Dimineți de octombrie

O felie de pâine unsă cu unt și gem , o cană de ceai și o copilă amărâtă care se uita cu ochii în lacrimi când la ele, când la maică-sa. Rugămințile astea nu erau niciodată destul de puternice încât să o înduplece pe mama să mă lase să plec nemâncată la școală. Cu noduri și suspine reușeam să înghit felia de pâine și câteva guri de ceai și plecam hotărâtă să nu-i mai vorbesc  toată ziua. Auzi, domnule, să mă oblige chiar așa să mănânc, dacă nu pot?

Sigur că pe atunci nu recunoșteam cât de bine îmi prindea masa de dimineață în timpul orelor, că până veneau cornul și laptele nu strica să ai ceva resurse ca să pricepi mai bine ortogramele sau tabla înmulțirii. Dar am ajuns eu să simt că micul dejun e cea mai importantă masă a zilei și să nu-mi treacă vreo dimineață fără să mănânc câte ceva, chiar dacă unele cursuri de la facultate sunt puse la 7:30, o oră aproape inumană, dacă e să fim dramatici.

Și asta pentru că mie îmi plac diminețile lungi, cele în care ai timp să te dezmeticești, să mănânci bine, să bei o cafea în timp ce-ți citești blogurile din reader, să-ți alegi în liniște hainele pe care le vei purta, lucruri de astea de fete. E drept că, oricât mi-aș dori să fie altfel, ziua n-are decât 24 de ore și timpul nu se găsește de cumpărat în vreun magazin online, așa că trebuie să mă adaptez, să mai tai de pe ici, de pe colo, să ajung la timp peste tot fără să sar peste micul dejun. Pentru că mi-am promis că n-o să fac chestia asta decât în situații extreme, dat fiind că e unul din puținele lucruri pentru care simt o undă de puternică recunoștință din partea corpului meu. Alături de faptul că nu fumez. Și că n-am ieșit din casă trei zile, cât a plouat. Și că nu ascult manele.

Lăsând însă la o parte faptul că tânjesc deseori după dimineți boeme, am decis că e cazul să trăiesc un pic mai sănătos, asta după ce m-am ales cu niște dureri de stomac de toată frumusețea în urma ultimei sesiuni. Și cum toate lucrurile au un început, diminețile vor fi punctul de plecare. Am ales ca, începând de mâine, măcar în două zile din săptămână să mă trezesc mai devreme, plecând, desigur, de la idea că reușesc să dorm destul de mult și de bine și să merg la sală cât mai devreme. Să iau o gustare sățioasă înainte și un mic dejun copios atunci când mă întorc. Și neapărat o cafea, că nu poți să renunți chiar la toate plăcerile astea mici ale vieții.

hurom

Dacă e ceva de care îmi pare rău însă, e că nu am un storcător de fructe, ca să-mi pot lua doza zilnică de vitamine dintr-un pahar plin de suc, nu dintr-o cutie de pastile. Dar asta e, până o să-mi permit unul din acele storcătoare cu presare la rece, cu Slow Squeezing System, mă mulțumesc să mușc cu poftă din fructele pe care mama a avut grijă să mi le strecoare atunci când am plecat de acasă.
Că așa sunt mamele, au grijă de tine mereu și atunci când nu te mai pot obliga să mănânci felia de pâine și să bei cana de ceai, se asigură că dorul de acasă o să te facă să nu le ignori surpriza vitaminizată din bagaj.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s