Santa baby

Eram în întârziere. Irina mă aștepta deja la masă, cu o cafea în față și o carte în mână, părând că nici nu observă lumea din jur. Purta un pulover din cașmir, verde, care îi punea în evidență ochii și chiar am stat un minut ca să văd câți dintre bărbații care trec pe lângă ea își iau două secunde să o admire. Fair enough, mi-am zis. Și eu m-aș fi îndrăgostit de ea dacă eram bărbat.
– Heei! Scuze că am întârziat atâta, e un trafic infernal și deja sunt obosită psihic.
Își închide cartea calm și fața i se luminează și mai mult. În timp ce eu mă dezbrac și încerc să-mi găsesc locul în fotoliu, ea comandă pentru mine:
– Un espresso dublu, cu lapte pentru domnișoara, ca să se mai încălzească puțin! Îi aruncă o privire lungă chelnerului și apoi se întoarce spre mine:
– Am zis bine, nu? Că parcă pentru tine nu există altă cafea pe lume decât asta. Hai, adună-te repede, că avem multă treabă.
Râdem amândouă. Ca în fiecare an, o rog pe Irina să meargă cu mine să caut cadouri de Crăciun și ea e foarte încântată de idee, deși, în ceea ce o privește, toată chestia asta e inutilă, nu-i vede necesitatea și și-a făcut o tradiție din a nu oferi și, mai ales, a nu primi nimic cu ocazia asta. Oamenii din jurul ei au înțeles asta și n-o mai pun pe listă de ceva timp, deși mă îndoiesc că știu toți care e adevăratul motiv.
”Băi, ce dracu’, n-am nevoie de o zi specială ca să-ți iau un cadou dacă mi-ești dragă, la fel cum nu văd de ce mi-aș bate eu capul, așa cum faci tu mereu, ca să mă gândesc în fiecare an ce să le mai iau de data asta! Nu e de mine, am zis. Și cine mă iubește, mă iubește și așa, fără să primească nimic mai mult decât o pupătură pe ambii obraji. Sau ambele buze, când o mai fi cazul; dacă o mai fi cazul, că în ritmul ăsta cred că și nepoată-mea, la ăia șase ani ai ei, își găsește un nou iubit înaintea mea.”
Știm amândouă că nu despre asta e vorba, dar încerc să nu-i vorbesc niciodată de Crăciunul ăla care a schimbat-o atât de mult. Mă pun în locul ei puțin și nu, nu mi-ar pica bine să-mi amintească mereu cineva despre cum iubitul meu m-a surprins de două ori în aceeași zi: o dată cu cel mai frumos cadou pe care și-l poate dori o femeie de la bărbatul lângă care vrea să-și petreacă viața și a doua oară cu lenjeria altei tipe uitată prin patul meu.

– Nu știu de ce faci asta cu mine în fiecare an, dar atâta timp cât mă ajuți și nu te lamentezi că te car după mine cinci ore, ești partenerul de shopping ideal, știi, nu?  În timp ce spun asta, îmi odihnesc privirea pe brățara ei de argint pe care nu am mai văzut-o până acum. Pentru că nu, nu le face cadouri altora, dar asta nu înseamnă că nu poate să se răsfețe pe ea și are grijă să-și cumpere periodic bijuterii. Înainte să fim prietene și o vedeam doar la ședințe, aveam senzația că poartă fiecare pereche de cercei o singură dată, niciodată n-am observat să se repete. I-am și zis cândva: ”Pe tine n-o să te poată cuceri nimeni cu o bijuterie, pentru că o să-i fie imposibil să te impresioneze.” . Mi-a răspuns râzând: ”Da, poate doar să-mi aducă o bijuterie….de mașină! ”

Ne-am terminat cafeaua și am început să ne plimbăm prin magazine, eu cu lista în mână și ea cu ochii prin vitrine.
– Uită-te cât de aglomerat e! Dumnezeule, zici că a înnebunit toată lumea. Uită-te la tipul ăla în dungi, ce crezi, dacă eram în octombrie acum, mai stătea așa concentrat să-i caute cadou iubitei? Nu, cadourile se fac doar în zile d-astea speciale, adică dacă tot o faci să se simtă…bine, măcar să-și amintească toată viața. Pentru câteva minute niciuna din noi nu mai spune nimic. E o tăcere din aia stânjenitoare, pe care numai câte un ghiont primit de la vreun Moș Crăciun sub acoperire o mai poate tulbura.

