Unboxing la materiale de construcții? Da, și cu răsplată!

În douăzeci și șase de ani de viață am adunat o tolbă întreagă de amintiri legate de renovări, construcții și zugrăveli. Când aveam 5 ani mă duceam la Alimentară să cumpăr pâine și bere Ciucaș pentru muncitorii care ne lucrau la acoperiș. Stăteam la ultimul etaj, iar fiecare picătură de ploaie pătrundea până în apartamentul nostru, făcând praf o bucată de tavan și perete. Ceva vreme mai târziu, a început distracția zugrăvelii și, odată cu ea, nu doar drumurile mele la Alimentară, ci și ale meseriașilor la magazinele cu materiale de construcții. Ori așa, ori le aducea tataie cu căruța habar n-am de pe unde.

Mai târziu, construcțiile și renovările s-au mutat la casa de la bunici. Anul ăsta o finisare pe interior, faianță, gresie, parchet, glet, anul viitor niște mobilă și perdele, peste câțiva ani finisare pe exterior și niște storuri. Ceva mai târziu, altă renovare la apartament, altă distracție cu meseriașii. Nu e suficient din materialul ăla, gletul are nevoie și de amorsă, ne mai trebuie ciment pentru nu știu ce, holzsuruburile nu-s din alea bune, bagheta care imită stucatura trebuie căutată la magazinul X și vopseaua la depozitul Y. Între timp, eu încercam să citesc “Frații Jderi”, o carte care a reușit să mă adoarmă în timp ce stăteam pe scaun în mijlocul unui dormitor plin de celofane și praf. N-am terminat-o nici în ziua de azi, dar e o discuție pentru altă zi.

Acum vreo două săptămâni, vorbeam cu mama și-mi spunea că are doi oameni care izolează instalația de apă, ca să nu înghețe la iarnă, că deh, la țară nu-i ca la oraș. Și imediat m-a luat cu fiori și mi s-a pus un nod în stomac. Oare de data asta ce material nu-i bun? Ce nu ajunge, ce mai trebuie cumpărat, unde se mai găsește? Asta deși în ziua de azi avem multe mai multe opțiuni și, bonus, mai avem și internetul! Stresul pe care-l simt când vine vorba de construcții nu-l poate opri nimic. Mi-ar plăcea să am o baghetă magică și să fie totul gata într-o clipă. Și-acum, serios, nu-i toată lumea așa? Arătați-mi-l pe omul ăla care zice: “Vai, ce bine mă simt, trebuie să schimb gresia, faianța, tapetul și ușile de garaj și nu mai pot de bucurie. Am găsit toate materialele, la cel mai bun preț, meseriașii mei sunt… meseriași, abia aștept să mă apuc de treabă!”

Eh, și-acum poate că unii dintre voi o să-mi spuneți că există deja soluții la problema asta. Că nu e nevoie să mergi la magazinele mari de materiale de construcții, apoi la magazinele de cartier, să compari prețuri, să stai cu inima strânsă, întrebându-te dacă te ceartă meseriașul de acasă că ai luat sacul greșit. Că există chiar și în domeniul ăsta un broker! Că poți să intri pe un site, să comanzi absolut tot ce ai nevoie, de la sacul de CM10, la policarbonat și să ți le trimită fain-frumos acasă și la cel mai bun preț. Că există oamenii ăștia care caută pentru tine ofertele direct de la producători, negociază prețuri, iar când tragi linie la sfârșit, tu tot pe plus ieși, fiindcă eviți o grămadă de costuri cauzate de intermediari.

Și acum poate că o să-mi ziceți că există și oamenii ăștia care zic “am tot ce-mi trebuie, abia aștept să mă apuc de renovare!”, că poate i-ați văzut voi în vreo recenzie video și le luceau ochii de bucurie că s-au ales cu uși noi sau vreo piatră decorativă. Ei, bine că știți atunci! În cazul ăsta eu vă mai zic doar că le luceau ochii probabil și pentru că au primit o reducere la comanda plasată pe Vindem-Ieftin.ro, site-ul ăsta de brokeraj în ale materialelor de construcții.

Se pare că oricine comandă de la ei, iar apoi face unboxing pe cameră și le trimite filmulețul va beneficia de o reducere la comandă. Probabil pentru că oamenii, mai ales cei care se pregătesc de pus casa cu fundul în sus, apreciază cel mai mult recomandările și părerile celor ca ei, cu care pot rezona. De aia noi, fetele, ne uităm la tot felul de filmulețe cu recenzii pe Youtube, indiferent că-s de haine, make-up sau altceva. Dacă o poză face cât o mie de cuvinte, ei bine, un filmuleț de genul ăsta făcut de cineva cu care rezonezi face cât o mie de reclame. Altfel ajunge informația la tine!

Nu știu dacă aveți în plan să faceți schimbări prin casă, dacă vă e dor de bormașini, trafaleți și praf, însă dacă da, nu uitați că există brokeri pentru materiale de construcții și că dacă împărtășiți cu alții experiența voastră pe film, o să fiți răsplătiți pentru asta. Hai, sharing is caring! Și renovare plăcută! 🙂

Prăjituri cu suflet caută bucătărie spațioasă

Când eram mică i-am spus mamei că atunci când am să mă mărit cu un neamț și-am să mă mă mut în Germania, o voi lua și pe ea cu mine și vom mânca mâncare de cartofi.  Pe vremea aia știam să fac doar prăjituri din nisip și apă, dar și să mănânc crema de vanilie rămasă pe lingură. Mai târziu, la mult timp după ce am învățat să folosesc aragazul, am început să gătesc. Primul fel gătit? O mâncare de cartofi, desigur, doar aveam un plan de urmat. A ieșit bună și mi-a dat curaj să mai experimentez, iar câțiva ani mai târziu am descoperit blogurile culinare și-am încercat tot felul de rețete, în special de prăjituri. Majoritatea au ieșit, în ciuda limitărilor tehnice pe care le-am întâmpinat, unele mi-au dat mai multe bătăi de cap, însă per ansamblu era o activitate care îmi plăcea. Uram să șterg praful și să aspir, însă mă relaxam așa de tare când făceam prăjituri!

N-aveam cântar de bucătărie, nici vreun robot șmecher, unele ingrediente ajungeau pe masa de lucru pentru că “merge și așa”, iar deseori se întâmpla să ard prăjiturile pe fund, fiindcă aragazul mamei avea deja vreo 30 ani și câteva butoane lipsă. Dar eu făceam prăjituri cu drag și visam să-mi deschid, cândva, o cofetărie. Să fie numai cu ingrediente naturale și curate, să mă ocup personal de ele, să mă cufund în activivtatea asta super relaxantă.

