Toate-s vechi și nouă toate

Vuiește internetul. Unde nu se scrie despre Roșia Montană, se scrie despre câinii vagabonzi, unde nu se scrie despre maidanezi, se scrie despre valurile de slujbe care vor apărea odată cu derularea proiectului sau, dimpotrivă, despre munții distruși și lacurile de cianură care vor rămâne la final. Am stat și am ascultat, m-am oripilat, m-am revoltat, am reflectat, am terminat de citit o carte care, la rândul ei, m-a făcut să-mi pun extrem de multe întrebări și să reflectez la niște aspecte tare sensibile și mi-am dat seama că are atâta dreptate Steinbeck:  ”…fiecare bombă e o dovadă că spiritul împotrivirii nu a murit.” Acum, rămâne să identificăm fiecare bombele astea despre care se vorbește.

Nu știu dacă protestele vor ajuta. Despre politică mă feresc să vorbesc și e imposibil să nu iei în calcul politica în situații de astea. Vrem sau nu vrem, sunt extrem de multe decizii pe care le iau alții pentru noi și nu știu în ce măsură o decizie poate să fie cea ideală pentru toată lumea. Oamenii au dreptul să-și dorească un loc de muncă, e drept. În același fel în care alți oameni au dreptul să nu-și dorească să fie furați (la nivel de țară, desigur) și să primească la schimb mai puțin aer curat și mii de tone de cianură. Personal, aș putea să întorc subiectul de o sută de ori pe fiecare parte, aș putea să găsesc zeci de ”da, dar…”-uri. Nu e util.

Pe de altă parte, mi se pare halucinant ce se întâmplă cu maidanezii. De fapt, mi se par halucinante atitudinile și replicile unor oameni. Mi se pare halucinant să spui că tu ai conștiința curată, când un copil de 4 ani e sfâșiat de un câine care era responsabilitatea ta. Mi se pare incredibil că poți să spui în gura mare că dormi bine noaptea, pentru că așa e sistemul și toată lumea știa că nu poți să ai grijă de ei. Și că ai conștiința împăcată fiindcă oricum faci mai mult pentru protecția animalelor, decât cei care stau și nu fac nimic. Mi se pare incredibil că tu vorbești despre protecția animalelor, când discuția era despre un copil mutilat de un câine. Discuția era despre o mamă care trebuie să învețe acum să trăiască fără un copil, să treacă peste o durere pentru care nu există nume.
Nu sunt un om rău, nu obțin absolut nicio plăcere din a vedea animale suferind și, sincer vorbind, mi se face tare milă când văd cățeii alergând, ferindu-se de hingheri. Dar știți vorba aia, milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul. Stau de doi ani în București și până acum am avut șansa să nu fiu mușcată de niciun câine. Dar mi-e frică. Mi-e frică de animalele flămânde sau care se simt, dintr-un motiv sau altul, amenințate.Nu poți anticipa comportamentul unei persoane, cu atât mai puțin al unui animal.
De doi ani stau în același cămin și, cu toate astea, într-o frumoasă după-amiază de duminică era cât pe ce să fiu atacată de câinii din fața curții. Care, într-un fel sau altul, s-ar zice că mă cunosc de doi ani. Pentru că eram singură pe stradă și li s-a părut lor că poate le invadez teritoriul. Nu mi se pare normal să mă simt așa. Nu mi se pare normal să browse-uiesc acum după spray-uri paralizante sau aparate cu ultrasunete pentru a mă feri de câini într-un oraș capitală europeană. Și nu mi se pare normal să-mi treacă prin cap gândul că, peste niște ani, aș putea fi eu în locul femeii aceleia care își privește copilul într-un sicriu.

Dacă s-ar face referendumul ăla și dacă aș avea buletin de București, da, eu aș fi printre cei de acord să scăpăm de ei. Mi-e milă și-mi pare rău, dar nu trăim într-o lume ideală în care resursele să fie nelimitate și, atâta timp cât condițiile din orfelinate sunt cum sunt, asta ca să dau doar un exemplu, nu mi se pare normal și uman să punem pe primul loc protecția câinilor vagabonzi. În discuția legată de responsabilizarea posesorilor de câini nici nu vreau să intru. E un alt subiect la fel de sensibil.

Și acum…acum nu ne rămâne decât să așteptăm. Să așteptăm să se răcească subiectele, să apară ceva mai interesant din care presa să-și scoată banii, să se uite de ”incidentul cu copilul”, să vedem dacă există cadrul legal pentru referendum, să așteptăm.

Cu riscul de a încheia într-un ton aparent insensibil, același John Steinbeck spunea: ”Totdeauna ai dreptul să împlinești ceea ce ești nevoit să faci.”

2 thoughts on “Toate-s vechi și nouă toate

  1. Când vine vorba de Roşia Montană, totul mi se pare clar: e ridicol să te laşi furat şi otrăvit de dragul unor locuri de muncă provizorii. Toţi vrem să muncim, dar să fim realişti: cât poate dura extragerea aurului din acel loc? Doi, trei, poate patru ani? Ce se va întâmpla apoi? Oamenii aceia tot nu vor munci şi pe deasupra vor trăi într-un mediu toxic. Şi măcar dacă acest proiect ar îmbunătăţi economia ţării. Nici 10% nu va fi profitul României în urma aurului extras. E un proiect aşa nebunesc, din atâtea puncte de vedere, încât nu pot să-i înţeleg sub nicio formă pe cei care aprobă cu atâta entuziasm înfăptuirea lui.
    Cât despre maidanezi… Nu am avut probleme cu ei, dar ştiu că pot fi extrem de periculoşi atunci când sunt mulţi şi tu eşti unul singur. Într-o lume ideală/civilizată, ei ar fi sterilizaţi şi ar trăi în adăposturi speciale până când vor muri de bătrâneţe. Dar trăim în România, nu într-o ţară civilizată. Trăim într-o ţară în care nu există adăposturi pentru oamenii sărmani, darămite pentru câinii vagabonzi.
    Iubesc câinii (şi animalele, în general), dar nu vreau să trăiesc într-o lume în care cei dragi mie nu pot fi în siguranţă. E adevărat, Bucureştiul e o junglă, în care oamenii pot fi câteodată mai periculoşi decât câinii, dar schimbările trebuie să înceapă de undeva…

    • Așa e, Amaya, Bucureștiul e destul de periculos și fără câini, dar tocmai de asta și eu cred că trebuie să facem pasul ăsta. Oricum, sunt absolut convinsă că dacă autoritățile nu au făcut nimic în sensul ăsta până acum, nu a fost din prea multă iubire de animale, ci pentru că își urmăreau interesele (politice) prioritare🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s