4 zile în Belgia: Bruges, Bruxelles, ciocolată și bere (II)

bruxelles central square

Piața Centrală din Bruxelles

Ehee, multă apă a mai curs pe Dâmbovița de când am promis că revin cu articolul ăsta. Știți, viața s-a întâmplat între timp, iar textul ăsta n-a mai ieșit din draft. Însă mă aventurez să spun că pe cineva tot o ajuta și materialul ăsta cu bucățele din mica mea călătorie prin Belgia, capitolul despre Bruxelles. Dacă vreți să citiți capitolul despre Bruges, îl găsiți aici.

Bruxelles, o capitală un pic cam murdară

Ei bine, dacă despre Bruges aș putea scrie o săptămână întreagă, Bruxelles-ul nu și-a făcut cine știe ce loc în inima mea. Noi am stat la 10 minute de mers pe jos de Piața Centrală, însă eu atâta gunoi pe trotuare n-am mai văzut de mult. Nu știu cum funcționează sistemul de salubritate la ei, dar nu mi se pare ok ca sacii de gunoi să stea pe trotuare, în fața blocurilor sau magazinelor o după-amiază și-o noapte întreagă, că de aia mirosea cum mirosea. În fine, poate am prins eu două zile proaste, iar cumulat cu faptul că în apartamentul nostru mirosea a canalizare, am avut nervii puțin călcați în picioare 🙂

În Bruxelles n-am făcut foarte multe. Ne-am plimbat în jurul Pieței Centrale, am admirat clădirea superbă a Primăriei, ne-am odihnit în catedrala Notre Dame des Sablons, am vizitat doar pe dinafară Atomium și ne-am plimbat printr-un parc în care toamna își făcea de cap. Ah, tot pe dinafară am văzut și Palatul Regal, fiindcă am fost într-o zi de luni, când era închis, însă am mers la Parlamentul European, să vedem și noi pe unde se iau atâtea decizii care ne privesc.

Parlamentarium – o experiență interesantă

Dacă mergeți în zona instituțiilor europene, veți putea avea acces la Parlamentarium, care este un muzeu multimedia al Uniunii Europene. Accesul este gratuit, iar după ce treceți de un control de securitate, primiți un ghid multimedia în limba pe care o doriți (da, este disponibil și în română, de vreme ce este limbă oficială a UE) și vă plimbați prin galerie. Veți citi și auzi materiale privind istoria Europei cam de la Primul Război Mondial până în zilele noastre, veți putea să vedeți clipuri cu europarlamentarii care ne reprezintă, veți putea intra în niște cabine de vot și să vă exprimați opțiunea cu privire la diverse moțiuni sau chiar într-o încăpere în care vă veți simți ca un europarlamentar, fiindcă puteți juca un joc de rol. La final, noi am prins și o expoziție temporară despre propagandă nazistă. Te ia cu fiori, vă zic!

This slideshow requires JavaScript.

 

Atomium, un parc fain, Palatul Regal și catedrala Notre-Dame des Sablons

Despre Atomium cu siguranță că ați auzit sau ați văzut poze cu această clădire în formă de atom, care găzduiește un muzeu de știință. Cum noi am stat doar o zi și jumătate în Bruxelles, nu am vrut să intrăm, fiindcă am preferat să ne plimbăm, să mai simțim vibe-ul orașului. Așa că am luat tramvaiul spre Atomium doar pentru a-l vedea pe exterior mai de-aproape.

bruxelles atomium

Numai bine că pe când mai aveam câteva stații de tramvai, s-a întâmplat o defecțiune, așa că am mers și pe jos vreo 20 de minute, printr-un parc foarte frumos, unde am făcut această poză care îmi place mult 🙂 N-am nimic special de spus despre Atomium, arată interesant, dar nu știu ce are pe dinăuntru.

park royal bruxelles

Nici în Palatul Regal nu am intrat, fiindcă nu se vizitează lunea, așa că l-am admirat pe dinafară și am luat-o din nou la pas. Am mai făcut o pauză să ne odihnim picioarele pe un scaun în catedrala Notre-Dame des Sablons, care arată tare fain, aduce bine de tot cu Notre-Dame din Paris, mi-a plăcut.

bruxelles royal palace

Palatul Regal din Bruxelles, fotografiat de peste gard

Piața Centrală din Bruxelles și primăria numai bună de pus în ramă

Piața Centrală din Bruxelles este un loc foarte fain, care chiar mi-a plăcut mult de tot. Nu știu dacă erau toate clădirile alea, oamenii care stăteau în fund pe jos super relaxați ori faptul că eram puși pe glume și ne-am făcut poze amuzante și am râs destul de mult, dar a fost un loc cu un vibe tare bun pentru noi.