Între timp a mai curs ceva apă pe Dâmbovița, am stat prin camere de cămin cu bucătării pe hol, am citit sute de cursuri care m-au pregătit pentru altă carieră decât cea de cofetar, mâncare de cartofi mănânc rar și nici n-am de gând să mă mai mărit cu un neamț. Îmi place însă în continuare să gătesc și, mai ales, să pregătesc deserturi, deși o fac din ce în ce mai rar. Nu neapărat fiindcă n-am suficient timp, fiindcă-s de părere că-ți faci timp pentru lucrurile pe care ți le dorești, ci pentru că momentan am o bucătărioară mică, îngustă, în care abia am loc să mă mișc în jurul meu, darămite să mai întind oale, castroane, tigăi și tăvi. Și chiar și așa se întâmplă uneori să am ceva în cuptor și câte ceva pe fiecare ochi de aragaz funcțional. Dar nu-i deloc comod și abia acum înțeleg nu doar cât de mare era, de fapt, bucătăria mamei, ci și de ce atât de multă lume caută case cu bucătării spațioase.

Bucătărie spațioasă, prăjituri cu suflet

Eh, dar și când am să mă mut eu în casa aia cu cireș și lavandă, cu doi Retrieveri și living luminos, atunci să vedeți! Am să fiu foarte, foarte atentă la cât de mare e spațiul destinat bucătăriei, unde e amplasat și cum îmi permite să mă bucur de el. Acum să nu ne închipuim că eu am să mă mut definitiv în bucătărie, că doar o să am rate de plătit, căței de plimbat și oameni de îmbrățișat, dar îmi doresc să o amenajez în așa fel încât să mă bucur cât mai mult de timpul petrecut acolo.

Sursa: SomProduct.ro

Nu știu cât de mari vor fi plăcile de gresie sau dacă o să îi pun faianță ori voi opta pentru niște panouri din sticlă securizată în loc. Nu știu exact ce culoare o să aibă mobila, dar știu că o să am un blat de lucru rezistent și spațios, să-mi permită să întind pe el boluri, castronașe, tăvi de chec pe jumătate umplute, aluatul de cozonac și cartea cu rețete. Știu că va avea ferestre înalte, de care vor sta mereu lipite două nasuri umede, atașate unor codițe fluturânde, dar și-o masă mare, gata să cuprindă toată arta ce va ieși din mâinile mele (hai, bine, exagerez!).

Nu știu ce cuptor voi alege, dar știu că mă voi învârti în jurul lui ca un copil mic, adulmecând și trăgând cu ochiul prin geam, cu speranța că au crescut frumos cozonacii, croissantele sau pandișpanul, ori că mușchiulețul de porc e rozaliu la mijloc și suculent, iar cartofii crocanți și aromați. Am să-mi iau un robot de bucătărie, care să-mi fie aliat de bază și o să am muuulte dulapuri, în care să-mi încapă și oala de ciorbă, și cratița de sarmale, și tăvile de prăjituri, și tigăile, fără să le scap din brațe încercând să scot ceva din spate. Am să le umplu și cu castroane și farfurii frumoase, cu boluri de înghețată și căni de cafea, pahare de tot felul și-o grămadă de alte lucruri care fac gătitul mult, mult mai ușor și plăcut: tocătoare, polonice, teluri, o presă de usturoi și tot felul de recipiente simpatice pentru ulei, oțet și condimente, o răzătoare, un tirbușon, un storcător de citrice, o cupă pentru înghețată și un cuțit de curățat mere. Ah, ce bun ar fi un tort de mere!

Sertarele trebuie să fie musai din alea cărora poți să le dai drumul brusc, dar să se închidă lent, ca să nu-mi fac capul țăndări, iar în ele am să aranjez tacâmuri, fețe de masă vesele, prosoape și-o mulțime de accesorii, hârtii pentru brioșe și lumânări pentru decor, șervețele simpatice, un șorț și niște mănuși.

Sursa: somproduct.ro

Ce prăjituri bune am să fac în bucătăria mea! Dacă acum îmi ies așa de bune tortul de mere și checul marmorat, vă dați seama cum vor fi când am să am tot spațiul din lume să mă desfășor? La final, când fursecurile cu nuci se vor răci pe grătar, eu am să-nchid cartea de rețete, am să dau o fugă în curte să mă joc cu câinii, apoi am să mă așez pe unul din scaunele mele confortabile, am să-mi torn un pahar cu vin și am să-mi tai o felie de tort, în așteptarea oamenilor dragi.
Știți, o prăjitură n-are nicicând gust mai bun decât atunci când o faci cu drag, pui în ea un strop de suflet în loc de un vârf de cuțit de sare, iar apoi o împarți cu oamenii ăia buni, apropiați sufletului tău.

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 3.

Pentru a treia oară la Veneția? City-break romantic în orașul plutitor

Au trecut aproape doi ani de când m-am îndrăgostit iremediabil de Veneția. Pe vremea când căutam o destinație pentru primul nostru city-break în cuplu, orașul ăsta nu era tocmai primul pe lista mea de dorințe. Voiam să plecăm în ianuarie și prin minte îmi treceau mai degrabă imagini din Budapesta, Praga, Viena sau vreun oraș din Germania, locuri pe care le asociam mult mai ușor cu frigul, zăpada, iarna. Ne făceau însă cu ochiul canalele albastru-verzui, străzile înguste, farmecul italian și felul în care orașul ăsta părea suspendat în timp, așa că ne-am pus cele mai groase haine în bagaj și-am plecat într-un city break in Veneția.

Ne-am întors de acolo fermecați. De străzi, de atmosferă, de liniștea pe care ți-o dă lipsa mașinilor, de soarele blând care ne încălzea în plimbările lungi de pe faleză, de clădirile frumoase și de frittelle-le cu cremă Zabaglione. Am mers mult pe jos în cele patru zile petrecute acolo, am urcat mii de trepte traversând de zeci de ori aceleași poduri, am admirat cu gura căscată interioarele din Palatul Ducal și ni s-a tăiat respirația privind apusul de pe vaporetto-ul care ne plimba pe Canal Grande. Ne-a plăcut atât de mult, încât am revenit și în anul următor, tot în ianuarie. Am prins însă prima zi de Carnaval și aglomerația a știrbit parcă puțin din farmecul excursiei, dar am știut atunci amândoi că nu va fi ultima dată când ne vom afla acolo. Că este probabil locul în care ne vom întoarce de cele mai multe ori dintre toate.

Acum vreo două săptămâni, în timp ce-mi beam cafeaua de weekend, m-am surprins întrebându-l: “Când mai mergem și noi la Veneția?”. Răspunsul n-a întârziat deloc, ca de fiecare dată: “În ianuarie?”.
Am zâmbit, am dat din cap și am început să mă uit la prețurile biletelor de avion, la cazare, la oferte city break și, desigur, la poze din arhiva personală. Deja visez la zilele alea din a doua jumătate a lui ianuarie, care ne vor prinde, cel mai probabil, în orașul ăsta minunat.

