Recomandare scurtă de weekend – Younger

N-am nici cea mai vagă idee unde și când a trecut vara și, de fapt, toată bucata asta din an pe care o putem tăia din calendar. Vremea de afară este încă destul de văratică, temperaturile sunt tot mai faine, e chiar plăcut să dormi noaptea cu cearșaful tras pe tine până la gât și fereastra larg deschisă.
În condițiile astea, sunt conștientă că mai toată lumea încearcă să profite de ultimele weekenduri calde ca să petreacă tot mai mult timp afară. M-am gândit totuși să vin cu o recomandare lejeră de petrecut timpul în interior, că doar nu ne dăm jos din pat direct în parc și trebuie să ne mai odihnim și tălpile de la atâtea plimbări. Și ce ar putea fi mai potrivit decât un serial lejer, amuzant și un pic romantic, dar fără să devină prea siropos? 🙂

younger serial tv show

Sursa: variety.com

Younger – sau cum să minți la un interviu pentru un job

“Younger” este un serial care spune povestea Lizei, o femeie de 40 de ani din New Jersey, proaspăt divorțată și cu un copil adolescent de întreținut. Liza s-a căsătorit tânără, a lucrat pentru puțin timp în domeniul pentru care se pregătise la un colegiu bun (publicistică), apoi s-a dedicat creșterii fetiței ei. Când slăbiciunea pentru jocurile de noroc a soțului ei le sfârșește relația (și banii, evident), Liza trebuie să-și găsească un job pentru a-i putea plăti ciocolata, tricourile și colegiul lui Caitlin, fiica ei. Vedeți voi, Dave, fostul soț, nu e tocmai genul de om pe care să te mai bazezi.

Doar că, desigur, ce editură din jungla New York-ului ar angaja o femeie de 40 de ani, cu extrem de puțină experiență și prea puțin ancorată în ceea ce înseamnă să publici cărți în era tehnologiei, a vitezei și a comunicării în texte de 140 de caractere? Mai ales când Generația Y face coadă la ușile lor, dispusă să-și sacrifice nopțile, tenul și relațiile pentru un job de assistant intern junior assistant?

If you can’t beat them, join them!

Așa că după câteva căutări deloc fructuoase, Liza decide să-i asculte sfatul prietenei ei, Maggie: își schimbă puțin stilul vestimentar, își rezolvă prezența în social media și alte câteva detalii, apoi se prezintă la interviuri ca o tânără aspirantă de 26 de ani. Așa ajunge să se angajeze la o editură importantă, ca asistentă a directoarei de marketing. N-am să intru în detalii, firul narativ vi-l puteți închipui, desigur, că doar n-are cum să fie simplu să pretinzi în mod constant că ai 26 de ani plus un buletin.
Serialul e fain construit, are destul de multe scene haioase, dar și unele serioase, în care te mai oprești să te mai și gândești la cum ai fi reacționat tu în situații de genul. Are și povești de dragoste, de prietenie, loialitate, relații cu colegii de muncă și te lasă să arunci o privire în luptele care se dau, din punct de vedere profesional, în metropola aia. Vorba cântecului, if I can make it here, I can make it anywhere.

Recomand cu încredere serialul: episoadele au doar 20 de minute, iar fiecare sezon doar vreo 10-12 episoade, fiind un serial care apare vara. Scenariul are la bază o carte și să știți că, deși evident că nu-i perfect, nu devine siropos și nu-i doar un serial pentru fete. Eu i-am propus prietenului meu să ne uităm împreună la un episod-două și dacă-i pare prea girly, e liber să renunțe. După câteva episoade a declarat că-i mai bun decât ar fi crezut, așa că ne uităm în continuare împreună 😀

Aaa, și încă ceva: șefa Lizei, directoarea de marketing de care vă spuneam, pe numele ei de scenă Diana Trout, este fan-tas-ti-că. Mi se pare că actrița își face foarte bine rolul, o ajută și trăsăturile, e acră și simpatică în același timp, îți vine uneori să o bați, iar alteori să o pupi. Îmi place de mor de ea, vă zic!

Mai multe despre serial puteți găsi pe Rotten Tomatoes și vă las și un trailer de la sezonul 1 mai jos, să vă faceți o idee! Weekend fain și relaxant să aveți!

Advertisements

8 thoughts on “Recomandare scurtă de weekend – Younger

  1. Amy says:

    Noi nu ne-am mai uitat de ceva vreme la seriale, pentru ca ne-am luat cu alte lucruri: umblat de nebuni in weekend-uri, mers la tenis, citit, pierdut vremea aiurea. 😀

    Dar stai sa vina ploile si facem din nou maraton. :))

    • Miss I. says:

      Of, știi să joci tenis, ce fain!! 😀

      Da, știu ce zici, chiar mă gândeam că o să-mi pară cam rău peste câteva luni de serile de acum pe care nu le-am petrecut la plimbări :))

    • Miss I. says:

      Da, încet-încet deja toamna pare că-și intră în drepturi. De unde leșinam de cald în casă seara pe la 29-30 de grade, acum mi-am luat pantaloni lungi, că în două zile au plecat 5 grade :))

  2. Dana says:

    Îmi place la nebunie Younger, acest Sex & the City despre cărți :))) Și bărbații sunt unul și unul! Să nu mai zis că referințele literare sunt bestiale, cred că oamenii de marketing de pe la editurile din ro ar trebui musai să-l urmărească. E plin de sfaturi și idei despre cum să promovezi o carte.

    • Miss I. says:

      Așa-i că-i fain? Și într-adevăr felul în care promovează cărțile e la cu totul alt nivel.
      Haha, ai dreptate, chiar e un pic de SATC despre cărți, am să-i spun prietenului meu treaba asta, să mai spună el că SATC e nașpa :)) Noi l-am terminat, așteptăm următorul sezon de acum.

      • Dana says:

        Da, și eu sunt din păcate la zi cu el. Eu mă uit singură, e genul de film la care soțul nu s-ar uita nici sub amenințări :))

      • Miss I. says:

        Așa a zis și al meu, că nu se uită la așa ceva, doar că am început să mă uit singură, iar el a tras cu ochiul și i s-a părut, citez: ”nu-i chiar așa de rău” :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s