De la sate

Am crescut la țară. Nu, dacă m-ai muta acum înapoi n-aș ști să fac mare lucru, ca să nu mai vorbesc de comoditate. Cu toate astea, am citit eu la Tolstoi că nu există condiții cu care omul să nu se obișnuiască, mai ales dacă toți cei din jurul lui trăiesc la fel, deci am toate șansele să mă prind cum stă treaba. Revenind, unele din cele mai frumoase amintiri le am de acolo și, într-un fel, îmi pare rău pentru cei care nu au avut bunici sau rude la sat, să guste măcar un pic din ce înseamnă viața aia.

M-am trezit auzind potcoavele cailor pe asfalt și așteptam cu nerăbdare momentul în care vânzătoarea de halviță trecea pe strada mea. Am strâmbat din nas la fiecare cană sau castron de lapte care mi s-a pus în față și am răspuns tot timpul ”DA!” din toată inima când mă întreba bunicul: ”Mănâncă, măi tataie, și tu lapte, de ce nu mănânci, are mărăcini?”. Am mers de multe ori cu căruța și când am crescut un pic am obținut privilegiul de a sta pe capră.
Când eram eu mică, oamenii mergeau la gârlă și spălau covoare. Aici intrau caii în apă și la 10 metri distanță copiii ziceau că-s la mare. Și uite că nu ne-am mai îmbolnăvit.
Am mâncat struguri direct din vie și, da, sunt mai buni decât ăia cu boabe cât un ou de prepeliță din supermarket. Am fost la cules de porumb și am păstrat pănușile, le-am uscat și-am făcut împletituri din ele cu doamna învățătoare.
Am fost la picnic pe câmp și m-am urcat în pom, deși mi-era frică de muream. Se pare că frica de câinele ăla care ne lătra a fost mai mare. Pe atunci nu știam că ăla de latră, nu mușcă, am aflat ulterior. Și-am aflat că asta se aplică și la oameni uneori.
Cea mai bună pâine pe care am mâncat-o vreodată e aia pe care o cumpăram de la brutăria din satul vecin, puneam franzelele într-o sacoșă de rafie cu dungi albastre și roșii, dar luam una-n plus de-o țineam în brațe pe drumul spre casă. Și da, se termina până ajungeam.
Stăteam pe pătură la poartă cu alții copii și desfăceam păstăi de fasole. Am fost la adunat de zarzăre (practic erau corcodușe, dar n-am să le zic așa niciodată, na!) și pe banii primiți ne-am cumpărat cornuri ca să ne completăm albumul Pokemon.
Când mi-era poftă de ceva dulce, lua tataie o felie de pâine, o stropea sau o înmuia (în funcție de cât de însiropat voiam să fie desertul) cu apă și presăra zahăr deasupra. Divin.
Am mărunțit ouă fierte și le-am amestecat cu mălai ca să le dau puișorilor de găină de mâncare. Îi știam de când erau, vorba aia, un amărât de ou și urma să-i văd crescând până când corespundeau standardelor și ajungeau în oală. Nimic nu e mai bun decât un castron de ciorbă de găină și-o pipotă cu mujdei de usturoi. Poate doar un castron de ciorbă de găină și-o pipotă cu mujdei de usturoi mâncate cu mămăligă. N-ai mâncat niciodată mămăligă, dacă nu ai mâncat-o făcută în ceaun. Și n-ai mâncat niciodată mămăligă dacă nu se putea tăia cu ața. Ca să știți.

Și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru fiecare moment pe care l-am trăit acolo, pentru fiecare genunchi julit, pentru mâța care ni s-a-ntors acasă deși fusese dusă-n sac pe câmp, pentru ploile de vară după care ieșeam să trimitem bărcuțe de hârtie pe șanțuri și pentru probabil cei mai potriviți bunici din câți există în lumea bunicilor.

9 thoughts on “De la sate

  1. Impartasesc si eu acelasi sentiment. Anii petrecuti la bunici au fost cei mai frumosi si nu ii voi uita niciodata. Si mi-e dor sa mai alerg prin gradini, sa cad si apoi sa ma ridic cu zambetul pe buze, sa mananc seara cu ei la masa din curte, sa ma convinga sa dorm putin dupa-amiaza…cei care nu au trait macar putin in felul acesta sau cei care nu au avut bunici au pierdut foarte multe in viata asta…bunicii sunt cel mai frumos dar, pacat ca se duc vazand cu ochii.

  2. M-ai facut sa zambesc. Scrii frumos de obicei, dar sa stii ca articolul asta emana raze din sufletul tau. Si sunt intru totul de acord cu tine.

  3. poti schimba titlul in “autentic” fara sa cobori cu ceva nivelul calitativ al textului tau imbracat in sinceritate experimentata. ma bucur ce ai trait si din bagajul experientelor astora capacitatile multiple de actiune directionata atent si repejor de o minte invatata cu sarg sa ia decizii bune in timp limita ajuta-te-vor mult!
    ceea ce-ti si doresc.
    seara buna, cu desert, sau fara, tu o stii!🙂

    • Oana, chiar mă bucur că poți recupera acum. Și ești o norocoasă, eu din păcate nu mai am de unde gusta astfel de pâine, la bunicii mei se aduce acum pâine feliată, în pungi de plastic. Nu mai e ca… pe vremea mea😀

  4. Mereu citesc povestile acestea cu o fascinatie aparte… cea a descoperiri unei lumi pe care eu nu am putut sa o inteleg niciodata. Din pacate am putut observa doar obiectiv frumusetea simpla a satului… de interiorizat niciodata nu am reusit. M-au trimis ai mei, in vacanta de vara, in satul de unde copilarise bunica mea (ea a venit in Bucuresti la 17 ani si ai mei sunt nascuti si crescuti aici). Dupa doua saptamani plangeam sa vina sa ma ia… au incercat mai multe veri, apoi s-au lasat pagubasi. In primul rand nu ma puteam adapta la treaba cu animalele… apogeul a fost cand mi-au gatit rata careia ii pusesem nume si fundita. Apoi, nu ma puteam adapta la gustul apei de fantana/izvor, care si acum mi se pare groaznic. Nici cu insectele nu mi-era moale… si nici cu faptul ca toata lumea se uita ciudat la mine ca ma trezeam la 09:00 si caram dupa mine multe carti pe care sa le citesc…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s