4 zile în Belgia: Bruges, Bruxelles, ciocolată și bere (II)

bruxelles central square

Piața Centrală din Bruxelles

Ehee, multă apă a mai curs pe Dâmbovița de când am promis că revin cu articolul ăsta. Știți, viața s-a întâmplat între timp, iar textul ăsta n-a mai ieșit din draft. Însă mă aventurez să spun că pe cineva tot o ajuta și materialul ăsta cu bucățele din mica mea călătorie prin Belgia, capitolul despre Bruxelles. Dacă vreți să citiți capitolul despre Bruges, îl găsiți aici.

Bruxelles, o capitală un pic cam murdară

Ei bine, dacă despre Bruges aș putea scrie o săptămână întreagă, Bruxelles-ul nu și-a făcut cine știe ce loc în inima mea. Noi am stat la 10 minute de mers pe jos de Piața Centrală, însă eu atâta gunoi pe trotuare n-am mai văzut de mult. Nu știu cum funcționează sistemul de salubritate la ei, dar nu mi se pare ok ca sacii de gunoi să stea pe trotuare, în fața blocurilor sau magazinelor o după-amiază și-o noapte întreagă, că de aia mirosea cum mirosea. În fine, poate am prins eu două zile proaste, iar cumulat cu faptul că în apartamentul nostru mirosea a canalizare, am avut nervii puțin călcați în picioare 🙂

În Bruxelles n-am făcut foarte multe. Ne-am plimbat în jurul Pieței Centrale, am admirat clădirea superbă a Primăriei, ne-am odihnit în catedrala Notre Dame des Sablons, am vizitat doar pe dinafară Atomium și ne-am plimbat printr-un parc în care toamna își făcea de cap. Ah, tot pe dinafară am văzut și Palatul Regal, fiindcă am fost într-o zi de luni, când era închis, însă am mers la Parlamentul European, să vedem și noi pe unde se iau atâtea decizii care ne privesc.

Parlamentarium – o experiență interesantă

Dacă mergeți în zona instituțiilor europene, veți putea avea acces la Parlamentarium, care este un muzeu multimedia al Uniunii Europene. Accesul este gratuit, iar după ce treceți de un control de securitate, primiți un ghid multimedia în limba pe care o doriți (da, este disponibil și în română, de vreme ce este limbă oficială a UE) și vă plimbați prin galerie. Veți citi și auzi materiale privind istoria Europei cam de la Primul Război Mondial până în zilele noastre, veți putea să vedeți clipuri cu europarlamentarii care ne reprezintă, veți putea intra în niște cabine de vot și să vă exprimați opțiunea cu privire la diverse moțiuni sau chiar într-o încăpere în care vă veți simți ca un europarlamentar, fiindcă puteți juca un joc de rol. La final, noi am prins și o expoziție temporară despre propagandă nazistă. Te ia cu fiori, vă zic!

This slideshow requires JavaScript.

 

Atomium, un parc fain, Palatul Regal și catedrala Notre-Dame des Sablons

Despre Atomium cu siguranță că ați auzit sau ați văzut poze cu această clădire în formă de atom, care găzduiește un muzeu de știință. Cum noi am stat doar o zi și jumătate în Bruxelles, nu am vrut să intrăm, fiindcă am preferat să ne plimbăm, să mai simțim vibe-ul orașului. Așa că am luat tramvaiul spre Atomium doar pentru a-l vedea pe exterior mai de-aproape.

bruxelles atomium

Numai bine că pe când mai aveam câteva stații de tramvai, s-a întâmplat o defecțiune, așa că am mers și pe jos vreo 20 de minute, printr-un parc foarte frumos, unde am făcut această poză care îmi place mult 🙂 N-am nimic special de spus despre Atomium, arată interesant, dar nu știu ce are pe dinăuntru.

park royal bruxelles

Nici în Palatul Regal nu am intrat, fiindcă nu se vizitează lunea, așa că l-am admirat pe dinafară și am luat-o din nou la pas. Am mai făcut o pauză să ne odihnim picioarele pe un scaun în catedrala Notre-Dame des Sablons, care arată tare fain, aduce bine de tot cu Notre-Dame din Paris, mi-a plăcut.

bruxelles royal palace

Palatul Regal din Bruxelles, fotografiat de peste gard

Piața Centrală din Bruxelles și primăria numai bună de pus în ramă

Piața Centrală din Bruxelles este un loc foarte fain, care chiar mi-a plăcut mult de tot. Nu știu dacă erau toate clădirile alea, oamenii care stăteau în fund pe jos super relaxați ori faptul că eram puși pe glume și ne-am făcut poze amuzante și am râs destul de mult, dar a fost un loc cu un vibe tare bun pentru noi.

This slideshow requires JavaScript.

Indiferent cui se datorează vibe-ul, cert e că primăria lor este oricum foarte frumoasă. Arhitectura mi s-a părut impresionantă, e o clădire specială, iar turnul ăla se vede de hăt, departe și inițial te face să crezi un pic că e al unei biserici. Pe mine m-a păcălit, recunosc.

Experiența culinară în Bruxelles

După ce în Bruges n-am avut prea mare noroc cu mâncarea, eram pregătită spiritual și pentru Bruxelles. Am avut însă parte de o experiență mai bună, ne-am plimbat destul de mult prin zona centrală și am mâncat o pizza tare bună la un local cu specific italian, dar și niște coaste cinstite la un local cu nume de compozitor. Mozart, da. Era ofertă all-you-can-eat, iar oamenii chiar ne-au rugat insistent să ne mai aducă măcar o porție pentru toți (eram 6 persoane), însă n-am mai putut. Porția inițială era enormă, venea însoțită de un cartof copt acoperit de sos și de niște salată de varză. Sosul de pe cartof era, din păcate, cu curry, așa că eu doar am salivat uitându-mă la el, căci mi-era teamă că elasticele de la brackets vor deveni fosforescente, yay! Îmi amintesc perfect că prețul pentru all-you-can-eat era 18 euro, asta în condițiile în care la multe alte localuri abia găseai un starter la 13-14.
La capitolul desert, am mâncat o porție de waffe de la un local din apropierea monumentului Manneken Pis (despre care nu, nu am să scriu mai multe, că nu prea am ce), iar în vreme ce ne curgeau balele privind în vitrină și vorbeam în română despre sosuri și prețuri, vânzătorul ne-a lămurit imediat… în română 🙂 A fost o întâlnire simpatică, trebuie să recunosc. Bune waffele, desigur.

Și, nu în ultimul rând, am băut bere. E păcat să ajungi în Belgia, să poți consuma alcool și să nu bei bere. Nu mai intru în detalii, am povestit un pic despre berea din Belgia în capitolul despre Bruges, așa că vă invit să (re)citiți acolo 🙂

Dragilor, asta a fost călătoria mea în Bruxelles. Foarte scurtă, nu pot spune că îmi fac planuri de întoarcere, deși dacă s-ar ivi ocazia probabil că nu aș spune neapărat nu, însă m-am bucurat de ea și acum, scriind despre asta, mă gândesc că de mult n-am mai plecat pe undeva. Parcă mă cam ard tălpile și-mi vine să-mi arunc niște lucruri în bagaj și să fug.

Sper că v-a ajutat articolul ăsta, că v-a deschis apetitul pentru călătorii, iar dacă aveți întrebări extra, vă rog să-mi scrieți cu încredere. Călătorii plăcute vă doresc!

Am scris un guest post pe Back To Romania despre o destinație zen

Acum câteva luni citeam la Ioana despre un loc fain de lângă Brașov, cu o priveliște minunată, unde poți merge să te relaxezi câteva zile, departe de jungla capitalei. Inutil să spun că deja l-am pus pe listă și-și așteaptă rândul cuminte, însă nu despre lista mea de dorințe călătoare este vorba acum. Acel articol era primul dintr-o rubrică nouă pe blogul Ioanei, Destinații de încărcat baterii, prin care își propune să publice guest-post-uri pe blogul ei, ca să strângem laolaltă cât mai multe idei de locuri faine. Locuri în care să evadăm măcar și pentru două zile, să ne mai punem ordine în gânduri, să ne deconectăm, să ne încărcăm cu energie pozitivă.

M-am entuziasmat tare și după o  bucată bună de vreme am reușit să pun într-un text o parte din frumusețea, liniștea și energia pe care le-am găsit eu în satul Peștera, Moieciu. Vă invit să intrați pe blogul Ioanei dacă vreți să citiți articolul (aveți mai jos linkul), iar apoi să mai petreceți ceva timp pe la ea, că scrie foarte fain și-o să aflați o mulțime de lucruri interesante 🙂

O destinație zen pentru când ai nevoie să-ți fie liniște – Peștera, Moeciu

pestera moieciu

4 zile în Belgia: Bruges, Bruxelles, ciocolată și bere (I)

bruges canal

La jumătatea lui octombrie am fost într-o mult prea scurtă vacanță în Belgia. Inițial trebuia să fie Praga, însă nu s-au aliniat astrele și ce bine că n-au făcut-o! Îmi doream de mult să ajung la Bruges, văzusem multe poze faine și primisem o mulțime de recomandări, iar niște bilete de avion convenabile către Bruxelles (aeroportul Charleroi) au fost picătura care a umplut paharul. Le-am cumpărat și-am început să facem planuri.