This slideshow requires JavaScript.

Indiferent cui se datorează vibe-ul, cert e că primăria lor este oricum foarte frumoasă. Arhitectura mi s-a părut impresionantă, e o clădire specială, iar turnul ăla se vede de hăt, departe și inițial te face să crezi un pic că e al unei biserici. Pe mine m-a păcălit, recunosc.

Experiența culinară în Bruxelles

După ce în Bruges n-am avut prea mare noroc cu mâncarea, eram pregătită spiritual și pentru Bruxelles. Am avut însă parte de o experiență mai bună, ne-am plimbat destul de mult prin zona centrală și am mâncat o pizza tare bună la un local cu specific italian, dar și niște coaste cinstite la un local cu nume de compozitor. Mozart, da. Era ofertă all-you-can-eat, iar oamenii chiar ne-au rugat insistent să ne mai aducă măcar o porție pentru toți (eram 6 persoane), însă n-am mai putut. Porția inițială era enormă, venea însoțită de un cartof copt acoperit de sos și de niște salată de varză. Sosul de pe cartof era, din păcate, cu curry, așa că eu doar am salivat uitându-mă la el, căci mi-era teamă că elasticele de la brackets vor deveni fosforescente, yay! Îmi amintesc perfect că prețul pentru all-you-can-eat era 18 euro, asta în condițiile în care la multe alte localuri abia găseai un starter la 13-14.
La capitolul desert, am mâncat o porție de waffe de la un local din apropierea monumentului Manneken Pis (despre care nu, nu am să scriu mai multe, că nu prea am ce), iar în vreme ce ne curgeau balele privind în vitrină și vorbeam în română despre sosuri și prețuri, vânzătorul ne-a lămurit imediat… în română 🙂 A fost o întâlnire simpatică, trebuie să recunosc. Bune waffele, desigur.

Și, nu în ultimul rând, am băut bere. E păcat să ajungi în Belgia, să poți consuma alcool și să nu bei bere. Nu mai intru în detalii, am povestit un pic despre berea din Belgia în capitolul despre Bruges, așa că vă invit să (re)citiți acolo 🙂

Dragilor, asta a fost călătoria mea în Bruxelles. Foarte scurtă, nu pot spune că îmi fac planuri de întoarcere, deși dacă s-ar ivi ocazia probabil că nu aș spune neapărat nu, însă m-am bucurat de ea și acum, scriind despre asta, mă gândesc că de mult n-am mai plecat pe undeva. Parcă mă cam ard tălpile și-mi vine să-mi arunc niște lucruri în bagaj și să fug.

Sper că v-a ajutat articolul ăsta, că v-a deschis apetitul pentru călătorii, iar dacă aveți întrebări extra, vă rog să-mi scrieți cu încredere. Călătorii plăcute vă doresc!

Cum era să ajung de la bal la spital

girl falling down on the street

Sursa: giphy.com

Acum vreo 7 ani și jumătate am cunoscut o fată foarte antipatică. A intrat în camera mea de cămin cu o fostă colegă de liceu, s-a așezat pe patul unei colege fără măcar să ceară voie, părea prea flower-power și urma să mai fie și cu mine în grupă. Mi se părea chiar enervant. O bucată de vreme, niște proiecte, cafele și poezii mai târziu, a devenit cea mai bună prietenă a mea. Am râs cu lacrimi, am plâns cu sughițuri, am povestit lucruri pe care nu le-am mai spus nimănui, am scris, am șters, rescris și trimis mesaje împreună, am cunoscut oameni și-am șters din memorie alții, am mâncat After Eight și-am chicotit în seminarele de la 7:30, am tremurat la examene și-am zâmbit la absolvire.

În primăvara lui 2018, fata asta minunată s-a măritat, iar eu am avut norocul să fiu acolo întreaga zi. Am râs, am plâns, am participat la cea mai lungă cununie civilă din istoria nunților, am ținut lumânarea în biserică, am stat cu sufletul la gură (și fără să filmez, asumându-mi reproșurile) în timpul dansului mirilor, am băut shoturi dulci la 4 dimineața în timp ce ea dansa desculță. Am avut mare noroc să fiu acolo toată ziua aia. Nu pentru că aș fi rămas blocată pe Autostrada Soarelui sau pentru că, Doamne ferește, ne-am fi certat înainte și m-ar fi concediat din poziția de domnișoară de onoare. Nu. Ci pentru că o clipă de neatenție și-o ușă buclucașă aproape că m-au costat un picior și-o nuntă. Să vedeți cum s-a întâmplat.

best man

Sursa: giphy.com // Best man, bridesmaid, whatever.

