Alb-negru

E mizerie. E multă mizerie, știi? Străzile sunt pline de mucuri de țigări, gume de mestecat care mi se lipesc de pantofi și ambalaje care se bronzează la umbra bordurilor. Iar coșurile de gunoi sunt goale și rupte. Nu toate, dar sunt.
Și e multă mizerie la televizor. E mai mizerie acolo decât pe străzi. Mai ales că pe aia de pe străzi, de bine, de rău, o curăță domnii și doamnele de la REBU. Pe aia de la televizor nu o curăță nimeni. Că nu vorbesc de înjurături sau ce știu eu ce mai sancționează CNA-ul. Vorbesc de personaje dubioase, oameni inculți care se vor modele, picioare goale bronzate la solar, discuții de doi lei juma’te și reality show-uri ieftine.
Și de când până când a fi fotomodel e o meserie?  Că așa am citit într-un ziar: ”tânăra, de meserie fotomodel…”. În curând o să apară meseria ”asistentă la Capatos”.
E mizerie în ziare. Jurnalismul adevărat e tot mai greu de găsit, trebuie să-l cauți sub vrafuri de ”articole” cu subiecte seci, scrise prost, fără vreun fler jurnalistic și de multe ori cu greșeli flagrante de gramatică. Și ăia de la televizor nu știu sau ignoră faptul că ”flagrant” e un adjectiv. Cum ar fi să zici: ”l-au prins în evident/incotestabil/clar/indiscutabil”?  A, vor să zică ”flagrant delict”? Păi de ce nu zic?
E mizerie în muzică, piese de proastă calitate pe care radiourile le difuzează fiindcă se vând și, mai apoi, se vând fiindcă sunt ușor de ”cumpărat” și consumat. Ca și cartofii. Nu sunt nici pe departe cea mai bună mâncare, dar sunt ușor de găsit, de preparat, de asimilat și ieftini.

E mizerie, dar în unele locuri e așa curat, încât nu-ți pare rău că trăiești în lumea asta.
Cât timp există oameni care duc doza goală de cola la coș, emisiuni ca ”România, te iubesc!” sau ”Profesioniștii” și oameni care au meserii adevărate, pe care le pot practica indiferent că arată ca din reviste sau nu, e și curat. Cât timp există oameni care stăpânesc limba română și respectă inteligența cititorilor sau telespectatorilor, e și curat. Cât timp încă putem asculta muzică precum asta sau asta sau asta sau multe altele, e și curat.

O întrebare din Brazilia

Dumnezeu știe cum s-a întâmplat de cineva chiar a ajuns la mine pe blog căutând ”mulheres com instrução maior ficam mais solteiras”. Dar de ce să nu recunosc că m-a pus pe gânduri un pic și m-a făcut să reflectez la chestia asta. Am dedus eu așa cam ce vrea să spună și după ce m-am consultat cu dicționarul, am ajuns la concluzia că problema celui care a căutat era dacă femeile care au studii superioare riscă mai mult să rămână singure, să nu-și găsească un partener.

Trebuie să recunosc că nu e așa o întrebare simplistă și ținând cont că în ultima vreme cariera începe să câștige teren în viața femeilor, nu e greșit să ne punem problema asta. Acum, e drept că nu putem generaliza, dar dacă ne uităm atent, observăm cel puțin o schimbare: femeile fac copii din ce în ce mai târziu. Vorbesc mai mult despre femeile care au o carieră, lucru ce necesită timp și energie. Iar dacă mă întrebați pe mine, asta e normal. N-aș putea să spun altceva, ținând cont că eu am 20 de ani și dacă unele femei au și vreo doi copii la vârsta asta, eu n-aș putea concepe așa ceva. În primul rând, pentru că am ales să fac o facultate și, implicit, să am o carieră, iar pentru asta am nevoie de timp și pregătire. În al doilea rând, cred că nici n-am parcurs toate etapele încât să fiu îndeajuns de matură ca să devin mamă. Și în al treilea rând, n-aș concepe să depind financiar în fiecare clipă de un bărbat.