Am stat în Belgia 4 zile, prima parte petrecând-o în Bruges, iar cea de-a doua în Bruxelles. Pe scurt, treaba stă cam așa: Bruges este un orășel superb, pe care toamna cred că l-a făcut încă și mai frumos, unde oamenii pare că au timp de orice, unde bicicletele sunt, cred, mai multe decât mașinile, iar eu m-am simțit absolut mi-nu-nat. Bruxelles-ul este un oraș aglomerat, colorat cumva, care aduce un pic cu Parisul și care mi s-a părut destul de murdărel, dar recunosc că m-am plimbat mai mult prin centru, unde era și foarte plin de turiști și e posibil ca și asta să fie o cauză.

Pentru că am totuși destul de multe de povestit despre excursia asta, am decis să împart materialul ăsta în două. Voi lăsa Bruxelles-ul pe data viitoare, iar astăzi povestim despre Bruges, orașul bicicletelor, nu înainte de a vă povesti rapid cum am călătorit către și în Belgia, în caz că vreți să vă programați o excursie acolo.

Transportul către și în Belgia

București – Bruxelles Charleroi – Bruges – Bruxelles – Bruxelles Charleroi

După cum spuneam, am zburat de la Henri Coandă către Charleroi (aprox. 60km de Bruxelles) și înapoi tot pe aceeași rută. În Belgia ne-am deplasat cu autocarul, pentru că era un pic mai convenabil decât cu trenul, dar merită să vă uitați înainte, că nu se știe ce oferte prindeți. Avantajul la tren e că pleacă mai des și se mișcă mai rapid.
De la aeroport la Bruges am călătorit cu Flibco, de la Bruges la Bruxelles cu Flixbus (am stat la etaj într-un autocar mare, care mergea mai departe spre… Praga, ce să vezi), iar de la Bruxelles înapoi la aeroport – din nou cu Flibco.

Transport în Bruges și Bruxelles

În Bruges am mers numai și numai pe jos, cu excepția a jumătate de oră în care ne-am plimbat cu barca pe canal. E un orășel în care, chiar și cu bagaj, cel mai bine te deplasezi pe jos sau cu bicicleta. Au și autobuze, însă nouă traseele nu ni s-au părut convenabile, tot am fi avut mult de mers pe jos, așa că nu merita să ne batem capul și să dăm banii.
În Bruxelles am mers cu tramvaiul (și prin subteran, și la suprafață) și metroul, o călătorie costă 3 euro, iar un card valabil 24 de ore pe orice mijloc de transport – 7 euro. Convenabil, aș zice.

 

Bruges, orașul bicicletelor

Bruges church

Îmi doream de mult, de mult să văd orașul ăsta, chiar dinainte să ajung la Veneția, ca să nu credeți că m-a atras doar fiindcă are canale și mai e numit uneori “Veneția nordului” (ca multe alte orășele, să știți). Am vrut să mergem într-o iarnă, însă suta de kilometri dintre aeroport și orășel ne-a tras înapoi, alături, desigur, de vremea mai puțin prietenoasă. Oh, și ce bine că am amânat! Nu pot să cred că Bruges-ul ar fi mai frumos în alt anotimp decât toamna.

N-aș putea să spun că am vizitat cine știe ce sau că aș putea face o listă cu atracțiile turistice care trebuie văzute, ci mai degrabă vă pot recomanda să vă plimbați mult, aiurea prin oraș.

 

Pe unde ne-am plimbat prin Bruges

Piața Centrală (Grote Markt) este foarte frumoasă, Turnul Belfort veghează de acolo peste tot orășelul (se poate urca în el, însă era prea mare coada, așa că am renunțat),  iar morile de vânt sunt frumos așezate pe niște dealuri micuțe de tot în mijlocul orașului, în așa fel încât din poze ai senzația că-s pe ditamai câmpul. Am dat o fugă și prin Minnewater Park și încă într-un alt parc în care mirosea puternic a iarbă (nu din aia proaspăt cosită) și-am stat lângă un cățel minunat.

bruges belfort

moara de vant bruges

windmill bruges

minnewater park bruges

Am vizitat Muzeul Berii, unde pe lângă experiența multimedia (primești o tabletă pe care o îndrepți spre diverse obiecte sau locuri din camere și ești direcționat spre un material audio sau de citit), din care am aflat o grămadă de lucruri despre procesul de producție, despre istoria berii, despre mituri și felul în care berea se combină cu mâncarea, am avut și oportunitatea să mirosim diferite tipuri de hamei sau de arome pe care le întâlnești în bere. Îmi amintesc că scorțișoara și cardamomul se simțeau tare fain, iar anasonul stelat, ca de obicei, înfiorător de puternic. Am aflat că femeile sunt de fapt mai bune la degustat berea decât bărbații, fiindcă au mai multe papile gustative, dar și că, acum muuult timp, un anume Sfânt Arnoldus îi încuraja pe oameni să bea bere, fiindcă apa era… periculoasă! Da, pentru că multe boli s-au transmis pe vremuri prin intermediul apei.
La finalul călătoriei am coborât în Pub-ul muzeului, unde am încercat câte o bere din multitudinea de variante și am spus la revedere. Doar muzeului, nu și berii, pe care am savurat-o pe deplin în călătoria asta.

This slideshow requires JavaScript.

Muzeul Ciocolatei, sau Choco-story, a fost un loc unde mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam datorită faptului că ne-au îndopat cu ciocolată. Muzeul în sine nu este ceva impresionant, însă poți afla o grămadă de lucruri atât despre procesul de fabricație, cât și despre drumul ciocolatei prin istorie. De exemplu, am aflat acolo că ciocolata a ajuns în Franța prin căsătoria prințeselor spaniole cu regii francezi, dar și cum au fost inventate pralinele, ori faptul că două ciocolate cu aceeași concentrație de cacao pot avea gusturi foarte diferite. Ba le-am și gustat pe loc. Pentru că, da, asta-i super fain la muzeul ăsta.
La intrare am primit o tabletă mică de ciocolată cu lapte, apoi am prins o demonstrație și domnișoara de-acolo ne-a dat să și mâncăm după ce ne-a arătat cum se fac pralinele, după care ne-am plimbat pe la fiecare etaj, unde găseam un dozator cu mici năsturei de ciocolată albă, neagră sau cu lapte. Puteai să mănânci cât te ținea pancreasul, atâta timp cât nu-ți umpleai buzunarele. De bun-simț, desigur. A fost fain și dacă n-ați mai fost la un astfel de muzeu (știu că mai sunt prin Europa) chiar merită să mergeți o dată.

This slideshow requires JavaScript.

 

Plimbarea cu barca pe canale este o experiență tare faină, pe care o recomand din suflet dacă prindeți vreme frumoasă. Mă gândesc că dacă vă plouă și vă suflă vântul nu mai e chiar așa fun. Durează 30 de minute și sunt multe stații în care vă puteți îmbarca, biletul costă 8 euro pentru adulți și vă garantez că sunt bani bine cheltuiți. E relaxant, plăcut și e frumos să vezi unele clădiri și din altă perspectivă.

This slideshow requires JavaScript.

În ultimele ore am dat o fugă și la Muzeul Torturii, unde ne-a întâmpinat însuși Vlad Țepeș. Am văzut chestii îngrozitoare, care m-au făcut încă o dată să-mi exprim recunoștința pentru faptul că trăiesc în epoca în care trăiesc.

 

Mâncarea, ciocolata și berea

În ce privește mâncarea, o să simțiți peste tot mirosind a cartofi prăjiți (și probabil alte chestii prăjite) și waffe. Cartofi am mâncat o singură dată și nu m-au impresionat cu nimic, sunt niște cartofi congelați și prăjiți într-un ulei mult prea folosit. Am încercat un sos cald pe bază de bere neagră, care nu i-a făcut cu nimic mai buni, așa că am renunțat.

Waffele în schimb sunt foarte bune și vă recomand toppingul de căpșune și caramel, yummy! Dacă e prea coadă la Chez Albert, nu pierdeți timpul, mergeți la Oyya. E la câteva minute distanță, iar waffele sunt la fel de bune. Bonus: au și gelato! Cafea este însă proastă, nu recomand 🙂

This slideshow requires JavaScript.

