S-a terminat, s-a terminat

Acum niște ani (să tot fie vreo 3) abia aflam cu ce se mănâncă un blog, ce implică, aveam și eu unul făcut pe altă platformă,  mai scriam din când în când, dar nimic special. Platforma respectivă a fost abandonată acum aproape un an pentru WordPress și de atunci, here I am!🙂

Ei bine, tot acum vreo 3 ani, aveam un blog pe care îl citeam cu foarte mare plăcere. Era un blog popular atunci și , după mine, chiar merita să fie pentru că proprietara lui era o tipă inteligentă și cu talent, avea un stil aparte, care pe mine mă făcea să-i savurez toate articolele. Știu că obișnuia să publice în fiecare zi pe la 10-11 dimineața, probabil când își bea cafeaua la job, iar eu când ajungeam acasă de la liceu, pe la ora 14, abia așteptam să văd ce a mai scris.  Despre ce blog vorbesc? Despre blogul Simonei, pe numele ei de scenă  Zappy🙂 Cine îl citea sau măcar îl știe – mânuța sus!😀

Și cum citeam eu cu drag și spor pățaniile lui Zappy, la un moment dat, acum aproape doi ani, ea ne-a scris un articol cu un titlu sugestiv: ”The end”, în care ne-a anunțat că nu o să mai scrie pe blog, cel puțin pentru o perioadă. Sigur, noi am tot sperat că o să revină, după vreo șase luni unii din comentatorii ei deja îi spuneau că e timpul să se întoarcă, dar probabil că ei îi era (și încă e) foarte bine fără blog, pentru că nu s-a mai apucat din nou de scris. Ok, trăiam foarte bine cu gândul ăsta, deși, repet, îmi plăcea mult de tot cum scria. Uneori, când aveam timp și chef, intram pe blog, pentru că nu-l ștersese, citeam câteva articole, îmi mai puneam un zâmbet-două pe față și plecam. Nu e ca și cum nu există destule bloguri care îmi plac și care m-ar fi făcut să zâmbesc, dar na, te pui cu nostalgia? Eu voiam să o citesc pe Zappy și punct.

Dar ce credeți că s-a întâmplat azi? Aveam chef de Zappy și scriu eu în bara de adrese zappy punct ro și aștept. Și aștept nițel, mă gândeam că e ceva la conexiune de nu se încarcă, dar pe urmă îmi apare un mesaj: Hopa! Google Chrome nu a putut găsi zappy.ro. Mă, mă lași?” zic. Where’s Zappy, no more Zappy? Degeaba am mai încercat o dată, degeaba am dat căutare pe Google, Simona a șters blogul și pace bună. M-am întristat așa un pic și mă-ntreb, de ce acum? Poate că până acum l-a păstrat fiindcă s-a gândit că va reveni cândva, iar acum e ferm convinsă că nu o va mai face și atunci de ce să-l mai lase acolo? Sau poate pur și simplu i-a expirat domeniul și nu l-a mai reînnoit (sau cum se cheamă)? Sigur, asta înseamnă tot că știe că nu-i mai trebuie, deci nu mai revine.

Nu mai contează, ideea e că nu mai am unde să citesc articolele care mă destindeau acum ceva timp și din cauză de nostalgie și pentru că sunt sensibilă zilele astea, am vrut să povestesc despre asta. Deci, cine o știe pe Zappy, dați un semn: vă plăcea?  Mai știți și alte bloguri pe care proprietarii nu mai scriu, dar care sunt încă acolo? Share with me, please :D 

4 thoughts on “S-a terminat, s-a terminat

  1. De Zappy nu am auzit niciodata, insa am avut si eu astfel de experiente. Multi oameni dragi care si-au abandonat blogul sau, mai rau, l-au sters simtind ca aceasta activitate, bloggingul, nu-i mai reprezinta. Oameni fata de care simtem un puternic atasament. Mie mi-ar placea sa nu fiu nevoita niciodata sa-l inchid, sa-l am chiar si la pensie si sa ma uit cu nostalgie in urma la vremurile tineretii…

  2. Cred că o poveste similară ar fi… cu multe persoane pe care le citeam în primul an al blogului actual. Uneori, mai citesc articole mai vechi, dau de comentarii ale lor şi ajung spre pagini inexistente sau părăsite de mult.

    Însă asta e rostul… cândva, toţi ne lăsăm de blog; unii mai greu, alţii mai repede. Eu una cel puţin nu mă văd scriind toată viaţa pe blog. E doar o etapă şi atât.
    E păcat că oameni dispar, dar mai bine ne păstrăm speranţa că le merge atât de bine încât nu au timp să scrie.😛

  3. @Nice, dacă simți că ești atașată de blog și ai putea să faci asta până peste niște zeci de ani, eu abia aștept să te citesc😀

    @Diana, da, și eu mai caut pe Google diverse, ajung pe un articol de pe un blog de acum mult timp și când apăs pe vreun link de la comentariu… page not found😀
    Sigur, am și zis că e bine dacă-i merge bine, dar îmi pare rău așa că măcar articolele n-au mai rămas😀
    Eu sper să mai dureze etapa ta🙂

  4. Buna…eu o citeam pe zappy, adica pe Simona, uite chiar azi am vrut sa mai recitesc cate ceva din blogul ei dar se pare ca nu mai e deloc….pacat.Am vazut ca exista altcineva care are acelasi nickname zappy, are si blog, dar nu e Simona…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s