 

Ghid practic: cum să te lovești cu ușa, dar să nu îți rupi picioarele

M-am trezit ca o panseluță pe la 6 dimineața, am avut grijă să pozez de pe balcon soarele ce abia ieșise din mare, m-am pregătit, îmbrăcat, m-am urcat în mașină și-am pornit spre salonul unde urma să mă machiez. Nu era prea aglomerată Constanța la ora aia, am ajuns rapid, trebuia doar să găsesc loc de parcare. Și, ca să vezi, am găsit fix în fața porții. În timp ce-mi luam cheia și poșeta să ies din mașină, uitându-mă în același timp în telefon, am avut totuși grijă să-mi uit capul și norocul pe scaun. Așa se face că am ajuns puțin neatentă și puțin ghinionistă la ușa/poarta cu pricina.

Am deschis ușa, am pus piciorul stâng peste pragul înalt, urmând să-l trag imediat după mine și pe dreptul. Ușa, care îmi scăpase ușor din mână și se dăduse de perete, n-a rămas acolo, cum credeam eu, ci a venit peste mine într-o fracțiune de milisecundă. În momentul ăla am văzut toate culorile în fața ochilor, am avut prezența de spirit de a mă răsuci cumva cu spatele în interiorul curții și-am căzut în fund, cu piciorul stâng sub mine, iar cu dreptul prins între prag și nenorocita de ușă care se grăbise să mă strivească.

what just happened gif

Sursa: giphy.com // What just happened?

Din fericire, n-a fost atât de puternică încât să-mi rupă piciorul, deși pentru vreo 30 de secunde, asta am crezut. Cam atât mi-a luat să-mi revin, să-mi ridic fundul prăfuit de pe ciment și să-mi scot piciorul din strânsoare. În momentul în care l-am pus în pământ și-am simțit că pot să calc normal, am mulțumit cerului, apoi am scăpat printre dinți vreo 4 dintre cele mai urâte înjurături pe care mi le-am însușit de când conduc.

M-am scuturat, m-am îmbărbătat și m-am dus la machiaj. Apoi m-am dus la coafor, am povestit fetelor pățania, am băut o cafea și am luat un Nurofen și-am început să mai uit de durere. La ora 12 mi-am pus tocurile în picioare și-am stat pe ele până a doua zi la 6 dimineața. Până la urmă, rupt nu era, iar prietena mea se mărita o singură dată și-mi luasem niște sandale superbe pe care abia așteptam să le port.

Totul e bine când… ai ibuprofen și cafea

Am dansat, m-am distrat, iar a doua zi am intrat în recuperare. Piciorul meu a fost colorat fix așa ca-n poza de mai jos, m-a durut un pic zona o perioadă, însă suntem bine mersi acum, mulțumim de întrebare. Și în apărarea mea mai am de spus că tipa de la salon a zis că nu-s prima persoană care se lovește cu ușa asta, ar trebui să pună un semn (no, really?). Ce vreau să zic e că nu-s chiar așa de bătută în cap.

hurt leg

Sexy, right?

Eh, măcar nu m-a văzut nimeni, nu mi-am rupt picioarele și am ajuns și la nuntă. Totul e bine când se termină cu bine. Atâta vă zic, voi să nu faceți ca mine, stați cu ochii cât cepele, că nu se știe de unde cade ghiveciul în cap sau de unde te lovește ușa!

The eyes, chico… they never lie!

meryl streep devil wears prada

Sursa: monologuedb.com

Acum câțiva ani mi-am schimbat ochelarii. Trecuse cam un an de când mă angajasem, iar dioptriile îmi crescuseră vertiginos, de nu mai vedeam pe culoarele din supermarket dacă scrie “Pește” sau “Paste”. Ca de obicei, mă așteptam să dureze un pic să mă obișnuiesc cu schimbarea, însă după vreo 4-5 zile imaginea tot fugea din colțurile ochilor, iar capul îmi pulsa, gata-gata să explodeze. Am decis să intru într-un magazin de optică medicală (altul decât cel în care îmi făcusem ochelarii, desigur) ca să cer o măsurătoare, să mă asigur că nu mi-au pus ceilalți lentile cu dioptrii greșite, că mai auzisem și din astea. Zis și făcut.

