Mixul perfect pentru o iarnă călduță

Acum vreo lună și ceva tot căutam variante de cazare pentru mini-vacanța de 1 Decembrie. Nu pot să vă spun cât de mult am salivat uitându-ne la niște poze cu un apartament spațios din centrul Budapestei, cu tavane înalte și un pian elegant fix în mijlocul livingului. Dar pentru că unde-s mai mulți puterea crește, ne-am scuturat toți patru de wow-uri și am ales varianta mai sigură, cea care ne asigură nouă anumite niveluri de confort fizic. Nu de alta, dar eu personal nu prea sunt dispusă să mai trag frigul de la Milano. Dar despre asta în episodul următor.

Tot numărând zilele până la micul concediu, gândindu-mă ce fel de haine să-mi iau, în așa fel încât să-mi țină de cald, dar să și-ncapă în bagajul de mână, mi-am dat seama că, deși prefer primăvara și toamna cu vremea lor călduță, îmi place și stilul ăsta de călătorit în care afară e puțin mai rece. În care îți îngheață mâinile, pui o eșarfă la gât, mai bei o cafea caldă pe la amiază și apoi ajungi seara la hotel, faci un duș sau o baie fierbinte și te bagi sub păturică. Nu știu de ce, dar dacă în vară am senzația de libertate, zilele din vacanța de iarnă îmi lasă un aftertaste de confort, căldură, siguranță, cozyness.

Deși după 1 Decembrie alte planuri de călătorii nu mai am până la finalul anului, mi-ar plăcea totuși o scurtă vacanță la munte, măcar câteva zile așa, să respir aerul ăla rece, să-mi scârțâie zăpada sub picioare și să mă bucur de fulgii care mi se topesc pe limbă. Și pentru că în curând o să învăț pe de rost drumul și străduțele din Moeciu, poate că ar fi timpul pentru o escapadă în Poiana Brașov, că tot n-am ajuns niciodată până acum. Da, da, nici mie nu-mi vine să cred, mai ales că prin Brașov am mai tot fost, ba chiar și ziua de naștere mi-am petrecut-o anul ăsta în orașul de sub Tâmpa.

Aș vrea să spun că mi-ar plăcea să fac o rezervare la un hotel care să aibă o priveliște frumoasă, dar să fim serioși, vorbim totuși de Poiană, te uiți la poze și-ți dai seama că n-are cum să fie altfel. Bunicul meu avea o vorbă când îl întrebam dacă îi place prăjitura pe care i-am adus-o: ”tataie, ai pus lapte, ouă, făină, zahăr și mai știu eu ce bunătăți, ce poate să fie rău?”
Dacă aș putea să mă trezesc și să dau cu ochii de culmile munților și brazi acoperiți de zăpadă, ar fi ideal, însă imediat cum mi-aș face curaj să ies din pătură, oricum m-aș încotoșmăni și-aș ieși în curte, să respir aerul tare și să-mi beau cafeaua fierbinte, așa că aș avea la îndemână priveliștea 360°. Mă și închipui în geaca mea de culoarea cernelii, cu o căciulă trasă pe urechi și un fular gros la gât, stând cu picioarele în zăpadă în curtea de la Hotel Royal până nu-mi mai simt degetele.

royal snow

Mai târziu, după ce neuronii mei s-ar pune în mișcare, mi-aș lua jumătatea mai bună de mână și am lua-o la pas prin zăpada pufoasă. De schiat nu se pune problema, nu e ceva care să-mi facă vreun pic cu ochiul, dar o săniuță n-aș refuza, nici o bulgăreală bună sau un îngeraș presărat cu zâmbet de copil. Nasul și obrajii roșii sunt semne de bună purtare, știu eu, arată că poți să uiți pentru câteva ore de grijile vieții de adult, să te deconectezi de tehnologie și să te bucuri de frig, de fulgii de zăpadă care îți cad pe lentilele de la ochelari, de îmbrățișarea omului drag când te ridică de jos și de anticiparea momentului în care vei ajunge din nou la căldura dinăuntru.royal coffee

Când m-aș întoarce la hotel n-aș vrea altceva decât un duș fierbinte, ceva de ronțăit și o cafea sau un ceai cald. M-aș ghemui într-un fotoliu sau în pat cu un pulover pufos și o carte în brațe și aș mai scoate din când în când capul pe geam, să mă asigur că totul e la locul lui.

Și probabil că dacă aș sta mai mult de câteva zile, m-aș putea bucura și de alte facilități, de jocuri sau de saună, dar până una-alta, o cameră călduță, un pat confortabil, cafea bună și o carte captivantă, omul drag aproape și muntele la o aruncătură de privire… heh, cum zicea bunicul, dacă le pui pe toate astea împreună, ce-ar putea să nu fie perfect?

Articol scris pentru SuperBlog 2017

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s