Amintiri din viitor

De fiecare dată când termin de vorbit la telefon cu bunicii mei, mă distrez un pic pe seama lor. Hai, nu ziceți că sunt rea, că nu sunt, doar că ei nu știu să apese butonul ca să închidă, așa că dacă stau aproape de el pot să le ascult lejer conversațiile de după. De obicei, analizează împreună ce le-am mai povestit, își și îmi fac planuri, schimbă păreri despre ce și cum ar trebui să mai fac și abia după ce epuizează subiectul ”Ioana”, trec la chestii mai personale, moment în care de obicei închid eu😆
Sigur, îmi sunt tare dragi, nu doar pentru că îmi duc grija, ci și pentru că la vârsta lor au avut ambiția să învețe a folosi telefonul mobil, chiar și așa, la nivelul la care o fac. Chiar vorbeam cu tataie, nu e ca și cum și-ar fi închipuit el când avea 10 ani și învăța cum se potcovesc caii, că pe la vreo 70 o să stea în pat și o să vorbească la celular. Și asta dintr-o mulțime de motive, dintre care poate unul ar fi că avem tendința să ne închipuim că mai mult de atât nu se poate.

Eheee, prostii. Eu una abia aștept anul 2072 (nu, nu cred că vine sfârșitul lumii acum), ca să văd cât de bună prezicătoare sunt, uite așa. Fiindcă, vă zic eu, o să stau la mine acasă într-un balansoar și o să citesc cărți de pe vremea mea. Nu de alta, dar se pare că acum nu prea am timp de ele. Dar cum o să le citesc e mișto: o să apăs discret pe butoanele de pe brațul balansoarului și fix în fața mea or să apară literele așa, ca prin minune. Da, ce vă mirați atâta? Ca un fel de hologramă, doar că literară.  Și încă o apăsare de butonul pentru datul paginii, că n-am să folosesc opțiunea de voce, fiindcă așa sunt eu, mă prinde lectura și nu-mi vine să mă răstesc la aparat cu un  ”Următoarea pagină!” repezit, de fiecare dată când mă enervează vreun personaj. Și aproape era să zic că o să-mi mai așez din când în când ochelarii pe nas. Ha! De parcă până atunci o să mai aibă cineva nevoie de ochelari, la câte lasere și superlasere vor exista. Te duci la doctor, îi spui ce problemă ai, te pune față în față cu aparatul și atunci toată miopia sau prezbitismul o să fugă de frica lui. Done!
Și cea mai tare chestie nici n-o să fie asta: că n-o să mai am televizor, calculator cu monitor LCD, laptop și nici măcar netbook. Nu, o să am așa un panou mare pe care o să-l pun pe perete și o să fie toate-în-unu. O să mă uit la televizor, deși Neti nu cred că o să mai prezinte Horoscopul atunci, dar poate o prind pe Bianca, să văd dacă și cum îi mai stau botoxul și silicoanele la 90 de ani. Și când mă plictisesc dau frumos cu palma pe ecran și intru pe net (ce ți-e și cu touchscreen-ul ăsta, de vreo sută de ani de când s-a inventat și tot la modă e); aici e tare că o să văd 5-6 pagini de net deodată, la ce ecran șmecher o să am. Și toate astea, doar stând în balansoarul meu care se mută doar când mă aude șoptind: ”lângă ecran”, ”mai la stânga”, ”mai departe” și unde mai vreau eu să mă mute.
Dar, cum ziceam, nu asta e cea mai tare chestie. Cea mai tare chestie e că în fiecare dimineață când o să intru în camera asta cu ecranul șmecher, senzorul lui de mișcare o să mă recunoască, o să pornească automat și o voce simpatică o să-mi ureze o zi minunată, o să-mi sugereze ce aș putea mânca astăzi, o să-mi spună cum e vremea și ce aș putea purta dacă ies la plimbare, ce prețuri s-au modificat la magazinul de la colț de ieri până astăzi. O mulțime de chestii din astea utile.
Sincer vă spun, abia aștept. Abia aștept să văd cum e să stai fără stresul că n-ai destul spațiu în calculator (că nu, n-o să mai fie problema asta), că nu mai ai nevoie de vreun hard disk extern, că nu trebuie să mai cauți pe trei site-uri sau să te uiți la Busu îmbrăcat în rogvaiv ca să vezi cum e vremea. Și pentru că am timp liber, o să-mi mai pregătesc cutii de cadouri pentru nepoți. O să le croșetez câte ceva (așa sunt eu, mai old-school) și o să le pun în cutiile pe care o să mi le proiectez eu singură și o să le scot la imprimanta mea 3D. Aaa, de asta ce ziceți? Cine o să aibă cel mai original ambalaj, cine, cine?

Așa că da, abia aștept să am 80 de ani, ca să văd dacă avusei dreptate sau nu. Și să nu-mi ziceți că ce o să mai știu eu atunci de touchscreen-uri și imprimante 3D, că o să fiu o babă senilă, atâta vă zic: dacă Iliescu are 82 de ani și e așa cum e, atunci și eu pot. Clar?

Articol scris pentru SuperBlog 2012 – etapa  14.

One thought on “Amintiri din viitor

  1. Foarte optimist scenariul! Incep sa-mi doresc si eu sa apuc varsta de 80 de ani, macar asa… de curiozitate, ca sa vad pana unde va evolua tehnologia.🙂
    Felicitari si succes in continuare in competitie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s