De ce mi-e dor și ce aș face (din) nou în Veneția

Mi-e dor de străduțele mici și întortocheate, pe care ni se aud pașii în liniștea serii, când nu mai e nimeni altcineva pe afară decât noi explorând orașul. Mi-e dor să mă joc cu porumbeii din Piazza San Marco, iar apoi să o luăm ușor la pas pe lângă Palatul Ducal, ca să continuăm cu o plimbare pe Riva Degli Schiavoni. Cred că acum, la a treia vizită, aș propune să mai intrăm încă o dată în Palatul Ducal, să-i vedem și ungherele pe care le-am ratat prima oară, să ne mai rătăcim prin sala aia enormă și superbă, să ne mai plimbăm pe Puntea Suspinelor și să admirăm laguna prin ochiurile mici de geam.

Mi-e dor de priveliștea de pe Podul Rialto, de pescărușii curajoși care îți mănâncă din palme, de vântul care-ți zăpăcește părul. O să ne ținem de mână și-o să ne facem planuri de viitor, privind la ceea ce Philippe de Commynes, ambasadorul Franței la Veneția pe la finalul anilor 1400, a numit ”cel mai frumos bulevard din lume” – Canal Grande.

This slideshow requires JavaScript.

Mi-e dor să luăm micul dejun în cameră, doar ca să ne îmbrăcăm apoi bine și să ieșim la brunch în Mercato Rialto. Să ne plimbăm printre tarabele cu legume, condimente și fructe de mare, apoi să ne așezăm pe o băncuță, să mâncăm sandvișuri cu pește, ceapă și hrean și să bem vin. Știți, pentru noi asta e mai romantic decât o cină fancy la un restaurant pe malul Canal Grande.

Mi-e dor să petrecem o după-amiază întreagă privind o demonstrație într-un atelier de sticlă din Murano, ascultând muzică bună și savurând un pahar de vin alb, încâlzindu-ne palmele și tălpile obosite, în timp ce artistul, român get-beget, ne povestește ce a făcut sau urmează să facă.

Și mă mai gândesc că poate a treia oară e cu noroc, iar de data asta vom decide să facem o plimbare cu gondola. E adevărat că prețul e puțin piperat și de asta am și evitat-o până acum, însă dacă tot plănuim să revenim atât de des, măcar o dată cred că am merita și-o astfel de experiență. Fiindcă este, tind să cred, o experiență în sine. Nu doar pentru că gondolierii sunt pregătiți special pentru meseria asta și conversațiile ar putea fi de-a dreptul interesante, dar și pentru că nimic nu sună mai romantic decât o plimbare cu gondola la ora apusului pe canalele mici sau pe Canal Grande, depănând amintiri și făcând planuri de viitor with your partner in crime.

Nu am făcut încă nicio rezervare, însă n-o să mai întârziem mult și-am să încep să sondez mai atent piața. Până acum am plecat pe cont propriu, însă când vine vorba de variante de city break Christian Tour, agenția de turism cu care am fost și în Lefkada, pare că are oferte interesante. Am să arunc o privire și la ei pe site, mai ales că mă bătea gândul să stăm o dată la un hotel decorat în stil venețian. În excursiile anterioare am fost cazați într-o locandă și într-un apartament, însă pentru hoteluri Christian Tour poate fi o sursă de inspirație foarte bună.

Mi-e dor și mi-e atât de drag de Veneția încât aș pleca și mâine. L-aș lua pe el de mână, un rucsac în spate și-aș porni să mă pierd și să mă găsesc pe străduțe, pe poduri, printre clădiri, pe canale, în piațete și pe faleză. Să rămân și eu suspendată în timp pentru câteva zile așa cum pare că o face orașul ăsta de ani. Să-i ascult muzica și să-l iubesc.

When I seek another word for ‘music’, I never find any other word than ‘Venice’. Friedrich Nietzsche

Articol scris pentru SuperBlog 2018 – proba 2 (și pentru sufletul meu).
Toate imaginile sunt din arhiva personală.

10 articole pe care trebuie să le ai în dulap ca să pari îmbrăcată după Neckermann

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine m-a luat prin surprindere toamna. S-a făcut prea frig prea repede, așa că la mine în dulap toate hainele stau claie peste grămadă, alea de toamnă-iarnă îngrămădite peste pantaloni scurți și topuri vaporoase. Aș face ordine, dar simt deja cum mă enervez, ba că n-am haine, ba că n-am spațiu, ba că n-am haine, ba că n-am spațiu…

Mi-ar plăcea să am un dressing mare, din ăla în care intri ca într-o cameră și în care e totul aranjat, în care nu pică nimic pe tine, hainele-s toate la locul lor, pantofii stau cuminți pe raft, poșetele și eșarfele zâmbesc de pe la colțuri. Nu aș vrea foaaarte multe haine neapărat, că am văzut o grămadă de femei care n-au casa plină de cârpe și totuși ies pe stradă de zici că-s îmbrăcate “după Neckermann”, cum se zicea pe vremea mea. Pentru tinerei, să știți că Neckermann era un super catalog de modă pe care îl găseai acum 15-20 de ani în atelierul oricărei croitorese care se respecta. Multe ținute s-au mai inspirat din catalogul ăla!

Ei bine, eu le bănuiesc pe doamnele astea faine pe care le admir tare mult că și-au construit garderoba încet-încet, pornind de la un soi de schelet compus din cele mai importante piese. Alea indispensabile, la care n-ar renunța nicicând. C-or fi 5, 10, 20, asta n-am cum să știu sigur, dar eu aș paria pe 10 și de acolo, cerul (sau portofelul, sau dressingul) e limita.

Cele zece elemente sfinte ale garderobei

Și iată cum cred eu că arată lista celor zece porunci în materie de piese esențiale din garderobă, porunci pe care nu cred că le încalcă vreuna din doamnele astea faine de vă zic eu că le observ pe stradă.

1. Fusta neagră – dreaptă, conică, cloș sau creion, de preferat cu talie înaltă și de lungime medie. Acum, sigur, depinde de corp, de preferințe, de felul în care te simți confortabil, important e să se așeze bine. Merge purtată în atât de multe combinații, încât poți construi o grămadă de ținute plecând doar de la o fustă neagră.

2. Cămașa albă – o piesă simplă, clasică, genul ăla de produs care te scoate dintr-o grămadă de situații. Merge cu fustă, sacou și tocuri, merge cu pantaloni scurți și balerini sau teniși, merge cu blugi, cu părul aranjat sau cu el prins în vârful capului, cu machiaj sau fără, cu poșetă sau rucsac. Și pentru că unii zic că “negrul merge la orice”, ceea ce nu e 100% adevărat dacă mă întrebați pe mine, o să zic și eu că o cămașă albă merge la orice. Poftim!