Despre ciocolata belgiană ce ar mai fi de spus? Că-i așa de bună încât pare dovada dulce că Dumnezeu vrea să fim fericiți? Că mirosul ei îți inundă nările pe orice străduță, fiindcă două din trei magazine sunt ciocolaterii? Vă recomand să gustați și să încercați, au diverse combinații și e păcat să plecați de acolo fără să testați câte ceva. Am mâncat una bună cu biscuiți speculoos, recomand 🙂

În ce privește berea belgiană, doamnelor și domnilor, să știți că băieții ăștia știu ce fac! Am încercat beri blonde, brune, cu cireșe, fără, mai tari sau mai slabe, mai amare, mai blânde, dublu fermentate, triplu fermentate, toate sunt bune. Sigur n-au fost toate pe gustul meu, însă sunt cu siguranță mult mai bune decât berile mainstream pe care le încercasem până atunci. Mi-au rămas în cap câteva nume, pentru cine e interesat, pentru că pe unele le puteți găsi și în România: Duvel, Le Fort, Brugge Tripel, St Bernardus, Paix Dieu. 

belgium beer

Ride a bike and you can rule the town

Oamenii din Bruges merg mult, mult de tot cu bicicleta. Nu vezi stradă fără biciclete, iar multe dintre ele nu-s securizate în vreun fel, însă poartă coșulețe, decorațiuni cu flori, ori portbagaje încăpătoare în spate. Trebuie să fii foarte atent și să te dai din drum și spun asta pentru că noi, ca turiști, avem deseori tendința de a merge pe mijlocul drumului pe străzile cu piatră cubică. Nu, în Bruges nu prea sunt străzi pietonale, să știți 🙂

Pe când ne îndreptam de la autogară spre cazare, am văzut ceva ce mi-a dat o altă perspectivă asupra lumii. Eram pe o stradă cu sens unic, iar un autobuz pe jumătate plin își vedea de treabă pe singura bandă disponibilă. La o intersecție, de pe o străduță laterală ieșea o biciclistă. Domnișoara a oprit, oferind prioritate, moment în care șoferul autobuzului a oprit și el și i-a făcut semn să treacă. A trebuit să vină cineva să-mi închidă gura, ca nu cumva să-mi intre vreo muscă. Am spus cumva că în Bruges oamenii merg mult pe bicicletă? Rectific: în Bruges, oamenii pe biciclete guvernează orașul! Și este foarte, foarte frumos!

Cred că aș putea scrie pagini întregi despre orășelul ăsta, mi-a plăcut mult de tot și mi-aș dori să mă întorc cândva. Aaum am să închei totuși acest articol cu speranța că v-am deschis apetitul pentru o nouă călătorie, chiar dacă nu neapărat la Bruges. Vă mai las cu câteva imagini și revin cât de curând cu partea doua a excursiei din Belgia, și anume cele aproape două zile petrecute la Bruxelles 🙂

Călătorii plăcute vă doresc!

This slideshow requires JavaScript.

Pentru a treia oară la Veneția? City-break romantic în orașul plutitor

Au trecut aproape doi ani de când m-am îndrăgostit iremediabil de Veneția. Pe vremea când căutam o destinație pentru primul nostru city-break în cuplu, orașul ăsta nu era tocmai primul pe lista mea de dorințe. Voiam să plecăm în ianuarie și prin minte îmi treceau mai degrabă imagini din Budapesta, Praga, Viena sau vreun oraș din Germania, locuri pe care le asociam mult mai ușor cu frigul, zăpada, iarna. Ne făceau însă cu ochiul canalele albastru-verzui, străzile înguste, farmecul italian și felul în care orașul ăsta părea suspendat în timp, așa că ne-am pus cele mai groase haine în bagaj și-am plecat într-un city break in Veneția.

canal grande venice

Ne-am întors de acolo fermecați. De străzi, de atmosferă, de liniștea pe care ți-o dă lipsa mașinilor, de soarele blând care ne încălzea în plimbările lungi de pe faleză, de clădirile frumoase și de frittelle-le cu cremă Zabaglione. Am mers mult pe jos în cele patru zile petrecute acolo, am urcat mii de trepte traversând de zeci de ori aceleași poduri, am admirat cu gura căscată interioarele din Palatul Ducal și ni s-a tăiat respirația privind apusul de pe vaporetto-ul care ne plimba pe Canal Grande. Ne-a plăcut atât de mult, încât am revenit și în anul următor, tot în ianuarie. Am prins însă prima zi de Carnaval și aglomerația a știrbit parcă puțin din farmecul excursiei, dar am știut atunci amândoi că nu va fi ultima dată când ne vom afla acolo. Că este probabil locul în care ne vom întoarce de cele mai multe ori dintre toate.

Acum vreo două săptămâni, în timp ce-mi beam cafeaua de weekend, m-am surprins întrebându-l: “Când mai mergem și noi la Veneția?”. Răspunsul n-a întârziat deloc, ca de fiecare dată: “În ianuarie?”.
Am zâmbit, am dat din cap și am început să mă uit la prețurile biletelor de avion, la cazare, la oferte city break și, desigur, la poze din arhiva personală. Deja visez la zilele alea din a doua jumătate a lui ianuarie, care ne vor prinde, cel mai probabil, în orașul ăsta minunat.

De ce mi-e dor și ce aș face (din) nou în Veneția

Mi-e dor de străduțele mici și întortocheate, pe care ni se aud pașii în liniștea serii, când nu mai e nimeni altcineva pe afară decât noi explorând orașul. Mi-e dor să mă joc cu porumbeii din Piazza San Marco, iar apoi să o luăm ușor la pas pe lângă Palatul Ducal, ca să continuăm cu o plimbare pe Riva Degli Schiavoni. Cred că acum, la a treia vizită, aș propune să mai intrăm încă o dată în Palatul Ducal, să-i vedem și ungherele pe care le-am ratat prima oară, să ne mai rătăcim prin sala aia enormă și superbă, să ne mai plimbăm pe Puntea Suspinelor și să admirăm laguna prin ochiurile mici de geam.

canal venetia

porumbei san marco

san marco palatul ducal

Mi-e dor de priveliștea de pe Podul Rialto, de pescărușii curajoși care îți mănâncă din palme, de vântul care-ți zăpăcește părul. O să ne ținem de mână și-o să ne facem planuri de viitor, privind la ceea ce Philippe de Commynes, ambasadorul Franței la Veneția pe la finalul anilor 1400, a numit ”cel mai frumos bulevard din lume” – Canal Grande.

This slideshow requires JavaScript.

Mi-e dor să luăm micul dejun în cameră, doar ca să ne îmbrăcăm apoi bine și să ieșim la brunch în Mercato Rialto. Să ne plimbăm printre tarabele cu legume, condimente și fructe de mare, apoi să ne așezăm pe o băncuță, să mâncăm sandvișuri cu pește, ceapă și hrean și să bem vin. Știți, pentru noi asta e mai romantic decât o cină fancy la un restaurant pe malul Canal Grande.

Mi-e dor să petrecem o după-amiază întreagă privind o demonstrație într-un atelier de sticlă din Murano, ascultând muzică bună și savurând un pahar de vin alb, încâlzindu-ne palmele și tălpile obosite, în timp ce artistul, român get-beget, ne povestește ce a făcut sau urmează să facă.

Și mă mai gândesc că poate a treia oară e cu noroc, iar de data asta vom decide să facem o plimbare cu gondola. E adevărat că prețul e puțin piperat și de asta am și evitat-o până acum, însă dacă tot plănuim să revenim atât de des, măcar o dată cred că am merita și-o astfel de experiență. Fiindcă este, tind să cred, o experiență în sine. Nu doar pentru că gondolierii sunt pregătiți special pentru meseria asta și conversațiile ar putea fi de-a dreptul interesante, dar și pentru că nimic nu sună mai romantic decât o plimbare cu gondola la ora apusului pe canalele mici sau pe Canal Grande, depănând amintiri și făcând planuri de viitor with your partner in crime.

gondole

Nu am făcut încă nicio rezervare, însă n-o să mai întârziem mult și-am să încep să sondez mai atent piața. Până acum am plecat pe cont propriu, însă când vine vorba de variante de city break Christian Tour, agenția de turism cu care am fost și în Lefkada, pare că are oferte interesante. Am să arunc o privire și la ei pe site, mai ales că mă bătea gândul să stăm o dată la un hotel decorat în stil venețian. În excursiile anterioare am fost cazați într-o locandă și într-un apartament, însă pentru hoteluri Christian Tour poate fi o sursă de inspirație foarte bună.

crazy couple san marco

Mi-e dor și mi-e atât de drag de Veneția încât aș pleca și mâine. L-aș lua pe el de mână, un rucsac în spate și-aș porni să mă pierd și să mă găsesc pe străduțe, pe poduri, printre clădiri, pe canale, în piațete și pe faleză. Să rămân și eu suspendată în timp pentru câteva zile așa cum pare că o face orașul ăsta de ani. Să-i ascult muzica și să-l iubesc.

When I seek another word for ‘music’, I never find any other word than ‘Venice’. Friedrich Nietzsche

Articol scris pentru SuperBlog 2018 – proba 2 (și pentru sufletul meu).
Toate imaginile sunt din arhiva personală.

Excursie de o zi pe Transfăgărășan

transfagarasan1
Poate că ați auzit până acum spunându-se despre Transfăgărășan că a fost declarat de cei de la Top Gear cel mai frumos drum din lume. Ei bine, eu până acum i-am crezut pe cuvânt, însă vara asta am zis că-i musai să ajung și eu pe Transfăgărășan, să văd cu ochii mei frumusețea asta. Îmi doream de anul trecut, însă am tot amânat, am amânat până când a venit noiembrie și au închis din nou drumul pentru iarnă. Pentru că da, dacă nu știați, Transfăgărășanul este deschis complet doar de la 1 iulie până la 30 octombrie (și chiar și atunci pot fi diverse pauze, fiți cu ochii pe știri). Așa că anul ăsta, când am realizat că am o zi liberă în mijlocul săptămânii, n-am mai ratat ocazia.