Cred că am luat-o un pic pe ocolite, unde voiam să ajung e că în ultimii ani avem de-a face cu un proces care ne-a făcut pe noi, femeile, să (ne dorim să) fim, într-o măsură mai mică sau mai mare, independente. Și pentru că asta e o monedă cu mult mai mult de două fețe, există și riscul să fim prea prinse de dezvoltarea noastră ca individ și femeie și să amânăm momentul în care să ne dedicăm o parte din timp construirii unei relații. Acum, fiecare se cunoaște mai bine și știe dacă este tipul carieristei sau dacă este tipul de femeie total dedicată familiei. Sau dacă vrea să îmbine cariera și familia. Sau, mă rog, fiecare știe cât este dispusă să ofere pentru fiecare aspect.

Ca viziune personală însă, cred că ar trebui să nu prea existe fenomenul ăsta de: are studii superioare, carieră, riscă să rămână singură. Cred că lucrurile astea trebuie îmbinate, că e bine să te pregătești profesional, dar să acorzi o parte din timp și energie unei bărbat. Pentru că e complicat să zici: de la vârsta de până la vârsta de învăț și apoi îmi găsesc perechea. E o gândire puerilă și nu putem controla viața așa. Știți, ”life is what happens while you’re busy making other plans”. Așa văd eu lucrurile.
Și, desigur, mai e varianta în care unele femei ajung să creadă că nimeni nu e destul de bun pentru ele. OK, I’m totally for high standards. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie niște standarde imposibile. Nimeni nu e perfect și dacă accepți că nici tu nu ești, o să fie mai ușor să înțelegi că nici persoana de lângă nu trebuie să fie. Trebuie doar să fie perfectă pentru tine.

E un subiect destul de vast și, cum spuneam, poate fi privit dintr-o mulțime de perspective. Tare aș fi curioasă cine, ce puncte de vedere are asupra problemei domnului sau doamnei de m-a vizitat tocmai din Brazilia 🙂 Care e motivul pentru care femeile cu studii superioare riscă să rămână singure? Ar trebuie să nu ne mai înscriem la facultate ca să nu cumva să rămânem fără Făt-Frumos? 😛

Sursa foto

Picture of the day [41]

Procentual

Am venit tare pornită să scriu un articol în care să mă enervez p-ăștia de la televizor că fac din procente și puncte procentuale una și aceeași mâncare de pește. Nu e profi, bă! Înțelegeți?
Și faza nu e că în redacțiile alea chiar sunt toți așa nepregătiți, ca să nu zic proști, că nu e frumos. Că nu sunt așa, adică sunt convinsă că am auzit cel puțin o dată într-un reportaj că s-au exprimat corect. Deci se poate, atunci când sunt scrise știrile au cât de cât grijă să fie corecte și implicit să-și păstreze și imaginea în ochii mei. Problema e că duduile alea de prezintă zici că-s bătute în cap. Cum nu le mai pui să-ți citească știrea și le lași să vorbească 2-3 minute liber cu un invitat, pac! dau cu mămăliga-n geam. Cât o fi de complicat să înțelegi diferența asta și pe urmă să te comporți ca atare, ca să nu mă enervez io pă tine acuma?

Pe scurt așa că nu mai am răbdare: dacă vrei să spui că Ponta scade cota TVA la produsele alimentare (parcă așa a zis) de la 24% la 9%, înseamnă că o scade cu 15 puncte procentuale și în același timp cu 62,5 procente (sau ”la sută”). La fel cum atunci când cota a crescut de la 19% la 24% (bad decision, by the way), a crescut cu 5 puncte procentuale, respectiv cu vreo 26 și ceva procente (sau ”la sută”). Nu stau să explic logica, că nu e mare lucru.

Așa de pornită eram, că era gata, gata să caut o adresă de mail sau ceva ca să le zic ăstora de la televiziuni: ”Bă, e nașpa! Și-așa mă enervați din principiu, dar când mai aud și inepția asta, mă enervez de numa-numa!”. Da’ ce rost are să le dau mailul ăsta, ce, credeți voi că-mi răspunde cineva? Că doar n-or să recunoască ei că-s incompetenți și doar n-or să se streseze prezentatoarele să țină minte, ar fi culmea!

