Mănânc româneşte

Tot plimbându-mă prin internetosferă am aflat despre iniţiativa celor de la Hotcity de a promova produsele româneşti care merită acest lucru. Ei ne invită să scriem despre acel produs de pe plaiurile mioritice pe care noi îl folosim cu încredere, cu plăcere şi pe care merită să-l recomandăm şi altora.

Ei bine, mărturisesc că prima dată mi-au venit în minte două produse cosmetice de la Farmec, de care nu mă despart: crema hidratantă cu efect de strălucire, cu gălbenele şi miere – pe care o folosesc când e cazul şi ca bază de machiaj – şi emulsia cu lăptişor de matcă “Doina” – care îndeplineşte rolul de demachiant. Dar nu despre aceste două produse vreau să scriu acum. Îngrijirea personală e importantă, nu zic ba, dar cu stomacul gol mi-ar mai arde mie de hidratare? Sigur că nu. De aceea, produsul care e în lumina reflectoarelor aici este altul: Musli cu fructe, de la Sanovita.

De vreo câţiva  ani încoace, să tot fie vreo cinci-şase , m-am împrietenit din nou cu laptele, după ce o perioadă lungă l-am respins cu toate forţele mele. Nu-mi plăcea şi pace. Nici acum n-o să auziţi că am băut lapte simplu, dar mi-a venit mintea la cap şi, înţelegând că are beneficii cu carul pentru organism, am învăţat să-l combin cu diverse. Prima dată când am hotărât să încerc cerealele cu lapte, am apelat la Musli Vitalis, pentru că li se făcea reclamă şi erau gustoase şi, cel mai important, dulci. Pe parcurs însă am început să citesc şi eticheta şi, studiind un pic unele site-uri de nutriţie, am înţeles că nu are sens să consum atâta zahăr gratuit (impropriu spus, că sunt şi destul de scumpe), aşa că m-am reorientat spre cerealele integrale, mai săţioase şi mai sănătoase.

După câteva încercări, am găsit varianta perfectă pentru mine: Musli cu (30%) fructe , de la Sanovita. Cunoscutul importator şi, în cazul de faţă, producător vâlcean îmi face mie dimineţile mai frumoase, pentru că de cele mai multe ori micul meu dejun este compus dintr-un bol de musli cu lapte. Amestecul de fulgi de cereale integrale (grâu, porumb, orz, ovăz, secară), fructe deshidratate (banane, stafide, ananas, papaya, curmale, nucă de cocos, caise, mere, prune), seminţe de in, de floarea-soarelui, migdale şi alune de pădure este sănătos, dar şi foarte plăcut la gust şi merge consumat şi cu lapte de soia, iaurt, ceai sau suc natural.

Am fost obişnuită să iau un mic dejun cât mai consistent, care să-mi asigure un aport echilibrat de substanţe nutritive şi pot să spun că acest musli îşi face bine de tot treaba: până la prânz, când termin orele, nu simt deloc senzaţia de foame.  Ei da, dar trebuie să recunosc că mai e un motiv pentru care am o relaţie aşa strânsă cu acest musli. Dacă a trebuit să renunţ la zahărul adăugat, apoi nici la gustul dulce în sine n-am mai renunţat. Faptul că are 30% fructe deshidratate îl face să fie duuulce (uneori cam prea dulce, când le scapă prea multe stafide în punga mea), aşa că îmi potoleşte şi acel “sweet tooth”, cum ar zice englezii, dar cu un zahăr natural, benefic pentru organism dacă e consumat cu moderaţie.

Aşadar, la momentul actual, ăsta mi-i produsul românesc cel mai aproape de suflet…şi de stomac. E sănătos, săţios, gustos şi mă scapă şi de pofta de dulce; pe lângă toate astea, are şi un preţ accesibil în comparaţie cu alte produse similare: preţul unei pungi de un kilogram se învârte în supermarketuri în jurul a  numai 10-11 lei. Sincer spun: nu plănuiesc să mă despart de el în viitorul apropiat🙂

Mă bucură mult iniţiativa de a promova produsele autohtone şi sper să aibă ecou, să ne cunoaştem şi să ne apreciem produsele de calitate. Şi noi putem!

2 thoughts on “Mănânc româneşte

  1. si mie tot emulsia “Doina” mi-a venit in cap dupa primul paragraf. E una din preferatele mele si chiar nu exista demachiant mai bun! Punct.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s