Copil

Am mers în picioare târziu, dar am vorbit devreme. Și de atunci nu m-am mai oprit. Am fost capricioasă și posesivă, plângeam des și mult, dar am fost un copil cuminte în rest. Am înțeles că nu pot să mănânc înghețată decât când mă fac mare și nu mai răcesc și nu m-am așezat niciodată în fund în vreun magazin, urlând să mi se cumpere o păpușă. Am avut mereu grijă de jucăriile mele, dintre care cea mai dragă îmi este un Mickey Mouse de pluș primit cadou când am împlinit trei ani și pe care îl păstrez și acum acasă.
Am fost la grădiniță de la trei ani și am stat doi ani în grupa mică. Îmi plăcea să învăț poezii și nu prea mă uitam la desene animate. Am învățat să citesc la 4 ani și un pic după abecedarul lui Vieru și am înregistrări cu mine pe casetă recitând ”Dușmancele”, de George Coșbuc. Mi-era frică să intru în apă la mare.
La 5 ani mama nu m-a înscris la grădiniță. Am învățat în schimb să dansez vals, tango și polka și tot atunci am început să învăț engleza. Dana, profa mea de atunci, avea vreo 19 ani, era brunetă, bea cafea și fuma. Eu nu fumez, dar ador cafeaua și datorită ei am învățat cu drag limba asta.

Nu-mi plăcea când colegii mei desenau la grădiniță, fiindcă eu nu știam și mă frustra asta, așa că eu citeam din ”Soare cu dinți”.  Îi dădeam sandvișul meu unei colege care-mi spunea că nu are decât două ouă și o ceapă în frigider și am ascultat-o pe o alta, care îmi spunea să nu mai ridic mâna la ore. Au fost experiențe care m-au învățat că dacă ești prea bun și ai prea mult bun-simț, oamenii te iau de prost. Nu mai repet greșeala. Am avut pantofi de lac și fustă scurtă la banchetul de sfârșit de grădiniță. Mi-era frică de întuneric și copiii nașilor mei profitau tot timpul de asta, ca să mă sperie. Am crezut mult timp în Moș Crăciun și am plâns când am aflat adevărul. Nu pentru că Moșul era o himeră, ci pentru că mama mă mințise. Și mama mea nu mă mințea.

În I-IV am stat cu o singură fată în bancă. În rest, doar băieți. Mi-am bătut colegii pe atunci și am luat o singură linie la palmă de la doamna învățătoare. Mi-am rescris ”Puișorul Moțat”, pentru că aveam o pată enormă la litera N. Tot atunci am învățat ortogramele și nu le-am mai uitat, precum și diferența dintre ”într-una” și ”întruna”. Mă jucam cu mâinile prin păr la ore, așa că mama m-a tuns la sugestia învățătoarei. Am fost dată afară din clasă și am stat pe hol 10 minute, fiindcă vorbisem în timpul orei. Aveam cel mai frumos guler la uniformă.
Am cântat la cor (Dumnezeule, ce-o fi fost în capul lor când m-au luat) și am luat cursuri de șah (nu, nu mai știu), am făcut teatru la Palatul Copiilor și am avut calculator din clasa a III-a. Am învățat-o pe verișoara mea să meargă cu bicicleta și când a căzut în șanț mi-am făcut griji pentru, da, bicicletă.

M-am mutat la colegiu din clasa a V-a și am învățat română de la una din cele mai bune profe. Am mâncat gramatică și am citit Shakespeare,  Jane Austen și Daphne du Maurier ca lecturi obligatorii de vară. M-am uitat la telenovele, am ascultat manele și am avut două prietene bune în ăia patru ani. Lucrurile s-au schimbat pe parcurs, dar pe una din ele am regăsit-o cumva în clasa a XII-a și ne-am văzut săptămânal timp de un an. Habar n-are, probabil, cât m-au motivat discuțiile cu ea. Și continuă să o facă.
În liceu am învățat contabilitate & co., dar în timpul liber am făcut dans, teatru și dezbateri. Am cunoscut oameni de toate felurile și am învățat să-i aleg pe cei lângă care vreau să stau mai aproape. Am pierdut un coleg și am învățat că e bine să le spui oamenilor ce crezi despre ei, fiindcă nu e timp.

Nu am avut haine scumpe, jucării multe, păpuși Barbie și mai știu eu ce. Dar am avut o copilărie minunată. Mi-nu-na-tă!

La mulți ani, copii!

4 thoughts on “Copil

  1. Desi de obicei vorbesc mult si am un milion de replici acum nu pot sa zic decat “AWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWW!” .Si pe mine ma motiveaza discutiile cu tine.❤

  2. Aww, ce dragut. Asa franturi imi vin si mie in minte din copilarie🙂.
    Pe profa mea de engleza din gradi o chema tot Dana si eram fascinata de ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s