Cifra magică, 5

Ați lucrat în echipă? Credeți că vi se potrivește rolul de lider sau lucrați mai bine ca membru al echipei? Puteți să ne spuneți un defect al  dumneavoastră și cum l-ați putea transforma într-o calitate? Sunt doar o parte din întrebările clasice, cheie ar spune unii, de la interviuri. Dar poate că cea mai cunoscută, folosită și, de ce să nu recunosc, preferata mea (not) este minunata: ”Unde vă vedeți peste cinci ani?”. Întrebare la care răspunsurile sunt care mai de care mai variate, în funcție de visuri, aspirații și, de ce să nu recunoaștem, inspirația de moment. Sunt curioasă, oare câți dintre noi chiar ajungem în situațiile descrise odată ce s-au scurs cei cinci ani în cauză?

Mă gândeam, dacă acum cinci ani m-ar fi întrebat cineva unde mă văd peste cinci ani….oare ce aș fi răspuns? Și, mai ales, sunt acum acolo unde îmi închipuiam cu cinci ani în urmă că o să fiu? Mi-e mai bine sau mai puțin bine? Aș schimba ceva din anii ăștia? Ah, tare complicat. Să ne întoarcem puțin în timp.

Acum cinci ani eram în clasa a X-a. Anul de sacrificiu, în care schimbam sala de clasă în fiecare lună și trebuia să mă trezesc în dimineața de luni cu pricina muuult mai devreme pentru a ocupa un loc acceptabil în bancă. Așa am ajuns să nu pot copia la test la chimie, fiindcă stăteam prea în spate și doar cei din primele bănci au reușit. Făceam pregătire pentru CAE și citeam Jane Eyre în engleză. Nu, nu mă gândeam că peste cinci ani o s-o recitesc în română, fiindcă n-o să-mi amintesc decât vag povestea.
De Ziua Îndrăgostiților primeam o garoafă roșie pe stradă de la un partid caracterizat de aceeași culoare, fiindcă era, ca și acum, an electoral. Nu mă gândeam atunci că peste cinci ani o să fiu sătulă până peste cap de politică și de incompetența autorităților române; cam devreme, aș putea spune. Cred că mă așteptam însă la faptul că mult mai bine n-are cum să ne fie, din moment ce tot ceea ce facem e ca și cum am schimba un produs defect pe un alt produs defect.

Nu mă gândeam că or să fie anumiți oameni cu care n-o să mai am absolut nimic în comun, la fel cum nu mă gândeam că unele persoane vor rămâne în viața mea atât de mult timp and still counting.  Nu știam încă despre ce e vorba în organizațiile studențești și nu prea aveam idee câți oameni frumoși aveam să întâlnesc prin intermediul lor și câte lucruri aveam să învăț cu și, mai ales, de la ei. Acum cinci ani învățasem deja ce înseamnă să pierzi un om din aceeași generație și nici prin cap nu-mi trecea că istoria o să se repete.

Acum cinci ani dormeam cu perna mea preferată în brațe și n-aș fi zis că o să fiu în stare să petrec atâtea săptămâni în București, fără să ajung pe acasă.

Acum cinci ani eram absolut convinsă că o să-mi iau licența de la FABIZ, nu că o să mă ocup în lucrarea de diplomă de crizele bancare, dar puteam să bag mâna în foc că am s-o scriu într-o cameră de cămin și că am să beau cafea zilnic. Acum cinci ani nu știam pentru ce master o să mă pregătesc. Nici acum nu știu.

Ce aș schimba dacă aș putea? Nu mă gândesc la asta. Pentru că fără tot ce s-a întâmplat în ăștia cinci ani n-aș mai fi eu. Și chiar și pierderile sau lipsa realizărilor m-au ajutat; și poate într-o măsură mai mare decât îmi închipui. Unde mă văd peste cinci ani? Nu știu, dragi intervievatori, am să mă gândesc serios la un răspuns pentru întrebarea asta, fiindcă în curând or să se ivească (sper) ocazii să răspund la ea, deși mai degrabă aș mai da examenul la inginerie financiară o dată.

Sper doar ca peste cinci ani să privesc în oglindă la un eu mai bun decât cel de acum.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s