Shoppingmania

Am primit o leapşa de la Misce şi tocmai mi-am amintit că parcă în august se dă startul reducerilor de vară…hmm, sună bine😀

1. Cu cine îți place să mergi la cumpărături ?
Ori singură, ori cu mama. Acum depinde şi de tipul de cumpărături.

2. Te lași influențată atunci când cumperi ceva ?
Influenţată de ce? De calitatea produsului – sigur. De vânzătoare în niciun caz, de preţuri – aşa şi aşa. De părerea celorlalţi?  Da, pentru că dacă sunt însoţită la cumpărături, sunt însoţită de mama, a cărei părere e mereu sinceră, deci măcar mă gândesc la ea.

3. Cât reziști la cumpărături ?
Câteva ore, nu foarte multe.

4. Pentru tine cumpărăturile sunt un mod de a te relaxa sau un rău necesar ?
Prefer alte forme de relaxare, dar nici nu cred că shoppingul e “un rău”, e doar o chestie necesară, pe care o fac de câte ori am nevoie de ceva.

5. De obicei te abați de la lista de cumpărături ?
Liste de cumpărături fac cu mama pentru cumpărăturile pentru casă. Se întâmplă să mai apară şi altceva în coş, e drept. Când cumpăr haine am în minte ce vreau să cumpăr şi mă uit în mod special după obiectul respectiv. Acum, dacă e ceva care îmi place mult şi am cu ce…îl cumpăr🙂

6. Îți place să cumperi și pentru cei dragi sau ți se pare un calvar acest lucru ?
Hmmm, aşa şi aşa. Uneori e greu să găseşti cadoul care să se şi încadreze în buget, dar să fii sigur că-i şi place destinatarului.

7. Crezi că uneori exagerezi când vine vorba de cumpărături ?
Nu, nu cred.

8. Ești un vânător de reduceri/promoții ?
Nu chiar. Normal că profit de reduceri dacă am ocazia, dar de multe ori îmi cumpăr lucruri dacă am nevoie de ele, chiar dacă sunt la preţ întreg.

9. Ce trebuie să aibă un magazin ca să te atragă ?
Raportul calitate-preţ decent, aspect îngrijit şi vânzătoare care nici nu te ignoră, dar nici nu sunt stresante.

10. Ce magazine ți se par respingătoare ?
Cele în care produsele parcă au fost puse cu lopata, e dezordine, iar vânzătoarele ori nu te lasă nici să respiri şi îţi bagă pe gât tot felul de produse, ori nu-ţi mai răspund la salut când ieşi din magazin fără să cumperi.

11. La ce articol ajungi de fiecare dată când faci cumpărături ?
Ciocolată, dacă sunt în supermarket. Pantofi, în rest. Pe prima o cumpăr mereu, la ultimii – mă mulţumesc cu uitatul de multe ori🙂

12. Ce nu-ți place să cumperi deși știi că acele lucruri îți sunt indispensabile ?
Nu m-am gândit niciodată la chestia asta, hmmm. Chiar nu ştiu.

13. Te deranjează să știi că și alții au cumpărat același lucru ca și tine?
Nu-mi vine să sar de fericire când văd vreo fată pe stradă cu rochie ca a mea, să zicem, dar nu mă deranjează să ştiu; când îmi cumpăr haine sunt conştientă că e foarte posibil să se cumpere şi celelalte măsuri, doar nu-mi iau produse unicat😀

14. Ți se întâmplă des să cumperi un lucru iar când ajungi acasă să nu-ți mai placă la fel de mult ?
Foarte rar.

15. La cumpărături cel mai adesea se întâmplă să …
…nu găsesc produsul de vis, aşa cum mi-l imaginasem când am plecat în căutarea lui. Sau să nu aibă măsura mea.

16. Ce faci dacă vrei să cumperi ceva, ajungi la casă pentru a-l plăti, dar abia acolo observi că este mult prea scump și că totuși ai banii pentru a-l cumpăra: renunți la el sau îl cumperi ?
Mă uit de obicei atent la preţ, nu am cum să observ la casă că e prea scump. Dacă au pus preţul greşit pe el, mai întâi mă iau de cineva că m-a lăsat să-mi fac speranţe😛 Dacă am neapărată nevoie de el, îl cumpăr, acum depinde şi ce fel de produs e, şi de câte lucruri mai am de cumpărat din banii ăia.

17. Dacă observi că ceea ce vrei să cumperi este ultimul articol, dar are un mic defect, întrebi dacă ți se face o reducere sau îl lași ?
Depinde şi de cât de mic e defectul. Dacă mă deranjează, nu o să-l iau doar pentru că aş putea obţine o reducere, iar dacă nu – îmi încerc norocul, întreb de reducere, dar sunt pregătită să-l plătesc întreg dacă într-adevăr îmi place.

18. După cumpărături, ajungi acasă și observi că ceea ce ți-ai cumpărat are un defect. Ai bonul. Te întorci pentru a-l returna sau îți reproșezi și te gândești că e ultima dată când ți se mai întâmplă acest lucru ?
Normal că mă întorc. Pe banii mei nu-mi fac doar reproşuri🙂

19. Descrie în 3 cuvinte felul în care ești tu prin magazine.
Plină de speranţă
😀 [speranţa că voi găsi multe lucruri frumoase, convenabile, să nu voi pierde muuuult timp şi că voi găsi pantofi frumoşi – măsura mea : )))) ]

20. Sfatul tău pentru alții când vine vorba de cumpărături ar fi …
Nu daţi banii pe prostii (prea des😛 ) !

Leapşa merge mai departe la oricine îşi doreşte să împărtăşească experienţe shopping-uiste.🙂

 

7 thoughts on “Shoppingmania

  1. Mulțam pentru promptitudine😀 Sfatul tău e nimerit, când eram mai tânără chiar dădeam banii pe prostii … erau prostii copilărești, dar tot prostii erau! :))

  2. Si eu intru plina de speranta in magazine, dar in ultimul timp se intampla tot mai des sa ies dezamagita, chiar pesimista. Tot mai greu imi gasesc un articol de imbracaminte sau incaltaminte care sa ma satisfaca si ca model, dar si ca pret. De obicei, tot ce aleg, tot ce mi se pare ca s-ar potrivi stilului si personalitatii mele e indecent de piperat.😦

    • Da, şi eu păţesc lucrul ăsta. Banii (lipsa lor, mai exact) sunt o problemă atunci când vrem să nu ne îmbrăcăm cu lucruri de proastă calitate şi extrem de kitchoase. Să sperăm că va ieşi soarele şi pe străzile noastre😀

      • Cu criza asta care pare a se prelungi la infinit, ma indoiesc. Soarele va sta mult si bine ascuns printre nori.😛 Cam pesimista in dimineata asta, nu?😦

  3. Pingback: Din instinct « Fingerprints

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s