În nocturnă

E 4 dimineața și eu stau și scriu pe blog în timp ce mănânc pâine prăjită. Goală. Și sunt la a patra felie. Dacă le pun la socoteală și pe alea de aseară de la 8, e a șasea.
Nu, normal că încă nu știu încă exact ce am pățit, o fi vreo indigestie acompaniată de o răceală; asta ar explica senzațiile interioare și pâinea prăjită, precum și capul cât China plus o juma’ de nas nefuncțională.
Mie îmi place să dorm, dar se pare că organismul meu mă ignoră complet, fiindcă de la 2 până acum am ținut-o tot într-o veselie, al naibii termometru dacă a vrut să arate mai puțin de 38.6. Știți cum e să visezi că ai febră, doar ca să te trezești și să realizezi că, hei!, tu chiar ai febră? Nu e funny, vă zic. Mai ales că în vis aproape că am ratat un interviu din cauza asta. Da, un interviu pentru un job. Nu, nu mai știu ce job. Da, era în prima zi de facultate. Normal că erau și olimpicii de la Jocuri acolo, cum altfel?😆

N-am mai fost răcită de o mie de ani și chiar zilele trecute glumeam pe seama ălora de răcesc vara. Na, să-mi fie învățătură de minte, să mai râd de alții. Pfoai, și ce foame mi-e, dacă aș ști ce să mănânc fără să-mi fie rău, viața mea ar deveni subit mai bună.

Uite-o piesă al cărei titlu se potrivește cu ora asta. Bine, nu de aia o ascultăm, ci pentru că ne place. Piesa. Bine, și Santana.

Hai că am terminat și pâinea și se pare că termometrul meu are o relație specială cu paracetamolul. Cu al doilea paracetamol adică. Fiindcă după două ore minunate, îmi arată un mult așteptat 36.6. Da, da, noapte bună!

4 thoughts on “În nocturnă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s