Fără titlu astăzi

De ce scriu pe blog la 8 juma’te dimineața, când am o tonă de lucruri de făcut? Sincer, nu-i doresc nimănui să aibă ziua mea de astăzi, cred că nu o să mai găsesc patul diseară sau, și mai grav, o să-l găsesc dar nu o să am energie să mă mai urc în el. Scriu la ora asta, deși peste două ore o să fiu în sala de sport ( pentru că economiștii cică trebuie să fie sănătoși și profesorii de sport să aibă și ei salariu) și aș mai avea chestii de făcut. A, v-am spus că eu n-am jucat baschet never, ever, ever before? Ei bine, joc acum și prima aruncare la coș a fost învingătoare – norocul începătorului, ca să fiu drăguță în exprimare.
Bun, aș mai avea chestii de făcut, dar eu stau și scriu pe blog. Și scriu pentru că mi-era așa de dor să scriu, de nu vă puteți închipui. Adică, nu e ca și cum mă mistuie geniul, ca pe clasici, dar e ceva cu care m-am obișnuit și-mi dă o stare de bine la care nu vreau să renunț. Și nu vreau să renunț deși nu am mai nimic interesant de povestit, după cum observați. Serios, ce-aș putea să vă spun? Nu o să încep să vă spun despre cât de amuzant e cursul de mate, sau cât de mică mă simt la ăla de geopolitică, de plec cu respectul de sine undeva mult sub zero. Și cu atât mai puțin o să încep să vă spun despre ce am mâncat de dimineață (well, ok, if you just can’t sleep without knowing …😆 ).

Și-atunci despre ce să vă spun? A, să vorbim despre alegeri ar fi drăguț. Pentru că eu am niște alegeri de făcut și nu vă-nchipuiți cât de greu îmi e să mă decid. Mbine, de fapt am doar una mai serioasă la momentul ăsta, dar nu știu cum or să decurgă lucrurile, sper să iau cea mai bună decizie totuși.

Din păcate, s-a făcut ceasul 10 de când scriu articoluțul ăsta, pentru că între timp am mai făcut chestii din alea multe despre care vă spuneam, iar voi n-ați citit nimic consistent, eu n-am citit cursul de mate și nici nu m-am îmbrăcat deși la 10.15 trebuie să fiu jos. Bine, eu am talentul de a fi gata în 8 minute, așa că nu mă stresez prea tare.

Ne mai citim, dragilor, și promit să scriu ceva interesant, nu doar dintr-un hedonism ca ăsta manifestat azi, când am scris doar pentru că mi-era dor să scriu.😀

4 thoughts on “Fără titlu astăzi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s