Fiindcă nu mai pot

cum sa ti o ora de dirigentie

Mai întâi înveți limba română și pe urmă.

carti da spaniola

Fă-mi plăcerea și ia una de română întâi.

am invata sa innot putin

Ce zici, acum înveți și niște gramatică?

luciafarul poeziei romanesti

De ce să-i citești poeziile în situația ta? N-o să înțelegi.
P.S. E „patinoar”, nu ”patinuar”, FYI 🙂

melodia tea antalnit an cimitir

Tu nu ar trebui să ai internet. Seriously. Mi-e frică de tine.

 

Lecția de gramatică

Așa cum știu cei care mă cunosc și cum am menționat și în pagina Despre mine, mie îmi place să vorbesc cât mai corect românește și, deși  destul de rar atrag atenția în conversații persoanelor din jur, se întâmplă să îmi apară un zâmbetuț ușor ironic în colțul gurii când e vorba de greșeli flagrante sau să oftez în sinea mea atunci când e vorba de o chestiuță mai sensibilă, pe care cea mai mare parte a oamenilor o neglijează parțial sau complet. Nu susțin niciun moment că știu și aplic în mod corect toate normele gramaticii limbii române; cu toate astea, las modestia de o parte și știu că vorbesc destul de corect în general. Când nu sunt sigură de o chestie, încerc să o evit, iar dacă nu pot, atunci menționez că nu stăpânesc destul de bine cuvântul/expresia/regula și accept cu mintea deschisă să mă lumineze cineva dacă se poate.

Am observat de-a lungul timpului că oamenii au o problemă atunci când vine vorba să exprime posesia în situații de genul ”a/al cărui/cărei”. Și eu mai stau uneori 30 de secunde și zic în minte ceea ce vreau, ca să fiu sigură că am făcut acordul corect, poate nu e cea mai simpluță chestie și mă gândesc că dacă articolul ăsta ajută măcar o persoană să înțeleagă cum se face acordul, tot e bine 😀 Nu de alta, dar am văzut greșeala asta și în anumite articole din ziare online etc. Nu se face, ok ? 🙂

Regula e de fapt clară: acordul se face încrucișat (albastru cu albastru, roșu cu roșu :P) . Să luăm un exemplu simplu: avem o fată care are prietene și prieteni, ok? Este corect să spunem:

–  fata a cărei prietenă, fata al cărei prieten, fata ale cărei prietene, fata ai cărei prieteni – ”cărei” este forma de genitiv, feminin, singular a lui ”care”, deci rămâne nemodificat dacă nu am schimbat substantivul ”fata”, căci ea e posesoarea; a – feminin, singular,  al – masculin, singular, ale – feminin, plural, ai – masculin, plural

Acum, dacă avem mai multe fete care au prieteni și prietene, vom spune:

–  fetele a căror prietenă, fetele al căror prieten, fetele ale căror prietene, fetele ai căror prieteni – ”căror” este forma de genitiv, masculin/feminin, plural a lui ”care”; cu a/al/ale/ai ne-am lămurit mai sus 🙂

Să trecem și la un băiat/ mai mulți băieți.

băiatul a cărui prietenă, băiatul al cărui prieten, băiatul ale cărui prietene, băiatul ai cărui prieteni  –  ”cărui” e forma de genitiv, masculin, singular a lui ”care”; idem 🙂

băieții a căror prietenă, băieții al căror prieten, băieții ale căror prietene, băieții ai căror prieteni – identic ca și la fete, pentru că avem aceeași formă a lui ”care” și pentru feminin și pentru masculin, iar a/al/ale/ai nu depind de posesor, ci de obiectul posesiei 🙂

Nu știu cât de bine am explicat logica, dar sistemul ”încrucișat” e destul de eficient, zic eu. Sigur că fiecare poate să-nvețe ”algoritmul” în alt mod, poate mai comod, nici nu mai contează, atâta timp cât încercăm să ne exprimăm corect. Acum serios, vouă nu vă sună ca naiba mama a cărui băiat”? 😦

Sper că articolul o să ajute persoanele care ajung zilnic la mine pe blog căutând ”cum se scrie corect” și nu numai 😀

P.S. Sper să nu fi amețit vreuna din variante, atrageți-mi atenția dacă s-a întâmplat!