Într-o seară am plecat încrezătoare de la birou, am intrat în prima optică pe care am întâlnit-o în drum, am spus ce doresc și i-am înmânat doamnei de la recepție ochelarii. Peste câteva minute, ea s-a dus în spate și s-a întors zâmbitoare cu ochelarii mei într-o mână și o hârtiuță mică, albă în cealaltă, Pe hârtie scria: +1.75, +2.50. M-am uitat chiorâș, mai întâi la foaie, apoi la doamna, am zâmbit frumos și-am început discuția:

Eu: Mulțumesc frumos! Să știți că în valoare absolută astea speram să fie dioptriile, dar semnul e greșit. Ochelarii mei sunt cu minus.

Doamna: Nu se poate, sunt cu plus, uitați!

Eu: Nu, să știți că sunt sigură-sigură că-s cu minus. Mă durea pe mine capul puțin de la ei, însă văd destul de bine, ceea ce înseamnă că semnul sigur este ce trebuie. Ochii mei nu mint!

Doamna: Nu se poate, dacă domnul a măsurat și a spus că astea sunt dioptriile!

Eu: Doamnă, vă mulțumesc frumos pentru ajutor, e suficient pentru mine, am zis doar să vă atenționez. Eu sunt sigură că sunt cu minus, fiindcă am miopie de vreo 11 ani, știu ce vorbesc și știu și cum mă simt dacă-mi pun la ochi ochelari cu plus. Am încercat.

Doamna: Nu se poate, o secundă, să-l chem pe domnul (tehnician parcă).

Vine domnul încrezător.

Doamna: Domnul X, uitați, domnișoara zice că ochelarii dânsei ar fi cu minus.

Eu: Bună ziua. Am miopie de vreo 11 ani, ochelarii ăștia n-au nicio șansă să fie cu plus. Dar nu e nevoie să mai discutăm, stați liniștit, mulțumesc pentru măsurătoare.

Și-acuma vă rog să fiți maxim pe fază. Căci domnul vine cu argumentul suprem. Întinde mâna după foaia albă pe care o trimisese mai devreme, o citește, se uită la doamna, se uită la mine îngăduitor, aproape dându-și ochii peste cap și…

Domnul: Nu, uitați, sunt cu plus, scrie aici!

are you kidding me gif

Sursa: Giphy.com

Eu, efectiv fără cuvinte: ..uhm… uhm, poftim? Păi vă uitați pe foaie? Sunt chioară, dar la apropiere știu și fără ochelari să citesc. Și doamna. Eu vă zic că ce scrie pe foaie e greșit!

Domnul & doamna: păi nu se poate, înțelegeți, asta e ce arată aparatul. Adică…

Eu, deja pierzându-mi răbdarea: ok, vă rog să-mi spuneți cât mă costă verificarea, aș prefera să încheiem discuția. Eu vă pot asigura că ochelarii sunt cu minus, că-s chioară, dar nu fraieră, dacă vreți să credeți și să verificați, bine, dacă nu, eu plec oricum.

Doamna: ei, nu, că nu vă costă nimic o verificare! (adevărul e că ar fi fost culmea să plătesc pentru asta, ar fi trebuit să le cer eu bani lor!)

Domnul, studiind atent foaia aia: nu, stați un pic să mă mai duc în spate o dată.

În acest ”în spate” se întâmplă mereu multe minuni. După încă vreo 5 minute, domnul vine spășit, cu capul în pământ și cu foaia aia în mână, pe care corectase insistent cu pixul plusul în minus.

Domnul: da, aveați dreptate, sunt cu minus, nu cu plus. Dar nu știu, nu-mi arăta aparatul ăla corect semnul.

Eu, cu un zâmbet amar: super, mulțumesc frumos. Poate mai aruncați o privire la aparatul ăla din când în când. La revedere.

roll eyes sarcasm quotes

Sursa: Pinterest.com

Am ajuns acasă cu o durere de cap de cinci ori mai puternică decât înainte să intru în magazin. În timp ce încercam să țin drumul drept, mă gândeam la toți oamenii care și-or fi făcut ochelari acolo, după măsurătorile aparatului ăluia care nu arăta corect semnele. De zici că era aparat de făcut cafea, care în loc să arate minus la nivelul de zahăr, arăta plus. Mare pagubă, acum și c-o lingură de zahăr în plus în cafea…

Mie durerea de cap mi-a trecut după încă vreo trei zile, când ochii mei s-au obișnuit cu binele și-au oprit modul de panică. Gândul la oamenii ăia care poate au plecat cu ochelari făcuți greșit de acolo (și din alte părți, tot ce se poate) mă bântuie însă și azi, după cum vedeți. Iar problema cea mai mare e la copiii ăia de câțiva anișori, care nu știu să spună mereu că nu le e bine, care nu știu cum e să-ți fie bine cu ochelari, care pierd luni bune până se prind părinții că e ceva în neregulă. Asta e problema când nu știi dacă și când merge bine aparatul ăla.

