Tu m’as promis

”- Sigur nu există?
– Pe cuvânt de onoare!

Și-așa mi s-au spulberat și ultimele speranțe cu privire la Moș Crăciun.

Începusem, desigur, să am bănuieli, alții copii știau deja și le mai scăpau informații, plus că mă ducea și mintea într-atât încât să pun cap la cap niște lucruri. Ca să n-o mai lungesc cu nesiguranța care îmi măcina sufletul pe atunci, am pus piciorul în prag și-am rugat-o pe mama să-mi spună adevărul, iar ca să mă conving a trebuit neapărat să aud cuvintele alea, fiindcă doar așa eram sigură că nu mă minte. În fond, mă mințise până atunci și mă făcuse să cred într-un moșuleț simpatic și roșu care îmi aducea mie ouă Kinder și păpuși, trebuia să-mi iau măsuri de precauție, nu?

Mama nu spunea niciodată ”Pe cuvânt de onoare!” doar ca să se afle-n treabă. Și-am crescut învățând că nu e deloc ok să arunci în stânga și-n dreapta cu tot felul de cuvinte și, mai ales, cu promisiuni. Nu mi-a promis niciodată decât chestii de care era ferm convinsă că se vor întâmpla sau lucruri pe care știa că mi le poate oferi. Și-n plus, cel mai important, nu mi-a promis niciodată recompense.N-am învățat niciodată o poezie pentru a primi o păpușă nouă, la fel cum nu mi-am strâns jucăriile în schimbul unei jumătăți de oră în plus pe afară. Așa am învățat că sunt lucruri pe care le facem fiindcă așa e bine; am învățat că e bine să știu poezii, chiar dacă abia mai târziu am conștientizat efectiv implicațiile pozitive și am învățat că trebuie să-mi strâng jucăriile pentru că e frumos să fiu ordonată, ca să nu mai zic că la un moment dat n-o să mai aibă cine să facă asta pentru mine.

În 1999, când unii își deschideau magazin online, eu abia intram pe băncile școlii. I-am promis mamei atunci că o să-mi dau silința și o să-nvăț bine și la o privire peste umăr îndrăznesc să zic că mi-am respectat-o din plin.
Am învățat fiindcă știam că asta trebuie să fac dacă vreau să fiu ”cineva” atunci când cresc, nu pentru că mi s-a promis o bicicletă. Am fost un copil cuminte, mi-am făcut temele la timp, am luat numai premiul I și am participat la tot felul de concursuri și olimpiade nu pentru că mi s-au promis haine, plimbări sau un calculator. Ci pentru că am fost învățată că așa e bine, că nu fac lucrurile astea pentru mama sau pentru învățătoare, ci pentru mine.

Și am învățat, la rândul meu, să nu fac promisiuni decât dacă sunt sigură că mi le pot respecta. Altfel, pot să promit că încerc, dar doar atât. Pentru că atunci când promiți ceva, te joci atât cu sentimentele celui căruia i-ai promis, cât și cu imaginea ta. Iar imaginea asta este cu atât mai valoroasă dacă ești un important magazin online, fiindcă durata ta de viață, dacă vrei, depinde de cât de bine îți ”gestionezi” promisiunile. Dacă îți respecți clienții și vrei să-i ții aproape, le oferi o gamă variată de produse și te asiguri că ai prețuri competitive, pentru că e mult mai ușor să închizi o fereastră în browser și să o deschizi pe a altuia, decât să ieși pe ușă, să cauți alt magazin și să iei alte rafturi la puricat.

Dacă oferi cât mai multe informații, clare și netrunchiate, dacă ești capabil să răspunzi la întrebări, să ai răbdare cu fiecare client și, mai ales, să faci asta într-un timp cât mai scurt, atunci da, ai șanse să-l păstrezi. Dacă îi spui că-i trimiți laptopul peste trei zile, păi trimite-l peste trei zile, că poate omul ăla are o relație la distanță și trebuie să vorbească pe Skype cu iubita și dacă nu poate din cauză că tu nu-ți respecți promisiunile, atunci nici că-l mai vezi. Fii flexibil! Încearcă să te pliezi tu pe nevoile, cerințele și programul clientului, că el poate să-și ia frumos banii și să plece în altă parte, acolo unde i se răspunde la mail și mai târziu sau sâmbăta, unde curierul poate să ajungă la o oră anume, unde produsul nu stă în service cu săptămânile. Pentru că-s banii lui. Și pentru că poate.

Nu promite luna de pe cer decât dacă știi că ai măcar trei stele de oferit, pentru că numai cei care-și respectă promisiunile au șanse să reziste nu unul, nu doi, ci treișpe ani. Altfel, vorba lui In-Grid : tu m’as promis, tu es foutu!

Articol scris pentru SuperBlog 2012 – etapa 3.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s