Despre seducție și alți demoni

Era târziu și auzise deja de câteva ori telefonul vibrând în poșeta mică trântită pe canapea. Și-a tras cu grijă fermoarul până sus, și-a aranjat atent pe umeri dantela rochiei negre și a schițat un zâmbet ștrengar domnișoarei drăguțe din oglindă. Cu pantofii roșii în picioare, ca să le pregătească din timp pentru seara ce urma, se plimba agale prin fața oglinzii, făcând o verificare pe ultima sută de metri. Se privea atent, rostind cu voce tare:

– Rochia, pantofii, clutch-ul, cerceii, inelul, parfumul, rujul…

– … ochii, zâmbetul și părul, se auzi vocea Silviei în timp ce pășea în apartamentul cochet. Într-o zi tot o să intre cineva peste tine, ți-am zis să nu mai lași ușa descuiată.

– Dac-or fi toți așa dragi ca tine, n-au decât!

– Ca mine sau ca știm noi cine? Hai, ești gata?

Își puse paltonul pe ea, încuie ușa, verifică de trei ori și coborî în grabă cele  patru etaje. Aerul rece al serii de decembrie îi înroșea ușor obrajii și vântul îi aranja discret câteva șuvițe rebele. Da, avea dreptate Silvia, avea în sfârșit un păr frumos și sănătos și nivelul ei de încredere în sine crescuse considerabil în ultima vreme. Și nu doar pentru că domnii o complimentau cu fiecare ocazie, deși trebuia să recunoască, nu era rău deloc, dar mai ales pentru că se simțea bine în pielea ei după muuuult timp.

– Știi, Silvie, poți să ai picioare lungi și talie de viespe, forme și buze perfecte, dar dacă îți vine să-ți plângi de milă când îți treci mâna prin păr, degeaba. Îți amintești de ce n-am ajuns la începutul toamnei la ultima petrecere, nu?

Au râs amândouă cu pofta cu care râzi atunci când ai scăpat de o piatră mare, mare de pe inimă, pentru că n-aveau cum să uite ce era în capul Corinei în dimineața aia. Încercase o combinație de uleiuri care s-o ajute să scape de mătreața cu care se lupta de nici ea nu mai știa când, doar că zăpăcise atât de tare cantitățile și durata, încât bietul ei păr, chinuit deja și de excesul de sebum, era acum pe modul de avarie. Nu avea cum să iasă așa din casă nici măcar ca să ducă gunoiul, darămite să meargă la petrecerea de ”casă nouă” a firmei, unde ar fi dat ochii cu Mihai, căruia îi acceptase într-un final invitația la cină, după lungi discuții despre relația lor de la serviciu, al căror laitmotiv a fost cu siguranță cuvântul profesionalism. Așa că în timp ce colegii ei sărbătoreau noul sediu, Corina își bea cafeaua cu ochii în laptop, căutând soluții urgente.

– Da, una peste alta, chiar mă bucur că ai reușit să-ți revii, pentru că la un moment dat nu mai aveam nici eu energia să-ți spun că o să fie bine când vedeam că nimic nu pare să funcționeze. Și recunosc și că am luat-o doar ca pe o formă de mândrie românească alimentată de disperarea ta când mi-ai zis a doua zi că tu îți pui speranțele în noua gamă a celor de la Farmec și gata, dar chiar nu era momentul să fiu eu Gică-contra.

farmec_superblog_2015_antimatreata– Crede-mă, acel șampon antimătreață a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în ultimul an și după ce o să fiu sigură că e totul stabil pe flancul ăsta, o să trec la produsele Sebum Control, ca să-mi rezolv chiar toate problemele. Am ajuns după mult timp să-mi iubesc din nou părul și zâmbetul de care-mi aminteai când ai urcat vine la pachet cu el.

Când au reușit să scape din traficul obișnuit al zilelor de dinaintea Crăciunului se făcuse deja ora 9, petrecerea începuse și lumea era probabil la al doilea sau al treilea cocktail, judecând după zâmbetele largi sau hohotele de râs care umpleau încăperea. Și-au luat amândouă câte un pahar și și-au făcut loc printre oameni, schimbând câteva vorbe, îmbrățișări cu cei mai apropiați și strângeri de mână cu cei pe care îi vedeau rar la vreo ședință mai mare. Invariabil privirile tuturor rămâneau ațintite o secundă sau două asupra Corinei: în ale doamnelor găseai un amestec de admirație și invidie, iar domnii se lăsau seduși de prezența ei fără să opună vreun fel de rezistență.  Ochii albaștri și privirea caldă, dar jucăușă și zâmbetul molipsitor făceau parte din arsenalul ei, alături de inteligență, cultură și un simț al umorului de invidiat. Dar la o primă vedere, părul… părul era acel unique selling proposition, dacă poți să spui așa. Lung și sănătos, vizibil bine îngrijit, strălucitor și cu o culoare naturală care aducea ușor a cafea cu lapte, era greu de trecut cu vederea.

Nu reușise să-și dea seama și nici Mihai nu voise să-i spună ce îi fascina pe bărbați atât de tare la părul femeilor. Să fie încântați de grija pe care o demonstrează față de ele când și cele mai rebele fire sunt parcă așezate special așa sau  e vorba pur și simplu  de felul în care le încadrează fața? Să fie mirosul care li se întipărește în memorie în timpul unui dans și pe care nu-l mai pot uita sau imaginea unor șuvițe căzând neglijent pe o claviculă goală într-o dimineață călduță? De acum, nici nu era sigură că mai vrea să știe. Uneori, când lucrurile sunt fix așa cum ți le dorești, ajungi să simți că ar fi momentul să lași puțin întrebările deoparte. Să te bucuri de un pahar cu vin, de oamenii frumoși din jur și de muzica bună.

La asta se gândea Corina când simți un braț în jurul taliei și obrazul lui Mihai lipit de părul ei, șoptindu-i în ureche în timp ce o conducea spre ringul de dans: ”mă gândeam că nu mai începe petrecerea și pentru mine.”

Articol scris pentru SuperBlog 2015 – Proba 2

3 thoughts on “Despre seducție și alți demoni

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 2. Fii o Ileana Cosânzeana modernă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s