După patru ani

Mi se întâmplă uneori să recitesc articole vechi și să le văd cu totul altfel, încât mă gândesc cum am putut scrie asta. Dar e interesant, pentru că până la urmă am pus acolo o parte din mine atunci când le-am scris și mai găsesc așa câteva părticele în care mă recunosc. Și, da, la multe dintre ele zâmbesc sau chiar râd acum🙂
De curând, uitându-mă prin calculatorul de acasă am dat peste un text scris de mine prin clasa a X-a pentru un concurs…hm, să-i zicem literar. Mă rog, era organizat online de Fundația Dinu Patriciu și nu a fost jurizat de cineva anume, ci oamenii au votat textul care li s-a părut mai interesant. Așa am ajuns eu să câștig atunci un premiu constând în cărți la alegere în valoare de 300 de lei. Sentimentul a fost, sigur, foaaarte plăcut, deși acum am zâmbit larg de la începutul până la finalul lui când l-am recitit. Deh, au trecut patru ani de atunci, s-au schimbat multe🙂
Dar am zis că dacă tot am mai avut o poveste zilele trecute, să mai share-uiesc una, pentru cine se simte visător și îndrăgostit zilele astea. Pentru că da, tema concursului de atunci a fost ”Poveste de dragoste”.

Dacă dragoste nu e, nimic nu e…

Oare de ce simte nevoia să o vadă în fiecare zi? De ce ar vrea să fie mai aproape de ea, chiar și atunci când o ține în brațe? De ce își planifică timpul în funcție de ea și nici  măcar nu își dă seama? De ce alături de ea face lucruri pe care singur nu le-ar fi făcut niciodată? Cum a reușit să-l schimbe? Sau nu l-a schimbat? Oare așa a fost mereu și alături de ea doar s-a descoperit?
Oare ce simte pentru ea e iubire? Probabil. Ce înseamnă de fapt iubirea? Dacă iubirea înseamnă să fie fericit pentru că ea e fericită, dacă iubirea înseamnă să meargă cu ea la cumpărături și să nu se plictisească, dacă iubirea înseamnă să se trezească noaptea doar ca să o privească dormind, dacă iubirea înseamnă să bea cu plăcere cafeaua făcută de ea, deși e atât de amară…înseamnă că da, o iubește!
Și de ce pierde vremea gândindu-se la lucruri de astea? Nu, nu pierde vremea atunci când se gândește la ea, e fericit când se gândește la ea, dar ar putea să mai facă și alte lucruri, sunt atâtea la care ar putea să se gândească, pentru care chiar ar trebui să-și facă griji….
Oare și asta înseamnă iubirea? Să nu se poată gândi la altceva?
De ce o sună mereu de la serviciu ca să o întrebe dacă s-a îmbrăcat gros, când el nu are decât bluza aia subțire?
De ce se trezește devreme ca să-i pună pachet, când el își cumpără porcării din alea de la bufet?
De ce nu mai cumpără prăjituri doar ca să nu-și strice ea regimul?
De ce a renunțat la țigări doar fiindcă ea nu suportă mirosul?
Dar bine, astea sunt doar niște lucruri simple…prea simple. Dar nu spunea cineva că iubirea se manifestă tocmai prin lucrurile simple? De ce să-i facă tot felul de declarații, când poate să-i lase un bilet înainte să plece la meci: ”Am plimbat eu câinele. Sunt struguri în frigider. P.S. Te iubesc!” ?

Da, o iubește! Sigur! Și ea îl iubește! Știe el! Și simte!
Adică, dacă nu l-ar iubi de ce i-ar face prăjituri, fiindcă știe că îi plac, deși el ar fi în stare să renunțe la ele oricând?
De ce ar merge uneori cu el la meci, îmbrăcată în alb și roșu, deși ea ține cu Poli?
De ce ar asculta noile lui planuri, care ar duce la scăderea inflației în România, când ar putea să meargă la atelier ca să termine ultimul tablou pentru expoziție?
De ce ar încerca să se uite cu el la filmele alea ”cu împușcături”, când ar putea să-și pună ”The Notebook”?
De ce ar merge cu el la munte, la părinții lui, în fiecare vară, deși ea adoră să asculte marea?

Se gândește…cum ar fi fără ea? Cine ar mai face atâta abur în baie? Cine ar înșira toate nimicurile pe etajere, când deodorantul și after-shave-ul lui stau să cadă pe un colț? Cine ar lenevi în pat o jumătate de oră după ce sună ceasul ca apoi, în zece minute, să răscolească toată casa pentru a-și căuta hainele și schițele ”alea noi, măi Ștef!”? Cine ar aștepta să vină ciuciulete acasă pentru a se hotărî să ia umbrela a doua zi, deși la meteo ”au zis, iubito, crede-mă!”?
Dacă nu ar fi ea, ar mai fi el, EL? Dacă nu ar fi iubirea lor, cum ar fi el?
Dacă nu ar fi iubirea, ce ar fi lumea? Dacă nu ar fi iubirea, ar mai fi lumea?

Dacă dragoste nu e, nimic nu e!…

2 thoughts on “După patru ani

  1. Pingback: Un pic de reclamă negativă « Fingerprints

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s