Despre niște obiective profesionale ratate

Când eram mică am avut un pomelnic de profesii pe care îmi doream să le urmez. Unele implicau copii care nu știau nimic și pe care urma să-i învăț eu toate cele, altele cereau robe negre și argumente bine construite, în altele era vorba de microfoane, lumini, scene mari sau reportofoane și interviuri luate pe repede înainte, iar uneori ajungeau în discuție, dar mai rar, seringi, mănuși,un stetoscop și un rețetar. Și astea ca să enumăr doar câteva.

Mai târziu, după ce am început să mă uit la ”Tânăr și neliniștit” și alte seriale telenovele de genul, am început să-mi doresc să lucrez la birou. La un moment dat chiar aveam o carte cu coperte cartonate și vreo două pagini albe la final. Pe una dintre ele am desenat niște pătrățele ca niște taste și mă prefăceam că aveam laptop. La momentul ăla nu cred că văzusem un calculator în viața reală. Dar visam.

Vedeți voi, eu nu-mi doream să lucrez la birou fiindcă aveam idee neapărat cu ce se mănâncă treaba asta. Nicidecum. Nu știam ce-s alea mailuri, kind reminders, deadline-uri, rapoarte, formule care nu merg, oameni care nu răspund la telefon. Nu știam nici de toate acele ore legate pe care ajungi să le petreci pe scaun sau despre aglomerația din metrou. Nici vorbă de așa ceva. Știam în schimb, din filme, că în birouri oamenii stau în fața unui aparat mega-interesant, se uită în tot soiul de dosare și hârtii cu mult scris, au discuții aprinse cu alți oameni, iar la finalul zilei află că au mai câștigat niște mulți bani pentru firma lor. Firmă despre care în majoritatea cazurilor habar n-aveam ce face (despre aia din “Tânăr și neliniștit” am aflat până la urmă că e de cosmeticale).

Însă eu îmi doream mult să lucrez la birou. În primul rând pentru că părea mult mai simplu să câștigi bani decât ai fi făcut-o cultivând porumb sau crescând animale, ridicând case sau măturând străzi. Ceea ce, după 4 ani de lucrat la birou, pot confirma. E mai simplu, iar palmele-s mai fericite și cu un pic de mișcare se rezolvă și spatele. În al doilea rând – și vă rog să citiți cu atenție, că ăsta era de fapt cel mai important aspecteram tare hotărâtă să mă îmbrac într-un costum elegant de doamnă, un deux-pieces sexy așa, să beau cafea și să fumez în vreme ce câștig banii ăia mulți stând picior peste picior pe scaunul meu care se învârte.

woman smoking heels coffee

Sursa: 123rf.com

Asta înseamnă să te așezi la o discuție cu tine și să-ți dai seama că, din păcate, ai ratat grav niște obiective profesionale. Lasă că nu mă îmbrac eu prea elegant, nu asta ar fi problema cea mare, că la o adică aș putea să-mi trag o fustă, niște tocuri și-o cămașă, chiar și când toți colegii mei sunt în pantofi sport-casual. Problema e că nu m-am apucat de fumat, că și dacă aș fi făcut-o, legile astea nebune nu m-ar fi lăsat să fumez în birou și că m-am mai lăsat și de cafea!

Și-atunci stau și mă gândesc, către ce mă îndrept? Ce părere ar avea fetița aia blondă și simpatică de acum 20 de ani dacă m-ar privi acum și-ar vedea cât de tare am ratat toate aceste trei obiective mari? Când m-ar vedea în pantofii mei sport turcoaz, cu jeanși fără tiv și tricou cu dungi, bând o cană de ceai verde sau fructat și luând distanță față de oamenii care fumează pe stradă?

mad men laughing

Sursa: giphy.com

Eh, lăsând deoparte gluma, cred că ar fi totuși un pic tristă să știe că am renunțat la a mai visa. Că schimb lumea, că pot să cânt, că pot să scriu, că pot să iau interviuri, că pot să-i învăț pe alții lucruri noi. Și ce bine că n-am făcut-o. Să știi, Ioana de acum 20 de ani, că n-am renunțat. Cânt, scriu, știu că am lucruri de împărtășit și o fac cu fiecare ocazie. Iar lumea nu se schimbă cu totul, dar fac și eu ce pot în bula mea. Poți să fii liniștită! 🙂

Advertisements

7 thoughts on “Despre niște obiective profesionale ratate

  1. Amy says:

    Si eu imi doream sa lucrez la birou si la 20 si un pic de ani mi s-a indeplinit visul. M-am angajat pe un post de asistent marketing intr-o companie mare din oras, o reprezentanta auto. Toate bune si frumoase, birou, calculator, tinute office, deplasari cu masini de serviciu, organizat campanii, pregatit evenimente pentru lansari de noi modele auto, etc. Doar ca dupa 8 luni de lucrat de dimineata de la 8:30 si pana la 18:00, mi-am dat seama ca vreau sa fac altceva, pentru ca nu imi convenea deloc programul si nici salariul. Asa ca mi-am dat demisia! Si uite asa am inceput sa fac altceva and now i’m a happy freelancer, cu laptop in loc de calculator, cu o canapea comoda in loc de birou, cu mult mai putine ore de munca si cu program flexibil, cu un venit considerabil mai mare si cu concediu cand am chef de duca, fara a cere cuiva aprobare. 😀

    • Miss I. says:

      Știi că toată lumea invidiază freelancer-ii pentru programul flexibil, da? Adică ești pregătită să te mai împiedici din când în când pe stradă sper :))
      Bănuiesc că ți-ai păstrat totuși domeniul de activitate, nu? (dacă nu-s indiscretă)

      Ah, și încă ceva: oamenii din jurul tău au înțeles din prima că dacă lucrezi de acasă nu înseamnă că ești liberă? Știu că e o problemă cu care se întâlnesc mulți i freelancers la un moment dat 😀

      • Amy says:

        Tot marketing, dar nu pentru masini. :))

        Nu, lumea inca nu intelege ca “a lucra de acasa” inseamna a avea un job, un program de respectat, chiar daca e flexibil. Sunt inca multi cei care cred ca “stau degeaba”, multi asociaza internetul doar cu Facebook sau pierdut vremea. 🙂

        E misto sa lucrezi de acasa, sunt intr-adevar o multime de avantaje, dar daca nu esti constant, poti foarte usor aluneca in delasare, lene si chestii de genul, pentru ca nu are cine sa te traga de maneca. Mi s-a intamplat de multe ori, dar de vreo cateva luni mi-am facut un program si incerc sa-l respect. 80% reusesc, pentru 20% inca ma straduiesc. 😀

      • Miss I. says:

        Da, cum mă gândeam. E o percepție greu de schimbat cred. Cam la fel cred probabil și cei care-s de părere că mamele stau acasă și nu fac nimic toată ziua.

  2. Ioana says:

    Stai sa-ti zic o gluma.

    Unul dintre motivele pt care am vrut sa fac proiectare structurala a fost ca sa nu trebuiasca sa stau 8 ore la birou. AAAAAAAAAAHAHAHAHAHAHAHAAAA!!!

    Mai demult asa gandeam. Dar acum ma bucur ca stau intr-un birou. Daca trebuia sa merg pe vreun santier din Romania imi dadeam demisia de mult. Oricum o sa mi-o dau curand! :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s