Paradoxul alegerii

Viața noastră e guvernată de alegeri. Și e adevărat că devenim cu adevărat conștienți de aspectul ăsta abia când pricepem cum stă treaba cu liberul arbitru, dar doar pentru că pentru o bună perioadă de timp iau alții deciziile pentru noi asta nu le face mai puțin alegeri. Așa că de dimineața până seara ne confruntăm cu variante, procese decizionale și alegeri, unele mai simple, altele mai complicate. Mă trezesc acum sau mai dorm 15 minute și sar peste micul dejun? Omletă sau lapte cu cereale, fustă sau pantaloni, tocuri sau balerini, pe jos sau cu metroul? Uman sau real, medic sau jurnalist, postliceală sau facultate, master sau cursuri de specializare, România sau străinătate? Și, desigur, cea mai serioasă: la examen – a, b, c, d sau e?

Eu una m-am gândit de câteva ori bune că, în ultima vreme (a se citi ani), oamenii au fost puși din ce în ce mai des în fața unor alegeri din ce în ce mai complicate, nu atât prin complexitatea lor, ci printr-un aspect absolut banal, care pare (și este totuși) de altfel benefic: multitudinea variantelor. În magazine găsești zeci de feluri de cereale, sute de sortimente de dulciuri, nu știu câte feluri de lapte și ai putea lejer să-ți deschizi un laborator de chimie la câte produse de curățat se află pe rafturi.

Ei bine, există un domn, pe numele lui Barry Schwartz, care acum câțiva ani ținea un discurs tare frumușel la TED despre cum multitudinea de variante de alegere îi face pe oameni mai nefericiți, mai nemulțumiți și îi determină să ia (sau să creadă că au luat) decizii greșite, fenomen pe care îl numea chiar așa, the paradox of choice. El spunea că societatea pleacă în mod greșit de la ideea că un număr mai mare de opțiuni și o libertate mai mare de alegere vor conduce la un nivel mai ridicat al bunăstării. În cele 20 de minute și-a ilustrat teoria prin câteva exemple amuzante și niște cifre care sar un pic în ochi: 285 de sortimente de prăjiturele, 75 de ceaiuri cu gheață, 230 de feluri de supă, 175 de sosuri pentru salată și 40 de tipuri de pastă de dinți.
Ce se întâmplă, spune el, atunci când oamenii sunt obligați să aleagă între prea multe variante? Apar îndoiala, nemulțumirea, sentimentul că ar fi trebuit să se descurce mai bine și vinovăția pentru că nu au fost capabili să aleagă cea mai potrivită opțiune. În plus, sunt momente în care decizia ar trebui să aparțină unei persoane cu mai multe cunoștințe în domeniu, cum ar fi în cazul problemelor de natură medicală, când medicul îți prezintă variantele de tratament, posibilele rezultate și riscuri și te pune să alegi. Pe tine, persoana panicată și stresată, fără cunoștințe (decât cele acumulate de pe minunatele site-uri în care analizezi simptomele și de autodiagnostichezi cu cancer), care nu-și dorește decât o explicație avizată și un plan de atac clar, ca să scape mai repede de boală și să-și vadă liniștită de…celelalte alegeri. Omul mai aduce în discuția și așa-zisa nouă perspectivă, aceea de a ne inventa pe noi, ca persoane, ceea ce înseamnă o nouă alegere, comparativ cu abordarea tradițională, cea de genul ”asta sunt, cu asta defilez”. Angajații care ajung să refuze contribuția companiilor angajatoare la un fond privat de pensii doar pentru că le e mult prea greu să-și aleagă singuri fondul (din cauză că, ați ghicit, au prea multe variante) îi servesc drept exemplu pentru ceea ce el numește ”paralizie”. Un fel de blocaj, de lipsă a reacției, ca a unui copil care în fața a 7 jucării noi nu mai știe pe care să o aleagă.

Personal, sunt și nu sunt de acord cu teoria asta, înțeleg și rezonez cu anumite aspecte (da, e posibil ca eu să ajung persoana care să întrebe în magazin: aveți un telefon care nu face mare lucru?), dar mi se par ușor exagerate altele, cum că motivul pentru care ajungem să fim nefericiți este că ne-am ridicat mult prea mult standardele sau că dacă am avea mai puține opțiuni am putea da vina pe lume pentru un eventual eșec, pe când așa trebuie să ne recunoaștem incapacitatea de a alege cea mai bună variantă. Cu toate astea, recomand filmulețul, nu e așa lung și pune o problemă interesantă, la care eu mă gândesc uneori, dar despre care sunt convinsă că oameni mult mai deștepți ca mine discută așa, la ordinea zilei🙂

Tare curioasă aș fi să văd cam cum reacționează mintea umană când vine vorba de alegeri, cam ce procese au loc prin acea minunată mașinărie numită creier și cam care e cu adevărat impactul psihologic și, de ce nu, social al tuturor schimbărilor ăstora. Ah, da, și mai am o curiozitate: bărbații chiar se gândesc la golf când sunt la calculator, la sex când joacă golf și la calculatoare când fac sex?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s