Scenarii macabre

De când am început facultatea am scris tot mai rar pe blog și n-am apucat să vă spun cam care-s problemele alea grave de tot de la cursuri. Nu-s multe, dar e una atât de mare și urâtă, de mă trec fiori când mă gândesc că pe 4 februarie am examenul: începe cu ”ma” și se termină cu ”te!. Da, mate! :p
Nu am de gând să intru în chestii tehnice, nu doar pentru că nu le înțeleg pe toate cum trebuie, ci și pentru că mă și deprimă așa un pic. Mă deprimă faptul că e materia foarte compactă, viteza cu care ni se predă la cursuri e uluitoare, iar proful îmi trezește niște instincte criminale uneori. Din fericire mi le reprim, după ce trag aer în piept în prealabil, și încerc să prind cât mai multe chestii, pe care oricum nu o să le înțeleg în exemplele de la seminar (pe care am ”șansa” să-l fac tot cu el)… whatever. Dar am colegi care își fac tot felul de idei în minte, care mai de care mai demne de filme horror. Să vă zic de astăzi🙂

Eram cu o colegă pe la mine și așteptam cu nerăbdare să plecăm la cursul de mate. Ce mi-a venit mie așa o idee genială, să o inițiez în arta cafelei. Bun, zis și făcut. Mi-am călcat pe inimă și am făcut o cafea mai slabă decât în mod normal, ca să nu i-o ia pitpalacul la galop novicei, i-am dat voie să o pervertească, punând mai muuult zahăr decât mine (pentru că nu mai aveam miere) și am așteptat efectele. N-au întârziat să apară, bineînțeles. La început au fost din alea placebo, creierul ei se convingea că i se înmoaie genunchii, că-i e rău, chestii de astea care se întâmplă foarte rar la doar 5-10 minute după ce ai ingerat licoarea magică. Pe parcurs însă, adevăratele efecte au apărut. Era Ada a mea ca un copil cu ADHD: toată energetică și plină de chef la cursul de mate. Curs la care eu m-am chinuit să-mi țin ochii deschiși nu pentru că nu mă interesa subiectul, ci pentru că am dormit prost azi-noapte și am fost foarte obosită.
Și ziceam, energie, chef, glume, gura până la urechi, desene cu pixul pe gâtul colegului din față, chestii de astea. Eu mă chinuiam din răsputeri să stau trează și mai glăsuiam din când în când ”Băi, mor de somn!”, spre mirarea colegei mele: ”Ha? Ce ți-e? Ai înnebunit?”

Și la un moment dat, când eu îmi dădeam silința să pricep care e faza cu formula de probabilitate totală (cred), aud o voce suavă în urechea-mi stângă: ”Băăăi!…Tu ți-l imaginezi vreodată pe ăsta spânzurat?”. Ce naiba?! Ada era atât de serioasă și se uita la profu’ cu o privire de aia de regizor de filme horror de cred că deja și-l închipuia atârnat de lustră. Nu știu cu exactitate dacă acest moment se datorează doar modului său de predare, care te poate scoate din minți, e drept, sau și cafelei mele și atunci e cazul să mă simt un pic vinovată, dar pot să spun că m-a șocat așa un pic și nici acum nu mi-l pot închipui în ipostaza menționată. Așa sunt eu, am sufletul curat😆

Ziceți și voi? E și de la cafea? Voi aveți/ați avut profi cărora le-ați pregătit un scenariu din ăsta macabru în căpșorul vostru? Sau cărora le-ați fi distribuit vreo două perechi de palme ca să vă puteți vărsa nervii? :D 

10 thoughts on “Scenarii macabre

  1. În primul an de facultate râdeam cu lacrimi cu o colegă la scenariile pe care ni le făceam :)) So yeah, it’s normal! :)) Încă mai am câțiva profi din ăia, dar prefer să spun că m-am maturizat :))

  2. daca acum isi imagineaza scenarii macabre cu “profu”,da-ti seama ce va fi in timpul/dupa examen,cand va vedea acele subiecte superbe cum numai la matematica se pot nascoci:))
    anyway, cu totii ne gasim cate un prof’ caruia sa-i pregatim un asemenea scenariu doar datorita simplului fapt ca nu ne place materia sau din cauza modului terorist de predare:))

  3. Aoleu si cate mai fac si eu cu profu’ de constitutional. Ma gandeam intr-o zi ca ar fi bestial daca si-ar pierde vocea sa nu mai tina discursuri infinite in loc sa ne predea. Dupa care m-am gandit ca la nebunia si banii lui si mi-am dat seama ca si daca si-ar pierde vocea ar invata limbajul semnelor si ne-ar pune si pe noi sa o facem. Asa ca trebuie sa trec la alt plan..care totusi sa nu ajunga la deces. :)) Dauna totala!

  4. Io as fi vrut sa dea trenul peste sefa de departament. Am vazut-o ieri si inca traieste, deci cred ca ”the secret” nu functioneaza chiar cum se spune.

  5. @Cami, am citit la tine pe blog că bei multă cafea, chiar mă gândeam dacă are ”efecte speciale” uneori. Eu n-am băut niciodată mai mult de două cafele adevărate într-o zi, a treia a fost un amărât de 3 în 1 sau ceva light așa. Nu știu dacă vreau să experimentez mai mult😀

    @coolnewz/Ratatouille, nu știu dacă o să am chef să vă spun cum a fost, dar o să vă prindeți din tonul în care scriu dacă-s tristă sau fericită😛

    @Oana S, mă simt deja super liniștită. Înseamnă că n-a fost de la cafeaua mea și de-acum putem să complotăm și să-i dăm și un nume filmului în care să-l includem😆

    @Mihai, noi trebuie să ne găsim forța interioară și să ne placă materia, că o să tot dăm de ea sub diverse forme (că o să-i zică econometrie, modelarea deciziei financiar-monetare, inginerie financiară, nu mai are importanță). Nici nu vreau să-mi închipui cum o să ni-l imaginăm după examen, dacă acum e așa😆

    @Claudia, numai de profi ciudați avem parte. Eu vreau să știu la ce scenariu rămâi până la urmă, că ăsta cu pierdutul vocii chiar nu rentează😛

    @Oana, se pare că mintea nu este tocmai atât de puternică pe cât se spune😦

    Îmi place de voi că aveți toți imaginație, deși n-o puneți în slujba celor mai nobile scopuri😆

  6. Ioana, forta interioara vine din dorinta de a cunoaste mai mult, de a ajunge unde visam, ea e motorul care ar trebui sa functioneze la parametrii maximi pentru a ne atinge scopurile,iar la faza cu “sa ne placa materia” intervine scenariul ala in care esti obligat sa inveti pentru a lua examenul, iar in momentul cand ai invatat, sti aproape tot si esti intrebat iti face placere sa impartasesti si altora cunostiintele tale, deci indirect ajungi sa iti placa materia respectiva😀.Oricum multumita situatiilor astea a devenit facultatea o provocare atat de frumoasa:))

    • Când o să fiu în stare să explic cuiva matematica din facultate, n-o să-mi mai încap în piele de fericire😆 Dar da, ai dreptate, tocmai ”luptele” astea dau farmec perioadei😀

  7. Pingback: Ceva bun « Fingerprints

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s