Așadar, pe 9 august 2018 am fost la plimbare pe Transfăgărășan și a fost mi-nu-nat. Am fost super inspirați că am mers într-o joi, fiindcă în weekend am văzut că este extrem de aglomerat. Am plecat la 6 dimineața din București și am ajuns la 23:45 înapoi, deci am stat pe drum 18 ore. Pentru șofer a fost puțin obositor, însă l-am îmbunat cu niște socată și prăjituri, de care vă voi povesti mai jos. Hai să vă spun, deci, ce am făcut, pe unde am mers, ce am văzut.

București – Cetatea Poenari – Vidraru – Bâlea Lac – Bâlea Cascadă – Cetatea Făgăraș – Brașov – București

Am plecat, cum spuneam, cu noaptea-n cap, ne-am mișcat bine, iar pe la 8:30 ajungeam la Cetatea Poenari. Citisem pe net că se deschide la 9, însă când am ajuns a trebuit să ne punem pofta în cui, după cum puteți vedea. N-aș ști să vă spun dacă ăsta e noul program, dacă e ceva temporar, habar nu am, noi am plecat cu coada între picioare  și ne-am văzut de drum. Asta e, poate altcândva.

cetate poenari

Am făcut apoi o oprire scurtă la Vidraru, am amețit de câteva ori uitându-mă în jos și la stolurile de păsări care se odihnesc pe marginea barajului, am făcut câteva poze noroase și am pornit-o din nou la drum. Era în jur de 9 dimineața când am ajuns noi, așa că nu era prea aglomerat, ba aș putea spune că era destul de liniște.

Am pornit din nou la drum, așteptând cu nerăbdare să scăpăm de vegetația bogată de pe marginea drumului ca să putem admira priveliștea, dar bineînțeles că am oprit la scurt timp ca să pot lua eu o gură de aer și să-mi potolesc răul de mișcare. Dap, am 26 de ani și încă am rău de mișcare, yay me! După mai puțin de o oră am început să mă minunez ca un copil mic, cu nasul lipit de geam și cu un mare zâmbet pe buze. Vai, ce frumos, uite cum se vede și pe partea asta, dar și aici în valea asta, ia uiteee. Cam așa a fost tot drumul până la Bâlea Lac, ca să știți. Am oprit pe drum, am făcut niște poze care nu pot să cuprindă frumusețea reală a naturii, am inspirat adânc, încercând să-mi curăț plămânii cu aerul ăla tare și m-am felicitat încă o dată pentru ideea de excursie.

 

Bâlea Lac

Urcarea până la Bâlea Lac a fost superbă. Soarele se tot ascundea după nori, apoi ieșea din nou să ne salute, răul de mișcare dispăruse ca prin minute, vârfurile ascuțite ale munților parcă stăteau de pază când pe stânga, când pe dreapta… ce să mai, chiar mi-a părut rău când am intrat în tunel ca apoi să ieșim direct în târgul de la Bâlea Lac.

Am găsit loc de parcare rapid în parcarea amenajată (5 lei ora, avantajul e că este un băiat acolo care direcționează pe toată lumea și nu prea există șansa să te blocheze cineva), însă părea că se poate parca și prin diverse alte locuri. Cred că depinde totuși de ora la care ajungeți, căci se aglomerează rapid. Când noi am plecat de acolo (nu am stat mai mult de o oră) deja era aproape plină parcarea amenajată.

 

 

E frumos tare aici, să știți. Chiar dacă nu miroase doar a aer curat, ci și a friptură, kurtos sau porumb, chiar dacă nu e liniștea la care poate te-ai aștepta în creierii munților, chiar dacă e aglomerat. E frumos. Și am auzit atât de mulți oameni vorbind germană, spaniolă, italiană și alte limbi străine, că trebuie să recunosc că m-am bucurat. Să vină cât mai mulți oameni și să vadă, că e frumos de tot! Iar dacă vreau să n-aud picior de om și să nu-mi vândă nimeni magneți sau pastramă, îmi iau frumușel bocceluța și-o iau pe un traseu până în sufletul unui munte.

Bâlea Cascadă

În mai puțin de o oră am spus la revedere lacului Bâlea și-am pornit-o la drum către cascada cu același nume. Drumul cu mașina a fost scurt, doar vreo 15 minute, am parcat pe marginea drumului lângă celelalte zeci de mașini și-am luat-o la pas spre traseu. Nu ne-am lăsat îmbiați de langoșii și fructele de pădure de pe tejghelele din mini-târg, ci ne-am strâns șireturile de la încălțări și am pornit-o, precum Calistrat Hogaș, pe drumuri de munte.
Traseul până la cascadă este scurt, am făcut cam 40 de minute, însă pietrele de pe cărare sunt destul de mari (multe sunt de-a dreptul bolovani, ca să înțelegeți) și ascuțite, trebuie grijă, mai ales dacă nu aveți încălțări speciale (noi am fost în pantofi sport, mda, știu, nu e bine). La un moment dat cărarea lată se termină. Te oprești, bei o gură de apă și apoi te pui pe treabă. Trebuie să să mergi doar cu capul în jos, pe trepte naturale create de pământ și rădăcinile copacilor, cu atenție să nu-ți lovești genunchii de pietre la urcare și bazându-te uneori pe trunchiurile arborilor ca să te sprijini. Nu este foarte greu, trebuie doar să fii foarte atent.
Eu am descoperit abia de curând plăcerea plimbărilor pe trasee montane (foarte ușoare, oricum), dar ăsta e lucrul care îmi place enorm: faptul că trebuie să fii cu totul acolo, să te concentrezi la urcare, nu să visezi la cai verzi pe pereți. Muntele nu te lasă să te gândești la raportul neterminat, la cearta cu iubita, la factura neplătită. Dacă vrei să ajungi în siguranță la destinație, cu toate picioarele și mâinile la purtător, trebuie să fii 100% acolo. Cred că în ziua de azi, când suntem bombardați de atâția stimuli, avem mare nevoie de așa ceva. Să facem un singur lucru măcar pentru câteva minute.

Când ajungi sus îți dai seama că urcarea a meritat. Raportul efort-rezultat e mai mult decât satisfăcător, recomand din tot sufletul. Coborârea e puțin mai tricky, au fost zone unde am coborât stând pe vine, însă am ajung jos fără zgârieturi, lovituri sau alte cele, deci totul bine. Ba chiar vă pot spune că la cascadă am văzut o tânără domniță într-o rochie lungă și cu sandalele cu platformă în mână. Urcase desculță până acolo și, deși nu mi se pare safe, am apreciat-o pentru efort. Cu siguranță nu avusese în plan drumeția, dar dacă tot s-a nimerit acolo, s-a bucurat de moment. Bravo ei!

 

 

Cetatea Făgăraș

Următoarea oprire am făcut-o în Făgăraș, căci știam că au o cetate drăguță fix în oraș și merită vizitată. Am rămas foarte plăcut impresionată și m-am bucurat că am văzut-o. Biletul este parcă în jur de 15-20 de lei, nu mai rețin exact, dar face toți banii. Vă zic ceva: nu ne-au lăsat să intrăm cu mâncare, cafea sau băuturi în cetate, iar la muzeul de acolo a trebuit să ne punem botoșei de plastic peste încălțăminte. Am înțeles atunci de ce era așa de curat peste tot. Am stat mult mai mult decât ne închipuiam, cred că peste vreo două ore, chiar recomand.

 

This slideshow requires JavaScript.

Brașov

După-amiaza, pe la vreo 5 așa, ne-am gândit dacă să plecăm direct spre casă sau să facem și oprirea stabilită în Brașov. Ne era un pic foame, dar am fi putut rezolva cu un sandviș. Am decis însă că nu se poate să fim așa aproape de Brașov și să nu mergem să mâncăm ceva bun La Ceaun și la Deliciile Kronstadt. Zis și făcut. Mi-a plăcut mult drumul din Făgăraș spre Brașov, tare fain pe acolo, asfaltul părea destul de nou și peisajul frumos, m-aș mai duce. În Brașov ne-am învârtit puțin după parcare, pentru că orașul era plin ochi, însă am avut noroc să găsim rapid o masă la restaurantul nostru preferat. Am mâncat niște coaste de porc cu cartofi și salată de varză acră și-am încercat și aripioarele de pui din farfuria vecinului, însă nimic nu se compară cu o coastă corespunzătoare. Ne-am răcorit cu o socată și am pornit în pas alert spre cofetăria Deliciile Kronstadt. Dacă ați fost în Brașov și n-ați mâncat prăjituri de la ei… ei bine, ar fi cazul să o faceți. Atâta vă zic. Poze n-am, că eram prea ocupată cu mâncatul, însă odată tot o să revin, promit.

