Despre Miss I.

ioana miroiuAm 23 26 de ani, câteva certitudini, o mulțime de întrebări și accente de control freak. Îmi plac diminețile, cafeaua, vremea călduță și bujorii, ciocolata neagră și oamenii cu simțul umorului, gramatica și muzica, teatrul și dansul.  Prin natura jobului meu full-time îmi trec prin mână mii de cifre în fiecare zi, dar o să am întotdeauna o pasiune pentru cuvinte. Vorbesc mult, de mult, tare și repede. Citesc de la 4 ani și scriu de la 5, îmi plac cărțile, apreciez conversațiile consistente cu oameni inteligenți, care mă scot din zona mea de confort, sarcasmul și ironia fină și-mi place să înșir pe hârtie tot felul de gânduri, din care multe nu vor vedea, probabil, niciodată lumina internetului, cu atât mai puțin a tiparului.

Pot să fiu self-centered și e adevărat că în cea mai mare parte a timpului sunt prioritatea mea numărul zero. Cu toate astea, am o capacitate surprinzătoare de a asculta, atât de surprinzătoare încât nici chiar mie nu-mi vine a crede. Se poate să fie totuși pentru că îmi plac lucrurile complicate. Și oamenii. Atât de mult, încât la un moment dat îmi propusesem să studiez psihologia, asta după ce ani întregi mi-am dorit să devin, pe rând, doctoriță, profesoară, jurnalistă și actriță.

Acum nu mai știu ce-mi doresc să devin, mă caut și mă construiesc în fiecare zi, încercând să ajung la cea mai bună versiune a mea, gândindu-mă, clișeic poate, că nu-i vorba atât de mult despre destinație, cât despre călătorie.

Pentru întrebări, sugestii, recomandări, conversații – ioanamiroiublog@gmail.com 🙂

32 thoughts on “Despre Miss I.

  1. Savoir Faire says:

    Citez: “…Lara Fabian, Santana etc. Îmi place jazz-ul de mor și ascult destul de des muzică clasică, mai ales când citesc (în special pian).”
    Am incheiat citatul.
    In cazul asta trebuie sa iti recomand urmatoarea piesa si sper sa nu bagi prea mult in seama trandafirul respectiv.

  2. Claudia says:

    Nu imi vine sa cred ca de mai bine de 2 [?] ani de zile, ma trezesc, dau drumul la laptop, intru pe mail, iar apoi scriu pe rand “p” [ca sa apara linkul printesei urbane], “s” [siblondelegandesc] si apoi “i” [oare unde sa ma duca?:D] si TOTUSI, habar nu aveam ca ai functie de subscribe pe mail. Of, Doamne! Uneori ar trebui sa citesc si detaliile de pe margine, nu numai articolele…

  3. team says:

    ”Despre Miss I.” este ok. Nu înțeleg însă partea cu…liceul-cimitir. Mă gândesc că poate fi un feedback util pentru cineva dispus să asculte vocea elevilor (foști sau prezenți).

Leave a comment