Mediu ostil

A.S. Am făcut ceva modificări la pagina Despre Miss I., deci pentru cine nu mă cunoaşte din real-life sau vrea să mai afle lucruri, lectură plăcută.

N-am fost niciodată genul de copil care să doarmă foarte mult, nu obişnuiesc să mă trezesc la ore foarte târzii în vacanţe sau când am libere dimineţile, pentru că, dacă am dormit de ajuns încât să fiu odihnită, prefer să fac altceva cu timpul ăla liber. Asta nu înseamnă că nu am momente în care simt nevoia să dorm mai mult decât de obicei. Câteodată mă încearcă un somn atât de dulce, încât aş da o zi din viaţă ca să mai dorm o juma’ de oră de somn de ăla.

Am zis că vara asta, după anul relativ obositor pe care l-am avut, o să dorm exact cum vreau eu, cât vreau eu, nici prea mult, nici prea puţin, ci fix atât cât să mă simt confortabil. Am cam reuşit, e drept, numai că uneori îmi venea să bat pe cineva, de nervi că se găsesc o groază de lucruri care să-mi strice somnul.

Pentru că la mine în cameră e foarte cald vara, obinuiesc să dorm cu fereastra deschisă, iar în aproape fiecare noapte adorm în lătrat de câini. E mirific atunci când toţi câinii din cartier şi nu numai îşi dau întâlnire şi apoi se plimbă agale, făcând câte un popas la fiecare câteva blocuri şi purtând cine-ştie-ce discuţii în limba lor, unele mai paşnice, altele care se lasă cu smocuri de păr smulse, boturi zgâriate şi picioare şchiopătânde. Uneori, discuţiile lor sunt întrerupte de câte o maşină, cel mai probabil de fiţă, din care răsună, inconfundabil, vocea răguşită a lui Salam. Inegalabil. Asta-i noaptea.

Dimineaţa, altă distracţie. Dacă vara trecută m-am trezit câteva zile la rând la ora 7 pentru că un anumit vecin a început să cureţe (a se citi “să frece cu peria de sârmă sau alt dispozitiv extrem de zgomotos”) un grătar ca să-şi coacă vinete în cantităţi aproape industriale, vara asta au avut alţii grijă să nu dorm prea mult. Nişte muncitori care îşi aranjau o schelă au ciocănit o juma’ de oră fără oprire, un nene şi-a terminat de acoperit garajul cu un alt strat de tablă până la ora 8, cu boncănelile de rigoare, iar un grup de tanti-i poartă discuţii filozofice între 8-10, astfel că azi pe la 9.15 am identificat un “păi daaaa, şi Elena Udreaaa…”. Asta fără să mai menţionez că-n loc să-mi intre aer proaspăt în cameră, dimineaţa, că-i iarnă, că-i vară, mă trezesc în fumul de ţigară al vecinului de dedesubt, căruia îi e prea lene să se ridice şi să fumeze în bucătărie, că nu trăieşte în junglă.

Am ajuns să cred că există cineva care nu-şi doreşte să fiu fericită şi să mă trezesc zâmbind, dar tocmai de aia mă ambiţionez şi mă ridic din pat cu zâmbetul pe buze. Cică e bine să-i zâmbeşti soarelui🙂

Voi vă treziţi brutal aşa sau doar triluri de păsărele şi alarma de la telefon?

Foto.

6 thoughts on “Mediu ostil

  1. Mă trezesc înainte să înceapă serenada de construcții și muzică. Avantajele trezitului devreme.😆
    Bine, în weekend mai pătimesc… dar trece.

    În general nici alarma nu sună, mă trezesc înaintea ei.😆

    Iar trilul păsărelelor… mă enervează de-a dreptul dimineața. Vrăbiuțe multe și rele de gură… pfff…

  2. @Laura, exaaact aşa! Somnul ăla pentru care eu aş da o zi din viaţă uneori :))

    @Diana, e bine că ai timp să te trezeşti bine până vine nebunia. Nici eu nu realizam când mă trezeam pentru şcoală, în vacanţe conştientizez😀
    Uite că la vrăbiuţe nu mă gândeam, la mine se aud rareori şi sunt drăguţe, n-am de-astea bârfitoare😛

  3. Mă trezesc destul de bine, dar parcă aştept să se întâmple nenorociri: să nu meargă liftul, să oprească un nebun apa rece, să-l apuce pe X sau Y dragostea de bormaşină… însă nu-i nimic ce o cafea bună nu poate rezolva!🙂

    • Vai, vai😆 Cu apa şi bormaşina şi eu mai am filme de astea, de multe ori mi-am închipuit că rămân în duş fără apă, iar unui prieten chiar i s-a întâmplat zilele trecute. Şi-aşa-i că parcă după fiecare gură de cafea totul e mai frumos în jur😛

  4. Pingback: Busy night « Fingerprints

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s