Regele grădinii

Azi dimineață s-a petrecut minunea: în sfârșit s-a oprit ninsoarea. Aici a nins vreo 20 de ore fără oprire și nu, nu este o atmosferă de poveste. Mi-a luat cinci minute să ajung din scara blocului până la magazin, adică de 5 ori mai mult decât de obicei. Nu mai vreau 😀
Ar trebui să fiu la 14:30 în oraș. În mod normal ajung în locul respectiv cam în 25 de minute dacă merg lejer. Azi am senzația că va fi o diferență considerabilă.

Și pentru că știu eu că dincolo de nori este un soare care zâmbește, merită să vorbim astăzi despre flori, că ele mereu zâmbesc înapoi soarelui. Mie îmi plac florile. Mult. Îmi plac mai ales în starea lor naturală, adică nedespărțite de pământul în care au crescut, dar nu sunt atât de ipocrită încât să spun că nu-mi place să le și primesc, să le pun în vază și să le simt mirosul delicat. Îmi plac toate florile, dar dacă trebuie să aleg unele pe care să spun că le iubesc sau că sunt florile mele preferate, atunci acelea sunt bujorii. Sunt adorabili.
N-aș putea spune de când am o pasiune pentru ei sau de ce îmi plac așa de mult, dar pe lângă faptul că miros extraordinar, mi se par delicați și puternici, eleganți și sălbatici în același timp.
Din păcate, nu am avut până acum ocazia să mă bucur în realitate decât de cei culoarea asta:

Culoarea bujorilor variază însă de la alb, la roz, roșu, vișiniu, coral, galben și există și varietăți bicolore și bineînțeles că eu le-aș vrea pe toate. Căutând poze pentru articolul ăsta am aflat că denumirea chinezească a bujorului este ”sho yo”, care în traducere înseamnă ”cel mai frumos”. Ce v-am zis eu? 😀  Și ca să vedeți că e prețuit, luna a patra a calendarului chinezesc se numește ”luna bujorului”.
Puteți să aflați mai multe despre istoria cultivării acestei flori, în articolul acesta , eu o să mă limitez la a adăuga câteva poze. Enjoy!

Să mă oprească cineva, vă rog!! 😀
Mai e cineva căruia îi place bujorul? 🙂 Și dacă nu, care sunt florile voastre preferate?

Wunderlist

De curând mi-a fost recomandat un site tare drăguț și am zis să-l împart și cu alții, că așa e frumos, știți ce scrie pe pancartele protestatarilor împotriva ACTA: sharing is caring. Eeeh? 🙂
Așadar, dacă sunteți persoane ocupate, dacă aveți o mulțime de sarcini de îndeplinit, dacă nu aveți o agendă sau vă doriți să aveți și una virtuală, puteți să apelați la site-ul Wunderlist. Intrați, aruncați o privire și jucați-vă un pic pe acolo. Poate vă place 😀

P.S. Nu știu cum e la voi, dar la mine ninge teribil, viscolește, e friguț și eu visez continuu la primăvară, verde, ghiocei, triluri de păsărele…eh 😦

When you believe

Sunt siderată, nu-mi vine să cred ce am aflat la prima oră. Nici nu am apucat să mă trezesc bine că aud la televizor cântând ”I will always love you” și văd un titlu cel puțin sugestiv: ”Vocea” a tăcut. Da, a murit Whitney Houston 😦
Și știți ce mă enervează cel mai tare? Când am scris articolul Igienă la extrem  am postat și o melodie pe care am ascultat-o obsesiv în dimineața aia. Și am zis că o să scriu altă dată și despre ce muzică mai ascult eu dimineața. Și în ziua aia ascultasem pe lângă ”The best” și ”I will always love you”, dar nu am vrut să o menționez pentru că aveam de gând să scriu câteva rânduri în plus despre piesa asta într-un articol viitor, inspirat de acesta, de pe blogul Oanei.
Și tot o să scriu articolul, încă mai adun informație, dar azi nu-mi vine să cred că a murit femeia asta, am crescut ascultând-o și încep să am emoții la gândul că pleacă multe voci adevărate și rămânem cu prea multe din alea modificate pe calculator. Trist.