Și-așa că nu le dau niciun mail, v-am zis numai vouă ca să știți că mă enervează și chiar că nu mai pornesc televizorul. Uite așa! 🙂

Douăzeci

Melodia asta a venit ca pre-urare de la Iulia și o tot ascult de aseară, nu mă satur de ea 😀 Am zis că nu strică un share 🙂

 

Douăzeci [4]

Pe ultima sută de metri, douăzeci de lucruri pe care le-am învățat  în douăzeci de ani de viață și după care încerc să mă ghidez. Sigur că nu-s singurele. Și tot învăț. Zilnic.

1. Trebuie să existe în orice moment al vieții tale cel puțin o persoană care să te iubească: tu însuți/însăți! E o chestie crucială.
2. Să nu-ți pierzi timpul cu oameni care nu merită. Da, trebuie să-nveți mai întâi să-i selectezi, dar odată ce te descoperi pe tine, cam știi și de ce oameni să te înconjori și e din ce în ce mai simplu.
3. Nu-ți lăsa creierul să se netezească. Îi stă bine cu circumvoluțiuni. Fă chestii care să te solicite, citește, învață, află cât mai multe, dezvoltă-ți cât mai multe aptitudini, nu te uita prea mult la televizor.
4. Viața e prea scurtă ca să asculți muzică proastă.
5. Sunt prea puține persoanele de la care nu ai chiar nimic de învățat. Ascultă oamenii și păstrează tot ce crezi că te-ar putea ajuta cândva.
6. Rațiunea e bună, foarte bună. Dar uneori e nevoie să te pierzi în moment. Să crezi că ți se pot întâmpla lucruri pe care le vedeai doar în filme și să te bucuri de anumite lucruri, conștient fiind că nu or să dureze pentru totdeauna. Și tocmai asta le face speciale.
7. Plângi când ai tu chef. De fericire, de tristețe, de nervi, din niciun motiv. Dacă te face să te simți mai bine, fă-o! Și dacă asta te face să te simți mai bine, nu plânge niciodată. There is no such thing as ”people who cry are stronger” or ”people who don’t ever cry are stronger”.
8. Avem nevoie de oameni. ”At the end of the day, when it comes down to it, all we really want is to be close to somebody. So this thing, where we all keep our distance and pretend not to care about each other, is usually a load of bull. So we pick and choose who we want to remain close to, and once we’ve chosen those people, we tend to stick close by. No matter how much we hurt them, the people that are still with you at the end of the day – those are the ones worth keeping. And sure, sometimes close can be too close. But sometimes, that invasion of personal space, it can be exactly what you need.”
9. “Fetelor, să vă căutați mereu un băiat mai deștept decât voi. Și voi, băieți, găsiți o fată mai deșteaptă!” Așa ne-a zis un prof când am terminat liceul. Cu alte cuvinte, să ai alături o persoană care să te motiveze mereu să fii mai bun. Și reciproca.
10. Învață să lași de la tine, chiar dacă ai o personalitate puternică. Chestiile astea nu se exclud reciproc, ci te ajută să te integrezi în diverse grupuri, să faci parte din viața celorlați și să-i lași pe ei să facă parte din viața ta.
11. ”Make a plan. Set a goal. Work toward it. But every now and then look around. Drink it in. ‘Cause this is it. It might all be gone tomorrow.”
12. Mănâncă ciocolată, râzi, ascultă muzică tare, dansează! Păstrează-ți niște momente în care să fii doar tu cu tine și fă lucruri care îți dau energie, care te fac să te simți bine.
13. ”Sunt situații când a consola înseamnă a amenința echilibrul instituit de timp.”. N-aș fi putut s-o spun mai bine decât John Fowles. Înainte să-ți exprimi părerea de rău față de situația unei persoane, vezi dacă ei nu-i e bine așa, dacă chiar are nevoie de asta, dacă viața ei nu e fix așa cum îi e bine.
14. Oamenii or să încerce să te demoralizeze, nu-i lăsa. Știi broscuța aia care a reușit să termine cursa fiindcă era surdă și nu a auzit cum era descurajată? Devino surd la cuvintele oamenilor ăstora.
15. Încearcă să faci lucrurile la timpul lor și asigură-te că oamenii importanți pentru tine știu că-s importanți. Sunt momente pe care nu le mai poți recupera.
16. Nu mai poți lua înapoi cuvintele, așa că ai grijă când arunci unele prea mari. Și gândește tot ce spui, dar nu spune mereu tot ce gândești într-un anumit moment.
17. Zâmbește. În oglindă, cunoscuților sau oamenilor de pe stradă. Spune ”te rog!”, ”mulțumesc”, ”bună ziua!”. O vorbă bună îți poate deschide multe uși.
18. Încearcă să vezi cât mai multe locuri.
19. ”Nu există condiţii cu care omul să nu se obişnuiască, mai ales dacă vede că toţi cei din jurul lui trăiesc la fel.”
20. Iubește.

