Take a walk with yourself

Momente în care simți nevoia să mergi. Pur și simplu. Să mergi până când te dor picioarele. Până simți că îți ard tălpile și călcâiele tale nu mai suportă atâta presiune. Până când știi că o să ai o bătătură (sau mai multe), fiindcă ți s-au umflat picioarele și te strâng pantofii. Până când ai senzația că altcineva face pașii pentru tine.
Nici prea frig, nici prea cald, tocmai cât să te simți bine cu un cardigan subțire peste un tricou. Să adie puțin vântul și să asculți muzică tare, fără să te intereseze de recomandările de pe MP3 Player, cum că-ți poți strica auzul. Să mergi fără o țintă anume. Să treci pe lângă oameni care nu știu nimic despre tine și care habar n-ai de unde vin și încotro se grăbesc. Să privești în gol și să te sperii de un biciclist care încearcă să-și facă loc pe trotuar.

Să-ți pui ordine în gânduri, să-ți reevaluezi obiectivele și planurile. Să zâmbești, relaxând pasul, atunci când îți dai seama că ai făcut multe din câte ți-ai propus și să mergi din ce în ce mai apăsat și repede când realizezi că prea puține sunt așa cum ți-ai dorit. Să-ți faci reproșuri, să te feliciți, să țipi la tine, în timp ce, pe de altă parte, îți vine să te iei singură în brațe și să-ți șoptești: ”O să fie bine!”. Și să-ți dai seama că ești doar tu și mintea ta și nu e nevoie să șoptești, poți să strigi cât vrei de tare: ”O săăăă fieeee biiiineee!”.
Și după ceva timp să-ți dai seama că nu te mai gândești la tine. Asculți muzica și te auzi repetând vers după vers în mintea ta. Mergi dintr-o anume inerție și nici nu mai simți oboseala. Simți doar că ți-e bine. Că te-ai descărcat fără să fie nevoie să devii antipatică în vreo discuție, să te răstești la cineva sau să devii antisocială și să te izolezi.

Ajungi acasă într-o stare de oboseală mai plăcută decât ai cunoscut vreodată, cu care nu se compară nimic. Poate doar…știi sentimentul ăla pe care îl ai când o durere începe să se atenueze? Când nu-ți mai simți capul de trei ori mai greu sau când, în sfârșit, amărâtul ala de Ibuprofen îți ia una câte una cărămizile de pe abdomen? Una din cele mai plăcute senzații, dacă mă întrebi pe mine. Poate doar cu asta se mai compară.
Faci un duș, îți faci un ceai sau o cafea și îți pui un film sau deschizi o carte.  Ești bine. Nu știi să spui cum te simți în mai multe cuvinte. Pur și simplu, simți că acum ești bine.

You can make your way out from everything.

4 thoughts on “Take a walk with yourself

    • Cred că merge și prin parc. Eu aș prefera aiurea așa, nu știu exact de ce😀
      Hm, printre altele au fost sigur ”Post Iubire” de la Vama, o variantă slow a ”It’s my life”, ”Show must go on” și ”Somebody that I used to know”😀

  1. îmi place schimbarea de stil, pe bune! și combinația asta de fizic și psihologic e interesantă.

    ceva în genul am făcut azi,pe dacia și străzile din preajmă. doar că la mine altul a fost efectul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s