O întrebare din Brazilia

Dumnezeu știe cum s-a întâmplat de cineva chiar a ajuns la mine pe blog căutând ”mulheres com instrução maior ficam mais solteiras”. Dar de ce să nu recunosc că m-a pus pe gânduri un pic și m-a făcut să reflectez la chestia asta. Am dedus eu așa cam ce vrea să spună și după ce m-am consultat cu dicționarul, am ajuns la concluzia că problema celui care a căutat era dacă femeile care au studii superioare riscă mai mult să rămână singure, să nu-și găsească un partener.

Trebuie să recunosc că nu e așa o întrebare simplistă și ținând cont că în ultima vreme cariera începe să câștige teren în viața femeilor, nu e greșit să ne punem problema asta. Acum, e drept că nu putem generaliza, dar dacă ne uităm atent, observăm cel puțin o schimbare: femeile fac copii din ce în ce mai târziu. Vorbesc mai mult despre femeile care au o carieră, lucru ce necesită timp și energie. Iar dacă mă întrebați pe mine, asta e normal. N-aș putea să spun altceva, ținând cont că eu am 20 de ani și dacă unele femei au și vreo doi copii la vârsta asta, eu n-aș putea concepe așa ceva. În primul rând, pentru că am ales să fac o facultate și, implicit, să am o carieră, iar pentru asta am nevoie de timp și pregătire. În al doilea rând, cred că nici n-am parcurs toate etapele încât să fiu îndeajuns de matură ca să devin mamă. Și în al treilea rând, n-aș concepe să depind financiar în fiecare clipă de un bărbat.

Cred că am luat-o un pic pe ocolite, unde voiam să ajung e că în ultimii ani avem de-a face cu un proces care ne-a făcut pe noi, femeile, să (ne dorim să) fim, într-o măsură mai mică sau mai mare, independente. Și pentru că asta e o monedă cu mult mai mult de două fețe, există și riscul să fim prea prinse de dezvoltarea noastră ca individ și femeie și să amânăm momentul în care să ne dedicăm o parte din timp construirii unei relații. Acum, fiecare se cunoaște mai bine și știe dacă este tipul carieristei sau dacă este tipul de femeie total dedicată familiei. Sau dacă vrea să îmbine cariera și familia. Sau, mă rog, fiecare știe cât este dispusă să ofere pentru fiecare aspect.

Ca viziune personală însă, cred că ar trebui să nu prea existe fenomenul ăsta de: are studii superioare, carieră, riscă să rămână singură. Cred că lucrurile astea trebuie îmbinate, că e bine să te pregătești profesional, dar să acorzi o parte din timp și energie unei bărbat. Pentru că e complicat să zici: de la vârsta de până la vârsta de învăț și apoi îmi găsesc perechea. E o gândire puerilă și nu putem controla viața așa. Știți, ”life is what happens while you’re busy making other plans”. Așa văd eu lucrurile.
Și, desigur, mai e varianta în care unele femei ajung să creadă că nimeni nu e destul de bun pentru ele. OK, I’m totally for high standards. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie niște standarde imposibile. Nimeni nu e perfect și dacă accepți că nici tu nu ești, o să fie mai ușor să înțelegi că nici persoana de lângă nu trebuie să fie. Trebuie doar să fie perfectă pentru tine.

E un subiect destul de vast și, cum spuneam, poate fi privit dintr-o mulțime de perspective. Tare aș fi curioasă cine, ce puncte de vedere are asupra problemei domnului sau doamnei de m-a vizitat tocmai din Brazilia🙂 Care e motivul pentru care femeile cu studii superioare riscă să rămână singure? Ar trebuie să nu ne mai înscriem la facultate ca să nu cumva să rămânem fără Făt-Frumos?😛

Sursa foto

8 thoughts on “O întrebare din Brazilia

  1. Eu cred ca toate vin la timpul lor, daca esti dispus sa le primesti. Si apoi fiecare decide propria cale in viata. Nu cred ca e de vina consolidarea carierei pentru ca nu ti-ai gasit perechea potrivita sau pentru ca nu ai un copil pana la o anumita varsta, dar, ce-i drept, nu la orice varsta iti este usor sa decizi sa ai sau sa cresti un copil. In fond, nu degeaba se spune ca ce nu faci la timp nu mai faci niciodata. Oricum, decizia ne apartine.

