O privire peste umăr

M-am gândit ceva timp dacă aș putea găsi un singur cuvânt prin care să descriu anul ăsta care ne scapă acum printre degete, dar nu pot. Și nici n-am să-l mai caut. A fost un an frumos, plin, am primit o mulțime de lecții și am trăit o mulțime de momente emoționante. Și, mai ales, am trăit lucruri pe care nu mi le-aș fi închipuit în veci. Dacă anul trecut pe vremea asta mi-ar fi spus cineva că aveau să se întâmple, aș fi râs și aș fi mormăit un ”Yeah, sure!”.
2012 m-a învățat multe, chiar dacă n-a avut tot timpul cel mai nimerit stil de predare. M-a învățat că dacă vreau ceva cu adevărat, pot să-l obțin și că niciun efort nu va fi în zadar. M-a învățat să fiu atentă la oamenii importanți și la cei care merită și să mă detașez de cei a căror părere valorează pentru mine cât ln(1). Mi-a arătat cât de fain e să zâmbești chiar și atunci când simți că nu poți. M-a convins că și-n viața reală se întâmplă scene din filme, oricât de incredibile ar părea atunci când le povestești. Mi-a demonstrat că limita nu e atunci când spun ”nu mai pot”, tot timpul pot mai mult de atât. M-a învățat încă o dată, prin cuvintele unui om drag, că lucrurile nu ți se dau, ci ți le iei: ”VIP-ul nu-ți dă nimic, trebuie să-ți iei tu!” și că dacă vreau o schimbare, trebuie să o fac, nu să o aștept. Și apoi, ca un prof exigent și ca să se asigure că n-o să fiu nostalgică după el, mi-a luat un model, un reper, un om. Fulgerător și fără explicații. M-a lăsat să le caut singură; și explicațiile, dar și concluziile. Îi spun, ca la un test, că am înțeles așa: trebuie să trăiesc cât pot de mult. Viața se întâmplă acum. Timpul nu așteaptă. Oamenii pleacă. Trebuie să le spunem celor din jur că ne sunt dragi și să le mulțumim pentru tot ce învățăm de la ei. Vom regreta mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut, decât cele pe care le-am făcut. Mm, ce notă îmi dai, 2012?
Îi mulțumesc pentru tot. Pentru zâmbete, pentru hohotele de râs, pentru oamenii faini pe care i-am cunoscut, dar și pentru ăia mai puțin faini. Pentru momentele care îmi vor rămâne în amintire, pentru cuvintele pe care nu le-am putut articula, pentru îmbrățișări, pentru lacrimi și revoltă, pentru strângerile de mână, pentru cărți și muzică, pentru serile călduroase de vară și pentru ploaie. Pentru că nu regret nimic din ce am făcut, at one point it was exactly what I wanted.

2013, nici n-ai tu idee cum te-aștept! 

newbook

La multe cărți frumoase tuturor!

Tot zenul meu e pe site la Eurostat

Da, mi-aș fi dorit să stau toată vacanța în vârful patului, să citesc ce-mi poftește inima, să ies un pic să mă plimb în jurul lacului înghețat și apoi să mă așez din nou în pat cu probabil aceeași carte în brațe (dat fiind că tocmai am început să citesc ”Shogun”), să beau cafele și ceaiuri și vinuri fierte și să mănânc clementine până nu-mi mai pot scoate mirosul lor din degete. Dar pentru că profii mei nu rezonează cu mine și nu simt că e necesar ca eu să-mi îmbunătățesc cunoștințele despre cultura japoneză, trebuie să-mi împart timpul între proiecte, pregătiri pentru teste, parțiale și examene și, dacă reușesc, să mai picur și câte un film, un serial sau câteva pagini cu nume greu de pronunțat.

Îmi tot propun de vreo săptămână să scriu, fiindcă pare că a trecut o veșnicie de când n-am mai publicat un articol de mai mult de 5 rânduri, doar că oricum aș fi dat-o, abia azi am reușit să mă pun serios cu degetele pe taste. Și plănuiam să scriu un articol din ăla de sfârșit de an (din fericire, nu de sfârșit de lume, ha!), nu neapărat cu planuri pentru 2013, cât cu câteva gânduri despre ce a fost 2012, dar nu mai pot. Nu mai pot, fiindcă pentru asta ar fi trebuit să fiu relaxată, să mă port din amintire-n amintire, din emoție în emoție, să nu mai știu când să mă opresc atunci când venea vorba de ”ce am învățat anul ăsta”, iar eu nu sunt relaxată. Nu sunt zen. Tot zenul meu e pe site la Eurostat. Fir-ar să fie de bază de date cu cine o avea grijă de ea, că mi-a mâncat ore întregi din viață, mi-a întins nervii la maxim și mi-a scos câteva fire de păr alb în cap. Păi dacă faci o bază de date, fă-o cu simț de răspundere, că după ce că abia dacă știu ce să fac cu datele alea, nici măcar să le găsesc nu pot?!

