Viața începe după cafea

Era o după-amiază ploioasă de toamnă, cu nori grei, cenușii, picături mici și dese și un vânt care sfida fără niciun fel de jenă scopul oricărei umbrele. Eșarfele colorate, strânse bine la gât sau trase ușor peste urechi, erau singura pată de culoare într-un peisaj tern, în care trecătorii se mișcau în virtutea unui mecanism rudimentar, cu capul în jos, ocolind bălțile și scăpând printre dinți câte o înjurătură la adresa șoferilor cărora nu le păsa de trecerile de pietoni sau canalizarea proastă din preajma trotuarului.

Stătea în fața clădirii de sticlă, privind fără să vadă mașinile grăbite și oamenii iritați, pierdută probabil printre gânduri și visând la un calorifer călduț, o cană de ceai și la cartea pe care o lăsase neterminată și aseară, când ochii i se închiseseră în ciuda eforturilor ei de a mai întoarce măcar o pagină, cât să termine capitolul. Mai trase un fum din țigara pe jumătate arsă, o aruncă elegant pe jos și se grăbi prin ploaie spre taxi-ul care tocmai oprise vizavi. Reuși să articuleze adresa și își cufundă trupul cuprins de răceală în bancheta mașinii care se mișca amețitor, în încercarea de a ocoli gropile. Un fior rece îi săgetă șira spinării și își strânse și mai tare pardesiul roșu, după care îl rugă pe taximetrist să dea drumul la căldură.

– Domnișoară, dar este la maxim, v-am văzut înfrigurată, cred că vă ia o răceală de toată frumusețea. Să faceți un ceai fierbinte și să stați în pat, că dumneavoastră, tinerii de azi, munciți prea mult și nu mai aveți grijă, nu mai mâncați ce trebuie, n-aveți vitamine, sistemul imunitar e vai de capul lui și…

Diana nu-l mai auzea, iar drumul până acasă s-a scurs greu, cu multe frâne bruște, semafoare roșii și o durere de cap aproape insuportabilă. A coborât din mașină fără să mai aștepte restul, deși nu-i stătea în fire să lase atâta bacșiș, a urcat în fugă cele 4 etaje și a trântit în urma ei ușa de la apartamentul în care semiîntunericul mirosea a cafea și a acasă.

O baie caldă, un paracetamol și o cană de ceai mai târziu, răceala fusese cel puțin speriată pentru moment, dacă nu alungată complet; și-a turnat în cana preferată cafeaua făcută după rețeta mamei, la ibric, cu un strop de miere în loc de zahăr, și s-a cuibărit între pernele canapelei de lângă fereastră.  ”Da, mama, știu, am promis că nu mai beau cafea seara, dar vezi tu, dacă am renunța la toate lucrurile care ne fac plăcere am ajunge niște marionete care se mișcă mecanic după cheful unui păpușar abil și nemilos. Nu suntem făcuți pentru renunțări și tu ar trebui să știi mai bine…”

Îi vorbelogo market onlinea deseori mamei sale de când o pierduse, poate mai des și mai atent decât atunci când era încă la un telefon distanță și o suna să-i amintească de oala cu apă de pe foc sau checul cu nuci și cacao din cuptor. Și încă nu-și găsise curajul să despacheteze acea  Arzum Okka pe care i-o cumpărase cadou dintr-un magazin online de cafetiere chiar de acel Crăciun.  Un zâmbet amar i s-a ivit în colțul gurii, ca de fiecare dată când își amintea ultima lor conversație, pe vremea când nici prin cap nu i-ar fi trecut că într-o dimineață pur și simplu n-o să mai fie acolo, dar îl înlocui imediat cu unul nostalgic, mai cald și care îi sublinia trăsăturile fine și ochii mari, negri. A deschis laptopul și a notat dintr-o suflare ultimele fraze ale capitolului lăsat neterminat în seara de dinainte:  ”Și după ce termină de citit cele 79 de scrisori din cutia de argint a mamei sale, Nadia rămase cu ochii ațintiți pe fereastră și cu sufletul plin de îndoieli, dezamăgiri, speranțe și întrebări. Sute de întrebări la care, probabil, un singur om ar mai fi putut să încerce să-i răspundă. Puse mâna pe telefon și, cu lacrimi în ochi și un nod în gât, formă numărul notat apăsat pe hârtia mototolită.”

