Contraste

Până să ies de pe strada mea micuță, trec pe lângă un hotel de patru stele, lângă care stă parcat un amărât de Rolls Royce. Fac dreapta pe Victoriei și merg câteva sute de metri. Mă uit de trei ori înainte să trec strada (uneori mă uit în ambele părți, deși e sens unic), fiindcă nu vreau să mă calce vreo mașină, cât de X5 ar fi ea. Alt hotel, același număr de stele. Lângă Ministerul Economiei o tanti îmi cere cu o voce mieroasă un leu ca să-și cumpere pâine. Nu-i dau și trec pe lângă ea concentrându-mă la vocea lui Chirilă, care-mi cântă în căști că există iubire, altfel n-am supraviețui. Mă întreb dacă toți cei care supraviețuiesc cu un dolar pe zi iubesc și sunt iubiți. Aud cum refuzul meu atrage o înjurătură de toată frumusețea, dar trec peste, nu-i un capăt de țară.

Continui să merg, trec pe lângă magazine cu haine și obiecte pentru casă, un salon de înfrumusețare, o galerie. Fac stânga și la colțul străzii un om îmbrăcat în niște haine care n-au cunoscut vreodată detergentul își numără monedele din palmă. La 50 de metri mai în față, pe dreapta, alt hotel. Patru stele din nou. La covrigărie, o doamnă cu ochelari de soare, unghii roșii și pantofi cu toc scoate grațios din geantă o bancnotă, în timp ce doi copilași de 4-5 ani privesc cu nesaț la vitrina plină cu bunătăți. Mama lor nu le poate cumpăra nimic, nu doar că n-are bani, dar e ocupată să stea pe jos pe trotuar, alăptându-și pruncul. Trec mai departe și încerc să-i explic zâmbind bătrânului care mă roagă insistent că nu am ce face cu 6 legături de pătrunjel la 3 lei. În timp ce unii își aleg o lumânare parfumată de la magazinul de decorațiuni, alții se tocmesc pentru 500 de grame de căpșuni la taraba de lângă. Ajung pe Magheru și intru într-o librărie în care părinții le cumpără copiilor caiete cu coperte plușate. Nu contează că unul costă 12-13 lei, copilul trebuie să nu fie stresat când învață. Fair enough.

Pe oriunde merg, mă intersectez cu domni în costum și cu serviete, care miros a Bvlgari și privesc fix în față, aproape triști, gândindu-se poate la cât a crescut cursul azi. La două minute, dau peste alți oameni, cu pantofi uzați și fețe la fel de triste, dar care sunt așa pentru că azi nu-și permit să le cumpere copiilor un kilogram de cireșe. Deh, poate că tot EUR/RON e de vină.

Mă întorc acasă și trec pe lângă Uniunea Scriitorilor, unde mă opresc un minut ca să citesc câteva versuri, care sună așa: ” Numai în sus să n-o iau […] acolo nu mai e capăt!” 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s