Și gata, după ce ne-am umplut burțile și ne-am lins pe buze, ne-am îmbarcat și-am pornit-o spre casă. Sigur că am prins puțină aglomerație pe Valea Prahovei, ce farmec ar fi avut altfel? Însă până la urmă ne-am întors acasă cam în trei ore, înainte de miezul nopții, plimbați, mâncați, fericiți și zâmbitori. Inutil să mai spun că am dormit ca un bebeluș și că acum îmi doresc și mai tare încă o escapadă la munte. Știu, traficul e de rahat, însă sunt atâtea locuri frumoase pe care trebuie să le mai văd, încât îmi fac curaj, încet, încet.

Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, sincere felicitări! Dacă v-am făcut poftă de plimbare, de munte sau, de ce nu, de niște coaste de porc, mă bucur și vă urez călătorii frumoase! 🙂

Două idei de odihnă activă lângă București

Ouououoou, e vară-vară, e soare afară, ouououoou, e vară-vară iară… ăăă, sună cunoscut? Nu, nimic? Atunci trebuie să mă credeți pe cuvânt că așa începea o melodie a celor de la Genius, dacă mai știe cineva cine erau.  Iar dacă nu, n-are nimic, ce contează e că putem în sfârșit să ne bucurăm că-i soare afară și că pare că o să avem totuși un pic de vară anul ăsta. După o iarnă lejeră, o zăpadă zdravănă la final de martie, o vară precoce în mai și o toamnă foarte frumoasă și ploioasă în iunie-iulie, pare că vremea și-a băgat totuși mințile-n cap. Pentru moment.

Pentru că am ieșit puțin de sub amenințare ploii, dar și pentru că weekendurile de vară sunt puține tare și nu merită să le petrecem între patru pereți, m-am gândit să împart cu voi două idei de odihnă activă, aproape de București, că poate n-aveați planuri pentru weekendul viitor și mă simt și eu utilă în societate.  Amândouă sunt încercate și verificate, parol, iată-le mai jos.

 

Echitație – sau, mai corect, o plimbare cu căluții

Mie îmi plac mult caii. Am crescut o bucată bună de vreme la țară, unde tataie avea mare, mare grijă de Mugurel și Piciu, iar dragul de ei a rămas, așa că acum câțiva ani am început să-mi doresc mult să merg și la o plimbare în șa, că în căruță mă plimbasem suficient. Am făcut research și așa am ajuns la Clubul de Echitație Cavalcada. Opțiuni sunt cu siguranță mai multe și o căutare pe Google vă poate ajuta în sensul ăsta, însă eu l-am ales pe acesta fiindcă era foarte aproape de București.

La Cavalcada se ajunge destul de rapid, este în Voluntari și dacă plecați sâmbăta dimineața puteți face cam 20 de minute din centrul Bucureștiului. Vizitele la căluți se fac pe bază de programare telefonică, iar domnul Aurel este foarte de treabă. Nu vă așteptați să găsiți acolo un super complex, atmosfera este mai degrabă de “la țară”, caii au și ei programul lor, iar în unele zile pot fi mai prost-dispuși și poate nu au neapărat chef de plimbare.
Puteți opta și pentru cursuri de echitație per se, cu inițiere în manej, dar și pentru plimbări lejere la pas prin pădure. Eu am fost deja de două ori, iar plimbarea prin pădurea răcoroasă, în niște zile în care pe asfaltul bucureștean puteai prăji ouă, a făcut absolut toți banii și m-a relaxat extrem de mult. M-am plimbat o dată cu David și o dată cu Vijelia, mama lui, iar amândoi s-au purtat foarte civilizat 🙂

echitatie cai

Vijelia are, desigur, căpăstru roșu. Celălalt este David 🙂

Pe site-ul lor găsiți detalii privind costurile, adresa exactă și numărul de contact. Alte opțiuni de care am auzit ar fi Potigrafu (40 km de București) și clubul Equestria, din Snagov. Sunt convinsă însă că sunt mult mai multe opțiuni, după cum spuneam.

Recomandare foarte importantă: dați-vă cu un spray repelent pentru insecte din belșug. Pe noi ne-a prevenit domnul Aurel, ne-am dat bine de tot în partea superioară, însă nu și pe picioare. Prin pantalonii lungi m-au mușcat atât de mulți țânțari încât îmi venea să-mi leg mâinile la spate, doar-doar să nu mă scarpin.

 

O zi la Casa Comana (și Parcul de Aventură)

Am tot auzit în ultimii ani despre Comana și parcul de aventură de acolo, însă până de curând nu apucasem să-l vizitez. La începutul lunii iulie am ajuns într-un final acolo, într-un teambuilding cu echipa de la birou și chiar am avut o zi foarte reușită. Comana este cam la 40 de kilometri de București, pe drumul spre Giurgiu. Casa Comana este de fapt o pensiune cu un domeniu foarte mare, în care aveți de ales dintr-o mulțimeeee de activități, potrivite pentru toate vârstele.

Tiroliană  și trasee în parcul de aventură

În parcul de aventură există mai multe trasee, pe niveluri diferite de dificultate, care includ și bucăți de tiroliană. De asemenea, există o tiroliană mare care trece fix pe deasupra lacului, îmi închipui că e foarte fain. Eu recunosc că nu m-am dat pe tiroliană, mi-a fost puțin teamă, iar faptul că una dintre colegele mele s-a și lovit la tibie foarte rău m-a făcut să nu regret. Până la urmă fiecare știe câte riscuri își asumă, dacă sunteți aventurieri și vă țin brațele și picioarele, cred că vă veți distra foarte tare.

Plimbări cu bicicleta, trenulețul, vaporașul

Puteți opta fie pentru plimbări pe jos, să explorați parcul, să vă odihniți la umbră, pe iarbă, să vă așezați la terasă și să beți ceva răcoritor, sau vă puteți urca pe biciclete, ori în trenuleț și să dați câteva ture de parc. Excursia cu trenulețul e faină, are și puțină adrenalină în unele curbe și pe poduri, precum și un ghid audio, ca să știți ce vedeți în jurul vostru.
De asemenea, mai există varianta unei plimbări cu vaporașul, pe care o recomand din tot sufletul. Este o ambarcațiune micuță, făcută special pentru a putea naviga pe ape cu adâncimi mici, care vă va duce pe Delta Neajlovului sau Balta Comana, cum mai este numită. Delta este foarte frumoasă, am văzut o mulțime de nuferi, dar și de rațe, egrete și cormorani, dacă nu greșesc. Oricum, sunt vreo 140 de specii de păsări în această deltă, dintre care jumătate sunt protejate internațional. Plimbare în sine e extrem de relaxantă, pe alocuri m-am chinuit să-mi țin ochii deschiși, vă spun sincer!

Noi cam asta am făcut la ei, plus niște activități de teambuilding în natură, însă au cu siguranță mult mai multe facilități. Mai multe detalii despre toate activitățile disponibile, dar și despre prețuri, puteți găsi la ei pe site.

Acestea fiind spuse, vă urez weekenduri de vară cât mai relaxante și însorite, iar dacă aveți alte recomandări, le aștept cu drag! 🙂

O întâmplare drăguță cu un grec la miezul nopții

A fost odată ca niciodată o fată care visa la un concediu la mare, în care să n-aibă alte griji decât la ce plajă să meargă azi, ce costum de baie să poarte și cât de dulce să fie frappe-ul. Și pentru că toate poveștile au măcar un sâmbure de adevăr, aflați că m-am întors bine-mersi din concediul din Grecia, unde n-am făcut altceva decât să dorm, să mănânc, să stau pe plajă, să mă uit la peștișorii din apă, să citesc și să mă bucur de viteza mai mică a timpului.

Astăzi în schimb n-am să vin cu impresii, detalii despre călătorie, recomandări și poze din Thassos, ci am să vă povestesc o întâmplare care poate fi lejer încadrată la categoria “omul sfințește locul”. Lucrurile încep cam așa: căutam într-o seară, în timp ce-mi uscam cosițele pe balconul apartamentului nostru din Thassos, o recomandare de tavernă în care să ne odihnim trupurile obosite de la atâta stat degeaba și să ne umplem stomacurile hrănite cu sandvișuri și pepene pe parcursul zilei. Cum mă uitam eu așa pe internetul ăsta mare, am găsit un articol pe un blog cu vreo 10 recomandări, am împărțit informația cu colegii de concediu și am ales taverna cea mai apropiată de noi, ce să vezi.

Ne-am îmbrăcat și-am pornit-o în pas alert (haha, not) pe faleză, unde l-am găsit rapid chiar pe domnul Kostis, proprietarul tavernei, despre care citisem noi deja pe net că e foarte primitor. Ne-a invitat la masă, ne-a arătat mesele aproape pline din porțiunea de lângă apă, ne-am liniștit mințile stresate cum c-ar fi goală taverna (semn deloc bun, știți) și i-am promis că ne întoarcem după ce ne facem niște cumpărături. Era 11 fără 25 și ora de luat ultima comandă era, teoretic, 11. Domnul Kostis ne-a întrebat de unde suntem, iar când i-am răspuns, ne-a zâmbit mai larg, ne-a strâns mâinile și ne-a zis: “aaa, da, București, vacanța”. Da, domnul Kostis, am da oricând Bucureștiul pe-o vacanță, m-am gândit eu 🙂

Când ne-am întors și ne-am așezat la masă, el ne-a adus meniurile, iar chelnerița ne-a dat tot timpul să ne decidem, deși era aproape 11, dacă n-or fi fost chiar trecute. Înainte de porțiile mari pe care ni le-am comandat, am primit două boluri cu tzatziki și pâine, iar eu am întrebat ce naiba pun în el de e așa bun, că avea un gust deosebit. Chelnerița mi-a zis că întreabă la bucătărie și în câteva minute a venit cu un răspuns. Nici nu contează dacă a întrebat sau nu, important e că s-a întors să-mi spună ceva. Aceeași chelneriță care ne-a auzit pronunțând “Giola” și ne-a recomandat să nu ne facem așteptări mari. Îi mulțumesc și azi.