3. Micuța rochie neagră – eh, cine n-a auzit de “the little black dress”? Mă și gândesc dacă are sens să înșir argumentele în favoarea ei. E versatilă, e clasică, e piesa aia statement pe care o cunoaște toată lumea. O poți purta la birou sau la un eveniment, la o întâlnire cu fetele sau la o cină romantică sau într-o mulțime de alte situații. Și, cel mai important, dacă ești genul care poartă doar jeanși și pantofi sport, e suficient să ai în dulap o rochie neagră, care te va salva de fiecare dată când ai de mers la vreo petrecere unde lumea se așteaptă să vii îmbrăcată cu o rochie elegantă.

4. O pereche de blugi – și când zic blugi, zic jeanși albaștri, fiindcă blugi = blue jeans, da? La fel ca toate celelalte articole de până acum, sunt foarte versatili, merg și cu teniși, și cu sandale și tocuri cui, cu un crop top atunci când ieși în club, cu o cămașă albă sau o bluză mai smart, când vrei să fii smart-casual. Și ăștia, desigur, trebuie să se așeze frumos pe corp, să nu țipe, dar nici să nu pară că ai slăbit 10 kilograme lately.

5. Un sacou – cu o croială simplă, clasică sau, de ce nu, într-un stil ușor mai army și cu umeri mai proeminenți. E bun dacă trebuie să mergi la un interviu sau o întâlnire la birou, poți să-l iei și peste o bluză simplă, lângă blugii de mai sus, ca să ridici un pic nivelul ținutei, poți să-l porți cu balerini, pantofi oxford, cu tocuri sau cu pantofi sport.

6. Un pulover sau cardigan – că tot a venit toamna. Nu trebuie să fie foarte gros, deși puține lucruri sunt mai faine decât un pulover pufos într-o zi rece. E suficient să se așeze bine, să vină cum trebuie pe sub geacă sau palton, să se potrivească și să țină de cald. Cardiganele au și avantajul că le poți lua peste cămașa aia albă atunci când încă n-au pornit căldura la birou 🙂

7. Un palton – din toată experiența mea de până acum, gecile sunt mult mai călduroase, însă un palton aduce cu totul alt farmec ținutei. Dacă în drum spre muncă te înfofolești bine într-o geacă pufoasă, seara când vrei să ieși la întâlnire cu iubitul sau mergi la o petrecere, e cu totul altceva dacă porți un palton fain, fie că-i o culoare neutră, negru, bleumarin sau bej, fie că vrei să ieși în evidență cu unul roșu sau albastru electric.

8. O pereche de pantofi nude – ori stiletto, ori cu toc mai gros, înalt sau mediu, cu vârful rotunjit, mi se pare că o pereche de pantofi nude pot fi purtați la o grămadă de ținute. Merg cu blugi, cu rochii mai elegante sau mai casual, merg la birou, merg la petreceri, merg și la un brunch într-o sâmbătă, însă în cazul ăsta n-aș opta chiar pentru stiletto. Pantofii nude, nu cei negri, cred eu că trebuie să existe în orice dulap.

9. O pereche de cizme sau ghete – da, pentru că vrem, nu vrem, winter is coming. Și cum frigul “te ia de la picioare, mamă”, e important să ai niște ghetuțe călduroase . De asta, dar și pentru că dacă n-ai, nu știu ce o să faci de Moș Nicoale, just saying.

10. O poșetă – suficient de mare cât să încapă toate lucrurile necesare, suficient de mică încât să nu fii tentată să porți cu tine trei cărți, foehn-ul și o sticlă de doi litri de apă. Clasică, de preferat, într-o culoare neutră, să o poți purta în cât mai multe ocazii, ca să nu fie nevoie să muți non-stop lucrurile dintr-o parte în alta. Că uite așa ajung cheile în spatele cuierului și mai rămâi și fără ruj când ți-e lumea mai dragă.

Cam asta cred eu că e lista cu care au plecat la cumpărături doamnele de care vă ziceam mai sus. Sigur, or mai fi luat și o căciulă, o pereche de cercei, o eșarfă, niște teniși, dar astea-s detalii deja. Hm, ia să fac și eu ordine în dulap cu lista asta în mână, poate o pun de o sesiune de cumpărături după!

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 1

Sursa foto: answear.ro

10 ani de SuperBlog – să ascuțim creioanele!

Sursa: pixabay.com

Salut! Sunt Ioana și îmi plac mult ciocolata, călătoriile, cărțile, muzica, scrisul, provocările și aniversările. Din acest motiv, dar și pentru că-mi place să mă vait că am atât de multe lucruri de făcut în timpul liber, doar pentru ca apoi să-mi adaug altele și iar altele pe listă, am decis să mă înscriu și anul ăsta la SuperBlog, concursul care mi-a scos peri albi și toamna trecută.

Competiția împlinește anul ăsta 10 ani (wow!) și ediția aniversară, care începe pe 1 octombrie, promite probe interesante, de la sponsori diverși, care ne vor pune cu siguranță creativitatea la încercare, iar nervii pe bigudiuri. Vă invit să aruncați o privire pe site, să vedeți cum puteți participa, care sunt sponsorii și ce premii puteți câștiga, dar vă recomand să vă înscrieți mai ales pentru a vă testa răbdarea, creativitatea, talentul, capacitatea de a scrie texte bune fără să depășiți termenele limită și rezistența. Luați-o ca pe o provocare și hai la SuperBlog!

Să curgă cuvintele!

Premiile de la extratereștri

Nu vă speriați, n-a aterizat nicio navă dubioasă la mine în curte zilele astea, nici nu întrețin colaborări cu diverse ființe din afara globului nostru pământesc. Nu momentan, cel puțin. Însă dacă vă amintiți, povesteam în rezumatul de după SuperBlog că am câștigat o probă sponzorizată de InterComFilm, cea în care am scris despre invazia extratereștrilor. Și iată că săptămâna trecută, după câteva mici probleme de comunicare, care s-au rezolvat cu bine, am intrat în sfârșit în posesia produselor pe care mi le pusesem de ceva timp pe lista de dorințe. Au venit de la eMag și nu sunt așa multe, fiindcă lista mea de dorințe cam avea prețuri din trei cifre 🙂 Însă au fost deal-uri bune toate. Așadar, în ordinea numerelor de pe tricou, iată-le:

Periuță electrică Philips Sonicare

Îmi doream de mult să încep să folosesc o periuță electrică, am mai tot citit despre variante și beneficii, iar odată ce mi-am pus brackeții m-am informat și mai atent și mi-am pus-o în lista de favorite pe cea HealthyWhite de la Philips. O folosesc deja de o săptămână, m-am obișnuit super rapid cu ea și până acum sunt foarte mulțumită de ce face.

Aparat de curățare interdentară Philips Sonicare AirFloss

Ăsta e un alt apărățel pe care îl aveam pe whishlist de ceva vreme, mai ales că odată cu aparatul dentar devine puțin mai complicată utilizarea aței dentare. Momentan nu pot să mă pronunț cu privire la eficiența lui, încă își așteaptă rândul până când medicul îmi va da ok-ul să-l folosesc. Ideea e că aparatele de curățare interdentară pot fi deseori ușor agresive cu gingia în primă fază, așa că dacă ați avut tratamente stomatologice în ultima vreme, e bine să agreați cu medicul momentul în care îl puteți folosi.

