Sesiune

Arată tare drăguț căminul în sesiune. Serios. E chiar liniște, lumea învață în camere, în sălile de lectură, în oficii și pe holuri. Pe holuri modul de învățat variază: unii și-au scos câte o masă, pe care tronează în voie laptopuri (din care rar se mai aude și câte o piesă pe fundal), cărți, cursuri, foi, foițe, scheme, tabele, alții stau pe jos cu teancuri de informații în brațe și cănile de cafea sau cola la îndemână.

Sunt chestii care pe mine mă distrag de la învățat, dar mă concentrez și, în general, utilizez cam aceleași elemente motivaționale pe care le foloseam pentru bac și până acum mi-a ieșit. Sper să reușesc și azi, că am de luptat cu niște interesante concepte de management și trebuie să trec peste handicapul pe care îl am, faptul că am party-uit azi-noapte și am dormit puțin. Mă bazez pe my dearest-hottest-blackest-tastiest-friend-the-one-and-only, coffee. Aa, nu v-am zis că timp de 10 zile am fost într-o perioadă de coffee abstinence, dar nu mai puteam să-mi introduc dreptul în cap fără niște cofeină, așa că o să repet experiența (care a mers mai bine decât mă așteptam, mai ales ajutată de un ceai roșu cu aromă de vanilie, mmm) după ce se termină.

Ultima chestie înainte să mă întorc la procesele decizionale: voi ați văzut cum ninge? Și cum viscolește? Eu am vrut zăpadă, dar așa nu prea-mi place. Azi nu ies din casă, dar mâine trebuie să mă urnesc la examen, sper să-și bage mințile în cap vremea asta și să rămână așa cum e acum, că de 5 minute s-a oprit. Help us, God 🙂

Gata, am fugit înainte să mă gândesc că am pierdut mult timp și implicit că am luat o decizie proastă când m-am apucat să scriu pe blog .

P.S. Vă las două melodii care îmi sună în cap de azi-noapte, nu știu cum să le mai scot.

 

Panică

Project Managerul EMG de anul ăsta (proiectul pe care o să-l organizez eu la VIP, vorbim altă dată despre el) are o expresie tare drăguță pe care o folosește când e cazul : ”Panicăăăă!”. 
Ei bine, în seara asta e panică. E panică pentru că mâine am două mini-examene (mini că au mai puține credite, atâta tot…), unul după altul, deci de la 13.30 până la 16.30 o să fiu în focuri.

Așadar, în caz că vă întrebați unde am dispărut: ei bine, hocus-pocus, aici mi-s. Am câteva zeci de articole necitite în reader, câteva zeci de melodii neascultate, câteva ore de somn lipsă, dar n-am dispărut.
Am învățat zilele astea istorie (mă rog, geopolitică) câtă n-am învățat în patru ani de liceu și dacă vreți vă povestesc despre atuurile României în cadrul drumului energiei caspice (cică avem stabilitate politică. hă. hă. hă.), dar numai un pic să scap de examen, că simt cum îmi pulsează fiecare venă din corp. Mai ales când îmi amintesc și că imediat după marile puteri trebuie să mă gândesc la norme juridice, societăți comerciale și contracte de leasing.

Așa că… panicăăă! Geopolitică + drept = love   long night 🙂
Ne citim curând, sper mâine să nu mai vin cu gume pe pantaloni.

P.S. Mă uitam urât când îmi ziceau câte unii ”Bacul, eheee, stai să vină prima sesiune!”. Știam că au dreptate, dar voiam să mă lase să mă vait, că e greu cu bacul. Acum mă gândesc la cei de clasa a XII-a, cât de stresați trebuie să fie și ei, simțind, indiferent de cât de conștienți sunt că se poate mai rău, că nimic nu e mai rău decât ce li se întâmplă lor 😆

Mesaj către mestecătorii de gumă

Bine v-am regăsit în 2012. Nu știu cum v-ați început voi anul, dar la mine a fost bine. În vacanță m-am relaxat: am dormit, am citit, am învățat doar puțin, am ascultat muzică, am mâncat, am dansat, am dormit până la 11:25 de ziua mea (de nume, that is) cu telefonul pe silent, ignorând mesajele/apelurile 😆 Toate bune.
Apoi m-am întors la București și am intrat în presesiune. Yay! Până pe 9 februarie o să mă distrez de numa’ cu teste, proiecte, verificări și examene. I’ll have the time of my life!

