Tu câtă istorie ştii?

Mie îmi e cam jenă să răspund la întrebarea asta, pentru că trebuie să recunosc că nu prea ştiu, sau cel puţin nu aşa cum mi-aş dori. Ştiu şi eu cine a fost Burebista, când au avut loc războaiele daco-romane, mai ştiu despre Mircea, Mihai, Ştefan, Vlad, am auzit de revoluţia paşoptistă şi ştiu şi cine a fost Cuza (ştiţi, ăla cu ocaua?), ştiu când s-a proclamat independenţa României, am idee ce au fost Puterile Centrale şi Antanta, când au fost Războaiele Mondiale, ştiu ceva despre comunism şi despre “revoluţia” din ’89, am mai auzit de mineriadă şi iată-ne în zilele noastre. (Asta la istoria românilor, că la scară mai mare deja exagerăm.) Dar astea sunt aşa, generic; mă descurc să le poziţionez într-o perioadă, într-un secol anume, am idee ce şi cum, dar dacă aş fi în situaţia să port o conversaţie mai lungă pe temele astea…pas!

Istoria nu a fost niciodată disciplina mea preferată. Încă din clasa a IV-a am preferat să învăţ despre munţi, ape şi ţări, decât despre daci şi romani, dar am învăţat aşa pentru şcoală, că eram silitoare, după care informaţiile mi se ştergeau din căpşor. În liceu, am aburit-o serios trei ani, timp în care nu cred că am învăţat de cinci ori şi nici măcar nu-mi amintesc ce fel de istorie am făcut în IX-XI, sincer şi cu părere de rău o spun. Anul ăsta în schimb, în ciuda nemulţumirilor pe care le-am avut când s-a schimbat sistemul, m-am mai luminat un pic. Nu pentru că am studiat acasă (deşi am făcut-o, dar repet, eu nu pot să reţin istoria învăţând), ci pentru că ora de istorie nu implică dictare: profu’ vorbeşte, povesteşte, prezintă lecţia, te ajută să-ţi faci o imagine de ansamblu asupra ei, dar îţi “aruncă” şi anumite detalii. Spre exemplu azi am aflat cum îl chema pe membrul “Mâinii Negre” responsabil pentru uciderea lui Franz Ferdinand la Sarajevo, în 1914. Ştiiiţi? Eu acum ştiu, îl chema Gavrilo Princip.

Nu simţeam neapărat nevoia să mă “laud” aşa pe blog, dar astăzi la oră chiar mi s-a părut că istoria nu e chiar atât de grea şi că până şi eu, antitalentul, pot să ştiu mai multe dacă mă concentrez un pic. Dacă în alt context mi s-ar fi făcut un desen, ca astăzi, aş fi zâmbit şi m-aş fi amuzat – ce mare chestie?! – , dar cu schema aia rudimentară de pe tablă am înţeles mai bine cum s-a declanşat Războiul şi ce a însemnat el pentru lume şi pentru România.

Da, am ieşit azi din clasă un pic mai deşteaptă, m-am luminat un pic şi am simţit că nu am venit la şcoală chiar degeaba. Aaa, am acum speranţa că nu sunt o cauză pierdută şi că am şanse să ştiu şi eu cândva mai multă istorie, dacă citesc mai mult🙂

Deci…tu câtă istorie ştii?

Cheers!

5 thoughts on “Tu câtă istorie ştii?

  1. marea problemă e nu că eşti tu antitalent, ci că profii nu folosesc metode care să vă ajute să înţelegeţi. nu toţi copii pot să asculte ce au ei de spus. copiii sunt vizuali, auditivi, chinestezici etc… si cu fiecare trebuie să foloseşti metoda prin care el învaţă, nu să spui papagaliceşte ceea ce e şi în manual. dacă asta e misiunea profului, să spună ce e în manual, de ce mai învăţăm să citim, că ne spune el şi dacă doar atât poate de ce mai e nevoie de el, că putem să avem doar manuale şi fiecare să conspecteze.
    dar, cum spuneai şi tu, proful tău e cu mult deasupra altora.

  2. Exagerezi putin. Adica proful a facut doar azi asa ca sa umple timpul, pentru ca in rest ne asculta pe noi si mai face cateva completari.
    Si eu m-am simtit mai culta dupa ora de istorie si in final am inteles si eu cum sta treaba cu Primul Razboi mondial, dar tot Motoc imi place mai mult. Am facut un an cu el si sincer iti spun ca doar ascultand din ce ne dicta el am retinut ce a predat. Poti sa ma testezi!;))

  3. @eumiealmeu – mulţumesc pentru vizită. Într-adevăr, pe asta ar trebui să se pună accentul, dar sistemul nostru are multe probleme, printre care şi modul de predare şi evaluare. Să sperăm că ne îndreptăm totuşi spre mai bine.

    @Laura – ar fi chiar prea frumos. Acum nu-ţi închipui că profu’ meu e chiar perfecţiunea întruchipată, că nu e.

    @Iulia – probabil că nu m-am exprimat foarte bine, că doar ştii că nu sunt cea mai mare fană a lui. Prefer totuşi să ne asculte trei sferturi din oră, dar în restul să ne spună ideile lecţiei, decât să-mi dicteze toată ora. Cât despre Moţoc, tot respectul pentru că omul ăla ştie atâteeeea, doar că în subconştientul meu exista ideea că nu mă ascultă, deci pot să uit, deci atenţia pe care i-o acordam era minimă; eu de-aia trebuie să recunosc că nu am reţinut prea multe din vremea lui. Acum sunt atentă şi în alea câteva minute pentru că ştiu că mă ascultă. Nu ştiu ce mi se întâmplă în cap, dar dacă mă face să învăţ ceva, e de bine🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s