Per ansamblu, mâncarea n-a fost impresionantă. Calamarul meu umplut și pus pe grătar a fost bun, cartofii prăjiți erau și ei buni, despre celelalte porții nu mă pot pronunța, însă nimeni n-a zis “vai, cât de bineee am mâncat, de mult n-am mai mâncat așa”. Când însă mă așezam mai bine în scaun, să-i fac loc calamarului, vine chelnerița cu o farfurie cu desert. Am oftat obosită, dar na, cineva trebuia să o facă și pe asta.

Asta este din parta de la casa!

Cu aceste cuvinte și cu un zâmbet de copil care știe că nu a învățat lecția bine, ne-a așezat farfuria pe masă, după care a completat în engleză că încearcă să vorbească puțin și română cu clienții din România.

După ce am lins și farfuria cu baclava, ne-am făcut curaj să ne ridicăm încet-încet de la masă. Era trecut de miezul nopții, eram cam ultimii clienți și calamarul se cerea plimbat un pic înainte de culcare. Nota ne-a adus-o domnul Kostis personal. Domnul Kostis nu vorbea cine știe ce engleză, dar zâmbetele sunt cam la fel în orice limbă, așa că am înțeles noi mesajul. Ne-am uitat împreună pe notă și pe total. Tzatziki-ul, pâinea și baclavaua nu erau pe notă, berile erau mai ieftine decât în meniu, iar totalul era 55 de Euro. Total pe care domnul Kostis l-a tăiat rapid cu pixul și ne-a scris dedesubt 50. Ok, yes, ne-a întrebat el ridicând ochii din foaie?

Cam așa am plecat eu cu burta plină de mâncare ok, bunuță (dar cam atât) și cu un zâmbet larg pe față, după o experiență extrem, extrem de plăcută. Dacă cineva ar fi vrut o poză pe care să scrie “client fericit în Grecia”, m-aș fi oferit drept model.

Meanwhile, oamenii care lucrează în servicii în România mai au încă multă carte de învățat de pe la alții. N-am s-o uit în veci pe fata aia din Expirat, din Vamă, care mai avea un pic și-mi trântea paharul de limonadă în brațe acum doi ani, probabil pentru că era 13-14 și ea încă nu se trezise bine după noaptea lungă. Pentru că era vina mea, desigur.

Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Aaa, Taverna Kostis se găsește pe faleza din Limenaria, Thassos, dacă ajungeți pe acolo și aveți chef de un calamar umplut și o primire caldă 🙂

grilled stuffed squid

Cinci zile la Paris: un rezumat lung și niște poze

A trecut deja mai bine de o lună de când m-am întors din patria lui Voltaire, mai precis din orașul luminilor, al iubirii, al îndrăgostiților, al, al, al.  Parisul n-a fost niciodată în top pe lista mea de dorințe, n-aș putea să zic exact de ce, însă cert este că n-am simțit vreo atracție deosebită, vreo chemare puternică. La insistențele jumătății mele mai masculine, mi-am exersat însă franceza mea ruginită, mi-am cumpărat o pălărie și-am pornit în aventura pariziană.

Cum am călătorit

București – Paris

Noi am zburat cu WizzAir, așa că am aterizat în Beauvais, care e cam la o oră și un sfert de Paris. De acolo am luat un shuttle bus, care ne-a dus până la Porte Maillot (asta fiind la două stații de metrou de Arcul de Triumf). Dacă zburați cu o companie de linie cel mai probabil aterizați pe Charles de Gaulle și nu mai cheltuiți nici timp, nici bani pe shuttle, care costă 30 de Euro de persoană dus-întors. Pentru noi a fost mai rentabil așa, mai ales că în city-break-uri mergem doar cu bagaj de mână.

În Paris

După cum spuneam în articolul anterior despre Paris, metroul parizian e fix ce trebuie. Rețea bine dezvoltată, legături super bune, ușor de ajuns la toate obiectivele și nu numai, automate de bilete în foarte, foarte multe stații, orarul respectat pe ceas. Un bilet pentru o singură călătorie costă 1,90 Euro, iar un carnet cu 10 bilete costă 14,90 Euro. Ce să mai, era cât pe ce să-i ridic statuie, atât doar că în prima zi erau câteva stații închise, fix pe segmentul din apropierea apartamentului nostru, așa că a trebui să ne înghesuim în autobuzul 73. Astfel, metroul parizian rămâne fără statuie, c’est la vie.

La Versailles am mers cu trenul (biletele cred că au fost în jur de 4-5 Euro pe segment, nu mai știu exact) și noroc că ne-am luat o marjă mare de eroare, fiindcă cel pentru care ne-am dus noi a avut întârziere, pentru ca în final să ne anunțe că nu mai vine deloc. Am înjurat puțin, însă ne-am bucurat că timpul ne permitea să îl așteptăm pe următorul. Dacă nu știați, francezii au și prostul obicei de a face multe greve, deci mai bine să aveți marje de eroare, că nu se știe în ce toane îi prindeți.

Unde am stat

Dacă vă uitați pe site-uri de profil, veți vedea că în Paris cazările sunt scumpe și/sau înghesuite. M-am închinat cu două mâini când am văzut câteva studio-uri care aveau cabina de duș fix în mijlocul casei (nu e nicio exagerare), alături de o masă și o plită electrică, lângă care străjuia mândră o chiuvetă în care abia încăpea o mână. Toaleta era undeva pe hol, în afara studioului. Am zis ”merci, mais non”.

Și am mai căutat, tot căutat, am găsit chestii drăguțe, unele chiar prin Montmartre, însă eram condiționați de zborul de întoarcere, așa că am ajuns să găsim pe Airbnb un studio în Neuilly-Sur-Seine, la 2 minute de stația de metrou Pont de Neuilly.  Eram practic la două stații de celebrul cartier, La Défense. Cartierul nostru, deși mai mărginaș, mi-a plăcut foarte mult, cochet, curățel și cu verdeață, apartamentul era și el curat și cu de toate cele trebuincioase, iar baia avea…țineți-vă bine…cadă! Comunicare cu gazda foarte bună, balconaș cu vedere la verdeață, canapea numai bună de adormit pe ea la ora 22:30 🙂 Am ieșit bine și financiar, am ajuns cu bine la shuttle și am decretat că a fost alegerea perfectă.

Ce am văzut, făcut și ne-a plăcut

M-aș avânta să zic că n-a fost nimic care să-mi displacă în vacanța asta, însă n-am cum să uit frigul pe care l-am tras și politica de la Turnul Eiffel. Nu, nu, nu! În afară de prima zi, în care m-am plimbat pe străzi în tricou, în restul zilelor am înjurat printre dinți la fiecare pală de vânt care-mi pătrundea prin cele ț-șpe straturi de material pe care le aveam pe mine. Cât despre Eiffel, să zicem că am economisit banii pe bilet, fiindcă ei aveau cumva senzația că eu îmi bat joc de timpul meu liber. Merci, mais non.

Turnul Eiffel

Este fain, da, cum veghează el așa asupra tuturor, însă noi nu am urcat în el. Aș putea să scriu un articol întreg despre cum m-au enervat francezii la treaba asta, dar am să fiu totuși scurtă. Nu se pot lua bilete online, iar după ce treci de coada de la prima securitate, nu e fun să stai o oră la coada de bilete ca atunci când ajungi la casă să ți se spună că nu mai poți cumpăra bilet până în vârf (chiar dacă eu eram dispusă să aștept să se mai elibereze turnul sau să-mi pierd banii dacă nu se elibera până la finalul programului).
Așa că am făcut câteva poze la baza turnului și am plecat. Am revenit și în altă zi, însă prima coadă avea zeci de metri,  iar eu aveam chef să mă bucur de soarele care revenise ca prin minune, așa că i-am lăsat pe ei cu turnul lor construit în România și-am plecat în Montmartre.

tour eiffel paris     eiffel tower

tour eiffel paris

Plimbarea cu vaporașul pe Sena

Merită, neapărat! A costat 15Euro, a durat o oră și a fost finalul perfect pentru o primă zi pe care o începusem la 3 dimineața 🙂 Ne-am odihnit picioarele, în timp ce soarele se pregătea să apună, iar o voce înregistrată ne povestea ce vedeam pe stânga și pe dreapta. Da, și e și romantic așa un pic, e fain, chiar e fain.

seine boat

Alexander Bridge Paris

Podul Alexandru al III-lea, considerat cel mai frumos pod din Paris. E fain, nu zic nu, n-aș zice că e impresionant 🙂

paris sena notre dame

Notre-Dame la asfințit, îmi pare rău, fotografia nu e nici măcar aproape de view-ul din realitate.