Epilator Braun

Când cel vechi a început să funcționeze cu pauze, mi-am pus la favorite epilatorul ăsta și i-am tot urmărit prețul o bucată de vreme. Odată ce am câștigat voucher-ul, l-am și trecut pe lista câștigătorilor și acum șade bine-mersi în husa lui, la mine acasă.

Perie rotativă Rowenta Brush Active Nano Smart

Da, o perie rotativă chiar îmi doream de ceva vreme. Am citit o mulțime de review-uri și m-am uitat la muuulte filmulețe ca să văd cam cât de greu este de folosit o asemenea unealtă și până la urmă am decis că da, am și eu suficientă răbdare cât să stau 20-30 de minute să-mi aranjez puțin mai mult părul. Am folosit-o deja de două ori, a doua oară cu mai mult succes decât prima și probabil că o să meargă tot mai bine de acum înainte. Bună achiziție.

Husă pentru Kindle

Ehee, de asta chiar aveam nevoie destul de tare, pentru că am primit Kindle-ul cadou de Crăciun și până acum am citit pe el doar acasă, pentru că nu aveam husă. L-am luat în poșetă de vreo două ori, într-un etui de piele întoarsă, dar nu era ce trebuie, așa că îmi tot căutam ceva simpatic și care să nu coste cât jumătate din valoare Kindle-ului. Recunosc sincer că dacă n-aș fi avut voucher-ul, mi-aș fi luat husă de pe AliExpress. E adevărat, vine în câteva săptămâni, poate mai mult de o lună, dar prețul e sensibil mai mic și oricum toate-s made in China 🙂 E acolo în spate, cu floricele albastre.

Un vas termorezistent

Ei bine, ăsta nu apare în poză pentru că inițial îmi propusesem să-l fotografiez plin. L-am folosit chiar din ziua în care am primit coletul, însă până să apuc să fac poza, am constatat că macaroanele deja erau începute și nu mai arăta fotografiabil. Așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt, e fix ce trebuie 🙂

V-am zis că nu-s multe, da? Păi n-au cum să fie când vrei să cumperi toată familia Sonicare și încă ceva în plus, dar premiul ăsta a venit la fix, la fix. Acum am și produsele din wishlist acasă la mine și pot să mă uit și de rochii și pantofi pentru nunțile ce se întrevăd la orizont. Mulțumesc, extratereștrilor, pentru inspirație și premii! 🙂

SuperBlog 2017 – rezumat întârziat

Am avut mare nevoie de o pauză sănătoasă după toamna plină de cuvinte pe care mi-a adus-o participarea la SuperBlog. Așadar, după ce am publicat ultimul articol și l-am încărcat în platforma concursului, am închis laptopul și m-am băgat în pat, fiindcă aveam un avion de prins a doua zi dimineață. Dar despre asta într-o întâlnire viitoare.

Cum a fost să scriu 27 de articole în două luni după cel puțin un an de pauză scriitoricească? Greu, cu multe ștersături, cu mușcat capătul creionului, vorba vine, cu articulat cuvinte urâțele printre dinți sau în gura mare când ideea nu venea nici s-o pici cu ceară. A fost însă fain, provocator, cu un pic de adrenalină și ceva emoții înainte de aflarea notelor, dar și cu zâmbete mulțumite la trasul liniei.
Am scris despre cafea și cafenele, despre case de vis, despre pasiuni mai vechi pe care le-am uitat prin sertare, despre oameni dragi și doruri, despre cine romantice și dimineți grăbite. Da, am scris advertoriale, însă în fiecare dintre ele am încercat să pun o parte din mine, oricât de clișeic ar suna. A fost lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult atunci când am început concursul, deși nu l-am formulat sub formă de obiectiv: autenticitatea. Mi-am dorit mult să pot lega toate probele de experiențe personale și să nu folosesc o voce fabricată, pe care să nu o recunosc dacă voi citi articolele peste câteva luni. Și, deși au fost momente în care am simțit că mă expun, că dezvălui prea mult, că împărtășesc lucruri pe care aș putea, poate, să le țin pentru mine, a meritat.

Trei obiective setate, tot trei îndeplinite

Când am intrat în hora SuperBlog, mi-am  stabilit trei obiective mari și late:
1. Să scriu pentru toate probele, ca să pot să fiu finalistă. Și din ambiție, recunosc.
2. Să iau cel puțin 90 de puncte la fiecare articol.
3. Să nu încasez penalizări.

Ei bine, am ieșit din concurs cu trei realizări:
1. Sunt finalistă, am și diplomă, parol.
2. Cea mai mică notă pe care am luat-o a fost fix 90.
3. O penalizare tot am încasat, însă am reușit însă să termin concursul în Top 10, ceea ce a fost mult peste așteptări, dat fiind că nu știam exact cât de bine ascuțite îmi mai erau creioanele. Iar Chris Hemsworth în ”Thor: Ragnarok” a meritat să-mi iau penalizarea aia de 10 puncte, recunosc.

Ce am câștigat?

În primul rând experiență și nu o spun ironic. Aveam mare nevoie de un boost, de niște brief-uri care să mă ajute să-mi revin din amorțeala ce pusese stăpânire pe mine, iar cele 27 de articole m-au ajutat mult să-mi așez condeiul la loc în mână.

În al doilea rând, câteva premii simpatice:
– un voucher de la editura Rao
– materiale branduite de la Swiss Solutions
– niște fiole cadou de la Farmec și un voucher câștigat la una dintre probe
– un voucher de 1000 de lei de la InterComFilm

Voucher-ul de la InterComFilm încă nu a ajuns, dar imediat ce vine acest Moș întârziat, am să defilez pe aici cu cadourile primite, promit.

Care au fost cele mai bine notate articole?

1. Invazia intergalactică și licoarea magică – 100p. A fost și articolul cu care am câștigat proba și voucher-ul de la InterComFilm. Am învârtit mult în găleata cu inspirație până am scris articolul ăsta și m-am bucurat că am găsit ideea câștigătoare.
2. ”Viața e o junglă, vrei, nu vrei” – 99p. M-am distrat mult scriind povestea asta și mi-am da seama că, deși amorțită, imaginația mea e încă extrem de vie și nici cuvintele nu m-au părăsit. Bonus: mi-a plăcut mult și filmul, pe care l-am văzut ulterior, am să revin cu păreri într-un alt articol.
3. ”Drumul spre succes e pavat cu cafea” – 97p. Am visat, încă o dată, cu ochii deschiși la momentul în care într-o ”dimineață friguroasă, înainte de deschidere, eu o să mă plimb cu o cană caldă în mână printre fotoliile moi din cafeneaua mea.”

