Ziua bunicilor

Deşi aş putea să vă povestesc astăzi despre prima probă a bacului sau despre cum voi uita 90% din ce am studiat pentru examenul la română în vara ce va să vină , nu o voi face momentan, pentru că am un piticuţ pe creier care îmi dictează ce să scriu. Am meditat zilele astea la un aspect care mă frământă de ceva timp şi anume: avem multe sărbători. Avem zile dedicate sentimentelor, oamenilor, planetei, evenimentelor, în fine, multor lucruri. Avem zile pentru: femei/mame, copii, bărbaţi, Europa, apă, Pământ, francofonie, muncă, îndrăgostiţi, familie, fructe, mediu, pădure, toleranţă, biodiversitate, bibliotecari, gunoieri, împotriva obezităţii, a hipertensiunii, a fumatului, a violenţei domestice and sooo on. Mă, ori am pierdut eu ceva pe drum, ori chiar nu există şi o zi pentru bunici?

Viaţa a făcut ca eu să-mi cunosc doar o pereche de bunici, dar mi-s aşa de dragi, habar n-aveţi! Sunt oameni de la ţară, dar am învăţat aşa multe de la ei că, deşi îi preţuiesc zilnic, tare mi-aş dori să existe o zi anume care să ştiu că le e dedicată. Pentru că merită! Dacă există o astfel de zi, vă rog insistent să mi-o comunicaţi, iar dacă nu…apoi am hotărât că la mine pe blog e ziua bunicilor astăzi!

Bunicii mei sunt speciali pentru că-s ai mei. Au muncit mult “la colectiv” şi nu numai, dar au pensii mici. Fac economie la curent şi medicamente. Muncesc încă mult şi se vaită rar, deşi sunt în vârstă şi îi dor toate cele. Sunt sociabili şi respectă “legile nescrise din lumea rurală”, acolo unde se simt cel mai bine. Tataie nu s-ar muta niciodată într-o “colivie”, aşa cum numeşte el apartamentele de bloc, pentru că-i place, asemenea lui Moromete, să mai iasă la poartă şi să privească lumea. N-are decât două clase, dar are şcoala vieţii, încât te lasă fără cuvinte când îţi spune, cu vorbele lui simple, idei dezvoltate în paragrafe întregi în cărţi diverse. Mamaie a terminat ciclul gimnazial (7 clase) şi s-a născut să fie afaceristă. E comunicativă şi diplomată şi socoteşte mai repede decât parte din tinerii de vârsta mea. Ca orice oameni, au şi ei defectele lor, dar acestea se pot trece uşor cu vederea, iar greşelile pe care le-au făcut în tinereţe…şi le-au şters complet prin toate sacrificiile făcute mai târziu.

Deşi au palmele bătătorite, bunicii mei sunt bătrâni frumoşi şi mă iubesc enorm. Nu cred că mi-au spus-o vreodată, dar ştiu eu. Mă sună zilnic să ştie dacă-s bine şi, evident, dacă “ai mâncat şi tu ceva?”. Îmi trimit ouă de casă, îmi fac compot de vişine şi gem de prune şi stau cu sufletul la gură când am examene. Mamaie mă vede mai des, mai vine în oraş, dar tataie aşteaptă cu răbdare să vină Crăciunul, Paştile şi vara ca să merg la el şi îmi zice cu durere şi bucurie în acelaşi timp: “Ţi-ai mai adus aminte că mai ai o casă şi aici?” . Ştiu că doar timpul care e în defavoarea lui îl face să spună asta, nimic altceva.

Dar ştiţi care e cel mai frumos lucru, cel mai de preţ cadou pe care mi l-au făcut oamenii ăştia pe care îi voi iubi toată viaţa mea? Cea mai minunată mamă din lume, da! Le mulţumesc infinit pentru asta! Nu vreau să-mi închipui că momentul inevitabil va veni, pentru că ştiu că-mi va fi îngrozitor de greu să mă obişnuiesc cu absenţa lor, asta după ce-mi voi lipi la loc inima frântă ca o turtă dulce din aia de la bâlciuri.

Le mulţumesc pentru tot şi aş vrea să cred că ştiu cât îi iubesc!

Voi ce relaţii aveţi cu bunicii voştri? Nu-i aşa că merită şi ei o zi specială?🙂

Foto.

5 thoughts on “Ziua bunicilor

  1. M-ai emoţionat, sincer îţi spun. Nu am timp acum, dar o să îţi povestesc cândva despre bunica mea, care e un fel de Moromete în variantă feminină combinată cu Dalai Lama tot feminizat (pentru că toată lumea de aici vine şi îi cere sfatul, mai ales pe chestii bisericeşti). O iubesc mult de tot. Şi după postareal ta, îi iubesc şi pe ai tăi. :*

  2. Ce dragut. Eu din pacate nu am cu ce sa ma laud, dar ma bucur cand aud povesti din astea ca ale tale si realizez ca oameni din-astia is si in realitate, nu doar in povesti.

  3. @Iulia – mă bucur şi abia aştept să ne vedem liniştite după *cuvânt de nepronunţat* şi să vorbim despre bunica ta. Mulţumesc şi probabil că o să ne iubim reciproc bunicii în final🙂

    @Oana – acum, na, nu-s chiar perfecţi, ca ăia din poveşti, dar oricum, sunt! Îmi pare rău că n-ai ce să-mi împărtăşeşti, dar am savurat povestea cu bătrânica şi baticele de pe blogul tău, if it matters🙂

  4. Mai, copile, daca nu ai avea varsta asta as spune ca ai baut ceva mai mult vin…ca, tare mult adevar graiesti.
    …si, m-ai amintit ceva ce aproape uitasem, in ingramadita, neasemuita, intamplare a…minunii ca sunt; bunica era singura care ma numea…”ingerasul meu”.
    Thanks!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s