Şi noi ce mai…vizionăm? (I)

Dacă domnul doctor Mencinicopschi (pe bune că nu am căutat pe Google, mă simt mândră de mine) are o carte cu un titlu asemănător, eu m-am gândit să scriu azi despre emisiunile TV la care merită să ne uităm, din punctul meu de vedere, evident.

Din câte am observat, sunt multe emisiuni de umplutură pe posturile româneşti la ora actuală, ceea ce e trist; în plus, am ajuns la concluzia că foarte multe emisiuni bune sunt pe postul naţional, ceea ce nu poate decât să mă bucure, prea căzuse în derizoriu aşa de la o vreme. Să purcedem, zic:

Românii au Talent – ei bine, conceptul ăsta este nou în România, dar cu siguranţă că mulţi îl cunoşteam deja. Nu am văzut prima ediţie, dar plănuiesc să mă uit la următoarele, pentru că, deşi unele momente sunt prea penibile ca să fie amuzante, există şi momente haioase, dar şi unele mai mult decât foarte bune, precum momentul deja cunoscutului contratenor, Iustin Ianau. Acum, oi fi eu prea sensibilioasă, dar mi s-a cam ridicat părul pe mâini şi mi s-au împăienjenit puţin ochii auzindu-l. Deci, zic eu că merită emisiunea. (vineri, 20.30, ProTV)

Arena Leilor – nu ştiu alţii cum sunt, dar după aproape patru ani de liceu economic mie îmi place să mă uit şi la emisiuni de astea mai de nişă. Mi se pare că am multe de învăţat şi trebuie să recunosc că dacă la început mă amuzam copios pe seama modului în care bieţii întreprinzători wannabe erau “desfiinţaţi”, acum îmi dau seama că nu mi-aş dori să fiu în locul lor. Aşa că fac ochii cât cepele şi urechile cât pâlniile atunci când mă mai uit, ca să învăţ şi eu ceva, să nu fac aceleaşi greşeli în eventualitatea în care voi veni cu o idee mirifică de plan de afaceri peste ceva ani. (luni, 21.00, TVR2 – momentan reluări, un nou sezon din martie)

Liber pe contrasens – emisiunea asta cu şi despre adolescenţi este educativă şi, cum îmi zicea mie mama când eram mică şi nu înţelegeam ce înseamnă, îţi pune mintea la contribuţie. Te face să-ţi pui întrebări, să te pui în situaţia altora şi să încerci să găseşti soluţii la diferite probleme. Îndeamnă la reflecţie, dar şi la toleranţă şi la acceptarea ideii că nu suntem toţi la fel. Faptul că la emisiune participă şi un psiholog e un plus şi, deşi moderatorul nu mi se pare tocmai potrivit, emisiunea per total e un succes. Merită. (joi, 20.00, TVR2)

Bazaremisiune documentar pe care o savurez cu plăcere ori de câte ori am ocazia. Aşa pot călători cu mintea în tot felul de locuri în care plănuiesc să ajung cândva şi, în plus, îmi place la nebunie cum prezintă şi povesteşte Răzvan Marc. Am fost cu ei într-o groază de locuri, dar ce nu o să uit niciodată este cum arată metroul în Singapore şi nici faptul că acolo nu se comercializează gumă de mestecat. Funny, nu? (joi, 18.30, TVR2 – momentar reluări, nu ştiu sigur despre noul sezon)

ÎnTrecerea Anilor un format străin de emisiune şi nou în România. Şi foarte interesant. Da, e prezentată de febleţea multor doamne, burlacul dorit – Mircea Radu –, dar asta nu mă împiedic să o găsesc distractivă, entertaining cum s-ar spune. Faptul că diferitele decade sunt într-un fel de competiţie una cu cealaltă este un pretext pentru a prezenta comparativ perioade diferite, cu tot ceea ce le reprezintă: muzică, personalităţi, invenţii, evenimente importante ş.a. Nu ştiu despre alţii, dar mie îmi place mult, ca să nu mai spun că mă bucur toată când participă şi anii ’90, în care eu am copilărit, şi câştigă una din probe😀 (sâmbătă, 21.10, TVR1 – acum au intrat în vacanţă)

Atât pentru acum, o să reactualizez lista, pentru că mai am câteva în minte, dar nu se poate toate deodată, nu?

Voi la ce emisiuni vă uitaţi şi vi se pare că îşi merită spaţiul pe sticlă?🙂

6 thoughts on “Şi noi ce mai…vizionăm? (I)

  1. Imi place Generatia contra mai mult decat Liber pe contrasens pentru niste motive mai mult subiective cum ar fi moderatoarea si faptul ca pe unii ii cunosc si mi se apre dragut sa vad niste cunostinte la tv.;))

    Bazar imi place mult. Domnul ala, tot respectul!!!!
    Tot pe TVR mai sunt uneori mici serii de documentare, foarte interesant.Aaaa, si Teleenciclopedia, de ce nu figureaza pe lista?Nu te uiti?

    Fataaaaa, uita-te si la Top Gear!!! Zilnic la 21:00 E show!;) Tot pe Discovery o sa fie sau a fost un episod special Mith Busters, cand primesc o misiune speciala de la Obama. Ar mai fi aici Ultimate Survival si How it’s made.

    Imi place si Oprah, desi am cam parasit-o. Si dr. Oz, desi mi se pare suspect nenea ala. E prea dragut cu toti.:))

  2. @Laura – este, este🙂

    @Iulia – urmează şi “Generaţia contra”, iar Teleenciclopedia nu figurează pentru că, aşa cum am spus la sfârşitul articolului, lista nu e completă încă🙂 Dar în ultima vreme nu am mai avut timp de ea.
    Şi stai liniştită că eu ştiu că nu eşti mereu la TV. Mai faci şi writing, use of english, readin, listening şi speaking printre altele🙂

  3. Hmmm … la emisiuni românești sunt zero tăiat în 4. Videoclipul cu Iustin l-am văzut întâmplător pe net … și mie mi s-a ridicat părul sprâncenelor de emoție. Foarte bun băiatul … cu mult potențial. Sper să-l remarce cineva.

    Când am timp mă mai uit la emisiuni pe Discovery Travel&Living sau Science, History Viasat, la Oprah, chiar.🙂 Depinde, aloc puțin pentru TV, nu neapărat că n-aș vrea, dar duc lipsă de timp.

    • Şi eu tot pe net l-am descoperit. Aşa e, are potenţial. Să sperăm că se uită cine trebuie la emisiune😀
      Discovery are programe bune cam peste tot, îmi place🙂 Cu lipsa de timp…join the club!!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s