Am să mai particip la SuperBlog?

Cel mai probabil, da. Nu este un concurs perfect și oricum e greu să-mpaci și capra, și varza, însă una peste alta, după scăderi și adunări, după nervi și ore de somn pierdute, eu una m-am distrat. Îmi plac concursurile, mă motivează și chiar dacă probele nu vor fi nicicând pe placul tuturor, Zâna Inspirației se va mai lăsa așteptată, iar juriile vor rămâne mereu subiective, per total e o experiență pe care aș repeta-o. Cine știe, poate data viitoare mă ambiționez și mai tare și prind un loc pe podium. Mereu m-am visat eu cu medalie la gât când mă uitam la Jocurile Olimpice, iar la scris sigur am mai multe șanse decât la gimnastică artistică.

Până la ediția din primăvară însă, să avem un 2018 plin de succese și inspirație cât cuprinde!

Un altfel de ambasador

Pe vremea când mi-am făcut eu prima și prima dată blog, adică undeva prin clasa a X-a (Dumnezeule, au trecut aproape 10 ani de atunci), nu prea știam exact ce și-au propus să fie jurnalele astea online. Pe de o parte credeam că-s pur și simplu asta, niște jurnale pe care le citesc foarte puțini oameni, în care pot eu să-mi etalez toate ideile crețe, îndrăgostirile, dezamăgirile și proiectele personale. Pe de altă parte aveam senzația că blogurile sunt o poartă către celebritate sau măcar afirmare, că te pot transforma instant în ”vedetă”. Ceea ce nu e complet neadevărat, ținând cont de cum au evoluat lucrurile și câți oameni faini au reușit să devină influenceri, să ia bucata lor proprie de univers, mai întâi virtual, și să facă lucruri frumoase în și pentru ea.

Timpul a mai trecut, mi-am mai așezat și eu puțin gândurile, a mai venit maturitatea, am văzut ca blogurile nu-s o mare catapultă, care să te scoată din anonimat cât ai zice blog și că de fapt necesită extrem, extrem de multă muncă, dedicare, timp și energie. Că ideile nu plutesc în jurul nostru, ci că trebuie săpat după ele, sau că, dacă plutesc, nu suntem mereu în stare să punem mâna pe ele și degetele pe taste. Și că dacă vrei să faci din blog mai mult decât un simplu hobby, nu poți să-i dedici o oră pe săptămână, să trântești niște idei neșlefuite într-o încercare de articol și să te aștepți să curgă cititorii, comentariile, comunitatea, brand-ul și parteneriatele.

Ah, parteneriatele. Recunosc, dacă aș fi acordat de-a lungul timpului suficient timp și suficientă energie scrisului pe blog (și cititului de bloguri, da, da), mi-ar fi plăcut foarte mult parteneriatele. Îmi place să împart cu alții lucrurile faine despre care aud, să ajut ca informația să ajungă la cât mai mulți oameni și să mă asigur că lumea află de produse, servicii sau destinații de vacanțe cât mai diverse. Dar n-am făcut-o, i-am acordat atenție puțină și prea rar, așa că blogul meu rămâne o casă pentru spiritul meu creator, unde o să mai citiți atât povești, cât și cum m-am certat cu tipa de la metrou care mi-a dat cu geanta în cap, păreri despre cărți sau idei despre nemurirea sufletului, ori cum m-am îndrăgostit de Veneția și Lefkada (urmează, da).

În schimb, de visat vă rog frumos să-mi permiteți. Că tare m-aș visa blogger ambasador pentru vreun produs sau magazin online, să-mi pun la încercare capacitatea de a genera idei și parteneriate faine. De exemplu, aș putea să fiu ambasador pentru un magazin care vinde cafea și ciocolată. Oho, și încă cum. Sau înghețată. Sau vacanțe în insule grecești ori chiar în Maldive (vă rooog, vă rooog, măcar să visez). Și poate la un moment dat chiar aș putea să fiu ambasador pentru hotmama.ro, care, așa cum îi spune și numele, este un magazin pentru actuale și viitoare mămici. Sigur, aș prefera să fac asta într-o perioadă în care m-aș pregăti chiar eu pentru un asemenea eveniment, ca să pot să încerc și eu produsele lor. Mă rog, eu am și acum niște haine de gravidă, mai exact niște pantaloni de trening pe care i-am cumpărat demult, fără să știu că sunt pentru femei însărcinate, eram din alt film. Am fost chiar și cu ei la sală, dacă vă vine să credeți, dar asta e altă poveste.

Revenind, dacă aș fi eu ambasador pentru hotmama.ro, mi-ar plăcea să știu că despre el află tot mai multe femei însărcinate sau care tocmai au născut și au nevoie de haine de alăptare. Sau chiar și femei care știu că au planuri din astea de viitor și e bine să știe către ce se pot îndrepta. Ca să ajungem la ele, ar trebui să povestim despre magazin pe site-uri și bloguri legate de parenting sau pur și simplu dedicate femeilor, care să le inspire încredere, curaj și sentimentul că pot să traverseze cu brio această perioadă atât de plină, dar totuși atât de frumoasă. Să se simtă comod, să poarte lucruri de calitate și să se simtă frumoase chiar și după numeroase nopți nedormite, dar și să nu aibă probleme în a-și alăpta copilul în public, simțindu-se fix așa cum ar trebui: normale.

Parteneriatul cu un site precum MuJeR.ro s-ar putea desfășura frumos, atât sub forma unor articole mai ample de prezentare, cât și sub formă unora scurte, de tipul celor deja existente pe site, în care este prezentat pe rând câte un produs și locul din online din care poate fi achiziționat. Ar fi frumos să intri pe un site care are atât recomandări, cât și informații despre diverse evenimente, dar și astfel de sugestii de produse, toate la un loc. Faptul că informația este diversă, iar pe site găsești inclusiv ghiduri de shopping, te ajută să capeți o doză de încredere în recomandările pe care le fac și să începi să navighezi chiar mai mult timp pe site-ul cu hăinuțe.

De asemenea, un parteneriat desfășurat cu un blogger precum Cristina Lincu, care pe lângă consultant în comunicare este și mama a trei copii, ar putea fi o variantă mai mult decât potrivită. Oamenii privesc cu mult mai multă încredere și deschidere recomandările care vin din partea unui om cu care rezonează, cu care pot împărtăși experiențe și sentimente, care a trecut deja prin perioada asta din viață și poate prezenta mult mai clar beneficiile și eventualele lipsuri ale unor produse de genul ăsta. Iar un concurs realizat pe un astfel de blog, în care participantele să poată primi spre testare un anumit set de produse sau chiar să le primească drept premiu și să le păstreze, ar fi, cred eu, super benefic, pentru că ar aduce ulterior feedback real din partea unor consumatoare reale.

