Arma celor slabi

Mi se întâmplă rareori să dau sfaturi generale cu privire la relații, mai ales pe blog, nu doar pentru că nu sunt vreo expertă, ci și pentru că nu consider că e cazul să-ți iei atribuții care nu țin sub nicio formă de tine. Lasă, domnule, oamenii să se iubească și să se certe și să se împace când și cum au ei chef. Cum zicea Octavian Paler, ”Fiecare iubește așa cum știe și așa cum poate. Și nimeni nu va primi lecții în privința aceasta. E în firea lucrurilor.”

Cu toate astea, există o excepție. Un aspect în legătură cu care îmi spun părerea cu voce tare, mi-o asum și o susțin. Violența în cuplu. Mi se pare inacceptabil să stai cu un om lângă care ți-e frică. Nu mai spun că mi se pare josnic să fii violent cu persoana pe care zici că o iubești, asta e de la sine înțeles, dar nici nu concept să rămâi lângă o astfel de persoană.
Da, sunt conștientă că lucrurile nu merg în permanență bine, că mai există momente în care poți să fii supărat, să mai răbufnești, să te enervezi, dar una e să-ți verși nervii în fața persoanei de lângă tine, și alta e să o folosești pe post de sac de box. Chiar dacă și doar emoțional. Cine se poate simți liniștit într-o relație în care ți-e mereu teamă? Teamă că spui ceva ce nu-i convine, că ai lăsat pătura mai strâmbă pe pat sau că nu ai cumpărat bere de care trebuie sau că pur și simplu a avut o zi proastă și iar își varsă nervii pe tine. Că țipă și trântește și îți reproșează toate câte n-ai făcut bine sau i se pare că n-ai făcut bine.
Dacă omul ăla de lângă tine îți arde o palmă, nici nu mai vorbesc, e clar că lucrurile nu sunt în ordine. Adică ia stai, domnule, așa, dar cine ești tu să ridici mâna la mine?  Te rog frumos să mă scuzi, dar am niște treabă, merg să-mi strâng lucrurile, ca să terminăm odată cu șarada asta. Iubire? Păi cum adică, acum mă iubești, și-acum îmi dai una peste față doar ca să știu cine e șeful?

”A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.”
Doamnelor, asta nu e iubire. Violența nu este doar fizică, puteți fi abuzate verbal sau emoțional și puteți să nici nu vă dați seama uneori când și cum s-au schimbat lucrurile. Dar dacă vă dați, vă rog din suflet să nu vă complaceți în situația asta. Nu sunteți nevoite să suportați lângă voi un om care vă face să vă simțiți de nimic, pentru că omul ăla de lângă tine trebuie să fie acolo ca să te facă mai bun, mai puternic, să-ți șteargă lacrimile când plângi și să te încurajeze. Să-ți spună că o să fie bine chiar și atunci când simți că-ți cade lumea-n cap, nu să te considere sacul lui de box. Când deja apare prima palmă, nu mai așteptați. Spuneți la revedere și vedeți-vă de drum.

Sunt convinsă că nu e ușor, mai ales când e vorba de un om cu care ți-ai întemeiat o familie și cu care ai poate copii. Dar chiar crezi că ei vor crește așa cum trebuie când părinții lui au o asemenea relație? Iubirea față de copii nu se demonstrează suportând un partener violent, ci dimpotrivă. Cel mai bun mod de a-ți educa fiul sau fiica, în cazul ăsta, este să pleci. Așa, fiul tău va învăța că tatăl lui nu este un model de urmat, că violența nu rezolvă lucruri, ci strică familii și că pe femeia de lângă el trebuie să o respecte și să o iubească. Și tot așa, fiica ta va învăța că niciodată în viață nu trebuie să suporte un partener asemănător, sub nicio formă. Nu vreau să cred că poți trăi cu gândul că, peste ani, fiică-ta va fi bătaia de joc a unui bărbat. Eu una nu aș putea.

Așa că, vă rog, nu suportați violența în cuplu! Și știu că e greu, de foarte multe ori, să pleci de lângă un om din motive financiare. Dar asta e deja o altă discuție, despre cum cred eu că oamenii trebuie să fie independenți. Să poată, în cazul nefericit în care trebuie să se separe, să reușească să aibă o viață decentă. Cu atât mai mult dacă au copii.

Nu trăim de mai multe ori. Asta e, acum, tot ceea ce vedem acum în jur este o bucată din viața noastră și într-o anumită măsură ține de noi să fim fericiți. Iar eu refuz să cred că există oameni fericiți într-un cuplu în care se tolerează violența.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s