  2. Eu mă gândesc că fiecare femeie se gândeşte la urmări atunci când alege o anumită cale. Nu e prea uşor nici să torni la copii şi să te trezeşti la 40 de ani că vrei carieră, nici să te uiţi tot până la 40 de ani prin birou. Mie mi se pare că se pot îmbina foarte bine amândouă, ideea e să ştii fix ce vrei🙂

    • Cred că ultima afirmație a fost un fel de punct pe i, pentru că, din păcate, nu știm mereu fix ceea ce vrem, iar dacă avem norocul să descoperim asta devreme, o să fie foarte ușor😉

  3. Acum, motive se pot găsi cu duiumul.
    Unii bărbați preferă din orgoliu femei cu mai puțin succes decât ei și cu un salariu mai redus
    Unii bărbați preferă o mai mare atenție și grijă din partea partenerei de viață. Și oricât de multi-tasking ai fi ca om, trebuie să recunoaștem că marea majoritate a oamenilor nu dețin resursele necesare și pentru o carieră profesională excepțională și pentru a acorda multă atenție partenerului/-erei de viață și pentru a avea timp de prieteni și de casă, nu mai vorbesc de copii. Putem să ne prefacem zmei cât vrem, dar majoritatea oamenilor dacă pot face două lucruri importante în viață bine, se pot considera norocoși.
    Asta cu trece vremea (a căsătoriei, a copiilor) e relativ. Sunt cariere care cu un nivel mediu de studiu pot fi înfloritoare, în care la 25-30 de ani ajungi o etapă mulțumitoare. Dar în alte domenii e obligatoriu un master, un doctorat, ceva post-doctoral, paralel poate cu munca și ajungi pe la 30-35 de ani că abia atunci parcă ai pornit la drum.

    Eu personal sunt adepta oamenilor care aleg să facă în viață un lucru și bun, cel la care pot excela cu adevărat; și pe lângă acesta, fac alt lucru eventual binișor. Nu cred în oamenii care fac 4-5 lucruri și mediocru. Fie că ești bărbat sau femeie, trebuie să știi să găsești la ceea ce te pricepi, ceea ce vrei cu adevărat să faci și să îți asumi că pentru asta va trebui să renunți la altele.

    Bine, eu prin carieră nu privesc neapărat mersul la muncă 8 ore și întorsul acasă, o facultate (că aia o face oricine)… aia e muncă și atât, o chestie pe care o facem toți aproape mediocru (a nu se înțelege mediocru cu conotații negative, ci la un nivel mediu, pentru că geniile se numără pe degete). Înțeleg mai mult… oamenii aceea care creează produse noi, idei noi, revoluționează, ridică o afacere… iar asta necesită multă energie și răpește timp.

    • Ai dreptate, e foarte greu, dacă nu imposibil, să ai o carieră de excepție și să mai faci încă vreo 4-5 lucruri tot bine. Dar să zicem că nu-i spunem carieră, poate am folosit cam des cuvântul în articol; pornind de la ideea că tot 8 ore stăm la muncă (+/- desigur), una e să lucrezi ca vânzătoare, să spunem, și alta e să lucrezi de exemplu, în domeniul automaticii și calculatoarelor. Chiar dacă nu ești un spirit revoluționar sau creator sau afacerist, pentru a lucra în automatică ai nevoie de studii superioare, de o pregătire care necesită timp și energie. Nu este obligatoriu să ai studii superioare pentru a lucra ca vânzătoare. Cam la asta mă refeream când ziceam carieră, că perioada aia pe care tu o dedici facultății, studiului și mai apoi să încerci să ții mereu pasul cu schimbările din domeniul în care lucrezi, te poate face să ”amâni” momentul în care să te dedici unei relații/familiei.