Și așa am făcut eu cum am făcut, și nici azi n-am scris despre câte am trăit anul ăsta, despre câți oameni am cunoscut, despre câte am învățat, câte zâmbete am furat și câte am făcut cadou, ce am câștigat și cât am pierdut. Și nici despre planuri n-am scris, dar despre astea nici n-am să scriu. Poate și pentru că toată lumea își face ”rezoluții” de an nou, iar eu nu știu dacă e vorba de alea de la aparatele foto sau nu.

Până una, alta, ceva în loc de colinde. Și de zen.

To be continued

Iarnă. Zăpadă, fular, căciulă, mănuși, bagaje, acasă, cadouri, mandarine, cozonac. Vacanță.
Am așteptat-o atâtaaa, încât nu știu ce să fac cu toate cuvintele pe care le aveam în minte până acum. Cu timpul nu-mi pun problema că n-aș avea ce face însă, din păcate. Dar cum toate activitățile încep cu o pauză, să fie pauză, zic! Bunici, cărți, muzică, somn, vin fiert.
Crăciun fericit!

Dacă ar durea prostia…

Din categoria ”unii oameni n-a trebui lăsați liberi pe stradă” (oricât de rea aș părea), vă prezint ce am învățat aseară de la niște …domni, când tot ce-mi doream era să beau un vin fiert cu niște prietene. Cu bulinuțe, în ordine aleatoare:

  • Nu se poate să decizi singură că nu-ți place pâinea. Sigur ți-a spus cineva. În plus, ”e o nesimțire să spui că nu-ți place pâinea”. Mi s-a explicat că nu am de ce să mă simt lezată, nu e același lucru cu ”ești nesimțită”. M-am liniștit.
  • Oamenii care fumează sunt mai puternici decât cei care nu fumează. Am întrebat dacă fizic sau emoțional, dar nu mi s-a lămurit problema.
  • Dacă stai pe Calea Victoriei ești dinamovist. Cum de ce? Pentru că ești aproape de stadion, aparent.
  • Dacă ai facultate, e obligatoriu să primești salariu mai mare, chiar dacă lucrezi la covrigi în piață.
  • Anglia are regină, prin urmare nu se află în Uniunea Europeană. Nu contează că regat e și în Spania, ”acolo e altcevaaa”. Nici Belgia nu face parte din UE, că nu e ca și cum a fost printre membrii fondatori.
  • Ar trebui să beau cafea la expresor. Cafeaua la ibric nu e bună, adică e bună doar pentru oamenii bătrâni. Și, în plus, microbii de pe ibric nu se transformă în E-uri?
  • Dacă ești din provincie, nu ai ce căuta în București la plimbare decât dacă ai foarte mulți bani. Altfel ce faci, mănânci la KFC, bei o cafea și pleci acasă?
  • Carnea de pui este mai grasă decât cea de porc. Și sunt tare curioasă cum arată ceafa de pui, cică există.

Dacă vă gândiți că fabulez, vă rog să mă credeți pe cuvânt că nu. Nici mie nu-mi venea să cred, dar da, acești oameni există. Poartă tricouri cu imprimeuri lucioase, au lanț de aur de-un deget grosime la gât, vorbesc tare și nu acceptă că n-ai chef să vorbești cu ei.
Pe de altă parte însă, au momente de self-consciousness : ”Bă, ce dracu, ești prost? Tu nu vezi că fetele astea sunt mult peste noi?”

Săptămână faină să avem, zic! 🙂

Crem șampanie

Uneori, nici nu-ți dai seama când le faci loc anumitor oameni în viața ta. Oricât de convinsă erai că n-o să se întâmple, te trezești că încet-încet ești mai aproape de ei decât ți-ai fi închipuit. Și nu știi ce s-a întâmplat, că dacă ar fi fost după prima impresie, ar fi trebuit să fiți în cu totul alt loc. Se poate să fi fost o melodie, câteva glume făcute pe seama profilor sau un om și-un proiect care v-au mâncat zilele. Privirile nedumerite din timpul cursurilor de mate, cafeaua tare urmată de gândurile violente sau franchețea cu care ți-a spus că habar n-ai să citești poezie contemporană? Probabil.

Sau poate, pur și simplu, toate adunate.
Și nici nu mai contează de fapt, fiindcă momentele mișto nu mai întreabă ”cum?”, ”când?” sau ”de ce?”. Săptămânile începute la 7.30 cu miros de After Eight și povestiri din weekend, urmate de sfaturi pe care nu le-ai schimba, râsul isteric, butoanele de Send apăsate mult prea devreme, sunetul pianului, scările ostile și pernele murdare de var, mesajele ascunse printre inițiale, îmbrățișările din momentele în care nimic nu părea să aibă sens sau versurile cu care ajungi să rezonezi deși nu ți-ai fi imaginat niciodată. Nimic din toate astea nu te  întreabă ”cum?”.

Doar te bucuri.

P.S. Pentru că acum putem să ascultăm 🙂