Copil cu coloană vertebrală

Fiecare om are frustrările lui, logic. Una din ale mele e că n-am avut niciodată coroniţă. Băi, dar niciodată! Când am intrat eu în clasa I, ieşise moda diplomelor şi, chiar dacă unele învăţătoare dădeau şi diplomă şi coroniţă, a mea era mai preocupată să ne facă uniforme festive din spandex turcoaz. Nu zic nu, eram frumoşi (dacă nu pun la socoteală faptul că mi-am pierdut prima fustă, mi-a făcut mama alta, am pierdut-o şi pe aia şi în clasa a IV-a eram singura cu fusta de altă culoare, stricând imaginea clasei!), dar eu voiam coroniţăăăă! Adică mergi pe stradă de la premiere cu diploma în mână, da? Lumea ştie că eşti deştept şi ai învăţat, că ai diplomă, dar nu vede că tu ai luat premiul I, că doar nu stă să se chiorască la foaia ta din mână; poţi la fel de bine să ai premiul II, III sau menţiune. Ei, situaţia se schimbă când ai coroniţă de flori ofilite frumoase pe cap, lumea ştie că ai premiul I,  mergi parcă şi mai mândru/mândră, chit că mergi aşa numai ca să nu-ţi pice cununa. Doamna înăţătoare, mi-aţi răpit bucuria asta, să ştiţi!😛

În orice caz, nu despre asta e postul ăsta, nu mă dau drept copil cu coloană vertebrală şi, deşi sunt destul de egoistă, nu-mi place să vorbesc numai despre mine. Mi-am amintit însă de acest aspect trist al vieţii mele atunci când am auzit o poveste tare drăguţă de la o rudă de la ţară. Ea este fericita bunică a patru copii, doi de la un fiu, doi de la o fiică şi numai ce venise de la premierea nepoţilor. Ăi mici au 12, 9, 8, respectiv 5 ani, aşa că primii trei sunt şcolari cu acte în regulă, pe când al patrulea încă se mai joacă la grădi. După festivitate, unde elevii au luat toţi premii (I şi II parcă), au plecat acasă la bunici, unde la un moment dat au primit special din partea bunicii câte o sumă modică, dar importantă pentru ei. Acum, tu ca om mare, poţi să le dai premianţilor şi să-l laşi pe pici să se uite? Ar fi culmea. Aşa că femeia le-a dat la toţi, în ordinea numerelor de pe tricou vârstelor. Ce credeţi că a zis pruncu’ ăl mic când i-a-ntins şi lui bancnota?

– Păi da’…mamaie, mie de ce îmi dai, că eu n-am luat niciun premiu?!

A  acceptat până la urmă, când i s-a spus că nu-i nicio problemă, o să ia şi el când se face mare ş.a.m.d., dar reacţia lui a făcut toţi banii primiţi şi încă pe atât!

Nu mă aşteptam la aşa ceva din  partea unui copil de cinci ani, deşi se ştie că de cele mai multe ori copiii sunt mai corecţi decât adulţii. N-aş putea spune de ce, dar chiar m-a surprins (plăcut) reacţia lui!

Cunoaşteţi astfel de copii verticali încă de mici?😀

6 thoughts on “Copil cu coloană vertebrală

  1. ‘ai maaaaa! si eu am avut coronita intr-un singur an, in clasa a IV-a si am plans de fericire. mi-a zis domnu’ invatator in particular sa ii zic lu’ mami sa imi cumpere coronita, dar sa nu stie nimeni. am fost f mandra❤

  2. @Laura – eşti un model demn de urmat atunci, bravo :>

    @Claudia – păi te cred că ai fost mândră, aş fi fost şi eu dacă luam, chiar şi un singur an. Cred că e un sentiment care nu se poate exprima în cuvinte, nu?😛 Happy you!

  3. Nici eu n-am avut coroniță, deși n-am luat niciodată premiul I. :)))))))) Nici nu vroiam, na !!
    Dacă știu copii exemple de mici … păi singurul exemplu care-mi vine în minte este, BINEÎNȚELES, cel personal, cum altfel ?😛 Nu acceptam lucruri pe care nu le meritam. Nici acum nu o fac.

    • Buuun, încă un model :> E bine că ţi-ai păstrat verticalitatea, e important😉 Cât despre coroniţă, apoi nu-i bai că am crescut şi fără, dar naaa😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s