      Dar sigur, cum ziceai și tu, se pot găsi o mulțime de motive și până la urmă e important să facem măcar un lucru bine în viață😀

      • Dacă ai atins domeniul automatică și calculatoare m-ai prins foarte pe subiect și o să pălăvrăgesc multe.😆

        În primul rând, ca exemplu, dincolo de cei 4 ani de facultate și 2 de master să zicem, mulți au o carieră relativ înfloritoare deja când termină masterul, adică la 25-26 de ani. Ceea ce nu e așa târziu. E un domeniu în care înflorești devreme, pe pozițiile de middle-management ajungi ușor pe la 30 de ani. 99% fac masterul și lucrează în același timp; și nu sunt mastere ușoare.
        Și oricum, majoritatea nu se gândesc la familii decât în orizontul peste 30 de ani. Sunt și excepții. Eu am avut destul de mulți colegi care s-au căsătorit în luna după festivitatea de absolvire a facultății; nu se gândesc la copiii nici ei în următorii 4-5 ani, vor să călătorească, să „tinerească” în continuare.
        Bărbat sau femeie, timpul e o mare problemă; nu vorbim de perioadă master-muncă (să faci 3-4 zile pe săptămână naveta casă-muncă-master e horror). Nu stai 8 ore pe zi la muncă. Stai 8 ore + 1 oră pauză de masă. Plus, dacă stai într-un oraș mare ca Bucureștiul, s-ar putea să adaugi lejer 2 ore pe drum, dus-întors. Asta înseamnă 11 ore pe zi doar pentru muncă. Dacă mai pui 8 ore de somn (dar îți garantez că nu o să găsești ingineri automatiști sau calculatoriști dormind mai mult de 6-7 ore pe noapte cu ușurință😆 ), cam îți rămân 5 ore pentru tine. Ore în care trebuie să ai prieteni, să ți-l petreci cu un partener, cică să mai ai grijă de copii (casa se poate exclude, eu din interior îți spun și că mulți apelează la servicii de curățenie la domiciliu).

        Iar dacă e să ne referim strict la femei, o vânzătoare poate sta 2 ani în concediu de maternitate; sau să facă doi copiii la rând să stea 3-4 ani. Dar o absolventă de automatică și calculatoare nu poate să stea mai mult de un an în concediu de maternitate; te rupi de un domeniu care evoluează foarte repede, rămâi în urmă cu ceea ce se întâmplă la muncă… și e și partea financiară. Cu legile actuale, sari de multe ori de la un salariu de câteva mii de euro poate, la unul de câteva sute de euro, iar când ai credit la casă sau la mașină… te cam forțează să te întorci la muncă.

        De imposibil nu e imposibil în cazul ăsta. Repet, în condițiile în care mulți nu se gândesc la viața de familie decât după 30 de ani (și chiar e o vârstă acceptabilă). Am și eu colege de muncă sau soții ale colegilor de muncă în domeniu cu un copil sau doi. Sunt părinți buni, dar sunt părinți de week-end. Părinți care fac cu schimbul în a duce copilul la creșă sau grădiniță la 8-9 dimineața și a-l lua la 5-6 seara. Care ajung acasă, mănâncă și pe la 8-9 bagă copilul în pat și apoi mai rezolvă ceva pentru la muncă sau citesc o revistă tehnică. În week-end abia ce apucă să petreacă suficient timp cu copiii.
        Și atunci trebuie să fii foarte conștient dacă poți oferi, în puținul timp pe care îl ai, copilului tău toată atenția, dragostea, grija, astfel încât să își amintească cu drag de copilărie, nu să se plângă de lipsa ta la adolescență. Și sunt mulți părinți care nu reușesc asta, care ajung să încerce prea mult să compenseze cu partea materială.

  4. @DianaEmma, mulțumesc pentru insight😀 Cam așa văd și eu lucrurile, trebuie să fii conștient tot timpul de cât timp ai și cum îl împarți și așa mai departe. Nu e neapărat imposibil să le faci pe toate, dar rămâne de văzut cât de bine🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s