Rest in peace!

Și un duet pe care îl ador! 

Cu întârziere

Știam că e în februarie, nu am uitat asta, dar din motive de sesiune am ratat aniversarea blogului care a avut loc pe  3 februarie.
Așadar, Fingerprints a împlinit un anișor și merită o bucățică de prăjitură 😀

Revin!

Igienă la extrem?

Îmi plac diminețile. Tot timpul am fost o ”morning person” și, deși în ultima vreme am încercat să păcălesc alarma de la ceas și am tras mult de mine în pat, mereu mă bucur de o dimineață în care mă trezesc devreme, am timp să mănânc în tihnă, să verific viața din online, să savurez o cafea tare și să-mi fac curaj să mă apuc de chestiile care trebuie neapărat făcute.
De cele mai multe ori reușesc asta fie cu câte un episod din vreun serial (pentru chef aleg aproape mereu ”Gilmore girls”have I ever mentioned my soon-to-be obsession for them?), fie cu muzică. Multă muzică. Dar despre ce muzică ascult eu dimineața vorbim altcândva.

Azi dimineață cheful mi-a venit și din altă…sursă: mi-am amintit pentru a nu-știu-câta oară de o întâmplare din generală pe care mă chinui din 2011 să o menționez pe blog. Serios, mi-am scris pe telefon când mi-a venit ideea, mi-am pus sticky note, am început chiar să scriu un articol, dar nu știu unde mi-a fugit inspirația atunci, așa că abia acum vă pot împărtăși. Eh, mai bine mai târziu decât niciodată, nu?

Ok, se făcea că eram în clasa a VI -a (parcă) la sfârșit. Era prin mai cred, în orice caz era cald afară și, automat, și-n clasă era foarte cald: eram 30 de inși într-o sală nu prea mare, ne mai și agitam pe acolo ca sticlele de Pepsi și efectul era garantat. Când zic efect, mă refer la cel olfactiv, care să zicem că nu era tocmai cel mai plăcut, mai ales când veneai de afară, pentru că, vedeți voi, noi dacă stăteam acolo 6 ore pe zi, ne cam obișnuiam cu el. Că așa e omul și a spus-o mai profund Dostoievski: ”Nu există condiţii cu care omul să nu se obişnuiască, mai ales dacă vede că toţi cei din jurul lui trăiesc la fel.”. Hai că deja fabulez.
OK. Sunt convinsă că toți profii resimțeau amestecul de mirosuri din clasă și nu le pica prea bine, dar profa de mate a fost cea care și-a exteriorizat trăirile și ne-a spus că nu e ok ce se întâmplă. După logica ei matematică, motivul era acela că nu ne spălam. Da, pentru că bagi 30 de inși aflați la pubertate și extrem de activi într-o sală în care nu se deschide decât o fereastră, îi ții acolo 6-7 ore și singurul motiv pentru care încep să elimine mirosuri e pentru că nu se spală. 😆

Bun, ce credeți că a făcut? Ne-a zis că a doua zi  o să ne adulmece pe toți ca să vadă cine e ”capul răutăților”. Serios! 😆
Doar că experimentul ei a fost neelocvent, pentru că a doua zi aveam matematică prima oră și a fost și singura zi din generală când ne-au chemat după-masa, deci toată lumea a făcut duș înainte să plece de acasă și nici cine știe ce activitate n-a avut nimeni până la școală. Și da, ne-a luat la rând și ne-a mirosit la subraț (măcar nu ne-a pus să ridicăm brațele, dar oricum) și a fost foarte mândră că, vezi Doamne, datorită ei suntem noi toți primeniți acum. Vă dați seama că dacă aveam mate ultima oră, se ducea pe apa sâmbetei toată logica ei 😆

Eee, uite că am și eu amintiri din copilărie, ce, numai Creangă? Și chiar sunt mai șmecheră ca el, nu știu cu cine a mai făcut profa pe polițistul igienei.

La sfârșit o melodie, că-mi place mult și n-o mai ascultasem de ceva timp:

Cheers!