Presesiunea a început pentru mine ieri, cu verificarea la engleză. Sunt ușor frustrată pentru că se putea mai bine de atât, dar e ok și-n plus nu despre asta e vorba aici. Ieri mi-am început ziua prost. M-am trezit bine-dispusă, m-am dus cu zâmbetul pe buze și cu engleza-n cap la școală și m-am așezat într-o bancă, lângă niște colege. Mai foșneam niște foi, ne mai încurajam reciproc, încercam să ne asigurăm că am înțeles corect anumiți termeni, în fine. Până la urmă, a trebuit să mă mut un scaun mai la stânga și când să scot picioarele de sub bancă simt cum ceva se împotrivește. Mă impun și-mi duc la capăt planul, dar când mă uit, ce să vezi?! Pe blugii mei, fix deasupra genunchiului drept trona o gumă verzuie ce fusese abandonată sau pusă la păstrare (nu m-am hotărât) de un bine-crescut student.
Nu mai contează că m-am stresat tot testul să nu stau picior peste picior ca să nu o mai împart și cu piciorul stâng, că în următorul seminar m-am chinuit să o curăț cu vârful de la creionul mecanic ca să nu se usuce (până când proful m-a întrebat: ”Ioana, tu scrii pe pantaloni?” :lol:) , că am stat apoi juma de oră ca să curăț cât s-a putut ajutată de acetonă (da, dacă vreți să știți, s-a luat aproape de tot, după vreo două spălări cred că nu se va mai vedea 😀 ). Nu mai contează.

Contează că nivelul de educație e cu mult sub nivelul mării, mi se pare. Eu nu mai mestec gumă de vreo câteva luni. O singură dată am mestecat una cu aromă de pepene la un curs de mate (ăla în care colega mea și-l închipuia pe proful spânzurat), dar în rest deloc. Prefer bomboanele mentolate, dar asta nu înseamnă că am ceva din start cu oamenii care mestecă. E ok, e o invenție ok, dacă e consumată cu măsură și într-un mod politicos. Am fix două probleme cu mestecătorii de gumă:

1. Urăsc să stau de vorbă cu cineva care plescăie gumă în fața mea, am niște senzații ciudate și pornirea de a-i da două palme peste față și a-i striga să se întoarcă la grădiniță, că n-are nici măcar 7 ani. Dacă nu poți să fii discret, să nu ma dezguști când discut cu tine, atunci arunc-o și plescăie altcândva singur.
2. Nu o lipi de scaune, mese, bănci, garduri și orice alte chestii din locuri publice. La tine acasă poți să ți le lipești unde vrei, dar în public nu faci decât să fii grețos. Și să mă faci să nu mă comport ca o domnișoară când încep să articulez nume de animale în categoria cărora te-aș putea integra.

Newsflash! pentru ”lipitorii/lipicioșii” de gumă: acum ceva timp, un om deștept a inventat coșul de gunoi. Acolo poți arunca guma atunci când termini de mestecat la ea. Dacă nu te poți deplasa până la coș în secunda aia, ia un șervețel, o bucată de hârtie, ceva și pune-o acolo. O arunci pe urmă. Dacă ești atât de prost educat încât ți se pare că te înjosești dacă îți arunci propriile resturi la gunoi: înghite-o sau lipește-ți-o ție de haine! Nu o lăsa lipită de bănci, mă îndoiesc că dacă o mesteci la următorul curs mai are aceeași utilitate!

M-am enervat la culme ieri și mărturisesc că le-am dorit tuturor celor care și-au lipit în locuri publice gume mestecate  să se întoarcă și  ei măcar o dată acasă cu o gumă care nu le aparține lipită de haine. Da, sunt rea, dar ce naiba! E frustrant.

La cât mai puține haine distruse de gume!
Cheers! 🙂