Sigur, la prima vedere poate părea o întâmplare amuzantă. Și este, nu zic nu. Dar e o treabă serioasă și tristă în același timp. E bine să ne facem cu toții treaba bine, dar sunt oameni a căror treabă are impact mai mare și de aia de important ca ei să și-o facă bine, bine, foarte bine!

Ia ziceți, aveți faze din astea de râsul-plânsul de împărtășit? Sunt curioasă 🙂

Un an cu aparat dentar

Timpule, unde ai zburat? Parcă ieri mă întorceam de la cabinet încercând să-mi țin gura închisă cu mâinile și cu senzația că toată lumea știe că tocmai mi-am pus aparat dentar. De fapt, a trecut deja un an de când mi-am montat prima jumătate de aparat și parcă nici nu-mi vine să cred. UN AN! Deși uneori pare că-l am de o viață, așa de tare  m-am obișnuit cu el.

De la update-ul de 6 luni nu prea am mai văzut schimbările cu ochiul liber, însă bracketul ăla buclucaș nu s-a mai dezlipit, stă cuminte acolo și își face treaba. Cum ziceam, schimbările le vede doctorița mea la fiecare control și le văd și eu când mă uit la poze (pe care nu mi le fac suficient de des, note to self). Uneori mi se pare că nu se mișcă suficient de repede, că am intrat într-o perioadă foarte lentă, mă întristez un pic, apoi mă uit la poze, compar și-mi dau seama că schimbările se întâmplă. Apoi zâmbesc larg și-mi zic că trebuie să mai am un pic de răbdare.

Viața cu aparat dentar după un an este absolut normală. Sigur, nu mănânc chestii prea tari, nu mușc decât din mâncare foarte moale (gen banane), am o periuță și un tub de pastă la birou pe care nu mă sfiesc să le folosesc de mai multe ori într-o zi și încerc să mă abțin de la chestii foarte coloricioase pentru dinți, dar ăsta-i un plan pe termen mai lung. Toată viața mi-am dorit dinți drepți și albi. Acum îmi doresc dinți sănătoși, ceea ce pentru mine implică să fie aliniați corect, iar dacă s-o putea să-i fac și mai albi, Doamne ajută, vedem la momentul potrivit.

Dacă mă întrebați ce s-a schimbat cel mai mult de când mi-am pus aparat, ei bine, n-am să răspund că dinții. Ci, mai degrabă, sentimentul pe care îl am când îmi vine să zâmbesc și nu mai am rețineri în a deschide larg gura (mă rog, dacă-s la masă nu am s-o fac probabil, dar nici fără aparat nu-i indicat să zâmbești super larg când mănânci, hehe). E adevărat că poți să zâmbești din suflet doar cu ochii și că un zâmbet larg nu e suficient, dar dacă le aduci împreună… aș zice că-i combinația perfectă.

Și ca să nu credeți că vorbesc prostii, poftiți: prima poză e de la aniversarea de 10 ani a blogului Mirunei, cu două luni înainte de aparat. A doua este de la aniversarea de 11 ani, la zece luni de la aparat. Miruna mi-era foarte, foarte dragă și anul trecut și mă bucuram tare mult să o întâlnesc în persoană pentru prima dată. Anul ăsta însă am putut să zâmbesc așa ca-n a doua poză și ce bine a mai fost. Așadar, mersi, Miruna și Elvira pentru zâmbetul ăsta 🙂

miruna si blondele gandesc ioana

Sursa: Facebook Și Blondele Gândesc

miruna si blondele gandesc

Sursa: Facebook Și Blondele Gândesc

Acestea fiind spuse, vă doresc un an plin de zâmbete largi, dar mai ales din suflet, dinți sănătoși și curaj (dacă aveți nevoie) să vă puneți aparatul ăla dacă visați la el de ceva vreme 🙂

Zâmbete sănătoase și fericite să avem, că perfecțiunea e overrated!