notre dame paris

Notre-Dame, vedere de pe Sena

Palatul Versailles

Oh, Palatul Versailles e superb. A fost construit pentru că regele simțea că Luvrul e mult prea mic (da, ce să zic, și eu m-aș sufoca acolo) și are nevoie de un spațiu mai mare. Dacă mă întrebați pe mine, pur și simplu era o chestie de lux și opulență. Mi se pare că erau atât de plini de ei, atât de dornici de a arăta cât de multe au și cât de wow sunt, încât nimic nu li se părea suficient.
Versailles-ul este oricum o bijuterie. Luați-vă măcar trei sferturi de zi pentru el, cu bilete cu interval orar de acces (Timed Passport) și pregătiți-vă de colindat coridoarele, camerele și grădinile. Atât palatul principal, cât și clădirile învecinate (Le Grand Trianon, Le Petit Trianon) sunt foarte faine, iar grădinile sunt enorme și merită plimbat pe acolo chiar și pe vânt și frig, cum am prins noi.
Studiați atent prețurile biletelor de pe site și accesul pe care vi-l oferă, iar dacă aveți sub 26 de ani și sunteți cetățeni/rezidenți UE, aveți acces gratis (dar și pentru asta trebuie luat un bilet cu preț zero de pe site).
Puteți opta pentru audioguide, dar există și o aplicație gratis în Play Store cu tururi ghidate. Noi am folosit-o pe aia și a fost suficient. Ah, și îmbrăcați-vă corespunzător, eu m-am lăsat păcălită de soarele de dimineață și am cam făcut frigul pe un vânt de numa’!

versailles town

Versailles Palace Gate

Poartă de la Versailles. După cum spuneam, lux și opulență.

 

regele soare

Înainte de intrarea în Sala Oglinzilor, să nu uităm cine e regele. Fun fact: nimeni nu avea voie să stea cu spatele la vreun tablou/vreo sculptură cu regele, era ca și cum el însuși ar fi fost acolo.

 

mirror hall

Sala Oglinzilor are, așa cum îi spune numele, un perete plin cu oglinzi. Pentru că la vremea respectivă oglinzile erau extrem de scumpe, ăsta e un statement practic.

turquoise

 

garden versailles

garden2

foisor   megarden

Muzeul Luvru

Mi-a plăcut și ăsta foarte, foarte mult. În primul rând este o atracție în sine, la cum arată, însă și operele de artă expuse acolo fac toți banii. Bine, eu am intrat gratis (multe atracții din Paris sunt gratis pentru cetățenii/rezidenții UE sub 26 de ani), poate nu e cea mai fericită exprimare, but well. Evident, Mona Lisa este overrated, dar până la urmă asta e o părere personală și aș fi gata să spun și despre Venus din Milo același lucru dacă nu ar avea totuși o însemnătate mitologică. Fiecare cu preferințele lui, eu am văzut niște picturi superbe la care mi-a stat inima în loc, deși nu erau acoperite cu sticle și păzite ca ochii din cap (precum doamna Gioconda) și m-aș întoarce cu siguranță să văd și alte aripi din muzeu.

Louvre

Louvre2

tablou louvre   louvre3

Catedrala Notre-Dame

Mi-a plăcut atât, atât de mult, foarte mult! Este pe locul 2 în topul preferințelor mele, după San Pietro, din Vatican (nu am văzut Barcelona, să știți 🙂 ) și mi-a dat o stare aparte vizita acolo, mă simțeam atât de mică, de copleșită și încântată. Nu-mi găsesc cuvintele potrivite, dar mi-a plăcut mult de tot, mult, mult.

notre dame   notre dame inside

Montmartre

M-aș întoarce la Paris doar ca să stau mai mult în cartierul ăsta, parol. Boem, cartierul artiștilor, cu străzi pietruite și în pantă, cu un șarm aparte, cu Moulin Rouge și Sacré-Cœur, cu croissante și crepes, și tarabe cu fructe… oh, Montmartre, comme tu es beau!

Sacre Coeur      moulin rouge

Montmartre street oublier2

Am mai fost pe la sau am mai văzut: Muzeul d’Orsay, Arcul de Triumf, Champs-Élysées, Place de la Concorde, Grand Palais, Petit Palais, Grădinile Luxembourg, Pantheon, Sainte Chapelle, Saint Sulpice, Muzeul Armatei (Hôtel des Invalides, cu Domul unde se află mormântul lui Napoleon), Galeriile Lafayette, am văzut doar pe dinafară Opera Garnier (îmi pare rău că nu am mers și în interior) și probabil că or mai fi și lucruri pe care tot le-am scăpat.

musee orsay

Muzeul d’Orsay, inițial gară

champs elysees

la defense

În depărtare, cartierul La Défense, văzut din Arcul de Triumf

Opera

Opera

lafayette1

lafayette2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La final, dovada vie că diavolul se îmbracă de la Prada, iar căluții de la Louis Vuitton 🙂

louis vuitton

Dacă francezii sunt cu greva, ei bine, eu am prostul obicei de a mă întinde cu vorba. Am scris un articol lung cât o zi de post, sper măcar că imaginile v-au clătit cât de cât ochii, că v-ați amintit cu drag de Paris sau că, poate, vă faceți de-acum planuri de călătorie. M-aș bucura să vă ajute informațiile și pozele. Gata, mă duc să-mi planific următoarea vacanță 🙂

À bientôt!

Patru lucruri random despre Paris

M-am întors de mai bine de o săptămână din minunatul oraș al luminilor și locul în care se vorbește, poate, una dintre cele mai frumoase limbi din lume. Dacă a fost frumos? Nu, a fost foarte frumos, m-aș mai duce, aș pleca și mâine.
Însă în articolul de astăzi nu am de gând să vă povestesc despre Notre-Dame, Luvru sau Versailles, nu am să înșir poze cu Turnul Eiffel, nici n-am să vă povestesc cum se vede Parisul din Arcul de Triumf ori dacă, într-adevăr, se găsește tot ce vreți pe Champs-Élysées. Pregătesc și un text mai detaliat despre cele cinci zile pe care le-am petrecut pe tărâmuri franțuzești, însă astăzi vreau doar să trec în revistă câteva observații, aproape random, dacă vreți, pe care mi le-am notat mental (bine, nu doar mental, recunosc) în timp ce-mi toceam tălpile pantofilor dans la rue.

Bio, bio, bio

Au o pasiune parizienii pentru cuvântul ăsta, ceva de speriat. Nu zic nu, trendul ăsta cu bio, eco și alte litere a prins bine și pe la noi, dar acolo l-am simțit la un cu totul alt nivel. Același sentiment l-am avut în Italia, unde vezi peste tot, pe cât mai multe produse, ”senza olio di palma”, că au descoperit ei că e nasol cu uleiul ăsta de palmier și aparent își propun să fugă lumea de el ca dracul de tămâie.
Eh, francezii n-au cum să facă asta, că atunci când vinzi crepes și gaufres la toate colțurile de stradă, multe mânjite elegant cu Nutella, nu poți să-ți dai singur cu firma-n cap, așa că plusezi pe bio. Și ca să înțelegeți cam cât de bio sunt: pe lângă rafturile dedicate, reclamele de la televizor sau cele de pe panourile publicitare, când am fost la Pantheon, am văzut în fața primăriei din arondismentul respectiv un afiș care promova un viitor festival bio! Deci nu cu mici, cârnați, cartofi spiralați afundați în ulei și vin fiert, ca la noi în Piața Constituției, da? Bio am zis!

Miroase a pipi, frate!

Am tot auzit în stânga și în dreapta că Parisul e un oraș aglomerat și murdar, însă nu l-am perceput tocmai așa. Sigur, trăiesc și muncesc milioane de suflete și acolo, nu lingi miere de pe trotuare, însă nici n-am prins metroul aglomerat ca în București nici măcar la ore de vârf. Problema e că din aceste milioane de suflete, unele își fac nevoile cam fix pe unde apucă, altfel nu-mi explic cum de pesteeee tot miroase a pipi. Vezi boscheți faini, aranjați, cu flori mari și frumoase, deschizi larg nările să intre natura și bam, cum treci, te lovește un damf de pipi, de-ți scapă un mare ”Merde!” printre dinți. N-am înțeles ce se întâmplă, dar cam așa miroase Parisul pentru mine, nu a flori sau cafea.

Metroul parizian e ce trebuie

Ni s-a întâmplat o singură dată să nu urcăm în tren, ci să-l așteptăm pe următorul, asta fiindcă am fost prea leneși ca să ne grăbim la o ușă mai din față, unde era liber. Cumva se adunase toată lumea în vagonul ăla și noi n-am binevoit să ne deplasăm altundeva. În rest, metroul vine fix când a zis că vine, în general cam la 2 minute în timpul săptămânii, așa că n-am prins aglomerație nici la orele de vârf, după cum spuneam. Rețeaua e super bine dezvoltată, cu multe legături de la o magistrală la alta și poți ajunge foarte rapid dintr-o parte în alta a orașului. Ah, și am mers pentru prima dată cu un metrou automat. Nu prea știe el cu frânele, dar în rest, totul fain.

