neputincioși

”Iată o întrebare: dacă ai putea să cunoști viitorul, dar fără să-l poți schimba cu ceva, ai mai vrea să îl știi?”

Era o întrebare împrumutată de la Andrei Ruse, pe care o puneam acum ceva timp, când, revoltată și tristă, scriam despre moarte, despre viață și despre ”SONI”. Și m-am tot gândit serios la asta, am încercat să găsesc un răspuns, am întors problema pe toate fețele și am chiar și acum două voci care-mi răsună-n minte, una mai stridentă decât cealaltă. N-am reușit să mă hotărăsc nici acum și mă gândesc serios uneori că ăsta e un subiect bun de dezbătut.

Ne dorim să știm viitorul, dar ce facem atunci când vedem că nu e tot numai lapte și miere și știm că or să ni se întâmple lucruri care nu doar că nu ne fac fericiți, dar ne fac să suferim teribil, cum ar fi atunci? Mă gândesc cât de neputincioasă m-aș simți într-o situație ca asta. Să știu că urmează să trec prin niște momente grele, că o să fiu tristă, supărată, că o să plâng și să aștept momentele alea legată la mâini, fiindcă nu există nimic care să depindă de mine, ceva ce aș putea face ca să împiedic să se întâmple. Extremely painful.  Cred că așa s-ar putea descrie.

Și atât de mult m-am gândit la asta, încât într-o noapte am avut un vis prin care creierul meu se pare că a vrut să-mi răspundă la întrebare sau, cel puțin, să mă facă să înclin puțin balanța. Se făcea că știam că omul acela, omul pe care de curând l-am pierdut într-un mod cu totul neașteptat, avea să plece dintre noi așa. Știam că se simte rău, că lucrurile nu sunt în regulă și că într-o zi anume urma să se termine totul. Și noi stăteam pur și simplu și așteptam, neștiind ce să spunem sau ce să-i spunem, când să ne mișcăm sau de care prăjitură îi e poftă.
Habar n-am cum sună asta, dar durea. Da, era un vis, dar, cumva, la nivel subconștient se contura în felul ăsta un răspuns la întrebare. Cred că ar fi fost cu mult mai dureros dacă am fi știut că avea să se întâmple și noi n-am fi putut face nimic ca să schimbăm lucrurile.

Poate că faptul că nu putem ști ce urmează e și ăsta un mecanism cu care am fost înzestrați de natură pentru a suferi un pic mai puțin. Cine știe? Și-ar dori cineva să știe viitorul, deși n-ar putea să schimbe niciun fir de praf din el?

6 thoughts on “neputincioși

  1. Clar nu. Desi in viata obisnuita nu sunt adepta expresiei “prost, da’ fericit”, in astfel de situatie nu as vrea sa stiu. Care ar mai fi farmecul? Adica sa stau sa asteeeeeeeept ziua in care ai mei vor muri, ziua in care eu voi muri? Ingrozitor.

  2. cred ca frumusetea vietii este sa descoperi viitorul in fiecare zi..sa te dezvolti tu ca om in fiecare zi. Viata inseamna si suferinta, intr-adevar, dar depinde cum privesti suferinta respectiva, depinde cum priveste moartea si viata, bucuria si tristetea. Daca le privesti ca fiind parti din tine, naturale, umane atunci poti pe cat posibil sa te bucuri de ele. Indiferent ca e greu sau mai putin greu. Si le intelegi altfel. Viata oricum merita traita. Ca e numai una. A fiecaruia dintre noi.

    • Asta în mod clar, trebuie să încercăm să ne bucurăm de fiecare moment și poate că și de asta nu putem ști viitorul, pentru a ne putea bucura de prezent🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s