Brânză a la Cluj

Acum câțiva ani, când eram eu prin clasa a șaptea (și-acum, dacă mă gândesc, parcă sunt mai mult de câțiva), am participat la un proiect cu niște colegi și cu profa de engleză pe o temă legată de Europa. Una peste alta, eu am scris un eseu, ei au făcut niște afișe și m-am trezit că plec la Cluj, la faza finală a concursului. Tema era ceva cu Europa, integrare, chestii de-astea la care acum mai strâmb din nas, că nu-s așa mare brânză, dar atunci erau super la modă, era vara lui 2006, fix înainte să intrăm în UE și nimeni nu știa altceva, era o febră generală.
Buuun. Și-am plecat la Cluj. Pe lângă alea șase ore de așteptat în gară și faptul că domnii ăia în vârstă din compartiment mai aveau un pic să ne dea două peste ceafă, am avut parte de o experiență tare mișto în alea câteva zile. Băișoara, stațiunea în care eram de fapt, era foarte frumoasă și condițiile pe care le-am avut au fost mai mult decât decente. Singura parte mai nasoală e că mergeam cam 10 minute din cabana în care eram noi cazați ca să ajungem în clădirea principală, aia în care erau întâlnirile cu celelalte echipe, prezentările și, cel mai important, mâncarea! Și singura parte și mai nasoală e că, după ce că era departe, mâncarea nu era nici prea bună. Cum în prima seară eram lihniți, vă dați seama că n-aveam cum să ne săturăm din două linguri de legume mexicane, doi cârnăciori extraordinari de picanți (deci necomestibili pentru unii din noi) și o eugenie. Și stau acum și mă gândesc: frate, da, fondurile erau puține, dar cât de zgârie-brânză să fii încât să nu-ți fie milă de niște copilași care se duc cu burta goală la culcare și în loc să se gândească la proiect, adorm cu gândul la o plăcintă de-aia bună, cu brânză și stafide? Că da, eu asta aș fi mâncat.

Cu toate astea, n-am murit de foame. Erau vreo două magazine acolo, unul mai gol decât altul, e drept, dar am reușit să mai facem rost de-un pachet de biscuiți, o pâine, niște napolitane și niște sucuri cu gust tare dubios. Acum, faptul că la unul din magazine, care servea și drept terasă, erau niște tipi care jucau ping-pong și se tot dădeau la fetele de liceu care erau cu noi… asta e cu totul și cu totul altă brânză, că eu nu m-apuc acum să vă povestesc despre cine știe ce idile, da? Profa care ne însoțea a zis că nu putem trăi așa atâtea zile, că numai prânzul era mai de Doamne-ajută, și a descoperit un furnizor local, o bătrânică tare simpatică și care ne-a aprovizionat cu niște brânză așa de bună de nu mai știu să fi mâncat de atunci. C-o fi fost de vacă, de oaie, de capră sau Dumnezeu știe de care, nu mai contează, nu mai era loc de preferințe.

Chiar și așa, cu toate deficiențele culinare, au fost niște zile tare faine și am învățat încă de pe atunci că poți să te distrezi și să cunoști oameni mișto și dacă n-ai prea mult cașcaval. Am aflat atunci că nu-i chiar brânză de iepure să-l convingi pe un băiat să-l dai cu rimel, dar și când a zis să-l ștergi, păi nu te mai înțelegi cu el. Noi am zis că-i stătea chiar bine, îi punea genele în valoare, dar el nu și nu, că rămâne orb și n-am făcut nicio brânză cu el. L-am convins însă să-și pună o fustă peste blugi și să se plimbe așa prin stațiune. Tot e ceva.
În ce privește scopul principal al călătoriei noastre în Ardeal, ne-am mobilizat și-am reușit să găsim, chiar și așa flămânzi, un strop de pasiune; ne-am dat toată silința și-am făcut un proiect tare simpatic. Chiar dacă ne împrieteniserăm cu oamenii de pe acolo, când venea vorba de proiecte nimeni nu scotea o vorbă, toată lumea era concentrată pe al ei și mai secretoși ca noi nu mai erau alții pe lume. Frate, frate, da’ brânza-i pe bani. Și-așa cum ei nu ne-au zis nouă ce concept au, nici noi nu le-am zis că ne facem hartă din mușchi de pădure, uite-așa!

Partea cea mai faină a poveștii nu e asta și nici măcar că am mâncat noi roșii cu brânză și pate de ficat într-o cămăruță a unui funcționar din gara Cluj. Nu. Partea cea mai faină e că într-una din seri, în singura seară când mâncarea era acceptabilă, noi era cât pe ce să o ratăm. Așa prostuți nu eram, dar dacă n-am fost atenți? Deh, brânză bună-n burduf de câine. Am înțeles că masa e la 7 seara, când de fapt ea era la 6. Când am ajuns noi, grupul vesel, doamnele deja făceau curat acolo. C-o fi fost disperarea din ochii noștri, c-o fi fost inima lor bună, cert e că ne-au pus fiecăruia în față o farfurie cu mămăliguță cu brânzăși smântână și nu ni s-a mai auzit decât respirația timp de 10 minute.

Ce loc am luat sau dacă am câștigat ceva…eee, asta nu-mi mai amintesc. Cert e însă că m-am distrat și nici că o să uit vreodată cum am aniversat eu minunata vârstă de 14 ani sau cum am venit cu accent acasă, de-a zis mama că nu-s a ei😆

Articol scris pentru SuperBlog 2012 – etapa 7.

One thought on “Brânză a la Cluj

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s