– Hai să intrăm aici, te rog, vreau să-i cumpăr maică-mii un lănțișor, ceva, pentru că nu mai am nicio idee.
În timp ce eu fac rost de informații de la vânzătoare, observ că Irina e prinsă într-o discuție tare aprinsă cu un tip.
– Serios, chiar poți să susții asta? Zici că ai 10 ani, nu că ești ditamai omul. Adică mă vezi că stau aici de 10 minute, mă uit la toți cerceii ăștia și când vezi că petrec mai mult timp cu ochii asupra ăstora te faci că nu observi și-i ceri fix pe ăia? Ce dracu’, suntem la grădiniță?
– Domnișoară, în primul rând că eu la 10 ani eram în clasa a patra deja și sunt convins că nici dumneavoastră n-ați stat atâta printre educatoare. Și în al doilea rând, credeți că dacă eu doar stau și mă uit la o femeie frumoasă, e normal să mă supăr când iese la o cafea cu ăla care o invită, doar pentru că, vezi Doamne, eu m-am uitat la ea mai mult?
Se vedea că el abia își stăpânește râsul, în timp ce Irina începea să se enerveze.
– De când și până când facem glume amândoi?
– Credeam că de când ai început să-mi vorbești la per tu. Scuzele mele dacă am înțeles greșit, zice el zâmbind larg.
– Uite, știi ceva, n-am timp și nici chef să mă cert cu tine. Am venit să-mi iau o pereche de cercei, i-am ales pe ăștia, nu mai e decât o pereche și eu eram prima aici. Simplu?
– Și eu am venit să aleg un cadou de Crăciun, vreau cerceii ăștia și i-am cerut primul. Și mai simplu, nu? Tu poți intra pe net, sigur găsești online multe bijuterii cu cristale, chiar mai frumoase decât cerceii ăștia. Îi face semn vânzătoarei cum că discuția e gata. Vă rog, perechea asta, cât mai frumos ambalată.
Irina nu mai zice nimic, se întoarce spre mine:
– Dacă ai găsit, hai să mergem, că toată nebunia asta cu sărbătorile mă înnebunește. Stau acum să fac teoria chibritului cu toți needucații.
Când ieșim pe ușă, tipul misterios strigă în urma noastră:
– Pa, Irina! Crăciun fericit!
Ea se uită la mine șocată:
– De unde îmi știe ăsta numele?
– Sigur i-ai zis, dar ești prea nervoasă să-ți amintești.
– Nu cred, dar nu mai contează, hai să mâncăm ceva!

Ca de obicei, ea își ia liber cu câteva zile mai devreme, ca să nu fie nevoită să ia parte la ”prostia aia de Secret Santa” și așteaptă să treacă toată nebunia ca să-și reintre în ritm. E cât pe ce să nu deschidă la ușă, dar se gândește că poate iar e vecinul de dedesubt pe care l-a inundat. Tipul din spatele ușii nu vine decât să-i aducă niște flori și un pachet. Irina nu mai zice nimic, recunoaște ambalajul și deschide încet cutia. Lângă perechea de cercei găsește un bilet pe care sunt scrise câteva rânduri: ”Pentru Miss Boboc  1995, de la tipul care doar a privit-o și n-a avut curaj acum 12 ani s-o invite la un suc. Crăciun fericit!”. Citește mesajul de o sută de ori și, în timp ce probează cerceii, își amintește de balul bobocilor și de Andrei Popa, băiatul de care a fost îndrăgostită tot liceul. Zâmbește larg, se întinde după telefon și începe să formeze numărul de pe cartea de vizită…

Acum vă rog să mă scuzați, dar chiar și după patru ani eu tot în întârziere sunt și mă așteaptă Irina la mall. Urmează o zi plină de shopping și tare o să ne distrăm, că atunci când te cheamă Irina Popa și cumpărăturile pentru Crăciun capătă un sens.

Articol scris pentru SuperBlog 2012 – etapa 5.

5 thoughts on “Santa baby

  1. Awwwwwwwww. Vreau sa fiu si eu surprinsa asa. Nu cu vreo lenjerie straina in patul care desi e platit din banii lui, eu ii spun “al meu”.

  2. Pingback: Un SMS și-un premiu « Fingerprints

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s