Invidia e peste tot

De invidie a auzit toată lumea şi cine zice că n-a simţit-o niciodată, apoi să-şi verifice nasul, că sigur i-a crescut! Suntem invidioşi că Xulescu are ţoale mai şmechere ca noi, că Popeasca şi-a cumpărat maşină nouă, că vecina de la doi a fost în vacanţă la Nisipurile de Aur şi aşa mai departe. Ei bine, dar oare suntem invidioşi pe cei din jur doar din cauza posesiunilor lor? Nu, sigur că nu, doar nu ne jucăm cu sentimentul. Ori suntem invidioşi, ori nu mai suntem!

O ştiţi pe “doamna” violată care era nemulţumită de violatorul incompetent? Pentru cine nu o ştie: voi în ce lume trăiţi?😛 Povestea e controversată: se ia una bucată femeie de la ţară, una bucată viceprimar pe nume Viorel, care intră peste femeie şi rezultă un viol nereuşit, drept care femeia îl reclamă. N-a violat-o cum trebuia, că dacă o viola conform normelor în vigoare, nu mai spunea la nimeni, lăsa de la ea. Dacă nu vi se pare destul de stupid şi “idioţesc” (îmi rezerv drepturi de autor pentru cuvântul ăsta), staţi să vedeţi pe mai departe.

A cui e vina încă nu s-a stabilit, unii zic că a edilului, alţii că e a femeii, care nu e uşă de biserică. Noi nu prea avem de unde găsi păreri obiective, că vecinele femeii o acuză şi o cadorisesc cu tot felul de atribute, pe care nu le voi menţiona. Cum explică femeia acuzele? Da, exact, invidia! Cu alte cuvinte,  vecinele sunt mânioase că nu le-a violat şi pe ele nimeni. Dar de ce credeţi?  Nu le violează nimeni, “de proaste ce e!” ! Eee, ce ziceţi de asta? Până şi ca să fii victimă trebuie să te ducă mintea, că nici violatorii ăştia nu se încurcă ei aşa cu oricine, eiii!

Povestea e amuzantă vreo 5 minute, nu zic nu, am râs, dar apoi aşa îmi vine să mă iau cu mâinile de păr când văd câţi oameni cu un nivel de educaţie sub limita minimă admisă există. E amuzant, dar nu prea. Na, poftiţi şi link-uri dacă nu le-aţi văzut până acum şi vreţi să vă delectaţi. Şi nu fiţi invidioase pe victimă, fetelor, că nu e frumos, invidia amărăşte sufletul😛

Aici vedeţi declaraţia victimei. Iar aici vedeţi ce zic vecinele. Enjoy!

 

4 thoughts on “Invidia e peste tot

  1. Eu una chiar nu ştiam de ele. =)) Asta-i bună!
    Cât despre invidie, am scris şi eu acum un an despre ea. Bine, e altul unghiul de la care am pornit însă în principiu se ajunge tot acolo. Cu toţii simţim o urmă de invidie în viaţă, când însă se amplifică şi devine un stil de viaţă, e tare aiurea.

  2. Am vazut si eu pe facebook. Sper ca e o filmare aiurea, de amuzament, daca femeia chiar vorbeste serios e grav. Hilar si grav in acelasi timp.

  3. @Anca – aşa e, e foarte grav când nu reuşeşti să-ţi vezi de treaba ta şi tânjeşti tot timpul după ce au sau ce fac alţii.

    @Oana – din păcate, nu cred că e doar de amuzament aşa, pentru că eu am văzut cazul la ştiri, cu bonus o declaraţie a unei autorităţi care spunea că se desfăşoară o anchetă. Deci ceva tot s-a întâmplat.🙂 Dar sunt de acord, e foarte trist!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s