French toast and coffee

Uneori mi-ar plăcea să trăiesc în universul ăla paralel al serialelor americane în care oamenii pot mânca niște cantități considerabile de junk food și rămâne, în același timp, supli. Bine, nu toți, dar ăia importanți, personajele principale. Fetele Gilmore, de exemplu. Omletă cu bacon și extra-bacon, clătite peste clătite, gogoși, burgeri, pizza, bezele, ciocolată, pop-tarts și lista poate continua. Parcă îmi vine să iau un Omez numai gândindu-mă la toate combinațiile astea, la care se adaugă și niște litri de cafea, ca să fie treaba treabă.

Când mă uit la ele, de cele mai multe ori mă limitez la a visa, sorbind tacticos din cana mea verde de cafea. Dar toate lucrurile au o limită, vorba aia. Și când auzi french toast în sus, french toast în jos, la două zile tot asta mănâncă Rory la micul dejun, parcă te apucă pofta chiar dacă tu n-ai mâncat niciodată. Sigur, chiar dacă numele e în engleză și sună franțuzesc, nu e vreo mare chestie. De fapt, știi sigur că, deși tu n-ai mâncat la bunici niciodată, multă lume din generația ta (și din multe generații anterioare, for that matter) a făcut-o. Numai că nu-i ziceau french toast – în cel mai bun caz ar fi ieșit frenci toust – ci frigănele.
Și uite-așa, cu chestia asta în minte, am decis într-o dimineață că e timpul pentru un asemenea mic dejun. Plin de chestii rele, dar extrem de gustos și super bun alături de cafea. Și m-am gândit după aia, după ce am terminat cele trei felii minunate, cum de am trăit până acum fără așa ceva din când în când. E drept că pâinea înmuiată în apă și presărată cu zahăr pe care o mâncam ca desert absolut uneori la bunici era extrem de bună, dar frigănelele sunt totuși mult mai bune. Și mult mai bun decât ceva extrem de bun trebuie să fie ceva cu adevărat bun, nu?

Nu, nu o să-mi fac din asta un obicei, dar merge așa din când în când, mai ales într-o dimineață mai ploioasă, când n-ai chef de nimic altceva decât să stai în pat, să citești sau să te uiți la filme sau seriale. De vis. Adică serios, chiar de vis, că momentan e caniculă, deci îmi rămâne doar să visez la o asemenea dimineață.

Și așa, un cuvânt informativ, legenda spune că acest french toast a fost inventat în Franța în timpul unui război, nu știu care, când oamenii nu mai aveau cine știe ce resurse, așa că luau pâinea veche, o înmuiau bine în ou și lapte și apoi o prăjeau. Sunt convinsă că pentru cei care au prins perioada asta, acest ”pein perdu”, cum îi spun ei, nu e chiar o feblețe, că nu le trezește cine știe ce amintiri plăcute.

Una peste alta, o dimineață de sâmbătă, cu cartea, serialul sau persoana preferată, french toast și cafea – neapărat pe to do list🙂

9 thoughts on “French toast and coffee

  1. Stai, stai, stai! French toast e painea cu ou?
    In Banat e paine cu ou si la unguri bundas kenyer. Offf, ce pofta mi-ai facut!
    Si mi-au luat peste 25 de ani sa aflu ca bunica-mea ma hranea cu french toast. :))
    BTW, si eu imi amintesc cum ingurgitau cele doua Lorelei de toate si nu puneau nici macar un gram. Vise!

  2. Se pare că nu :)) Spuneam acolo că diminețile de sâmbătă erau cele în care simțeam mirosul frigănelelor pregătite de mama. De ceva vreme nu m-am trezit așa, ca în copilărie, cu poftă de frigănele și de un pahar mare cu lapte sâmbăta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s