ştiu acum. Plănuiesc, aşadar, un maraton al serialelor după ce termin cu bacul & co.

Whew, cam lungă rememorarea, dar m-am amuzat pe bune să-mi amintesc ce simţeam atunci când mă uitam la alea really soap-opera aşa şi să le trec în revistă pe celelalte.

Cheers!

9 thoughts on “Eu şi serialele

  1. Am incercat si eu ER, scrubs si private practice. dupa grey…si mai ales dupa House…sunt triste! efectiv😐 par…seci. proaste de-a dreptul😐

  2. “cine (cel puţin din generaţiile de până la a mea inclusiv) nu a văzut măcar un episod din serialul ăsta?”

    Eu nu! Eu nu!

    L.

  3. scrubs e funny, dar nu are mare legatura cu medicina. adica, nu cum e in Grey’s.
    cam astea le-am vazut si eu. as mai adauga Charlie’s angels, care ma fascina. Stii ca eu sunt cu serialele politiste.:d
    Being Erica e cel de pe Hallmark?
    Aaaa, nu pot sa cred ca n-ai zis nimic de serialul ala de pe TVR2 cu doctori, italian. cum se chema?:-?
    Tin sa zic, ca am depasit recordul de 4 episoade integral:)). M-am uitat la 5 episoade zilele astea din In deriva.
    Art mai fi si familia Bundy, care e super-mega-amuzant. Seinfeld, in schimb e cel mai smecher!!!

    • Da, şi eu am văzut “Charlie’s angels”, uitasem de el. “Being Erica” – da, dar acum se numeşte DIVA canalul : ))Cât despre serialul ăla de pe TVR2, cred că ştiu despre ce e vorba, dar nu am văzut nici un episod întreg adunat, deci nu aveam de ce să-l pomenesc🙂
      Familia Bundy a fost menţionată, pe numele în engleză “Married with Children”🙂

    • pai pai pai asta mi-a placut mie ca nu are legatura cu medicina.

      Ioana eu zis sa incepi sa te uiti la LIE TO ME sau Pretty little liars🙂

      L.

  4. habar n-aveam ca se cheama asa Familia Bundy.
    Miracole se chema cel de pe TVR 2. O sa fiu ditamai jurnalistul la cum retin nume :))) Cecenia, Miracole….:))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s