Chef Ioana și logodna anului

A fost o perioadă în viața mea când mi-am dorit să devin cofetăreasă. A început prin liceu, când îmi plăcea să fac tot felul de deserturi atunci când aveam timp liber, apoi a continuat și în facultate, deși făceam asta tot mai rar și începusem să cochetez și cu alte idei de business-uri. Era o activitate care mă relaxa era un spațiu în care să-mi manifest creativitatea, cu un rezultat mai mult decât satisfăcător. La un moment dat chiar glumeam cu două prietene pe seama hobby-urilor noastre și ziceam că o să fim la un moment dat o super echipă pentru organizat nunți. Una își dorea un restaurant, eu o cofetărie, iar cealaltă o florărie. Numai bine, nu?

Eh, timpul a trecut, acum gătesc din ce în ce mai rar, nu doar pentru că în timpul liber prefer să mai citesc și, după cum bine se vede, să scriu, ci și pentru că tendința mea naturală ar fi să pregătesc dulciuri și dacă tot le fac, cineva trebuie să le mănânce, nu? E adevărat că față de cele din comerț, ale mele sunt fără aditivi și conservanți, dar zahărul rămâne totuși unul dintre dușmanii de seamă ai generației noastre. Mai bine îmi iau o carte, o cană de ceai, mă așez în fotoliu și las gătitul pe seama altora.

Cu toate astea, îmi place din când în când să revin la pasiuni mai vechi, să închid ușa la bucătărie și să umblu prin oale și boluri, să gust, să ridic capacul și să miros, să fac pe interesanta, să mai adaug un praf de piper sau să mai verific o dată focul. Sigur, în general nu fac lucruri foarte complicate, dar alteori mă visez așa un soi de Chef, într-un restaurant pretențios, cu invitați de seamă. La un moment dat am gătit un mușchiuleț de porc la cuptor, cu garnitură de fasole verde trasă în unt și asezonat cu un sos de ciuperci cu smântână, pentru care mai că-mi venea să-mi dau un premiu. Fără falsă modestie, a fost o combinație așa bună, încât îmi plouă în gură și acum. Însă recunosc că meritul este în parte al uleiului de măsline pe care l-am folosit, realizând atunci cam cât de important e de fapt uleiul pe care îl folosești la gătit.

Eh, și pe când amestecam eu în sos mă gândeam cum ar fi să fiu pe bune un mare Chef la un restaurant cu stele Michelin și să-mi treacă pragul tot felul de oameni stilați, care să aprecieze arta culinară la adevărata ei valoare. Să mă văd, de exemplu, în bucătăria de LaPergola, restaurantul de deasupra Romei, în care i-aș urma la tron lui Heinz Beck, iar într-o zi să mă anunțe cineva că Leonardo DiCaprio s-a hotărât în sfârșit să lase deoparte grijile planetei și să se însoare. Sigur, am fost îndrăgostită de el, ca probabil multe adolescente, dar aș fi flatată să vină împreună cu iubita și inelul fix  la mine în restaurant.

Le-aș pregăti un meniu de degustare din 7 feluri, că doar 7 e număr magic și cine nu are nevoie de un strop de magie în viață? Aș începe cu un tartar de amberjack, cu căpșune înghețate, spumă de migdale și finger lime. Sigur, ar putea părea o provocare pentru Leo, încă niște gheață de spart? În realitate însă, știu că le va trezi simțurile amândurora, o să-i facă să fie mult mai prezenți la ce se întâmplă în jurul lor. Felul II ar fi ceva special, nu numai prin gustul deosebit, dar și prin așezare: scrumbie marinată servită pe pat de caponata siciliană.

Aș continua apoi cu sandvișuri cu barbun roșu, fistic, roșii uscate, oțet balsamic din Modena și, bineînțeles, stropite cu ingredientul meu secret: uleiul din fistic obținut chiar la noi în bucătărie cu cea mai eficientă presă de ulei la rece. Aroma uleiului de fistic potențează gustului peștelui, iar combinația cu oțetul special din Modena fac din acest preparat un răsfăț pentru palat. yoda-2

Felul următor ar consta într-o porție de ravioli cu mozzarella de bivoliță și fileuri mici de anșoa, iar al cincilea platou ar fi compus din scoici sotate, servite pe mangold (sfeclă elvețiană), cu măsline și legume sotate, stropite cu ulei de argan, la fel de home-made și el. Spre final, i-aș lăsa să-și odihnească simțurile cu un platou de brânzeturi uscate, pe care să-l savureze în liniște, iar băiatul să-și poată strânge curajul și găsi cuvintele de a-i povesti domniței despre cât de pregătit e să-și petreacă viața-ntreagă împreună.

Aș ajunge, în fine, la partea mea preferată: desertul. Cum nu există dulce mai bun decât ciocolata, aș pregăti o negresă cu cremă de fructe de pădure, servită pe un crumble de ciocolată și asezonată cu sorbet. Vinurile alese cu grijă pentru fiecare fel de mâncare n-ar lipsi din peisaj, nici muzica bună sau lumina potrivită. De peisajul de vis și de atmosfera perfectă nici nu mai vorbim. De-acum știu sigur că toți membrii echipei ar sta cu sufletul la gură, ascunși care pe unde, să afle dacă și când spune da, cum arată inelul și cum îi stă pe deget viitoarei (în sfârșit!) doamne DiCaprio.
Iar eu, cu boneta mea de ditamai Chef-ul, mi-aș purta zâmbetul larg pe buze o seară și-nc-o săptămână, mândră că am pus și eu acolo un strop în povestea lor. Știți doar că femeile sunt mai deschise la discuții importante, mai tentate să accepte oferte, atunci când mănâncă bine înainte, nu?

Ehe, să ne trezim din visare, Ioana!  Am să las chef-ii să-și facă treaba cum știu mai bine, iar pe DiCaprio să se însoare când o vrea (săracul, de-ar ști el ce filme științifico-fantastice îmi fac eu cu el…). yoda1Până una, alta, mai bine-mi văd de pastele și salatele mele, eventual arunc și un ochi pe magazinul profistore.ro (că poate-mi iau cândva pentru acasă o presă din aia de ulei de care povesteam mai sus), iar apoi mă-ntorc la scris și citit, parcă tot mai bine mi se potrivește 🙂

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

Notă: inspirația culinară vine de pe amusebouche.ro și Tripadvisor.

 

One thought on “Chef Ioana și logodna anului

  1. Luiza Maria says:

    Nu ştiu ce talente culinare ai dar la scris, m-ai acaparat cu totul. Felicitări!
    Te iubesc, dar… ma îngraş citind ce scri. Pe viitor am să te citesc atunci când sunt sătulă.
    Pup dulce!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s