Arta conversaţiei (1)

Aşa cum probabil aţi văzut în sidebar, citesc acum o carte taaare frumoasă, de Ileana Vulpescu, “Arta conversaţiei”. Am trecut puţin de jumătate, dar mi-am însemnat atâtea citate, încât nu pot să aştept până o termin ca să împărtăşesc şi pe blog câte ceva. Aşa că o să fac asta în mai multe episoade, atât ca să le am eu aici şi să le recitesc cât de des am chef, cât şi pentru că poate cine nu a citit-o va fi atras şi o va face, fiindcă merită🙂 Aşa că, să începem!

Ce patetică sunt! Şi de ce să nu fiu? Şi faţă de tine însuţi, nici în tine însuţi să nu-ndrăzneşti să spui tot ce crezi, fără să-ţi fie ruşine, fără să te temi de ridicol, de lipsa de măsură?

– Ce, vine-aici să-şi verse nervii pe care şi-i face cu “marea vedetă”? Vine să ne şicaneze pe noi că aia a dumnealui se culcă cu altul?
– Maria, te rog să taci, te rog să taci, că dacă nu, plec pe stradă.
– Sigur, să tac cum ai tăcut tu! Ca o…bleagă. Vine una şi-ţi ia bărbatul şi tu zici “ia-l, scumpi, dacă-ţi trebuie”.
– Tu ce-ai fi făcut în locul meu?
– Ce-aş fi făcut? Mă duceam la “aia” şi-o luam de ciuf şi măturam trotuarul cu ea şi-i ziceam “paştele şi Dumnezeii mă-tii de…, lasă-mi bărbatu-n pace, că, de nu, te pocesc!”. Aşa i-aş fi zis, şi-aşa i-aş fi făcut, nu ca tine, distinsă doamnă doctor.

Trecutul e o-ncăpere din prezent în care intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atît, şi sîntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.

Numai că, vezi, copiii de părinţi despărţiţi sunt cu părintele “lipsă” ca nevestele de navetişti: fiecare cu viaţa lui.

De altfel, nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi…

Absenţa fizică a cuiva important în viaţa noastră ne face să-l abstractizăm în două feluri: să-l estompăm până la nimicire – cazul obişnuit – sau să-l păstrăm, amplificându-l unidimensional.

Oamenii sunt interşanjabili, priviţi ca utilităţi. Cu condiţia să nu-i iubeşti.

De ce-o fi atât de complicată viaţa? Oare pentru toată lumea? Ce ştim noi despre “toată lumea”, când nu ştim nimic nici despre omul cu care trăim într-o casă, cu care mâncăm într-un pat? Fiecare se ştie pe sine. Restul – presupuneri, mai subtile, mai puţin subtile. Când o să renunţăm la aroganţa de-a ne pretinde atotştiutori asupra semenului nostru?…

Bun, probabil că va părea exagerat, dat fiind faptul că vor mai fi vreo două-trei articole cred, dar efectiv îmi place atât de mult cartea asta, încât, deşi vreau să ajung la final şi-i sorb fiecare cuvânt, mă trezesc de multe ori că nu dau pagina. Mă trezesc că am ajuns la ultimul rând şi îl reiau pe primul, ca să filtrez mai bine informaţia şi vorbele bune de ţinut minte pe care le citesc. Cât de clişeice ar părea, uneroi ai nevoie să ţi se amintească nişte clişee, că doar nu degeaba au devenit…clişee🙂

Lecturi plăcute să aveţi!

4 thoughts on “Arta conversaţiei (1)

    • Oana, mă bucur că ţi-am stârnit curiozitatea. E chiar o carte bună şi zugrăveşte o epocă în care am avut şansa să nu trăiesc, dar despre care e bine să aflu mai multe🙂

    • N-aş putea spune că e chiar o serie, dar Arta Compromisului este, într-un fel, continuarea Artei Conversaţiei. Am înţeles că prezintă modul în care sunt afectate personajele de evenimentele din ’89 şi turnura pe care o ia viaţa lor, dar unii spun că nu e scrisă cu la fel de mult fler ca prima. Eu nu o am, dar sper să fac rost, deşi am auzit că e cam tristă😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s