Una peste alta, nu știu când și dacă se va întâmplă să ajung blogger ambasador al unui anumit produs sau magazin, dar promit, cu mâna pe inimă, că dacă o voi face va fi doar pentru produse pe care le-am încercat și/sau magazine cu care am interacționat.

Acest articol este ultimul din seria celor scrise pentru SuperBlog 2017 🙂

”Viața e o junglă, vrei, nu vrei”

”Adultul creativ e copilul care a supraviețuit.”
Mă uitam ieri de dimineață la un serial lejer, de duminică, și fix la asta m-am gândit când am văzut încă o dată cât de implicați, de absorbiți sunt copiii atunci când se joacă și cum își pun imaginația la treabă. N-ar fi rău să ne-o păstrăm intactă pe măsură ce trec anii sau măcar să o accesăm mai des. Noroc cu filmele, cărțile și jocurile, că ne mai transpun în universuri diferite și ne pun la treabă rotițele uneori ruginite ale creativității.

Apropo de jocuri și filme, vă amintiți ”Jumanji”, acel film cu Robin Williams și un joc fermecat, care îi ”fură” pe jucători în universul lui? V-ați gândit vreodată cum ar fi să vă jucați așa ceva și să vă treziți într-o junglă amazoniană, luptându-vă cu crocodili sau lei? Ei bine, eu m-am dus la culcare cu gândul ăsta când am văzut trailer-ul de la „Jumanji: Welcome to the Jungle”, care se lansează în România pe 29 decembrie 2017 și e o continuare a filmului din 1995.

Vai, ar fi o adevărată aventură. În primul rând aș primi un personaj interesant, o tipă sexy, inteligentă, cu păr lung (nu neapărat roșcat, ca personajul lui Karen Gillan din film), prins în coadă, ochi albaștri și vestimentație de Xena-army-warrior girl, cu care habar n-aș avea ce să fac, eu de felul meu fiind tipa căreia îi place să stea în pantaloni scurți și să citească.
Mă trezesc de una singură, cu o armă neidentificată într-o mână și o banană primită de la o maimuță în cealaltă. Mă învârt. mă agit, țip după ajutor, până trezesc o mulțime de animale, nefericite de deranj. Oho, am talentul ăsta. Dar în felul ăsta atrag atenția altor tineri aventurieri ca mine, de pe partea cealaltă a râului murdar. Ah, bine că vin și ei încoace, n-o să mai fiu singură. Dar nuuu, îmi strigă că n-au de gând să vină spre mine, după cât s-au chinuit să treacă pe partea cealaltă. Mingea e în terenul meu.

 – Daaa, stați pe aici, că am să trec eu râul ăsta când o face plopul pere și răchita micșunele.
– N-ai cum să rămâi acolo! Dacă vrei să te mai întorci vreodată acasă, trebuie să mergi cu noi să căutăm nenorocirea aia de ușă secretă care să ne ducă înapoi! Revino-ți!
– Nu vin, mie mi-e frică de apă!!! Stau aici și gata, ce poate să se întâmple?
– Serios? Băi, hai să o lăsăm! Fată dragă, ai o privire inteligentă, dar pare degeaba.

Mă așez pe un trunchi de copac și lângă mine vine maimuțica de mai devreme. Îmi face semn către banană, încep să mănânc, iar ea se uită din când în când peste umăr, parcă pentru a-mi atrage atenția.

 – Tu știi ce superputeri ai? mă întreabă tipa blondă.
– Nu știu, lumea zice că mă pricep să scriu și că-s bun ascultător.
– Aoleu, măcar ai idee cum ai ajuns aici? Nu întreb de tine, cum te-o chema în buletin, zic de personajul cu care joci, soro!

Mi se aprinde brusc un beculeț, arunc coaja de banană și bag mâna în buzunar, de unde scot un controller mic. Apăs butonul verde și îmi apare poza. Mă uit pe descriere: ”frumoasă, puternică, se prinde greu, dar când se prinde poate rezolva situații aparent fără de soluții. Poate vorbi cu animalele când e în pericol. Posedă o capacitate specială pe care o poate afla doar după ce își înfrânge o teamă majoră.”

N-apuc să termin de citit, că îi aud pe cei trei cum țipă cât îi țin plămânii. În nici două secunde țipetele lor sunt acoperite de un răget puternic. Ups. Mă întorc cu spatele și văd cum se îndreaptă către noi un leu iritat. Încremenesc. Îmi simt transpirația rece pe spate, însă mă trezesc imediat și încep să-i vorbesc. Articulez cuvinte pe care nu le-am mai auzit niciodată, însă pe care le înțeleg. Leul face un pas în spate, nu era pregătit. Îmi zice că a auzit de mine, dar nu se aștepta să mă întâlnească așa repede. Mie îmi tremură picioarele, el își flutură coama.
Îl întreb de ai lui, încerc să-mi folosesc capacitățile de ascultător și empatia, el mă privește îngăduitor.

 – Hai, zi că vrei să treci râul și să te duci la tine acasă, la blocurile gri, plicticoase, la camerele mici, la ecrane și la mâncarea procesată, iar acum ai nevoie de ajutor.
Zâmbesc pierdută. Băiat deștept.
– Cam așa ceva, dar să știi că nu-s toate blocurile gri. Și avem plante. Mă rog, eu nu.
– Trebuie să găsești puterea aia specială. Învinge-ți frica. Hai, că nu degeaba ești în zodia leu.

Se întoarce cu spatele și pleacă, iar eu îmi frâng mâinile. Ce am de pierdut? Ah, viața, da. Îmi fac curaj și pășesc încet în apa murdară, cu mâna dreaptă (în care țin controllerul ) ridicată deasupra capului. Mă afund pas cu pas, până când apa ajunge la abdomen, la gât, la bărbie și abia am mers un metru. Știu că dacă mai fac un pas, o să mă scufund. Dar fix când să pun dreptul în fața stângului, pe ecranul controllerului începe să lumineze un bec roșu și se aude o voce: ”Superputere deblocată! Țineți apăsat butonul verde și vizualizați mental, timp de 3 secunde, locul în care vreți să fiți.” Mă opresc și fac fix ce dictează vocea, iar în a patra secundă mă trezesc trântită la picioarele celor trei camarazi.

– După ce ajungem acasă, nu mai joc prostia asta de joc. Uite ce superputeri au unii, în vreme ce eu doar sar de pe o liană pe alta, se bosumflă tipa blondă.

În vreme ce ne tragem cu toții sufletul, încercând să decidem încotro o luăm, reflectez un minut la ce s-a întâmplat. Hm, e ca-n viață și-n jocurile astea. N-ai cum să ajungi undeva până nu faci primul pas, n-ai cum să îți găsești superputerile dacă nu găsești curajul să-ți învingi temerile. N-ai cum să câștigi jocul dacă te așezi pe un trunchi de copac și nu-l joci.