Cu buzele ușor strânse, așa cum le ținea de fiecare dată când stătea concentrată, Diana s-a ridicat de pe canapea, s-a întins după cana roșie pe care o lăsase pe calorifer, a oprit muzica și s-a așezat la birou, reluând povestea.

”Capitolul VII – Întâlnirea

Aeroportul din Dubai era un du-te-vino interminabil; oameni obosiți își așteptau nerăbdători bagajele, în timp ce alții se despărțeau cu tristețe de vacanța pe care tocmai o încheiaseră, iar angajații împărțeau în stânga și-n dreapta zâmbete parcă inepuizabile. Zărindu-și numele pe o foaie de hârtie, Nadia l-a urmat pe domnul la costum care, a dedus fără să se gândească însă prea mult, era șoferul lui. În mașină au schimbat câteva cuvinte de complezență,  dar engleza lui era atât de obositoare, încât a decis să nu-i mai pună întrebări, avea în mod clar nevoie de energie pentru ziua care abia începea.

A intrat timid în apartamentul luxos, decorat în mod evident pentru un celibatar modern, dar în care găseai ici și colo puternice accente orientale, cât să nu-și uite originile, și a fost condusă în living. Bărbatul înalt, atletic, care tocmai se ridica de pe divan, avea ochii ei și mai multe emoții decât ar fi crezut ea că se poate. El i-a întins mâna și a încercat o îmbrățișare stângace, care nu-și avea locul încă. Nu, chiar și după atâția ani nu era încă momentul.

-Bine ai venit, Nadia! Cum a fost zborul, e totul în regulă?

– Da, a fost ok, mulțumesc.

Există momente în care cuvintele sunt în plus, în care între oameni e nevoie doar de timp și de liniște, de răbdare și de speranța că acea căutare nu va mai dura mult. Voiau amândoi să creadă că trăiau unul din acele momente, așa că s-au așezat unul lângă celălalt și au tăcut; s-au privit timid, suficient cât ea să-și dea seama de unde are gropița aia cu care a furat câteva zâmbete și să-și amintească de ce venise aici.
– Hai să-mi arăți unde-mi pot lăsa lucrurile și o să fiu gata cât pot de repede ca să luăm masa. Dar crezi că aș putea bea o cafea înainte? Simt că-mi plesnește capul.
– Da, te rog, hai în bucătărie. Am o cafetiera profesionala pe care abia am învățat cum să o folosesc, dar, crede-mă, cafeaua iese la fel de bună ca aceea pe care o făcea bunica ta după rețeta clasică.

Pentru o secundă s-au blocat amândoi, dar aroma puternică a licorii negre i-a trezit și au început o conversație banală despre vreme, turism și business, prelungind de data asta în mod necesar,cei 25 de ani de așteptări.”

Sorbind ultimele guri din cafeaua aproape rece, își șopti cu voce tare:

– Acum e acum, Diana, cum o scoți la capăt? O să vedem de aici câtă imaginație ai de fapt.

Salvă modificările, închise laptopul și se ridică de pe scaun; ieși pe balcon și își aprinse o țigară. Mirosul ploii o ducea undeva departe, în Bucureștiul anilor ’80, din care un tânăr proaspăt licențiat avea să se întoarcă acasă fără să știe ce a lăsat în urmă. Se sprijini ușor de balustradă și privi absentă în zare, iar din buzunarul halatului scoase un bilet de pe care citi pentru a suta oară un număr de telefon…

Articol scris pentru SuperBlog 2015 – Proba 1

One thought on “Viața începe după cafea

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 1. O mie și una de… arome!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s