Francezii nu știu să bea cafea (cum știu italienii)

Știu că m-am tot lăudat că m-am lăsat de cafea, însă în weekend și vacanțe îmi permit să mă răsfăț cu câte una, că n-o fi foc. Am fost dezamăgită la Paris, recunosc. E adevărat că am fost și pe fugă mereu, că nu ne-am luat prea mult timp să căutăm brasserii sau cafenele simpatice, unde să aibă espresso-uri aromate sau flat white-uri blânde. Cu siguranță că există și din astea, dar nu le-am găsit eu.
Dar la capitolul ăsta, Italia>Franța, cel puțin pentru mine. Bine au făcut italienii că n-au primit Starbucks-ul încă (și sper să nici n-o facă!), pentru că de aia te poți bucura de un espresso în aproape fiecare butic. Intri, dai un euro și primești o gură de fericire într-o ceașcă mică. La Paris, în schimb, mi-am mai luat cafea de la localuri mici, de la colț de stradă, dar în niciunul nu aveau espressoare adevărate, ci un soi de automate de cafea. J‘ai été triste, mes amis! Poate data viitoare schimb ritmul și dau, totuși, peste cafea bună.

Gata, închei transmisiunea pentru astăzi și promit solemn să revin cu textul celălalt, cu mai multe păreri și impresii de la curtea Regelui Soare, cu poze, recomandări și liste de dorințe. Până atunci, călătorii frumoase să aveți! 🙂

 

Trei locuri de care m-am îndrăgostit în 2017

Călătoriile. Oh, călătoriile. Cu aroma lor de nou, cu emoția și nerăbdarea care te încearcă în zilele de dinainte, cu planurile, așteptările și realitățile deseori diferite, dar un diferit bun, care te învață lucruri… oh, minunate călătoriile astea, vă zic. Uneori îmi doresc atât de mult să plec în lumea largă, să o văd pe (aproape) toată, să scriu și să fac poze și să fiu plătită pentru asta. Alteori mă consolez și-mi zic că de fapt e posibil să mă bucur mai mult de călătorii așa, de câteva ori pe an, ca atunci când mănânci o pătrățică de ciocolată pe zi și apreciezi altfel gustul decât dacă ai mânca dimineața, la prânz și seara, 7 zile pe săptămână.

Ca să fiu sinceră, până în 2017 nu am avut la activ cine știe ce călătorii, însă anul trecut a fost mare deschizător de drumuri și sunt convinsă acum că pot face lejer din călătorii un hobby. Unul destul de costisitor, desigur, dar asta e un pic altă poveste. Să revenim, însă la excursiile lui 2017. Am văzut locuri foarte frumoase, am fost la munte, la mare, am văzut orașe atât de vechi și parcă veșnic tinere, am făcut sute de poze și am zis wow de un milion de ori. Dintre toate locurile pe care le-am văzut în 2017, au fost însă trei care mi s-au cuibărit atât de adânc în suflet, că nu cred să le mai poată scoate ceva de acolo.

1. Veneția

Orașul ăsta m-a cucerit iremediabil. Am fost în ianuarie anul trecut și am petrecut acolo 4 zile reci, dar cu mult, mult, soare, în care am profitat cum se cuvine de perioada mai liniștită. E lucru cunoscut că e un oraș extrem de turistic, că localnicii înșiși nu ne mai suportă și și-ar pune ziduri la cetate doar să-i mai lăsăm să respire, așa că vă închipuiți probabil ce e acolo în sezonul turistic. Mie și jumătății mele mai bune nu ne place prea tare aglomerația și-am preferat să ne încotoșmănim cu câte două pulovere și geci groase, dar să evităm valul de turiști care se varsă peste Veneția odată cu începerea Carnavalului.

canal
Ne-am îndrăgostit de străduțele înguste și întortocheate, de canalele mici care răsar de te miri unde la fiecare colț de stradă, am urcat mii de trepte și am mers pe jos până nu ne-am mai simțit picioarele. Ne-am jucat cu porumbeii din San Marco și ne-am plimbat sub soarele blând pe Riva degli Schiavoni, am luat ”brunch”-ul în picioare în piațeta de lângă Mercato Rialto și-am băut vin la 11 dimineața, ca localnicii, iar apoi ne-am învârtit în jurul tarabelor cu pește proaspăt și fructe de mare încă mișcătoare.

brunch

“è un bicchiere di vino con un panino la felicità”

Ne-am minunat vizitând Palatul Ducal și ne-am plimbat cu vaporetto, la asfințit, pe Canal Grande, pe care Philippe de Commynes, ambasadorul Franței la Veneția pe la finalul anilor 1400 l-a numit ”cel mai frumos bulevard din lume”.
Ne-am îndrăgostit fără drept de apel de orașul ăsta, de unii iubit, de alții considerat supraapreciat. Ne-am îndrăgostit atât de tare încât ne-am întors anul ăsta, tot în ianuarie și atât de tare încât am să revin într-o zi cu un articol dedicat lui și doar lui.

venice

2. Lacul Como

Dacă ajungeți la Milano este mare, mare păcat să nu dați o fugă să vezi Lacul Como. E o călătorie de vreo oră cu trenul, iar în apropierea destinației peisajele sunt atât frumoase, că o să stați cu nasul lipit de geam. Noi am fost la final de aprilie și am făcut doar o excursie de o zi, însă zona este minunată și mi-ar plăcea să revenim cândva și să ne cazăm în apropiere, să ne deconectăm câteva zile de zgomotul orașului  și să ne întipărim în memorie  priveliștea de vis.

lacul como
Cadrul natural e absolut minunat, iar pozele pe care le-am făcut aproape că nu-i face cinste, însă va trebui să mă credeți pe cuvânt. Mi-a rămas adânc în suflet, pentru că, deși toată zona e plină de turiști, am simțit-o ca pe o oază de liniște, ca pe o gură de aer proaspăt. Am mers cu trenul până în Varenna, ne-am plimbat pe străduțele și pe malul lacului, apoi am luat feribotul și am poposit în Bellagio, cel mai cochet orășel de pe malul Lacului Como. Pe George Clooney nu l-am întâlnit, însă ne-am bucurat de soarele blând și ne-am încărcat bateriile pe străduțele aglomerate, cu aer aristocrat. Vom reveni, cu siguranță!bellagio como

3. Lefkada

Nu fusesem niciodată pe o insulă grecească până anul ăsta, dar în Lefkada visam să ajung de cinci ani. Când am citit pe blogul Andreei articolele dedicate minunatei insule și m-am uitat la toate pozele, de pe toate plajele, mi-am promis că trebuie să merg și să văd cu ochii mei dacă apa chiar poate să aibă atât de multe nuanțe și dacă albastrul ăla chiar există în realitate.
Există. Lefkada e o bijuterie, vă spun. Am stat într-un golfuleț din sudul insulei, cu o plajă micuță, mărginită de doi versanți, plină de pietricele albe și rotunde și cu cea mai cristalină apă pe care am văzut-o vreodată. Când stăteam în picioare, cu apa ajungându-mi până la talie, vedeam cu ochiul liber pești micuți care se plimbau în jurul meu.
Lefkada nu este însă o insulă în care să-ți alegi o plajă și să rămâi acolo, e păcat. Am făcut baie în apa liniștită din Agios Nikitas și m-am ascuns în tufele de leandri, am admirat apusul pe Kavalikefta, o mică plajă cu stânci de pe coasta de vest și am privit minute întregi albastrul incredibil al apei de pe plaja Egremni, cea care a fost afectată sever de cutremurul de acum doi ani și jumătate.

sunset beach

Kavalikefta

Am agreat că Porto Katsiki este, într-adevăr, chiar mai frumoasă decât pare în clasicele poze de pe internet și magneți. Apa are o altă nuanță de albastru și, deși valurile erau atât de puternice încât abia am reușit să înaintez un metru până să mă trântească și să mă acopere pe neașteptate, deși am simțit apa sărată ajungându-mi din gură și nări până în creier, Porto Katsiki a fost plaja care mi-a dat cel mai puternic sentiment de eliberare pe care l-am simțit în vacanță.

porto katsiki beach

Porto Katsiki

porto katsiki

Porto Katsiki văzută de pe vaporaș

Ne-am plimbat pe străduțele pline de suveniruri și taverne din Nidri, cea mai animată stațiune, am explorat micul sat pescăresc din golful Vassiliki și am poposit câteva ore și pe plaja Agiofili,  în care apa are, desigur, altă culoare.
În final, ne-am retras pe plaja noastră micuță din Mikros Gialos, am mâncat cei mai buni ardei kapia umpluți cu feta, am citit, ne-am plimbat pe plajă și pe faleză, ne-am odihnit picioarele și sufletele pe stânci și ne-am făcut planuri. De a doua zi, de vacanță, de întors în Lefkada, de viață.

mikros gialos beach

Mikros Gialos

Acum, sub pătura de nori de deasupra Bucureștiului, visez la alte locuri pe care să le explorez, să le las să mi se întipărească pe retină și în suflet și să mă învețe despre mine lucruri pe care nu le știam.

Sursa foto: arhiva personală