 

Să dea Domnul!

Pavel Năstase, noul rector al ASE, are în programul managerial drept obiectiv reintroducerea examenului de admitere, măsură care va fi aplicată începând cu anul școlar viitor.

Știam asta de ceva timp deja și sper cu toată ființa mea să se și întâmple chestia asta, sentiment care se manifestă și mai puternic când citesc articole ca ăsta.  Am tot zis că nu o să scriu sau, cel puțin, nu o să insist cu subiectul ăsta pe blog, dar uneori, ca acum, nu mai pot. Anul trecut s-au strâns doar din taxele de înscriere vreo 300000 de Euro, anul ăsta am senzația că suma va fi tot pe acolo, dacă nu și mai mare.
Asta ar fi cumva partea plină a paharului, că se pot face tot felul de chestii cu banii ăștia. Cum ar fi să se cumpere lingurițe la Cantina Moxa, dar asta e deja o altă problemă, glumă de interior să-i zicem. Partea foarte goală este că are loc un fel de selecție adversă. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar hai să fim realiști, e mult mai ușor să iei note aproape de 10 la bac atunci când îl dai la istorie, decât când îl dai la mate. Or, eu nu vreau să subestimez neapărat absolvenții de profil uman, dar nici să vii să-mi spui că te poți descurca la facultate la fel de bine ca unul care a făcut mate patru ani (fie ea și doar M2) nu merge. Că nu e așa. Și dacă tu chiar ești atât de super bun și poți, hai să dăm admitere, că tu oricum te pricepi, nu?

Și probabil că dacă mai aud vreodată replica: ”Dar fiecare a făcut ce i-a plăcut la liceu, noi am dat bacul la istorie că spre asta avem înclinație, voi la mate – la fel, care e problema?” o să-mi ies din pepeni. Păi problema e, măi băiatule/fetițo, că dacă ai înclinație spre istorie, ce mama istoriei cauți la ASE? Și dacă mai vine cineva cu argumentul: ”La o cină cu oameni din domeniu se poartă discuții de cultură generală, nu vorbește nimeni despre funcții și integrale, dar dacă nu știi câți ani a domnit Ștefan cel Mare te faci de râs.” cred că albesc prematur. Newsflash! Ca să ajungi la cinele alea de zici tu, trebuie să știi ceva din domeniu, că altfel nu te invită nici naiba și pentru asta se presupune că trebuie să fi învățat ceva în facultate. Iar chestiile alea, vrei tu sau nu vrei, au treabă cu matematica. Multă treabă. Și da, eu am ceva cultură generală și pot în timpul meu liber să mai învăț istorie (și știu câți ani a domnit Ștefănel, da?), tu câtă mate știi?

Dacă mă întrebați pe mine, e cazul ca ASE-ul să revină la examenul de admitere pentru că începe să scadă considerabil calitatea studenților, dar faptul că sunt cozile astea enorme nu e în proporție de 100% vina universității. E și vina unui sistem prost și a unor elevi din ce în ce mai puțin motivați să învețe și să descopere ce anume le place să facă. Permiteți-mi să mă îndoiesc profund că toți de la cozile alea au așa o înclinație spre științele economice pe care și-au descoperit-o într-o noapte după bac. Pac, s-au trezit din somn, s-au ridicat în fund și-au zis: ”Pfoai, ce nașpa-i situația asta cu criza and stuff, noroc cu mine, că mă fac economist și să vezi numai creștere economică, nici n-o să mai știe lumea ce-i aia ciclicitate.” Ca dovadă replicile pe care le dau în articolul de mai sus.