Articol scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Teoria relativității explicată în 5 minute

6:00 – Sună alarma, deschid ochii, încerc să-mi amintesc ce zi e și îmi zic că mai stau în pat 10 minute.
6:11 – Mă sustrag în liniște din așternuturile calde și mă ascund pentru câteva minute bune în baie, începe ritualul de dimineață. Spălat, machiat, aranjat, pregătit pentru ieșit în lume. Durează câteva minute, nu mai mult.
7:09 – Ies din baie, deschid ușa dulapului și mă hotărăsc într-un minut cu ce mă îmbrac în dimineața asta.
7:20 – Gata, m-am îmbrăcat, pfiu, hai că a fost repede, dar chiar trebuie să-mi mai iau niște bluze, serios. Trântesc din greșeală o sticluță de ojă în timp ce-mi caut cerceii potriviți. Un murmur nemulțumit se aude din pat.

– Mmm. Neața. Cât e ceasul?
– 7:20, iar dormi până la prânz, dragule?
– Mhmmm. În cât timp ești gata?
– Eu cam în 5 minute, plec fără tine dacă nu te trezești.
– Mhmm, bine. Mă trezesc.

Trage cearșaful pe cap și adoarme la loc. Treaba lui, am să plec fără el, e avertizat.

7:45 – Îmi pilesc o unghie care s-a ciobit și acum agață tot ce prinde (nu și bărbați, să fim serioase), în timp ce dau refresh aplicației de vreme ca să mă asigur că m-am îmbrăcat corespunzător. Hm, pare că o să plouă. Asta e, o să-mi iau ghetuțele de piele întoarsă, că sunt singurele care merg cu fusta asta, ce să facem? Măcar pot să-mi iau umbrela mea faină cu dantelă și buline albe.

– Neața din nou! Cât am mai dormit, 2 minute? întreabă el ironic.
– Eh, un pic mai mult. E 7:45, hai, te ridici și tu din pat, că mă grăbesc, măi iubitule! În 5 minute plecăm!

Se ridică din pat, se ascunde în baie pentru trei minute, iese apoi spălându-se pe dinți, deschide ușa dulapului, ia o pereche de blugi, un umeraș cu o cămașă, înghesuit de cineva, nu știm cine, printre toate bluzele de damă,  îi aruncă o privire aprobatoare, da, e călcată, le pune pe spătarul scaunului. Se duce în baie, iese de acolo clătindu-se cu apă de gură, vreme în care își verifică portofelul, cheile și telefonul, le pune pe toate trei lângă blugi și își pune șosetele în picioare.

7:55 – Încă 10 secunde în baie și iese cu părul aranjat, își ia pe el hainele, apucă cele trei obiecte esențiale și se uită spre mine. Sunt deja pe hol, m-am încălțat și-mi verific poșeta încă o dată, să mă asigur că mi-am pus și căștile. Se încalță și el, repede, bineînțeles, că așa e cu pantofii pentru bărbați, n-au zece mii de șireturi și fermoare, ca ghetele mele, în fine. Își ia geaca și e gata. Îmi pun haina pe mine, mă închei și-mi aranjez eșarfa la gât, în timp ce el se sprijină de pervazul ușii și mă privește îngăduitor. Îi zâmbesc grăbită și mai arunc o privire în oglindă.

8:00 – Ieșim din casă, încui ușa, coborâm patru trepte.

   – Stai, trebuie să mă întorc, mi-am uitat umbrela. Că așa faci mereu!
– Uhm, eu? zice cu o voce moale.
– Tu, da, mereu mă grăbești, normal că uit ceva.
– Iubito, dar cum…când, adică…n-am zis nimic…
– Tu, tu, stăteai acolo sprijinit de ușă și te uitai la mine, mai să-mi dai și un șut în dos să ies din casă odată. Normal că uit chestii, dacă îmi sufli în ceafă întruna, hai-hai, hai-hai. Aoleu, și nenorocita aia de umbrelă unde naiba e?! Gata, hai că am găsit-o!

8:10 – Ieșim din scara blocului și ne îndreptăm spre metrou.

  – Oh, iar n-am dormit decât 6 ore și abia e miercuri. Ar trebui să mă culc mai devreme. Abia aștept să ajung la birou și să-mi beau cafeaua, că parcă-s trează de o jumătate de zi deja.
– Păi, știi, cam ești trează de ceva vreme, iubito. Ai putea să-ți faci cafeaua când te trezești și să o bei până plecăm, poate ți-ar fi mai bine, intră deja în sistem până ieși din casă.
– Să o beau acasă? Păi când? Nu am cum așa repede, că-s tot timpul pe fugă, ca să fiu gata la timp, știi și tu.
– Mhm, daaa, știu, știu, e greu dimineața, că trebuie să fii gata în 5 minute…

8:15 – Ajungem la metrou și-mi dau seama că nu am abonamentul în portofel, l-am scos aseară când am ieșit în oraș și am avut poșeta aia mică. Super, minunat, n-am mai avut timp să verific și asta înainte să plec. Of!

***

Ia spuneți, doamnelor, vă sună cunoscută povestea asta? Pentru că, trebuie să recunosc, mie nu prea. Vă spun sincer că eu fac echipă cu băieții la treaba asta și în general sunt gata la timp sau chiar mai devreme decât am promis sau mi-am propus. Nu știu, poate că sunt eu mai dubioasă sau în lupta nature versus nurture la mine a câștigat partea de nurture.
Poate că faptul că în generală trebuia să prind troleibuzul de 7:10 m-a ajutat să simt exact cât înseamnă 5 minute. Sau poate s-a întâmplat în facultate, când aveam cursuri la 7:30 și mă trezeam la 7:20; stăteam la 50 de metri de clădirea în care aveam ore și era super fain, puteam să profit de avantajul ăsta, dar trebuia să fiu gata în 5 minute dacă voiam să dorm până mai târziu și să și ajung la timp.

Nu știu când și cum s-a întâmplat, cert e că nu m-aș trezi cu două ore înainte să ies din casă dimineața nici picată cu ceară. Nici Poate bine plătită! Eu mă trezesc odată cu el și sunt gata în 15 minute chiar dacă nu mă gândesc mereu de seara la ce voi purta. Bine, ajută și faptul că nu prea port machiaj, dacă-mi dau cu un rimel și un ruj e arhisuficient. Iar părului oricum n-am prea multe ce să-i fac, fiindcă deseori stă tot cum vrea el orice i-aș face, deci de ce să-mi bat capul?

Bine, când ieșim la cină, la teatru sau vreo petrecere, atunci da, mă pigulesc și eu, îmi iau mai mult timp, mai fac și pe interesanta și-l las să mă aștepte 5 minute. Dar dacă e nevoie să fiu gata în 5-10 minute ca să nu pierdem rezervara la masă, ei bine, o fac! Mai bine ne-perfectă și cu niște paste cu creveți în față, decât aranjată la zece ace și cu burta goală.

Articol scris pentru SuperBlog 2017.