O poveste al cărei final l-am petrecut pe hol

Că a început școala știe deja toată lumea. S-a văzut sâmbătă la raionul de rechizite din Cora, s-a văzut pe culoarele din mall și pe cele din Pepco, unde era să calc pe vreo câțiva copii veniți cu părinții la cumpărat de haine noi, se vede în trafic, se vede în feed-urile de pe Facebook. Ce să mai, everybody got the memo! Și cum peste tot se vorbește despre asta, n-a durat mult până când au început să mă năpădească amintirile de pe vremea când eram și eu elevă. Și nu mă refer la perioada liceului, deși am și de atunci o căruță, ci mai mult la școala generală.

Scormonind în cutia cu amintiri…

Am multe amintiri, unele mai puternice, altele foarte vagi, unele plăcute, altele mai usturătoare, unele mai cu lacrimi, altele mai vesele. Îmi amintesc perfect tabla din clasa I, care avea o parte pictată cu linii exact ca pe caietele tip pe care învățam să scriem. Îmi amintesc băncile uzate, zgâriate, peste care așezam în fiecare dimineață husele maro de pluș. Huse pe care periodic le luam acasă să le spălăm. Buretele din găleată, care îmi provoca mereu greață, dar de care nu mă plângeam niciodată când ștergeam tabla. Holurile late, mirosul de clor din baie, sala de sport și terenul din spatele școlii. Felul în care stăteam doi câte doi în rând, așteptând să intrăm în laboratorul de informatică, de parcă era raiul pe pământ. Orele de șah de după-amiaza și tabla pe care ne-o făcuserăm din carton la sugestia profesorului. Zilele în care eram elev de serviciu pe școală, stăteam la intrarea profesorilor și citeam Ivan Turbincă. Iar toate astea doar din ciclul primar.

kid writing school

Sursa: pixabay.com

Mai apoi, în V-VIII lucrurile au devenit mai interesante, eram mai mari, aveam o grămadă de alte preocupări, eu schimbasem școala și învățam printre elevi de liceu. Am depănat o grămadă de amintiri la întâlnirea de 10 ani pe care am făcut-o anul trecut, cu diriga și o parte din colegi și, cumva, parcă nu-mi vine să cred că tot timpul ăsta a trecut peste noi. Unde ești, copilărie?

… am dat de una pe care n-am să o uit niciodată!

Însă aș putea înșira pagini întregi cu amintiri, iar eu nu asta mi-am propus azi. Voiam să împărtășesc cu voi un episod anume, pe care n-am să-l uit nicicând, pentru că am simțit efectiv cum m-a marcat. Și nu, nu este vorba de ziua în care am greșit complet litera N în ”Puișorul moțat”, de mi-a luat mama alt caiet și am refăcut tot. Să uităm asta, e o poveste pentru altă zi.

Eram undeva în școala primară, nu-mi amintesc în ce clasă. Stăteam în bancă pe atunci cu un coleg tare simpatic, care mi-a trimis și o carte poștală din Spania când s-a mutat cu părinții acolo. Stăteam pe rândul din mijloc, undeva prin penultima bancă, iar afară era o zi destul de noroasă. Doamna învățătoare ne citea o poveste și în clasă era liniște. Până când n-a mai fost. Colegul meu și-a amintit că el știe povestea asta și-o să se întâmple așa și pe dincolo.
Știți, mie îmi place să citesc și vă dați seama cam cât de mult îmi plac spoilerele, da? L-am rugat frumos să înceteze. O dată, de două, încet. Ei bine, eu am o voce pe care dacă o ridic un pic, află rapid lumea, mai ales dacă lumea este o învățătoare cu experiență, care poate să detecteze și o musculiță care bâzâie într-un dulap. Așa că atunci când l-am atenționat a treia oară, frustrată și nerăbdătoare să aud povestea, doamna învățătoare m-a auzit vorbind. Și mi-a spus că dacă mă plictisesc sau vreau să deranjez ora, mă invită pe hol să mă răcoresc puțin. Fără să mă întrebe ce s-a întâmplat, fără să am dreptul la vreo explicație. M-am ridicat din bancă, fierbând de nervi și am stat vreo 10-15 minute în picioare pe hol. Mă simțeam furioasă, neputincioasă și dezamăgită de mine, asta pe lângă faptul că am pierdut complet povestea.

kid school hallway

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa

Una peste alta, însă, dincolo de amintirile mai puțin plăcute, de momentele mai tensionate,  de statul pe hol în timpul poveștii, de frustrări și de testele care-mi făceau stomacul ghem, a fost făinuț la școală. Am învățat, am râs, am avut colegi simpatici, am crescut împreună, am învățat unii de la alții uneori mai mult decât din cărți, am devenit oameni. Dacă aș mai lua-o o dată de la capăt doar pentru a fi copil, asta n-aș putea spune, însă pentru o zi, două, o săptămână m-aș întoarce în trecut ca să n-am alte griji decât probleme cu segmente la matematică și compunerea despre toamnă.

Copiilor le doresc un an școlar în care să învețe cât mai multe, iar părinților asemenea 🙂 Și răbdare cât cuprinde în ambele tabere! 🙂

happy kids running school

Advertisements

2 thoughts on “O poveste al cărei final l-am petrecut pe hol

  1. Ioana says:

    Articolul tau mi-a amintit de o chestie ce ma irita pe mine acum – noi in liceu n-aveam voie sa mergem la baie si sa bem apa decat daca ceream voie profesorilor. Iar asta ni se parea ok, nu am obiectat niciodata. Acum mi se pare asa barbarie, ma enervez numai cand ma gandesc!

    • Miss I. says:

      Da, păi era un status quo pe care nu cred că ne trecea prin cap să-l schimbăm. Poate se gândesc că dacă ar avea posibilitatea să iasă și să intre când vor din clasă, copiii are face un du-te-vino continuu în timpul orei și n-ar fi prea comod pentru profesor să-și țină ora. Habar n-am dacă lucrurile s-au mai schimbat în ultima vreme totuși. Hm!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s