Despre timp și alți demoni

Discuțiile despre trecerea timpului devin parcă un laitmotiv în ultima perioadă și devin din ce în ce mai conștientă de faptul că vorbesc despre asta mult mai des decât mi-aș dori. Urăsc să mă vait în permanență, mai ales când cele mai multe evenimente sunt consecințe ale unor decizii personale, deci când ți-o faci cu mâna ta ar trebui să te gândești de două ori înainte să zici vaidaruitecâteamdefăcutșicumseducetimpulșinuamtimpnicisădormdarsămărelaxez. 

Când te gândești la asta, încerci pur și simplu să-ți scoți din vocabular expresia ”n-am timp”, să înveți să te descurci așa, să mănânci printre picături și să renunți la lucruri mai mult sau mai puțin importante pentru a reuși să îți atingi măcar o parte din obiective. Și or să fie momente în care îți dai seama că oricât de mult te-ai chinui, tot n-o să reușești vreodată să te descurci suficient de bine la anumite lucruri, dar dacă te chinui în fiecare zi un pic mai mult decât în cea de dinainte există o mică posibilitate să evoluezi un pic. Măcar să nu te mai simți chiar ultimul om așa. Să nu mai simți cum ți se pune un nod în gât de fiecare dată când te apuci de lucru.
Și desigur că există mereu momente de alea în care te gândești că nici măcar nu-ți dorești asta atât de mult, că resimți și tu prea mult acel ”peer pressure” de care le povesteai altora de curând și că nu scrie nicăieri că tuturor trebuie să ni se lipească de minte și suflet aceleași lucruri. Doar că așa ești tu, le vrei pe toate acum și aici și nu stai o secundă să te gândești dacă ai nevoie de toate.

Și desigur că perfecționismul are și el rolul lui destructiv. Când n-ai conceput niciodată să nu te descurci în anumite privințe, ți-e greu să începi acum. Ți-e greu să-ți cobori standardele personale și, mai ales, ți-e greu să îi dezamăgești pe oamenii din jur. Da, destructiv, pentru că asta te macină zilnic și în momentele mai obiective sau în cele mai self-oriented realizezi că poate ar fi mai important să fii tu bine cu tine, decât să nu dezamăgești. Și sigur că, oricum ai tăia, toate lucrurile au două fețe, așa că ajungi să te gândești dacă tu chiar ești bine cu tine așa.

Dar asta e, timp nu e destul, oamenii pleacă, prioritățile se schimbă, standardele merg într-un singur sens, tot mai sus, iar la finalul unui an te întrebi ce ai făcut și de ce, dacă relația ta cu tine e chiar așa cum ți-ai dori, unde ești și încotro te îndrepți. Și dacă încă nu știi, ei bine, nu poți decât să speri că o să se întâmple cum spune Carrie din Sex and the City: ”but sometimes, even if you’re not sure of your direction, you can find your way to something wonderful.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s