Amintiri în loc de bilanț

Îmi amintesc și acum ultimul sfârșit al lumii. În vinerea aia de dinaintea Crăciunului lui 2012, îmi făcusem bagajele și mă grăbeam să ajung acasă, la Târgoviște, să dorm, să mănânc sarmale și cozonac, să beau vin fiert și să-mi fac proiectul la econometrie. După ce am cântat în voie în timp ce-mi strângeam lucrurile, pentru că toate colegele mele de cameră plecaseră deja, după ce mi-am îndesat în troller toate nimicurile, mai ales pe alea care nu-mi foloseau defel, am pus mâna pe telefon să-mi comand un taxi. Aveam un bagaj prea mare și mă și grăbeam să prind ultimul autocar spre casă. Și-am început să sun. La unul, la două, la trei, la cin’șpe numere de telefon. Și-am sunat.

Habar n-aveau mayașii la vremea lor cam cât de tare urma să-i înjur eu pe 21.12.2012. Am plâns de nervi în seara aia, pentru că, bănuiesc că e evident, nu am găsit un taxi în timp util și m-am văzut nevoită să-mi dau jos eșarfa și cizmele, să-mi caut ceva de îmbrăcat în dezastrul lăsat în dulap și să-mi sun mama ca să-i spun că eu îmi voi petrece sfârșitul lumii singură, în camera mea de cămin din apropierea Căii Victoriei. La o adică, aș fi putut chiar să ies la o plimbare pe bulevard, să nu zic că n-am făcut ceva special în ultima seară din viața omenirii.

Probabil că motivul pentru care n-am ieșit a fost temperatura de afară, că de Crăciunul ăla nu-mi amintesc să fi fost primăvară, ca anul ăsta*, sau poate pur și simplu nu voiam să-mi cadă ceva în cap și să mor fără să prind efectiv apocalipsa. Am zis, deci, pas plimbării și m-am așezat confortabil în pat, am rupt o foaie din agenda mea cu copertă verde și mi-am făcut o listă lunguță cu lucruri de bifat în 2013. Erau acolo oameni de văzut, muzică de ascultat, cărți de citit, dulciuri de nemâncat și kilograme de pierdut. La nici o lună după un eveniment fulgerător, care mă învățase niște lucruri elementare și schimbase niște mecanisme la mine, eu tot mă trezeam făcând liste și planuri. Pentru anul care urma să nu mai vină, da?

new year wish

Pe lângă oamenii pe care i-am văzut, muzica pe care am ascultat-o și cărțile pe care am reușit, cât de cât, să le citesc, au mai fost și dulciurile pe care le-am mâncat și kilogramele pe care nu cred că le-am pierdut. Sau cel puțin nu atunci. Iar dacă mă uit acum în sertar după foaia aia, o să văd că pe ea mai erau trei dorințe tare serioase legate de viața mea profesională de atunci: să iau minim 7 la examenul de econometrie, să trec la modelare și să-mi aleg o temă mișto de licență. Pot să spun acum, la trei ani distanță, că le-am bifat lejer pe toate trei. In your face, mayans!

Anul ăsta nu fac nici bilanț, nici listă pentru 2016. Sau cel puțin nu acum, nu zilele astea, nu pe foaie. 2015 n-a fost un an fabulos sau oribil, n-a fost incredibil și n-a fost monoton. Pentru 2015 nu am un adjectiv, cred că cel mai bun titlu pentru el ar fi cel de an-tampon. A fost un an de trecere, un an în care am aflat multe, foarte multe lucruri despre mine, ocazie cu care am realizat că încă știu prea puține, un an în care, înainte de orice, m-am căutat. Iar în căutarea asta am găsit, până acum, pe ultima sută de metri, și alți oameni, ceea ce nu poate fi decât minunat.
Sunt puține feluri în care 2015 ar fi putut începe mai rău decât a făcut-o, dar a fost un an bun, un an care, fără să fie spectaculos, a fost ceea ce îmi trebuia. Că se pare c-așa se întâmplă în viață.

Și e posibil să nu fi fost suficiente ore în 2015, să mai am nevoie și de un pic din 2016 ca să mai fac puțină ordine, să-mi mai pun niște întrebări, să mai încerc să-mi dau niște răspunsuri. Și abia atunci o să-mi scriu, poate, și pe foaie lista de locuri de văzut, cărți de citit, muzică de ascultat, lucruri de învățat și oameni de cunoscut. Să vină, deci!

*Adică așa:

peisaj primavara

Driving home for Christmas, 2015

5 thoughts on “Amintiri în loc de bilanț

  1. Interesante amintiri ai aici. Mi-a placut mult istoria mayasilor, motiv pentru care am incercat sa gasesc tot felul de explicatii pentru care calendarul lor se termina in ziua respectiva. Adica fara sa afecteze in vreun fel cursul vietii urmasilor. Si m-am concentrat asupra ideii ca ultimul mayas a decedat (or something else happened with him) inainte de a putea scrie/desena restul calendarului. Cel responsabil de calendare a dormit in timpul programului… Ma gandeam la o gramada de chestii, numai sa nu aud oamenii condamnand cultura mayasa daca apocalipsa n-ar fi avut loc. In fine, a trecut😀.

    P.S.: Eu inca imi fac liste la fiecare inceput de an. Si reusesc sa bifez multe chestii de acolo. Nu pe toate, dar destul de multe😀

    Te pup! La multi ani!

    • Hehe, eu nu stiu prea multe despre cultura lor, sinceră sa fiu. Dar nici nu am crezut vreun moment ca va veni sfârșitul lumii in 2012, sunt prea multe variante de explicații la care ne putem gandi, tinand cont de vremuri, plus ca unele aspecte din viata lor ne vor ramane, probabil, vesnic necunoscute. Dar imi place aia a ta cu dormitul in timpul programului :))

      Sa știi ca am si eu cateva idei mari in minte pentru 2016, dar nu mi-a venit sa le pun (inca) pe foaie. Sa ai un 2016 in care sa bifezi tot de pe lista, te pup!😀

  2. Cumva … cred că prin felul în care ai scris, ai reușit să transmiți exact cum a fost anul 2015 pentru tine. Mi se pare că deși nu am trecut prin anul tău, citindu-ți articolul, am înțeles pe loc.🙂 Ai toată vremea să le pui pe foaie, dacă asta funcționează pentru tine. God knows for me it does! Căutarea pe noi înșine cred că va fi fără sfârșit… poate în fiecare an ne găsim câte o altă părticică. La mulți ani, Ioana!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s