Concediu medical

Happy e bolnav. “Stai un pic, cine e ăsta?”, o să ziceţi. Nu vi l-am prezentat până acum fiindcă abia azi, acordându-i mult mai multă atenţie decât de obicei, i-am dat un nume. Happy este laptopul meu, care a suferit un şoc şi acuma nu mai vrea să pornească, dragul de el. De frică, nu pentru că ar fi încăpăţânat, sunt convinsă.

În momentul în care m-am convins că nu se preface că-i e rău doar ca să ia o pauză, aşa cum făceam noi când eram mici ca să scăpăm de şcoală, am zis că asta e, trebuie neapărat să-l ducem la doctor. N-am zis nicio secundă că mi s-a stricat laptopul, n-am folosit diateza pasivă; mi-am asumat răspunderea, că sigur e vina mea. Am o bănuială despre cum am reuşit, dar nu sunt convinsă că ăla e exact motivul sau a fost doar picătura care a umplut paharul şi acum e gata, kaput. Se prea poate să fi fost prea neglijentă şi să nu fi fost atentă dacă mi-a mai dat ceva semne; cert e că acuma aştept să mi-l vindece doctorul şi promit că o să-ncerc să plec mult mai des urechea la plângerile lui de acum încolo😛 Nu vreau să creadă că nu-l iubesc, fiindcă-l iubesc: la el îmi ascult muzica, îmi văd filmele şi serialele, îmi citesc blogurile şi îmi scriu articolele de aproape un an. Mi-e tare drag, aşadar🙂
În acest moment îmi plimb degetele pe tastatura vechiului meu calculator, cum s-ar zice “oldie, but goldie”, că nu ştiu ce m-aş fi făcut fără el zilele astea, mai ales că am ajuns de mult timp la concluzia că-s dependentă de computer şi net. Din păcate, nici pe el nu l-am prea îngrijit în ultima vreme, aşa că merge încetişor, dar nu pot să mă enervez pe el când ştiu că-i vina mea. Aşa că aştept răbdătoare să-mi încarce câte o piesă sau câte o pagină web şi deja m-am apucat să-i mai pansez rănile, să-şi revină. Sper ca atunci când se întoarce Happy să fie amândoi în formă maximă şi să stea pe birou ca doi buni amici, gata oricând să-şi facă treaba şi certându-se uneori pe firul de la net😆

Aşadar, am o vagă senzaţie că o să citesc destul de mult zilele astea, date fiind condiţiile😀 Am mai auzit eu undeva că niciun lucru, oricât de rău ar părea, nu vine fără să aducă şi un strop de ceva bun şi încerc să văd lucrurile în felul ăsta, că doar n-o să stau să-i plâng de milă lui Happy toată ziua, bună, ziua😛

6 thoughts on “Concediu medical

  1. Pe al meu il cheama Ivan🙂 si toata lumea se uita stramb la mine cand afla ca mi-am botezat laptopul. Apoi urmeaza intrebarea “Dar, nu e fetita?”. Si acum, intrebarea mea:
    Happy e baiat sau fetita?

    • La mine încă nu știe prea multă lume că l-am botezat, aștept impresii și sprâncene ridicate😆
      Happy e băiat sigur. Toată fizionomia lui îmi spune asta, eu așa simt😛

  2. Imi place ideea sa-i dai nume. In fond, e poate unul din cei mai importanti membrii ai familiei. Fara el e intotdeauna trist. Calculatorul nostru are nume: il chema Philip. Dar Philip e foarte batran si abia mai merge.Laptopul insa e tinerel, Aveti sugestii pentru nume? Eu inca nu i-am gasit unul. Dar e sigur baiat:)

  3. Pingback: Doamna Apelor | Life is a library

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s