Sfârșituri, începuturi și constante

woman trekking

Sursa: pixabay.com

Ianuarie este ca o zi noroasă de luni, din păcate. După un weekend lung, în care te-ai relaxat, ai strâns aproape oamenii dragi, ai mâncat tot felul de bunătăți și ați depănat amintiri, luni dimineața sună alarma la 7:00, afară e noapte, nor, frig și poate și zăpadă, iar tu trebuie să mergi la treabă. Să iei totul de unde l-ai lăsat vineri, să-ți faci ordine în cap și să fii capabil să duci ziua asta la bun sfârșit fără să-ți explodeze capul. Și cam asta e luna ianuarie. Gata, s-a terminat cu distracția, sarmalele și cozonacul de Crăciun, cu entuziasmul de făcut liste, listuțe și planuri de schimbare. A venit momentul să te apuci de slăbit kilogramele, de mâncat salatele, de făcut sportul, de muncit o grămadă pentru schimbarea aia pe care așa ușor ai pus-o pe foaie.

În același timp, ianuarie e totuși ca o zi de luni, din fericire. Oricât ai petrecut în weekend, tot te-ai încărcat măcar cu un strop de energie pozitivă și de entuziasm. Și cu mai mulți stropi de zahăr, dar să nu intrăm în discuția asta. Te uiti la ziua asta de luni și știi că or să-ți trebuiască una, două cafele ca să te dezmeticești, așa că renunțatul la cafea mai are de așteptat. Mai știi și că probabil n-o să muți munții chiar de azi, dar ai o săptămână întreagă în față și dacă azi reușești să-ți pui măcar bocancii în picioare și s-o pornești pe cărare, tot e bine.

Ianuarie e o lună care îmi creează stări contradictorii. Ba sunt dezamăgită că s-a dus decembrie, ba sunt bucuroasă că o pot vedea ca pe un reset. Ba îmi doresc mult să mai fiu în starea de vacanță, ba sunt plină de dorința de a învăța, de a crește, de a face lucruri frumoase. Cam cum zicea Anca în articolul ei, așa, new year, better me 🙂

Sfârșituri și începuturi

Pentru 2018 n-am cine știe ce retrospectivă. A fost un an bun, am învățat multe, am râs, am reușit să mă țin aproape de oamenii dragi, am văzut locuri frumoase și am făcut primii pași spre diverse schimbări. A fost și un an prost, în care am primit vești nefericite, am plâns, am sperat, am fost dezamăgită, apoi am zâmbit din nou și am luat toate astea ca pe niște șuturi în fund. Am învățat să nu mai amân lucruri, am învățat pentru a suta oară că nu, nu avem timp, iar oamenii dragi trebuie sunați, iubiți și îmbrățișați ACUM. Mi-am amintit că pentru a avea grijă de cei din jur, trebuie să am în primul rând grijă de mine, așa că am început să fac asta. Pe cât mai multe planuri.

De la 2019 n-am cine știe ce așteptări. Știu deja ce o să-mi ia și ce-o să-mi dea, iar dacă mai are surprize, sper să fie plăcute. Cumva, simt că nici nu voi putea fi supărată pe 2019 pentru lucrurile pe care știu deja că mi le va lua, e ca și cum aș fi supărată pe guvernul care taie pensiile după ce ăla de dinainte și-a făcut capital politic punând economia pe butuci. Sigur, e doar o ipoteză, nu e ca și cum chiar s-ar întâmpla. La noi. Așa ceva. Vreodată.
Am multe planuri pentru anul ăsta și o să-mi fie drag toată viața, cu bunele și relele pe care le va aduce, fiindcă are norocul să fie un an special. Cu schimbări, cu emoții, cu un pic de tristețe și cât mai multă fericire. Ia uite, ziceam că n-am așteptări. Dar na, simt cumva că e cam ca în poza de mai jos:

planting flowers

Sursa: nu știu, am zărit-o circulând pe Facebook

Constante

Dincolo de retrospective și planuri, unele lucruri vor rămâne la fel. Unii oameni vor fi tot acolo, iar eu voi continua să fac din mine cel mai mare proiect al meu. Voi continua (să-mi doresc) să merg în cât mai multe călătorii, voi continua să citesc, voi continua să încerc să fac lucruri de care mi-e frică. Voi continua să-mi întind limitele și să învăț o limbă străină pe care probabil nu o voi ști niciodată. Voi continua să învăț. Și, da, voi continua și să scriu pe blog 🙂

Să aveți un 2019 bun, să plantați toate florile pe care vi le doriți și să ne citim cu bine! ❤