Până una, alta, eu nu pot decât să sper. Să sper că măcar o zecime din admișii de anul ăsta să aibă ceva treabă cu universitatea asta, să sper că de la anul se reintroduce examenul, să sper că generațiile viitoare își bagă mințile-n cap și să sper că o să avem vreodată cât timp trăiesc și eu o lege a educației rezonabilă și, de preferat, cât de cât constantă.

Cheers!

Disclaimer: da, fac parte din generația care a intrat fără admitere la ASE, dar pe mine vestea că s-a scos examenul m-a surprins în timp ce mă pregăteam pentru admitere. La juma’tea lui august. Ca să nu ziceți că râde ciob de oală spartă 😉

P.S. ”În capul listei cu 12 opţiuni de specializare, aceasta a bifat comerţ şi marketing, pentru că speră ca după terminarea studiilor superioare să poată lucra în cadrul firmei tatălui ei pe un post de contabil.”

Yes, cause that makes sense. De ce nu s-a dus la Conta dacă vrea să fie contabilă? A, stai că e mai greu nițel acolo. Ok, that was a stupid question.

Picture of the day [40]

Avem nevoie

Avem nevoie de tot felul de oameni în viața noastră. De oameni calmi, care să ne poată liniști doar privindu-i și la a căror pace spirituală (aparentă sau nu) să tânjim. De oameni plini de energie, care să ne facă să dansăm în orice moment, oricât de triști am fi și oricât de tare ar ploua afară. Oameni care să ne facă să ieșim și să dansăm în ploaie.
Avem nevoie de oameni care să ne motiveze. Indiferent că o fac susținându-ne și încercând să ne fie mentori, sau că o fac prin ambiția lor, prin efortul de a-și atinge propriile idealuri. Oameni care ne fac să zicem ”da, are dreptate, dacă vrei și muncești destul, se poate, pot și eu”.
Avem nevoie de modele, modele de ”așa da” și ”așa nu”. De oameni care să ne tragă de mânecă atunci când lăsăm viața să treacă pe lângă noi și ne abatem de la orice drum care ne-ar duce spre idealurile alea pe care ni le-am setat și de oameni care să ne așeze frumușel pe un scaun când pur și simplu facem prea mult pentru mai târziu și uităm de clipă. Care să ne pună un cântec și să bea cu noi un pahar cu vin, să ne amintească din când în când că momentele sunt extrem de importante. Un răsărit, o cafea băută în tihnă, cât mai de dimineață sau, dimpotrivă, după ce am lenevit cu orele în pat, în funcție de preferințe, un capitol dintr-o carte pe care să-l citești și să-l recitești, o baie cu spumă. Momente.
Avem nevoie de oameni cărora să le povestim lucruri despre noi, care ne cumpără bujori, cu care să mâncăm ciocolată cu mentă și care ne trimit păreri tot sincere , chiar dacă-s online, când sunt plecați în țări străine. De oameni cu care să vorbim despre cărți în timp ce savurăm cafele în boulangeries franțuzești și de oameni cu care putem discuta despre economie și nu numai la o tequila nu în Cancun, ci într-un sediu plin cu foi de flipchart și cutii de Jacobs.
Avem nevoie de oameni care să fie acolo mereu, să știe (uneori poate prea) multe lucruri despre noi și oameni care să apară din când în când, fix când crezi că te-au uitat, cu un mesaj scurt pe Facebook și să te facă să zâmbești fără să știi exact de ce.
De oameni al căror loc în viața ta e clar stabilit și de oameni care habar n-ai ce-ți sunt, dar ești ok așa.

Avem nevoie de oameni care să ne mențină rațiunea trează, să nu uităm că lucrurile trebuie gândite. Și de oameni care, din când în când, să ne facă doar să simțim lucruri, să nu ne mai gândim la logică și motive și doar să ne bucurăm de momentul ăla.

Și avem nevoie ca și noi înșine să fim măcar unul din oamenii ăștia pentru cineva.

The best relationship

Later that day,  I got to thinking about relationships. There are those that open you up to something new and exotic, those that are old and familiar, those that bring up lots of questions, those that bring you somewhere unexpected, those that bring you far from where you started and those that bring you back. But the most exciting, challenging and significant relationship of all is the one you have with yourself. And if you find someone to love the “you” you love….well, that’s just fabulous.

(Sex and The City)